Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
Absolventul de Teologie Chiriloaei Robert a devenit diacon
Duminică, 26 martie 2023, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, Preasfinția Sa Vasile Bizău a conferit treapta diaconatului tânărului Chiriloaei Robert-Benone, absolvent de Teologie al Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea.
Vorbind despre evanghelia duminicii (Mc. 9, 17-32), Ierarhul a făcut apel la abandonul în brațele Domnului spre a avea o pace profundă a inimii. „Toate sunt cu putință celui care crede”. În evanghelia de astăzi, accentul este pus pe credință și rugăciune. „Pentru a învinge răul din tine însuți, pentru a-ți învinge gândurile, pornirile, pentru a-ți da măsură vieții, faptelor, gândurilor, este nevoie de rugăciune. Rugăciunea este dialogul și convorbirea cu Dumnezeu”.
Pentru tânărul diacon s-au unit astfel în rugăciune și i-au fost aproape familia, prietenii, cei doi frați preoți și fratele diacon, rectorul Seminarului din Oradea, pr. Anton Cioba, precum și întreaga parohie „Sfânta Maria” și părinții slujitori ai comunității.
„Rugăciunea este un dialog. Cel care se roagă, vorbește, dar și ascultă cu urechea interioară, a inimii. Omul credincios îți dezvoltă un simț interior, simțirea prin care el simte în sufletul lui cuvintele lui Dumnezeu, simte însoțirea lui Dumnezeu. În felul acesta, el crește în credință și rugându-se, el susține credința”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile în Cuvântul de Învățătură.
Parcurs academic al noului diacon:
Tânărul Chiriloaei Robert-Benone s-a născut la 20 iulie 1993 în localitatea Fălticeni, Jud. Suceava.
În perioada 2004-2008 urmează ciclul gimnazial la Școala „Constantin Blănaru” din Cornu Luncii, jud. Suceava.
În anul 2008 se înscrie la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, profil vocațional Teologie.
În perioada 2017-2021 urmează cursurile Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, iar în anul 2021 obține diploma de Licență în Teologie. În același an se căsătorește cu tânăra Amalia-Sorina, iar Bunul Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia cu un copil.
Dumnezeu să-i dăruiască diaconie sfântă!
Biroul eparhial de presă
A fost reînființată Reuniunea Mariană „Regina Inimilor” din Parohia Șurdești
Cu mare bucurie, duminică, 26 martie 2023 (Încheierea serbării Buneivestiri), în cadrul sfintei liturghii, a fost reînființată Reuniunea Mariană „Regina Inimilor” în parohia Șurdești, asociație care a activat aici până în 1948.
După o atentă pregătire, un număr de 15 candidate, avîndu-l alături pe pr. paroh Tomoș Marius, au fost primite solemn în rîndul membrilor Reuniunii Mariane. Și-au adus contribuția doamna preoteasă Carmen Tomoș -marianistă veche- și un grup de marianiste din cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș (Valerica, Luci, Livia, Mirela și soții lor). Au ajutat mult și cu răbdare Surorile Baziliene din România-cărora le mulțumim și pe această cale.
Preacurata Fecioară Maria îi iubește pe cei care o iubesc și se roagă pentru ei. Pornind de la acest dicton, cu toate că suntem nevrednice să îi servim Mariei, cu mult curaj, Valeria, Eufrasina, Maria (sotia dlui prof), Valeria, Maria (mama lui alexa), Dana, Niculina, Maria (din vf Opcinii), Ioana, Maria (mama Martucăi), Paulina, Sabina, Rozalia, Maria și pr. Marius au dorit din inimă să se dedice Fecioarei Maria și sub scutul ei să servească Răscumpărătorului nostru, Domnul Isus Hristos. Își doresc din inimă ca toată viața lor să fie o dovadă vie că fac parte dintre cei mai credincioși fii ai Mariei. Și-au propus cu tărie ca neîncetat să îi servească Preacuratei Fecioare Maria, cu credință și cu iubire de fiice, mame și bunici.
Rînduiala Primirii a fost oficiată de către pr. paroh Marius Tomoș. A participat întreaga comunitate, cu lacrimi de emoție, profundă trăire interioară și amintiri dragi.
Au fost sfințite Medaliile mariane și Diplomele, rugîndu-L pe Împăratul Ceresc să trimită darul Spiritului Sfînt peste ele, ca să fie spre împlinirea rugăciunilor celor care le vor purta, din darul, îndurarea și iubirea Fiului și Mîntuitorului nostru, Isus Hristos.
