Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
Patru noi membre primite solemn în Reuniunea Mariană la Ferneziu
Duminică, 15 mai a.c., parohia „Schimbarea la faţă a Domnului” din Ferneziu (Baia Mare) s-a bucurat de un moment de sărbătoare prilejuit de primirea în Asociația „Reuniunea Mariană” a patru noi membre. Astfel, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către pr. Angel Zareczki (vicar episcopal pentru laici) și pr. Gheorghe Năsui (paroh de Ferneziu), credincioasele Muresan Maria, Petrean Melania, Silaghi Gabriela si Manita Rodica au promis solemn că vor respecta regulile impuse de asociație, că vor fi membre active ale comunității Bisericii și că își vor însuși toate virtuțile necesare perfecțiunii vieții creștinești pentru a fi pildă celor din jurul lor.
În cuvântul său de învățătură, părintele Angel a vorbit despre modul în care Reuniunea Mariană și comunitatea parohială pot colabora și despre ajutorul reciproc pe care și-l acordă și a încheiat afirmând: Hristos nu este aici! A Înviat! Această Reuniune Mariană și noi toți credincioșii ar trebui să ducem mai departe acest mesaj…”.
La ceremonie a participat și d-na Ghișa Lucia (președinta eparhială a asociației), care, împreună cu părintele vicar, a oferit diplomele, câte o cărticică, un rozar și o floare noilor membre.
Reuniunea Mariana Regina Cerului din parohia Ferneziu a fost înființată în anul 1996. În prezent, ea cuprinde 31 de membri și este condusă de către d-na Gabriela Șimonca, președintă.
Biroul eparhial de presă
Sighetu Marmației - Cântări și rugăciuni pentru martirii Bisericii Catolice din România
Este al XIV-lea an de când la Cimitirul Săracilor din Sighet se reunesc anual, în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, episcopi catolici (latini și bizantini) din întreaga țară, împreună cu credincioși veniți de pretutindeni, pentru a se ruga la mormintele neștiute ale celor care le-au apărat credința cu prețul vieții. Aici, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației se știe că au fost îngropați în gropi comune trei episcopi greco-catolici (Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu) și episcopul romano-catolic Anton Durcovici (beatificat în luna mai a anului 2014). Alături de ei, își dorm somnul cel de veci alți preoți, credincioși, oameni politici și elite culturale, opozanți ai regimului comunist, care nu și-au lepădat credința și nu și-au negat valorile în care credeau, în pofida amenințărilor celor mai crunte care veneau din partea agenților de securitate. Astfel, temuta închisoare din Sighet a dat bisericii catolice un număr semnificativ de martiri, printre care cei patru episcopi. În semn de prețuire pentru credința și curajul lor, se strâng anual la Sighet mii de pelerini care pornesc în procesiune (începând cu ora 9:00) de la Memorialul Durerii, locul în care martirii și-au dat ultima suflare (între anii 1951-1955) și ajung la ora 10:30 la Cimitirul în care au fost îngropați pe ascuns, fără cruce sau fără vreo rugăciune de înhumare, pentru a nu se putea ști exact locul în care trupurile lor au fost depuse. Urmează apoi Sfânta Liturghie arhierească celebrată la altarul amenajat din cimitir.
Vremea schimbătoare nu i-a descurajat nici în acest an pe pelerinii veniți în număr mare din întreaga țară pentru a aduce o laudă de mulțumire lui Dumnezeu și a-l ruga să-i odihnească cu sfinții pe cei care au plătit un preț atât de scump pentru libertatea noastră de azi.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de PS Vasile Bizău împreună cu Preasfințitul Virgil Bercea, PS Florentin Crihălmeanu, PS Claudiu Pop, PS Mihai Frățilă (greco-catolici), PS Aurel Percă (romano-catolic) și un sobor de zeci de preoți veniți din toate eparhiile tării.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de preasfințitul Mihai Frățilă, care a vorbit despre minunile pe care le poate face credința în viața noastră: „Imediat ce-l lăsăm pe Isus să intre în corabia necredinței noastre, ajungem la țărm cu El… Fără întoarcerea la Cristos și schimbarea vieții, vom ajunge să îndreptăm barca Bisericii în furtuni fără sorți de ieșire”, a afirmat ierarhul (Textul integral al omiliei, aici).
