Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
A apărut revista eparhială „Lumina Credinței” - nr. 4/2022
A fost tipărit numărul 4 din 2022 al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.
Revista se deschide cu articolul „Fără pace suntem cu toții învinși”, semnat A. Mărtinaș – Varican News.
Părintele protopop can. Emil Gîrboan semnează articolul „Ție, Apărătoarei Doamne, mulțumiri ți-aducem”, iar părintele Vasile Trifoi tratează tema „Sinodalitate și timp”. Părintele Florin Fodoruț vine în acest număr cu articolul intitulat „Cu ochi îngerești”, iar Părintele dr. Vasile Iusco scrie articolul „Centenarul unui erou național”. La paginile 12-13 regăsim articolul părintelui Cornel Dîrle, cu titlul „Zis-a Domnul Domnului meu… (PS 109,1)”. În acest număr, pr. Emil-Marian Ember scrie articolul „Originalitatea păcatului sau când diavolul își promovează palmaresul”.
Pr. Laurențiu Costin scrie despre „Isus și fronturile politice”, iar pr. dr. Florin Marușciac semnează articolul „Podoaba spiritului blând”.
Pr. dr. George Marius Nicoară scrie „Despre anotimpurile vieții”, iar Dna. Antoaneta Turda, „Convertirea lui Coehlo”.
În continuare apare articolul părintelui Octavian Frinc, cu titlul „Somnul rațiunii” și al dl. Dorin Ștef „Marmația – Datini și obiceiuri de iarnă”. La secțiunea „Prezentarea parohiilor”, părintele Vasile Daniel Pop expune date legate de Parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, din Porumbești. Pr. Alin Vara semnează articolul „Martiră e întreaga umanitate”. Și doamna Adriana Zaharia, „In memoriam Dr. Vasile Lucaciu”. La paginile 34-37 putem citi articolul „Fiecare cuplu este o „gradină„” scris de Pr Jean Pierre-Sonnet SJ.
Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.
Biroul eparhial de presă
Preasfinția Sa Vasile Bizău aniversează 15 ani de episcopat
Azi, 16 decembrie 2022, Eparhia Greco-Catolică de Maramureș se află în sărbătoare mulțumitoare pentru cei 15 ani de episcopat ai Preasfinției Sale Vasile Bizău, consacrat Episcop pe data de 16 decembrie 2007, în catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.
Ales episcop de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma și recunoscut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI – lea, a fost hirotonit la Blaj de către Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.
Între anii 2007-2011 a activat ca Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, iar pe data de 23 iulie 2011 a fost înscăunat ca Eparh al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, devenind al cincilea Episcop al acesteia.
La ceas aniversar, îi urăm Preasfinției Sale Vasile mulți ani de slujire rodnică a Bisericii Greco-Catolice și mulți ani de păstorire a Eparhiei greco-catolice de Maramureș!
Biroul eparhial de presă
Poziția Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș cu privire la proiectul de act normativ privind situația bisericii Mănăstirii Bixad
Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a luat act cu nedumerire de proiectul de Hotărâre a Guvernului (HG) României privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, respectiv biserica mănăstirii ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bixad și transmiterea în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte și în folosința gratuită a Mănăstirii Ortodoxe Române ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din loc Bixad, jud. Satu Mare.
Proiectul de act normativ, publicat pe site-ul oficial al Secretariatului de Stat pentru Culte, ne obligă să amintim oamenilor de bunăvoință că istoria nu poate fi falsificată, atât timp cât cineva este interesat să cunoască adevărul.
Acest așezământ monahal, Mănăstirea ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Bixad, aparținând Ordinului ,,Sfântul Vasile cel Mare”, a fost una din principalele mănăstiri greco-catolice din Ardealul de Nord. În această mănăstire, călugării greco-catolici au viețuit aproape 250 de ani, aici funcționând și principala tipografie bisericească a Ordinului Bazilian.
În anul 1948, prin Decretul Nr. 358, Biserica Greco-Catolică din România a fost suprimată de regimul comunist, iar toate bunurile ei au trecut în proprietatea Statului Român, printre care și biserica mănăstirii, care face obiectul proiectului HG. Astfel, călugării greco-catolici din Mănăstirea Bixad, aparținând Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, au fost alungați din mănăstire, unii dintre ei fiind arestați și exterminați în închisorile comuniste. Biserica Mănăstirii Bixad, împreună cu întregul complex monahal, a aparținut Bisericii Greco-Catolice, până la suprimarea ei, în anul de tristă amintire 1948. În prezent, biserica mănăstirii se află în proprietatea Statului Român.
