Parohia Greco-Catolică Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril - Satu Mare
HRAMUL: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril PROTOPOPIATUL: Satu Mare
Preoți: Roman Dumitru - paroh Pr. Fischer Eduard - protopop SM Pr. Pop Andrei
Adresă: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 4 Satu Mare
Liturghii Duminicale: 10.30 și 18:00
|
Orar Liturgic
Zile lucrătoare: Sfânta Liturghie, orele 7.30 si 18:00
Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie, orele 10.30 si 18:00
Programul oficiilor de peste an
Binecuvantare euharistică - în fiecare prima duminică din lună, după Liturghia de dimineață
Postul Mare: Calea Crucii, după Sf. Liturghie
Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - după Sf. Liturghie de seara
Rozarul înainte de fiecare Sf. Liturghie; Adorație Euharistică - joia după Sf. Liturghie de seara
Sărbătorile Nașterii Domnului
Ajunul Crăciunului: ora 18 - Sf. Liturghie
Zilele de Crăciun: program obișnuit de duminică
Sărbătorile Învierii Domnului
Utrenia Învierii Domnului: ora 23.55
În zilele de Paști: Sfânta Liturghie - ora 10:30
Activități care se desfășoară în parohie: Cateheză biblică - miercuri seara; Ora de religie pentru copii - vineri seara.
Asociații și grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană; Preasfanta Inimă a lui Isus.
Date despre parohie
Număr familii: 382
Număr credincioși: 754
Tineri sub 20 de ani - număr: 37
Adresă: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 4 - Loc. Satu Mare - Jud. Satu Mare
Adresă casă parohială: Str. Traian Vuia, Bloc C3, Ap. 3, Satu Mare
Contact: Telefon Fix/Fax : 0261 – 710.648
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Facebook: BISERICA GRECO CATOLICA SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL
Site web: http://www.grecocatolicasm.ro/
Istoric
Prima biserică greco-catolică română unită datează din anul 1799, când a fost așezată piatra de temelie a acestui lăcaş de cult, în centrul orașului Sătmar. Lucrările de construcție au durat 3 ani. Consacrarea bisericii a avut loc în anul 1803, de către Demetriu Beothy, vicar și paroh de Sătmar.
Biserica nouă
În anul 1900, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice din Satu Mare a ajuns la o nouă etapă. Atunci, sub păstorirea parohului Ludovic Pop, s-a pus pentru prima dată în cadrul comunității românești unite, problema construirii unei alte biserici, cea existentă fiind neîncăpătoare pentru cei peste 12000 de credincioși ai parohiei.
În 1928 se inițiază (se publică) un concurs pentru întocmirea planurilor de construire a bisericii noi. Premiul este câștigat de inginerul arhitect Victor Smigelschi. Contractul încheiat este aprobat de Ordinariatul diecezan.
Criza economică generală amână însă lucrările până la 10 aprilie 1932. Pe baza calculelor făcute de inginerul arhitect Smigelschi, se constată că suma adunată, 4 milioane de lei, e suficientă pentru lucrările de construcție, inclusiv acoperișul. Prin licitația pentru lucrarea de construcție, care a avut loc la 2 iunie 1932, dintre 8 oferte, a fost primită aceea a arhitectului G.P. Liteanu din București.
Proiectul construcției, împreună cu rezultatul licitației, a fost aprobat la 10 iunie 1932 în ședința consistorială a Episcopiei Greco Catolice-Române a Maramureșului. (Parohia Sătmar a trecut la Episcopia Maramureșului de la înființarea acesteia).
În ziua de 25 septembrie 1932 a fost binecuvântată și așezată piatra de temelie a mărețului edificiu.
Sfințirea Catedralei monumentale a avut loc cu binecuvântarea celor mai înalți arhierei din Transilvania: I.P.S.S. Mitropolitul Alexandru Niculescu, Episcopii: P.S. Dr. Iuliu Hosu, P.S. Dr. Ioan Bălan, P.S. Dr. Alexandru Rusu, P.S. Dr. Valeriu Traian Frențiu; precum și a unei înalte asistențe: Miniștrii Dr. Valeriu Pop și Valer Roman, dar și directorul general în Ministerul Cultelor, Zenovie Pâclișan.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, din România a fost desființată în anul 1948, prin interzicerea abuzivă și brutală a cultului nostru de către autoritățile ateo-comuniste. Prin Decretul nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică din România a fost repusă în drepturile sale legitime, anulându-se Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, care interzicea acest cult.
În baza Deciziei civile nr. 505 din 1 octombrie 1990 a Tribunalului Județean Satu Mare, s-a dispus ”rectificarea înregistrărilor din C.F.949 Satu Mare, la foaia de proprietate, în sensul înlăturării notării încheierii nr. 3698/1982, prin care parohia ortodoxă Satu Mare și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor de la rubrica A, Foaia de avere...”, dar Biserica noastră „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare a fost retrocedată abia după 16 ani, intrarea credincioșilor noștri în lăcașul de cult, ocupat timp de 58 de ani de credincioșii ortodocși, a avut loc la 19 februarie 2006. Timp de 16 ani, oficiile religioase au avut loc în Piața Libertății, pe platoul din preajma statuii părintelui Dr. Vasile Lucaciu, în condiții grele de intemperii și efort fizic greu de suportat de către credincioși.