La sfârșitul liturghiei, Preasfințitul Vasile (eparh de Maramureș) a mulțumit tuturor celor care vin anual la Sighet, „pe acest pământ sfințit, unde trăiesc răbdarea, credința și speranța că rugăciunile lor vor aduce rod… Nu suntem foarte departe de momentul în care îi vom cinsti ca fericiți pe episcopii noștri martiri”. De cauza lor de beatificare se ocupă cu mult devotament părintele Man Vasile, vicerector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, prezent și el la pelerinaj. Ierarhul a mai mulțumit episcopilor greco-catolici și romano-catolici veniți din alte eparhii, autorităților orașului, credincioșilor și gazdelor care au pregătit o gustare pentru cei prezenți.
Evenimentul este organizat anual de către Eparhia Greco-Catolică de Maramureș.
Biroul eparhial de presă
S-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a CER – PS Vasile Bizău devine membru al Consiliului permanent
Marți, 11 mai 2016, s-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România, derulată pe durata a trei zile, 9-11 mai. Lucrările au fost găzduite de Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, și s-au desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.
Cu această ocazie, conform statutului, președinția CER a fost preluată de către de Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pentru un mandat de 3 ani, aflăm din comunicatul de presă transmis de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER. Tot în cadrul sesiunii a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureşan – preşedinte CER, ÎPS Ioan Robu – vicepreşedinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău – Episcop greco-catolic de Maramureş.
Pe parcursul celor trei zile, episcopii au dezbătut cu precădere teme precum: „învăţământul catolic, pastoraţia familiilor, iniţiativele comune ale Bisericii locale în Anul Sfânt al Milostivirii”, se poate citi în comunicatul de presă al secretarului CER. De asemenea, s-a vorbit despre olimpiada națională de religie catolică (desfășurată în Maramureș, Sighetu Marmației în intervalul 19-21 aprilie), Întâlnirea Mondială a Tineretului (Cracovia, 25-31 iulie). Totodată, au discutat şi despre organizarea pelerinajului comun al diecezelor şi eparhiilor catolice din România la Roma, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii.
Episcopii au analizat și incidenţa codului fiscal asupra administraţiei bunurilor Bisericii, trimițând în acest sens o scrisoare către Ministrul Secretar de Stat al Secretariatului pentru Culte; au dat o declarațiecu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale”.
În după-amiaza zilei de marți, 10 mai a.c., episcopii au fost primiți de Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis. În seara aceleiași zile, episcopii au celebrat împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, iar apoi au fost primiți de Nunțiul Apostolic la sediul Nunțiaturii.
S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare la Oradea, la sediul Episcopiei Romano-Catolice, în perioada 26-28 septembrie 2016.
Biroul eparhial de presă
Îndemn al episcopilor catolici cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016
Întreg episcopatul Bisericii Catolice (de rit latin și bizantin) se află reunit în aceste zile (9-11 mai 2016) la mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni (Snagov), unde participă la sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER).
Marți 10 mai, episcopii au dat o Declarație, prin care responsabilizează „pe toți oamenii de bună credință” cu privire la alegerile locale ce vor avea loc peste mai puțin de o lună în România. „Întrucât în momentul alegerilor acțiunea cetățeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiune plenară, între 9 şi 11 mai 2016, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016”, se poate citi în textul declarației.
Prin declarația lor, episcopii catolici, îndemnă credicioșii, pe de o parte, să se prezinte la vot, iar pe de altă parte, să discearnă foarte atent care sunt acele persoane/formațiuni politice care ne promit conservarea valorilor noastre creștine și conforme cu învățătura Bisericii și a Sfintei Scripturi, avantajele materiale trecând pe plan secund: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale. De aceea, creștinul este chemat să facă o alegere coerentă cu credința pe care o mărturisește, promovând acele persoane care respectă valorile demnității umane, sprijină familia și respectă viața încă din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, care prețuiesc pacea, etica creştină şi creaţia lui Dumnezeu”.
Potrivit comunicatului de presă dat în deschiderea lucrărilor, episcopii catolici s-au reunit la Ciofliceni pentru trei zile (9-11 mai) pentru a discuta despre diferite teme din viața Bisericii și tematici pastorale şi sociale, precum şi despre evenimente mai importante.