Au fost distribuite diplomele și medaliile, spunînd: ”Primește această medalie, ca aducîndu-ți aminte întotdeauna de Patroana ta cerească, să implori neîncetat fericirea de veci, pentru toți, dar mai ales pentru cei din Purgator”.
Întreaga celebrare a fost una a bucuriei, așa cum se cântă și în Condacul sărbătorii:
”Ție, apărătoarei Doamne, mîntuiește-ne din nevoi, pentru biruințe mulțumiri ți-aducem, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai săpînie nebiruită, slobozește-ne din tot felul de nevoi, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă pururea fecioară” (Condacul sărbătorii).
Coman Mirela, președinta eparhială a RM
PS Vasile în parohia Bunavestire: Acest „astăzi” este un început al posibilităților noastre viitoare
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavril Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har!. „Așa cântă Biserica astăzi, în troparul sărbătorii Bunei Vestiri... Acest astăzi este un început al posibilităților noastre viitoare”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în biserica Bunavestire din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească sâmbătă, 25 martie 2023, cu ocazia hramului parohiei de aici. Gazde au fost în acest an părintele vicar parohial, George Nicoară și părintele Angel Zareczki, care au primit cu multă bucurie vizita Ierarhului, dar și a colegilor preoți care au răspuns pozitiv invitației de a se uni în rugăciune, precum și a numeroșilor credincioși din parohie și din alte parohii.
„Sărbătoarea aceasta ne vorbește despre posibilitățile legate de mântuirea noastră. Posibilitățile viitoare ale parcursului vieții noastre sunt legate întotdeauna de un prezent, de un astăzi, acest astăzi care stă pe vestea adusă de arhanghelul Gavril Fecioarei Maria, care îi vestește planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii și liniștea și taina inimii îi vorbește: Bucură-te, cea Plină de har. Domnul este cu Tine!”, a afirmat Arhiereul, explicând cum „Începutul mântuirii noastre trece mereu prin aceste gânduri profunde ale ființei noastre, ale inimii noastre. Sunt toate gândurile cu care trăim, pe care le avem de când ne trezim și până seara, legate de activitatea noastră cotidiană, legate de familie sau comunitate... sunt gândurile noastre cele mai profunde în care omul caută mereu binele posibil și cum să facă să ajungă binele la toți... De la Preacurata Fecioară Maria învățăm să ne încredințăm cu totul lui Dumnezeu, o încredințare care înseamnă abandon, dăruire, înseamnă a ne pune în brațele lui Dumnezeu”... „Dragostea lui Dumnezeu ne însoțește mereu și în această însoțire, sărbătoare devine astăzi. Pentru că astăzi, în acest prezent al nostru, dragostea și harul lui Dumnezeu ne însoțesc și acestă însoțire nevăzută devine văzută prin posibilitățile vieții noastre, a ceea ce se pare că este imposibil. De aceea, astăzi Îi cerem Domnului ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să ne dea credință puternică, harul statorniciei, inimă smerită și harul slujirii, spre a fi servul și serva Domnului”. Sunt cuvintele transmise de Preasfinția Sa Vasile în biserica închinată sărbătorii Bunei Vestiri din Baia Mare.
La finalul celebrării liturgice, părintele George Nicoară a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru vizita pastorală în parohie, dar și tuturor colegilor preoți care au fost prezenți, corului și tuturor credincioșilor care s-au unit în rugăciune în această zi de sărbătoare a parohiei.
Biroul eparhial de presă
PS Vasile la mănăstirea de pe Dealul Crucii: Invitația „Cine vrea sa vină după Mine” face apel la libertatea noastră
Organizată anual la inițiativa Asociației „Reuniune Mariană”, s-a desfășurat și în acest an rugăciunea „Calea Crucii”, la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare. Evenimentul a avut loc duminică, 19 martie, în duminica Sfintei Cruci și au participat membrii Reuniunii Mariane, dar și credincioși și preoți din eparhie, alături de surorile baziliene și surorile lauretane, rugăciunea fiind condusă de Preasfinția Sa Vasile Bizău.