După căderea regimului comunist ateu, biserica Mănăstirii Bixad, împreună cu întreg ansamblul mănăstiresc, a făcut obiectul mai multor încercări de recuperare și punerea lor în posesia proprietarului de drept.
Prin Hotărârea de Guvern nr 466/1992, privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietatea Statului Român și predarea acestora Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș i s-a restituit o parte din bunurile care i-au aparținut și de care a fost deposedată. Printre acestea se numără și terenul din jurul bisericii mănăstirii Bixad, actualmente acesta fiind înscris în Cartea Funciară nr. 1804 a localității Bixad.
În anul 2012 s-a încercat punerea în executare a hotărârilor judecătorești, pronunțate de Tribunalul Mehedinți prin Sentința civilă nr. 180/2011 și a Deciziei civile nr. 341/2011 a Curții de Apel Craiova – rămasă irevocabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-au restituit numai clădirile și suprafața de 11.088 mp, biserica și terenul de sub ea, în suprafață de 234 mp, rămânând în continuare în proprietatea privată a Statului Român. În mod paradoxal, biserica mănăstirii a rămas o enclavă în mijlocul terenului care ne aparține de drept.
Judecătoria Negrești-Oaș a dispus suspendarea executării silite, la cererea conducerii de atunci a Județului Satu Mare, motivând că imobilele - clădiri și terenul aferent care au fost restituite pe cale judiciară de către o instanță judecătorească a Statului Român, constituie proprietatea publică a UAT Satu Mare. Acest demers de suspendare a executării silite a fost respins, în primă instanță, de Judecătoria Alba-Iulia, în septembrie a.c.
Deși Episcopia Greco-Catolică de Maramureș este proprietar de drept, așa cum au dovedit și hotărârile judecătorești, nici până astăzi nu am fost puși în posesie, din cauza multiplelor piedici pe care le pun unele instituții.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât, în nota de fundamentare care stă la baza proiectului de HG, se precizează faptul că imobilul-biserică, subiect al proiectului de HG, nu a fost solicitat la retrocedare de niciun cult religios, ceea ce este total neadevărat și nedrept.
Considerăm că, în actualul context în care principiul egalității de tratament juridic al cultelor religioase este consacrat prin art. 29 din Constituția României, transmiterea către Biserica Ortodoxă Română a unor imobile, care au aparținut Bisericii Greco-Catolice, nu reprezintă altceva decât o confirmare a naționalizării din perioada comunistă, nedemnă de un Stat de Drept, Democratic, membru al Uniunii Europene. Acest proiect de HG, în cazul adoptării lui, nu ar face altceva decât să dea o aparență legală preluărilor abuzive, pe care statul comunist ateu le-a făcut în anul 1948.
Proiectul de act normativ nu corectează și nu înlătură abuzurile făcute de statul comunist împotriva Bisericii Greco-Catolice, ci, mai mult, le-ar certifica, complicând situația juridică și negând în continuare dreptul nostru de proprietate.
Drumul deschis de dialogul ecumenic presupune o apropiere a confesiunilor creștine, fapt atât de concret și vizibil în Europa Occidentală, unde Biserica Catolică a oferit Bisericii Ortodoxe Române multe lăcașuri de cult, unele în proprietate, altele în folosință. Ceea ce se întâmplă în Maramureș, nu doar cu Mănăstirea Bixad, ci și cu actuala catedrală ,,Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, este ofensator, nedrept și necreștinesc.
Având în vedere toate acestea, solicităm oprirea adoptării proiectului Hotărârii de Guvern și continuarea demersurilor pentru restituirea bisericii Mănăstirii Bixad către proprietarul ei de drept.
Biroul eparhial de presă
22 Decembrie 2022: Concertul Eparhial de colinde
Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcopia greco-catolică de Maramureș vă invită să luați parte la Concertul eparhial de colinde, care va avea loc joi, 22 decembrie 2022, de la ora 18:00, la biserica „Sfânta Cruce” ( Bulevardul Independenței 14) din Baia Mare.
Vor concerta:
- Corul Școlii „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare
- Corul parohiei Ieud
- Grupul vocal “Maramureșul” al Ansamblului Transilvania
- Corala „Armonia” din Baia Mare - invitat special.