În după-amiaza zilei de 10 mai, episcopii vor fi primiți la Cotroceni de Președintele României, dl Klaus Iohannis, vor celebra apoi împreună Sf. Liturghie la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” -catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti-, iar seara vor fi primiţi de Nunţiul Apostolic, Maury Buendia, la sediul Nunţiaturii.
Această sesiunea de primăvară a CER este găzduită de de Episcopia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” din București.
Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna, în diferite locații.
Biroul eparhial de presă
Îndemn al episcopilor catolici cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016
Întreg episcopatul Bisericii Catolice (de rit latin și bizantin) se află reunit în aceste zile (9-11 mai 2016) la mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni (Snagov), unde participă la sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER).
Marți 10 mai, episcopii au dat o Declarație, prin care responsabilizează „pe toți oamenii de bună credință” cu privire la alegerile locale ce vor avea loc peste mai puțin de o lună în România. „Întrucât în momentul alegerilor acțiunea cetățeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiune plenară, între 9 şi 11 mai 2016, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016”, se poate citi în textul declarației.
Prin declarația lor, episcopii catolici, îndemnă credicioșii, pe de o parte, să se prezinte la vot, iar pe de altă parte, să discearnă foarte atent care sunt acele persoane/formațiuni politice care ne promit conservarea valorilor noastre creștine și conforme cu învățătura Bisericii și a Sfintei Scripturi, avantajele materiale trecând pe plan secund: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale. De aceea, creștinul este chemat să facă o alegere coerentă cu credința pe care o mărturisește, promovând acele persoane care respectă valorile demnității umane, sprijină familia și respectă viața încă din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, care prețuiesc pacea, etica creştină şi creaţia lui Dumnezeu”.
Potrivit comunicatului de presă dat în deschiderea lucrărilor, episcopii catolici s-au reunit la Ciofliceni pentru trei zile (9-11 mai) pentru a discuta despre diferite teme din viața Bisericii și tematici pastorale şi sociale, precum şi despre evenimente mai importante.
În după-amiaza zilei de 10 mai, episcopii vor fi primiți la Cotroceni de Președintele României, dl Klaus Iohannis, vor celebra apoi împreună Sf. Liturghie la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” -catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti-, iar seara vor fi primiţi de Nunţiul Apostolic, Maury Buendia, la sediul Nunţiaturii.
Această sesiunea de primăvară a CER este găzduită de Episcopia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” din București.
Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna, în diferite locații.
Biroul eparhial de presă
A fost înființată la Satu Mare Uniunea „Sfânta Pyrisca (Eirene) a dinastiei Arpadiene”
Duminică, 1 mai a.c., la biserica greco-catolică Sfântul Nicolae din Satu Mare, zece membre din Uniunea Sfânta Pyrisca (Eirene) a dinastiei Arpadiene au depus jurământul și astfel au înființat oficial această asociație.
În Transilvania, cu 90 de ani în urmă, la Arad s-a înfiinţat prima asociaţie catolică pentru supravegherea mişcării feministe ardelene sub patronajul şi conducerea Congregaţiei de Misiune Socială, numită Federaţia asociaţiilor femeilor catolice din Ardeal. Rolul acestei Federaţii era coordonarea tuturor mişcărilor catolice de femei, de pe întreg teritoriul Transilvaniei. Federaţia şi-a propus să devină centrul spiritual şi veriga de legătură între toate grupările catolice de femei.
Existau cinci secţii separate. În Secţia Socială funcţionau subunităţile locale ale Misiunii Catolice pentru femei şi diverse asociaţii culturale, respectiv cele de binefacere. Secţia vieţii spirituale cuprindea societăţile mariane, cercurile pentru îngrijirea altarelor şi femeile intrate în reuniunea franciscană „Oștirea Sfintei Cruci”. Secţia de tineret avea în oblăduirea ei „Federaţia Generală a Femeilor Catolice” (K.I.O.Sz.), cluburile fetelor catolice, Cercul „Sfânta Margareta”, alcătuite din studentele din învăţământul superior. Secţia rurală se ocupa de cercurile de fete şi de femei din mediul rural, de Cercurile Sfânta Ecaterina, grupări destinate fetelor venite ca slujitoare la oraş. Secţia de muncitoare a fost destinată fetelor şi femeilor încadrate în câmpul muncii care prin felul lor de viaţă au depus mărturia credinței lor, dorind să trezească vocaţia feminină şi să apere drepturile lor legitime. Avea și un organ propriu de presă, care edita diferite reviste periodice, magazin pentru amatoarele de lucru manual, instituţii, cămine etc. Federația avea 80000 de membre, înscrise în cele 1300 de asociaţii.