„Ne-am adunat aici la mănăstire pentru rugăciunea Calea Crucii… făcând acest pelerinaj de la o cruce la cealaltă, actualizăm patima Mântuitorului Hristos, care știm că ne însoțește mereu”, a afirmat la final PS Vasile, explicând cum „suferința omului este comună tuturor, nu există om care să nu fie atins de suferință, de durere și care să nu aibă nevoie de ajutor și să nu se bucure de solidaritate. Calea crucii este păstrarea memoriei devoțiunii lui Isus care a fost în suferință, care a purtat crucea pentru noi și știm că El rămâne solidar cu noi, cu fiii Lui, cu creștinii din toate timpurile”. Biserica propune în cea de-a treia duminică a Postului Mare venerarea crucii și atunci „simțim mai profund cuvintele Mântuitorului din evanghelie: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze…”, cuvinte care ne dau certitudinea că nu suntem singuri și astfel, fiecare simțim că ne dorim să ne purtăm crucea. Parcursul Postului Mare ne învață cum se face acest lucru, iar „suferința, împreună cu suferințele lui Hristos devin și pentru noi un imbold să fim răbdători și să transformăm totul în dragoste, să punem toate neajunsurile în fața lui Dumnezeu”. „Devoțiunea Calea Crucii vine să ne spună că și noi trebuie să ne purtăm crucea în zilele noastre. Invitația aceasta, Cine vrea să vină după Mine, face apel la libertatea noastră, noi mereu trebuie să facem o alegere”, să vreau să fac ceea ce fac acolo unde sunt și lucrez sau trăiesc. Aceasta face parte din viața creștinească și din asumarea învățăturii lui Isus.
Preasfințitul, dar și părintele spiritual al asociației, Fîrte Ioan, au mulțumit Reuniunii Mariane pentru organizare, precum și surorilor baziliene pentru găzduirea rugăciunii și a unui moment final de socializare și împărtășire frățească, în curtea mănăstirii.
Biroul eparhial de presă
S-a desfășurat olimpiada de religie, faza eparhială. 14 elevi din eparhia noastră vor merge la faza națională
Sâmbătă, 18 Martie 2023, s-a desfășurat, la Baia Mare și Satu Mare, olimpiada de religie greco-catolică, faza eparhială.
La Baia Mare, concursul a fost găzduit de școala Episcopiei greco-catolice de Maramureș, Școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, iar la Satu Mare, proba de olimpiadă s-a desfășurat la Colegiul Național „Ioan Slavici”. Au participat peste 80 de elevi.
Cuvinte de încurajare și urări de mult succes au venit din partea Preasfinției Sale Vasile Bizău, care în debutul probei de concurs, s-a rugat împreună cu elevii, profesorii și doamna director Daniela Ramona Barbu, în capela Școlii „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. La Satu Mare, elevii au fost binecuvântați și încurajați de părintele Fisher Eduard.
Cu subiecte primite în acest an de la Ministerul Educației, începând de la ora 10, elevii au avut la dispoziție 3 ore pentru a finaliza toate punctele de concurs cerute, iar la final au avut un moment de socializare și au luat prânzul cu toții împreună.
În urma corectării lucrărilor, un număr de 14 elevi, 6 din Maramureș și 8 din Satu Mare, reprezentanți ai claselor V-XII, vor participa la faza națională de Religie Catolică, care se va desfășura la Oradea, în 19-23 aprilie 2023.
„Proba de olimpiadă a decurs bine, mulțumesc colegilor profesori și preoți care au fost implicați în Comisia județeană a olimpiadei”, a afirmat la final domnul inspector Adrian Roman.
„Concursul s-a desfășurat în condiții foarte bune, copii au fost bine pregătiți, fapt pentru care nu avem note mai mici de 7”, a declarat părintele inspector Ioan Codrea.
Olimpiada de religie greco-catolică este organizată anual de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. prof. dr. Ioan Codrea și prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare și conducerea școlilor gazdă.
Biroul eparhial de presă
Satu Mare
Baia Mare
PS Alexandru Mesian a fost condus pe ultimul drum și de numeroși maramureșeni, în frunte cu PS Vasile Bizău
Vestea trecerii la Domnul a arhiereului Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a întristat întreaga Biserică Greco-Catolică și cu atât mai mult Eparhia de Maramureș, unde Preasfințitul Mesian își are rădăcinile. Episcopul s-a născut pe 22 ianuarie 1937 la Ferneziu, Baia Mare.
