Milostivire, Rugăciune și Cruce – zile de reculegere la Bârsana și Crăciunești
Pe data de 1-3 Aprilie, pr. vicar Mihai Dubovici a condus misiunile populare dedicate Anului Jubiliar al Milostivirii la Bârsana (vineri, sâmbătă seara, duminică dimineața) și la Crăciunești (duminică după masa) pe tema Milostivire, Rugăciune și Cruce.
Legat de tema Milostivirii, au fost prezentate diferite exemple din Vechiul și Noul Testament. S-a pus accentul pe Mărturisire și pe importanța acestei taine: „Anul Jubiliar este un pas nou în călătoria Bisericii de a aduce Evanghelia milostivirii pentru fiecare persoană. Papa ne amintește: Întreaga Biserică are nevoie de milă, pentru că suntem păcătoși. Și tot Sfântul Părinte adaugă: Nu uitați că Dumnezeu ne iartă toate greșelile și Dumnezeu ne iartă întotdeauna. Și niciodată nu se obosește să ne ierte păcatele. Anul Jubiliar al Milostivirii este destinat să ne ajute să ne amintim aceste cuvinte ale lui Isus și să încercăm să-i iubim pe alții așa cum Dumnezeu ne iubește pe noi. El ne iubește nu pentru că noi suntem buni, ci pentru că El este bun și milostiv”, a afirmat pr. Dubovici.
Pe tema Rugăciunii, părintele a subliniat importanța rugăciunii în viața creștinului, folosind exemple din Sfânta scriptură și Sfinții Părinți: „Dumnezeu este creatorul nostru și noi suntem creația Lui. Orice am avea, avem de la Dumnezeu. Depindem de Dumnezeu pentru tot: viață, sănătate, alimente, toate lucrurile de care omul are nevoie. Întrucât depindem de Dumnezeu întru toate, apare nevoia de a ne ruga. Prin rugăciune, noi mărturisim că depindem de Dumnezeu.
Domnul Însuși a pus puterea rugăciunii în mâinile noastre. Isus ne asigură: Cereți și veți primi, căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Oricine cere primește, cel care caută găsește, și celui ce bate i se va deschide! (Mt.7, 7-8).
Sf. Ioan Gură de Aur a spus: limba celor care se roagă, aceasta este mâna cu care îmbrățișăm genunchii lui Dumnezeu … Dacă scapi de rugăciune, aceasta ar însemna să scoți peștele afară din apă, deoarece apa este viața pentru pește la fel ca și rugăciunea este viața pentru cei care se roagă. După spusele Sf. Augustin, Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. Sfântul Grigore Nazianz a spus: Când ne rugăm noi nu numai ridicăm sufletul nostru la Dumnezeu, și vorbim cu El, dar rămânem împreună cu El și ne bucurăm în prezența Lui”.
Crucea a fost explicată ca un semn plus și s-a vorbit despre importanța ei în Slujbele Liturgice: „Florile frumoase din jurul crucii semnifică mireasma, dulceaţa şi frumuseţea pe care ea le-a adus vieţii”, a afirmat pr. Mihai.
Și a continuat: „Crucea vorbeşte: iată cât de mult iubeşte Dumnezeu; îi pasă atât de mult încât îşi dă propriul Fiu să moară pentru păcatele noastre. Crucea ne spune din nou: nu există iubire mai mare decât aceasta. Ne vorbeşte despre iubirea fără limite a lui Dumnezeu, care nu a încetat să iubească nici când a fost răstignit”.
Vorbind despre importanța locului sfintei cruci, ca obiect liturgic, pr. Dubovici afirmă: „Este atât de important în viaţa creştină, încât toate slujbele se săvârşesc prin însemnarea şi binecuvântarea cu ea. Din locaşul de închinare, de pe Sfânta Masă şi din alte locuri liturgice, sfânta cruce trece în viaţa credincioşilor. Din baia botezului şi a ungerii cu Sfântul mir şi până la mormânt, sfânta cruce marchează etapă cu etapă creşterea noastră duhovnicească, apărându-ne de primejdii şi întărindu-ne în lupta cu ispitele şi păcatele”.
În încheiere, părintele Dubovici a vorbit despre sărbătoarea duminicii a treia din post: „Astăzi, în sărbătoarea adorării Sfintei Cruci, privind la marele semn plus al lui Dumnezeu, frumos împodobit cu flori, să ne amintim că: 1. Omul nu trebuie să fie singur în problemele şi necazurile lui. El poate avea marele plus al prezenţei lui Dumnezeu, al iubirii şi grijii Sale. 2. Omul păcătos plus Dumnezeu egal iertare. 3. Omul confuz plus Cristos egal nou scop, nou sens, o persoană total nouă. 4. Omul copleşit de vină plus Cristos egal pacea lui Dumnezeu care depăşeşte întreaga raţiune. 5. Omul pe moarte plus credinţa în Cristos egal viaţa eternă cu Dumnezeu în ceruri. 6. Omul slab plus Cristos egal putere. Toate le pot întru Cristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4,13). 7. Omul disperat plus Cristos egal speranţă, o speranţă ce spune: Nu trebuie să rămâi în starea în care eşti. Tu, aşa cum eşti, plus puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, egal persoana care doreşti să fii, persoana despre care Dumnezeu poate să spună într-o zi: Acesta este preaiubitul Meu fiu sau preaiubita Mea fiică, în care am binevoit”.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.