Respectând aceste norme, Uniunea Sfânta Pyrisca (Eirene) a dinastiei Arpadiene doreşte să urmeze ideile misiunii femeilor. Fondatoarele organizației sunt: Balog Mária, Bara Florica, Bunna Tereza (responsabil pentru cultură), Durkovics Erika (secretară), Fazekas Carmen (preşedinte), Herczeg Mária, Kádár Margit, Márton Edith (vicepreşedinte), Márk Mária, Tivadar Éva (notar). În cadrul Sfintei Liturghii, noile membre au promis în fața lui Dumnezeu următoarele: „așa cum cere legea lui Dumnezeu şi Biserica, după cum prevede regulamentul de bază al uniunii, cu viaţa şi munca mea personală am să ajut Biserica noastră greco-catolică, cu cea mai bună conştiinţă voi servi şi voi ajuta, valorile morale şi materiale le voi apăra. În acest scop cer harul bunului Dumnezeu, protecția Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae din Mira, patronul bisericii noastre, la fel şi sprijinul Sfintei Pyrisca, şi nu în ultimul rând susţinerea credincioşilor, binecuvântarea Bisericii greco-catolice".
Părintele paroh Pallai Adalbert a vorbit puțin despre Sfânta Pyrisca (1088 – 13 August 1134), a cărei icoană se poate observa şi pe vitraliile bisericii. Prinţesa Ungariei din dinastia Arpadiană, împărăteasă bizantină, cunoscută şi cu numele Priszka, Sfânta Irina a Ungariei, Eiréne, (Εἰρήνη) este prima fiică a regelui Ungariei Ladislau I (1040-1095) şi a prinţesei Adelheid de Rheinfelden (+1090), soţia (1104) împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnenul (1118-1143), întemeietor al Mănăstirii Pantocratorului din Constantinopol, a arhondaricului şi căminului de bătrâni din apropiere. Împărăteasa Irina era probabil cea mai puternică şi cu siguranţă una dintre cele mai bogate femei din întreaga lume în acea vreme. Însă aşa de mult dorea să lase lucrurile vieţii acesteia şi să caute numai cele cereşti, încât în anii săi cei de pe urmă a intrat în viaţa monahală, cu blagoslovenia soţului ei, luând numele de Xenia. Şi-a petrecut ultimele zile într-o mănăstire din Vithinia (Asia Mică). Moaştele sale au fost aduse înapoi în capitală, spre a fi aşezate în Mănăstirea Pantocratorului, întemeiată de ea.
Membrele fondatoare au primit diplomă şi insigne părintele paroh care, prin cuvinte încurajatoare, a dat startul pentru această muncă ce își propune, prin numeroase programe şi activități, să îmbunătăţească comunitatea greco-catolică din Satu Mare şi viaţa spirituală a acesteia.
Biroul eparhial de presă
Programul Pelerinajului de la Cimitirul Săracilor, 14 mai - Sighetu Marmației
Anul acesta, Pelerinajul de la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, dedicat cinstirii martirilor și mărturisitorilor Bisericii Catolice, se va desfășura după următorul program:
Vineri 13 mai
Ora: 18:00 – Sfânta Liturghie – în biserica parohială „Cristos Regele Universului” din strada Bogdan-Vodă
19:00 – Rugăciune și meditație – în coridorul central al Muzeului Memorial
Sâmbătă 14 mai
Ora 9:00 – Procesiune solemnă cu plecare din fața Memorialului
10:30 – Sfânta Liturghie arhierească la altarul amenajat în Cimitirul Săracilor
Vă așteptăm cu drag să-i comemorăm pe martirii noștri!
Biroul eparhial de presă
Peste 800 de tineri la Întâlnirea Eparhială a Tineretului Catolic de la Ieud
Sâmbătă, 7 mai 2016, a avut loc la Ieud, în Maramureșul Istoric, Întâlnirea Eparhială a Tineretului Catolic din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, ediția a VII-a. Evenimentul a fost organizat de către Biroul Pastoral al Episcopiei în colaborare cu parohia Ieud (preot paroh Ioan Costin) și protopopiatul Iza-Vișeu (protopop pr. Vasile Codrea).