Aici i-au rămas toți cei pe care-i iubea atunci când a devenit păstor al Eparhiei de Lugoj (în urmă cu 29 de ani) și cei pe care-i vizita în mod regulat pentru a-i saluta anual sau chiar de mai multe ori pe an: fratele Simion Mesaroș (ultimul frate rămas în viață), verișorii și mulți nepoți. Ultima dată a fost la Ferneziu în toamna anului 2022, cu ocazia sfințirii casei parohiale de aici.
„A fost un om al unității”, așa și-l aduc aminte cu toții: neamuri, colaboratori de orice fel, cler și credincioși din întreaga Biserică.
Astfel că pe data de 15 martie 2023, cu toții și-au îndreptat pașii spre a-l conduce pe ultimul drum. Din Maramureș s-a plecat cu un autocar și cu numeroase mașini, spre a participa la Slujba de Înmormântare a Arhiereului. Au fost prezenți: Preasfinția Sa Vasile, părintele vicar general Augustin Butica, părinți protopopi și mulți preoți, părintele Mesaroș Simion (fratele Preasfințitului) și numeroși nepoți și nepoate, pe care i-a îndrăgit atât de mult.
„Originar din această parte a Maramureșului, nu departe de locul suferinței episcopilor martiri, care își așteaptă Învierea de apoi în cimitirul de la marginea orașului Sighetu Marmației, Preasfinția Sa a rămas mereu legat de aceste locuri și de persoanele cu care a dat o frumoasă mărturie de credință în perioada clandestinității, alături de care s-a distins cu demnitate și curaj. A iubit mult preoția și a fost mereu alături de cei ce doreau să-și asume, în acele vremuri întunecate, această slujire, oferindu-și disponibilitatea de a-i forma și încuraja pe acest drum. A servit eparhia noastră de Maramureș în calitate de vicar general în primii ani ai regăsitei libertăți din anii `90, până la primirea episcopatului și transferul în eparhia de Lugoj, unde a rămas în slujire până la sfârșitul vieții”, a afirmat PS Vasile în mesajul de condoleanțe transmis la Lugoj în ziua în care Preasfinția Sa Alexandru a trecut la Domnul, pe 11 martie 2023.
„Încrezători în cuvântul Domnului: Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată (Ioan 11,25-26), îl încredințăm pe Preasfințitul Alexandru milostivirii Lui iubitoare, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Mama noastră și a Bisericii, asigurându-Vă de apropierea și rugăciunea noastră.
Ne exprimăm sentimentele de fraternitate, împreună cu simțitele condoleanțe pentru cinstirea și perpetuarea memoriei fratelui nostru mai mare, arhiereul Alexandru, cerând Domnului să-i facă parte cu cei aleși și cu toți sfinții în Împărăția Lui”, a scris PS Vasile în același mesaj.
Biroul eparhial de presă
Sâmbătă, 18 Martie 2023, va avea loc olimpiada de religie greco-catolică, faza județeană
Sâmbătă, 18 Martie 2023, va avea loc olimpiada de religie greco-catolică, faza județeană.
Ca în fiecare an, proba se va ține la Baia Mare și la Satu Mare.
La Baia Mare, concursul se organizează la Școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, de la ora 10:00 și sunt înscriși un număr de 70 de elevi, reprezentanți ai claselor V-XII.
La Satu Mare, proba de olimpiadă va fi găzduită de Colegiul Național „Ioan Slavici”, de la ora 10:00 și vor participa 35 de elevi din clasele V-XII.
În premieră, în acest an, subiectele vor veni de la Ministerul Educației, iar elevii cu cea mai mare notă, peste nota 9, din fiecare clasă, vor participa la faza națională de Religie Catolică, care va avea loc la Oradea, în 19-23 aprilie 2023.
Concursul este organizat anual de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea și prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare și conducerea școlilor gazdă.
Biroul eparhial de presă
Mesajul de condoleanțe al Preasfinției Sale Vasile la trecerea la Domnul a PS Alexandru Mesian
Preasfinția Voastră
Ioan Călin Bot,
Vestea încetării din viață a Preasfințitului Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, ne îndurerează pe toți, dar mai ales pe preoții, călugării, persoanele consacrate și credincioșii eparhiei de Lugoj, cărora le-a fost părinte și păstor până în ultima clipă.