Tema întâlnirii, inspirată din Anul Sfânt al Milostivirii în care ne aflăm -Fericiți cei milostivi căci aceia milă vor afla- (Matei 5,7), este și motto-ul Întâlnirii Mondiale a tineretului de la Cracovia (25-31 iulie).
Parohia Ieud, în frunte cu pr. paroh, s-a ocupat de buna desfășurare a evenimentului, alături zeci de tineri din Ieud și din asociațiile ATCM, Cercetași, Crucea Roșie, care s-au oferit voluntari pentru a ajuta fiecare în diferitele sectoare de activitate, pentru ca totul să decurgă bine.
După primirea tuturor grupurilor provenite din parohiile Eparhiei, a urmat Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu un sobor de peste 30 de preoți.
În cuvântul său de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe tineri să fie protagoniști în alegerile pe care le fac în viața lor și le-a explicat, pornind de la o povestioară, modul în care răspunsurile pe care le dau în relația cu Dumnezeu depind exclusiv de ei înșiși: „Dacă dorim ca viața noastră să fie mai solară, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu. Fiecare pas pe care noi îl facem în credință devine un pas în lumină”, a spus Preasfințitul Vasile.
A urmat pauza de prânz și respiro, timp în care tinerii și copiii au avut posibilitatea să socializeze, să cunoască noi tineri și să lege prietenii.
Pentru momentul de cateheză, participanții au fost împărțiți în două categorii de vârstă.
Astfel, cateheza pentru cei cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani a fost ținută de pr. Vasile Trifoi (fiu al satului), care le-a vorbit copiilor despre faptul că Isus ne invită pe fiecare dintre noi să fim milostivi cu toți cei din jurul nostru. Pornind de la experiențele concrete ale copiilor, părintele le-a explicat unele modalități de a fi milostiv adaptate vârstei lor și a precizat că a fi milostiv însemnă „a vedea cu inima (nu doar cu ochii), a avea inima deschisă”.
Cateheza pentru copii a fost continuată prin programe speciale de formare pe aceeași temă, programe propuse și realizate de către călugărițele Ordinului Sfântul cel Mare, (coordonator activitate sora Claudia Mureșan) cât și de voluntari ai Asociației Cercetașii Munților în colaborare cu tineri, membrii ai Asociației Tineretului Catolic Maramureș.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani au putut asculta cateheza ținută de părintele Laurențiu Costin pe tema, care, într-un limbaj foarte adaptat vârstei lor, le-a expus milostivirea lui Dumnezeu așa cum reiese ea din Noul Testament și le-a explicat modul în care milostivirea umană este o reflecție a celei divine. Provocarea făcută tinerilor la sfârșitul catehezei de către părintele Costin a fost aceea de a-și cumpăra fiecare, din banii de alocație, câte o Biblie și de a o citi zilnic: „Veți găsi acolo lucruri pe care le înțelegeți și lucruri pe care nu le prea înțelegeți… iar cele pe care nu le înțelegeți, le puteți nota și să vă duceți la preoții parohi și să-i bateți la cap până când vi le explică!”, a afirmat părintele.
După cateheză, tinerii au participat la discuții pe grupuri, coordonate de părinți preoți din Eparhie.
Un moment aparte l-a constituit parcurgerea, de către fiecare grup în parte, a traseului denumit „drumul către centru, de la aparență la esență - milostivire și simplitate” un drum de descoperire a patrimoniului spiritual, cultural, religios, etnologic, etnografic a localității gazdă, Ieud.
După un scurt moment de pauză, au urmat programele religioase, artistice și folclorice, pregătite de către grupurile parohiale din protopopiate (cântece religioase și folclorice, dansuri populare, scenete, dansuri.
Programelor cultural-religioase le-a urmat momentul emoționant de predare a însemnelor întâlnirii, de către organizatorii ieudeni către tinerii protopopiatului Seini, însoțiți de pr. Coroian Nicolae, delegatul părintelui protopop Sălăgean Ioan.
Momentul de rugăciune, s-a încheiat cu binecuvântarea arhierească și cu mulțumirile către toți cei ce s-au implicat în buna desfășurare a Întâlnirii, rostite de către pr. Angel Zareczki, vicar cu laicii si responsabil eparhial cu tineretul.
Fiecare grup s-a îndreptat spre casă, încărcați cu har și bucurie pentru a fi participat la un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru Eparhia de Maramureș.
Biroul eparhial de presă
Întâlnirea Tineretului Catolic din Maramureș va avea loc la Ieud
Sâmbătă, 7 mai 2016, va avea loc la Ieud, în Maramureșul Istoric, Întâlnirea Tineretului Catolic (IETC) din Eparhia Greco-Catolică Maramureș, ediția a IX-a.
Evenimentul este organizat de către Biroul Pastoral al Episcopiei (responsabil pr. Angel Zareczki) în colaborare cu parohia Ieud (paroh – pr. Ioan Costin) și protopopiatul Iza-Vișeu (protopop pr. Vasile Codrea). Întâlnirea tinerilor se desfășoară anual în câte un protopopiat din eparhie.
Sunt așteptați peste 1000 de tineri. Programul întâlnirii va cuprinde:
- Sf. Liturghie arhierească -celebrată de către PS. Vasile Bizău împreună cu preoții prezenți la Întâlnire-
- Prânzul
- Cateheze ținute de Pr. Vasile Trifoi (copii) și pr. Laurențiu Costin (tineri)
- Grupuri de discuții
- Program artistic .
Motto-ul Întâlnirii (inspirat din Anul Milostivirii): „Fericiți cei milostivi căci aceia milă vor afla” (Matei 5,7).
Astfel de întâlniri sunt organizate pentru a ajuta tinerii să conștientizeze bucuria de a fi parte din Biserică, a-i ajuta să socializeze și a se ruga împreună.
Biroul eparhial de presă
„Preot în veac ești tu”
Comunitatea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Vasile Bizău luni, 2 mai, a doua zi de Paști. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, Preasfințitul a ridicat la treapta preoției pe diaconul Laurențiu Ioan Costin.
„Astăzi sunt aici, în mijlocul dumneavoastră, în Satu Mare și pentru a hirotoni un nou preot; un preot care să fie și el un martor al învierii Domnului. Să fie un apostol, după modelul apostolilor care l-au urmat îndeaproape pe Isus. Isus spune despre sine: Eu sunt Păstorul cel bun și Eu cunosc oile Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine. Cel care nu este nu este păstor, vede lupul venind, lasă oile și fuge. Iar cel care este păstorul, își pune sufletul pentru oi. Isus este acest Păstor care și-a pus sufletul pentru noi. Taina preoției se reînnoiește mereu cu fiecare persoană care primește harul Spiritului Sfânt și care devine un mărturisitor și martor al Învierii, un propovăduitor și un păstor. Un păstor pentru inima lui Isus care să-și pună viața în disponibilitate pentru turmă, pentru comunitate. Preotul care își pune la dispoziție întreaga lui capacitate și se lasă în mâinile Domnului, acela îndeplinește îndeaproape această misiunea așa cum se cuvine. Atunci când vine lupul și sunt atâția lupi -ceea ce sunt învățăturile lumii în care trăim-, trebuie să aibă grijă de turmă și să o ducă pe calea lui Isus, pe calea Evangheliei, acea cale a iubirii și speranței care să nu se stingă din sufletul omului. Aceasta este misiunea preoțească și astăzi, care se reînnoiește mereu prin persoanele care sunt disponibile să primească această taină și să fie slujitori, mărturisitori și iubitori ai Învierii lui Isus”, a spus Preasfințitul Vasile spre sfârșitul omiliei, care avut ca temă centrală importanța dragostei oamenilor pentru Dumnezeu: „Dragostea din sufletele oamenilor pentru Dumnezeu este cea care ne face să trecem peste orice încercare, peste orice dificultate. Dragostea din sufletul omului credincios este cea care le învinge pe toate. Așa cum Sf. Apostol Pavel ne spune că fără dragoste nu suntem nimic. Dragostea toate le poate, toate le rabdă. Ea este binevoitoare, nu caută răul și dragostea este cea care învinge răul. Viața noastră creștinească stă pe această iubire a lui Dumnezeu, pe care noi o purtăm (precum femeile mironosițe) în aceste vase de lut în trupul nostru. Dragostea lui Dumnezeu care izvorăște din mormântul gol și care ne înștiințează pe fiecare dintre noi că Isus este viu și că ne însoțește pe drumul vieții. Această dragoste a învins toate, de-a lungul timpului. Și generații după generații de creștini trăim în dragostea lui Dumnezeu… Iar prin dragoste și prin speranță ne reînnoim, indiferent de vârstă. La Paști, timpul se reînnoiește și Cel ce a învins moartea ne dă și nouă această putere”, a afirmat ierarhul.