Împreună cu clerul și credincioșii eparhiei de Maramureș, ne unim în rugăciune în aceste momente de doliu, pentru a ne face aproape de Preasfinția Voastră, de toți cei care l-au cunoscut și în special de fiii și fiicele eparhiei bănățene, care și-au pierdut în aceste zile părintele și păstorul.
După o păstorire îndelungată în istorica eparhie de Lugoj, Preasfințitul Alexandru Mesian lasă lumea aceasta cu speranța învierii și a biruinței vieții asupra morții, în acest timp de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, purtând cu el fidelitatea de credință față de Biserica noastră greco-catolică.
Originar din această parte a Maramureșului, nu departe de locul suferinței episcopilor martiri, care își așteaptă Învierea de apoi în cimitirul de la marginea orașului Sighetu Marmației, Preasfinția Sa a rămas mereu legat de aceste locuri și de persoanele cu care a dat o frumoasă mărturie de credință în perioada clandestinității, alături de care s-a distins cu demnitate și curaj. A iubit mult preoția și a fost mereu alături de cei ce doreau să-și asume, în acele vremuri întunecate, această slujire, oferindu-și disponibilitatea de a-i forma și încuraja pe acest drum. A servit eparhia noastră de Maramureș în calitate de vicar general în primii ani ai regăsitei libertăți din anii `90, până la primirea episcopatului și transferul în eparhia de Lugoj, unde a rămas în slujire până la sfârșitul vieții.
Încrezători în cuvântul Domnului: Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată (Ioan 11,25-26), îl încredințăm pe Preasfințitul Alexandru milostivirii Lui iubitoare, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Mama noastră și a Bisericii, asigurându-Vă de apropierea și rugăciunea noastră.
Ne exprimăm sentimentele de fraternitate, împreună cu simțitele condoleanțe pentru cinstirea și perpetuarea memoriei fratelui nostru mai mare, arhiereul Alexandru, cerând Domnului să-i facă parte cu cei aleși și cu toți sfinții în Împărăția Lui.
În veci să fie pomenirea lui!
Cu unire în rugăciune,
+Vasile
episcop de Maramureș
PS Vasile la începutul Postului Mare: „Este perioada privirii înspre Dumnezeu”
„Începem Postul Mare, o perioadă cu totul deosebită și binecuvântată în trăirea vieții de credință”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău duminică, 26 februarie 2023 (duminica Izgonirii lui Adam din Rai), în omilia rostită la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare.
„Perioada Postului Mare este perioada prin excelentă a interiorizării, a rugăciunii, a privirii înspre Dumnezeu, căutând să vedem unde este inima noastră, de ce este ea atașată, care sunt valorile care au rămas constante în noi înșine și cum acele valori ne orientează drumul în viața de fiecare zi”, a punctat Ierarhul. PS Vasile a explicat în continuare cum: „există o puternică legătură între viziunea pe care o avem despre viață și modul în care trăim. De aceea, Mântuitorul îi îndeamnă pe apostolii Săi, dar și pe noi astăzi să vedem de ce este atașată inima noastră, pentru ca ea să fie mereu un sălaș și un loc al întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Dacă inima noastră este liberă, dacă viața noastră este una care rămâne constantă în valorile credinței, atunci întâlnirea cu Dumnezeu este constantă și drumul nostru este plin de speranță”.
„Rugăciunea, milostenia și postul sunt cele trei virtuți fundamentale pentru un parcurs de reînnoire a fiecărui creștin… Ele înnobilează inima omului și o fac să fie asemănătoare cu inima Fiului lui Dumnezeu Întrupat, cu a lui Isus. În toate faptele virtuoase ale rugăciunii, postului și milosteniei, Isus subliniază un aspect important: discreția sau intenția de a face faptele bune, de a te ruga și de a posti nu pentru o motivație care vine din afară, pentru a arăta altora ceea ce faci, nu pentru a aștepta în schimb ceva de la oameni”, ci îndeamnă ca acestea să fie făcute în ascuns, doar pentru Dumnezeu. „Toate acestea nu fac decât să înnobileze viața omului și să o așeze în chingile unui parcurs echilibrat”, a punctat Ierarhul, aducând în lumină cum perioada care se deschide este „una a cercetării, a discernământului, având ca însoțitori milostenia, rugăciunea și postul”.
Biroul eparhial de presă
Părintele Laurențiu Costin este noul paroh al parohiei „Sfânta Cruce” din Baia Mare
„Am venit azi în parohia dumneavoastră să instalez noul paroh, în persoana părintelui Laurențiu Ioan Costin”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău la finalul Sfintei Liturghii celebrate duminică, 26 februarie 2023 (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), în parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare, mărturisind emoția și bucuria cu care însuși Preasfințitul se întoarce de fiecare dată în parohia în care a slujit ca vice paroh și pe care o cunoaște ca fiind o comunitate cu o puternică trăire spirituală. „Am un gând cu totul aparte pentru această parohie și am cerut de la Dumnezeu puterea de a alege un păstor, un preot paroh care să vă însoțească în această nouă etapă, acest nou drum al parohiei”, a mărturisit Ierarhul, încredințându-l pe noul paroh rugăciunilor și primirii călduroase ale credincioșilor de aici. „Doresc să vi-l încredințez pe părintele Laurențiu cu toată inima și să vă cer să îi fiți alături. O comunitate sporește și merge bine atunci când este aproape de păstorul ei, iar păstorul este pe drumul cel bun atunci când este aproape de comunitatea lui, atunci când rugăciunea se întâlnește cu fapta, atunci când face ca proiectele parohiei, de la cele spirituale, până la cele administrative, să fie realizate prin aport comun”, a explicat Eparhul de Maramureș. „Vă rugăm așadar să-l primiți și cu rugăciune să-l însoțiți, cu inima să-i fiți alături și cu bucurie să împărțiți viața comună a parohiei”, a fost gândul de final al Preasfinției Sala Vasile.
Părintele Mircea Indrea a citit public decretul de numire a părintelui Laurențiu Costin în calitate de paroh al parohiei „Sfânta Cruce” din Baia Mare, decret semnat de Preasfinția Sa Vasile, la data de 13 februarie 2023, zi în care Biserica îl pomenește pe Cuviosul Martinian.
„Se cuvine să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu, celui care lucrează minuni în viețile noastre” a afirmat la final noul paroh, aducând mulțumire oamenilor prin care Dumnezeu lucrează: Preasfințitului Vasile mai întâi și tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului de primire în parohie: părintele protopop Emil Gîrboan, colegilor din parohia „Sfânta Cruce” și din parohia „Sfânta Maria”, corului și tuturor credincioșilor. „Ne încredințăm cu toții Bunului Dumnezeu”, a afirmat părintele Costin, îndemnând credincioșii să pornească cu toții împreună pe drumul postului, „acest drum de interiorizare și de trăire mai profundă a credinței”.
Parcurs academic și profesional
Părintele Laurențiu s-a născut pe data de 20 septembrie 1985 în localitatea Recea (Jud. Maramureș).
A urmat Liceul de Arta din Baia Mare, unde a studiat Canto Clasic și pian complementar.
După terminarea liceului, timp de un an, a făcut o experiență de mănăstire la Prislop. A studiat apoi Medicina Veterinară la Cluj Napoca. Ulterior, a urmat facultatea de filosofie în cadrul Universității „Urbaniana” din Roma și teologie în cadrul Ateneului „Sant’Anselmo” din Roma, fiind primit în cadrul comunității monahale a mănăstiri „San Gregorio al Celio”.
În anul 2012 a fost trimis la Roma de către PS Vasile Bizău (ca și student al Eparhiei de Maramures, în cadrul Colegiului Pio Romeno din Roma), unde a urmat cursurile de masterat în Teologie Biblică, la Universitatea „Gregoriana”.
În februarie 2016 a susținut examenul final pentru acordarea titlului de Masterat în Teologie Biblică. În 2014 s-a căsătorit, iar din August 2015 a ocupat funcția de secretar din cadrul Protopopiatului Greco-Catolic Satu-Mare. Totodată, a predat religia la Școala Gimnazială nr.1 „Grigore Moisil” din Satu Mare.
A fost ridicat la treapta preoției pe data de 2 mai 2016 de către Preasfințitul Vasile Bizău și a slujit ca vicar parohial în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” în Satu Mare, între anii 2016-2021.
Din anul 2021, a activat în parohia „Sfânta Maria” din Baia Mare și ocupă postul de profesor de religie la Școala „Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare.
Pe data de 13 februarie a fost numit, prin decret episcopal, paroh al parohiei „Sfânta Cruce” din Baia Mare.
Bunul Dumnezeu să-l însoțească în noua misiune care i-a fost încredințată!
Biroul eparhial de presă