La sfârșit, episcopul l-a încredințat pe noul preot rugăciunilor și susținerii comunității parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”: „Îl încredințăm rugăciunilor dumneavoastră pe diaconul Laurențiu Costin, care astăzi va primi taina preoției și ne rugăm împreună la această Sfântă Liturghie ca harul care se coboară peste el să-l întărească pe această cale și dumneavoastră să-l susțineți, să-l primiți cu toată dragostea, să-l însoțiți, pentru că si păstorii au nevoie de însoțire și de susținere, pentru ca în lupta cu cel care este dușmanul spiritual, comunitatea și păstorul să fie uniți și puternici”.
Pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pio Romeno din Roma, a făcut o scurtă descriere a parcursului academic a diaconului Laurențiu.
La sfârșitul ceremoniei, mulțumirile noului preot s-au îndreptat, în primul rând, către Bunul Dumnezeu: „Mulțumesc Bunului Dumnezeu, care a sădit în inima mea această chemare la sfințire. Astăzi sărbătorim prin rugăciune… Atunci când asistăm la o hirotonire de preot, auzim expresia: un nou lucrător în via Domnului. Deseori Mântuitorul nostru Isus Hristos le vorbea oamenilor făcând referire la muncile agricole. Mi-am adus aminte de bunicii noștri care mergeau la munca câmpului dimineața la răsăritul soarelui și înainte să înceapă aratul, se opreau la marginea pădurii și se rugau lui Dumnezeu. Nu se rugau din frica de a nu reuși să lucreze pământul, aveau o bogată experiență în acest sens, dar știau că, în ciuda tuturor eforturilor umane, roada este un dar al lui Dumnezeu. Așadar și noi astăzi, ne-am adunat și ne-am încredințat Milostivirii Bunului Dumnezeu.
Mulțumesc preasfințitului Vasile, prin a cărui binecuvântare încep astăzi misiunea. Mulțumesc tuturor preoților care m-au însoțit astăzi, părintelui rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno, care cu grijă părintească mi-a însoțit pașii în parcursul meu la Roma, părinților, fratelui, părintelui protopop Roman Dumitru și curatorilor, corului și tuturor credincioșilor prezenți”, a spus preotul Laurențiu Costin.
Părintele Laurențiu s-a născut pe data de 20 sept. 1985 în localitatea Recea (MM).
A urmat Liceul de Arta din Baia Mare, unde am studiat Canto Clasic și pian complementar.
După terminarea liceului, timp de un an, a făcut o experiență de mănăstire la Prislop. A studiat apoi Medicina Veterinară la Cluj Napoca. Ulterior, a urmat facultatea de filosofie în cadrul Universității „Urbaniana” din Roma și teologie în cadrul Ateneului „Sant’Anselmo” din Roma, fiind primit în cadrul comunității monahale a mănăstiri „San Gregorio al Celio”.
În anul 2012 a fost trimis la Roma de către PS Vasile Bizău (ca si student al Eparhiei de Maramures, în cadrul Colegiului Pio Romeno din Roma), unde a urmat cursurile de masterat în Teologie Biblică, la Universitatea „Gregoriana”.
În februarie 2016 a susținut examenul final pentru acordarea titlului de Masterat în Teologie Biblică. În 2014 s-a căsătorit, iar din 20 August 2015 ocupă funcția de secretar din cadrul Protopopiatului Greco-Catolic Satu-Mare. Din Octombrie 2015, în urma unui concurs pe post, predă religia la Școala Gimnazială nr.1 „Grigore Moisil” din Satu Mare.
A fost ridicat la treapta diaconatului pe data de 26 decembrie 2015 de către Preasfințitul Vasile Bizău.
Biroul eparhial de presă