Biroul eparhial de presă
Episcopia Greco Catolică de Maramureș: Calendare 2023
Au apărut calendarele pentru anul 2023, editate de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș. Calendarele se pot achiziționa de la biroul Contabilitate din cadrul instituției (Str. Vasile Lucaciu, 50, Baia Mare), dar și din parohiile greco-catolice de pe teritoriul Eparhiei. Sunt disponibile următoarele modele:
Calendar de perete (o foaie): Dimensiuni: 68 x 48 cm Limbi: Română, Maghiară, Ucraineană Preț: 6 Ron |
|
Calendar cu spirală: Dimensiuni: 34 x 23 cm Pagini: 12 Tema: Fericiții Episcopi Martiri și Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor din Sighetu Marmației. Preț: 12 Ron |
|
Calendar Liturgic: Dimensiuni: 16 x 9,5 cm Pagini: 64 Preț: 6 Ron |
|
Biroul eparhial de presă
Părintele Marian Rednic a devenit paroh de Oncești. Părintele protopop Iusco Vasile și-a încheiat misiunea în parohie
Parohia greco-catolică din Oncești a avut parte de o celebrare liturgică plină de emoție duminică, 4 decembrie 2022. Evenimentul a marcat finalul misiunii părintelui protopop Iusco Vasile în această parohie și preluarea păstoririi comunității de către părintele Rednic Marian. Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de părintele Lohan Gheorghe, preot de Boinești – Țara Oașului.
Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Vasile Bizău, părintele Iusco Vasile a citit Decretul episcopal de numire a părintelui Rednic în parohia Oncești, exclamând la final: „Începând de astăzi, 4 decembrie, părintele este noul paroh al dumneavoastră” și explicând credincioșilor cum „Biserica poartă grijă ca fiecare să-și aibă locul său în ea și nimeni nu ia locul nimănui. Părintele vine în parohia Oncești, trimis de Biserică pentru a sluji mai departe Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul dumneavoastră”, a afirmat părintele Iusco, care se desparte de parohia Oncești după mai mult de 21 de ani.
Prezent la eveniment a fost părintele Codrea Ioan, fost paroh de Oncești, actualmente paroh de Călinești - Maramureș, care a caracterizat păstorirea părintelui Iusco ca fiind una bazată pe comuniune și unitate, iar părintelui Rednic Marian i-a adresat îndemnul de a păstori cu „ochiul credinței și cu iubirea care să izvorască din inimă, o iubire care să se reflecteze în comunitate pentru că această comunitate merită să fie purtată în rugăciune, în gând, să trăiască în spirit de comuniune”.
Tot despre unitate și comuniune a fost și discursul rostit de părintele Rednic la preluarea parohiei, care a venit aici având în minte și în inimă cuvintele Mântuitorului „Iată-mă, vin să fac voia Ta, Doamne”, după cum a confesat în fața credincioșilor prezenți în biserică. Și a continuat: „Cu același deziderat, cu aceeași inimă deschisă vin și eu astăzi în mijlocul dumneavoastră, pentru că, iată, pornesc pe un nou itinerar, pe un nou drum al cunoașterii credinței, al trăirii credinței. Și sper că nu voi fi singur pe acest drum, ci că-mi veți fi alături. Dacă vom rămâne uniți în jurul acestui deziderat al Mântuitorului, de a împlini dorința Lui divină, atunci, cu siguranță, vom fi o comunitate unită. O comunitate unită poate realiza mult mai mult decât altă comunitate care este mare, dar dezbinată”, a afirmat părintele Rednic, care s-a încredințat în mod public rugăciunilor credincioșilor parohiei și Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, mulțumind în același timp părintelui Iusco pentru câte a realizat în parohie, precum și autorităților locale și credincioșilor din Oncești pentru primirea călduroasă în parohie și în localitate.
Biroul eparhial de presă
1 Decembrie 2022 – În anul Centenar „Părintele Dr. Vasile Lucaciu”, Preasfințitul Vasile Bizău devine Cetățean de onoare al Comunei Șișești
Joi, 1 decembrie 2022, în anul care marchează Centenarul morții părintelui dr. Vasile Lucaciu, ctitorul Bisericii Unirii tuturor românilor, de la Șișești, Preasfinția Sa Vasile Bizău a primit titlul de Cetățean de onoare al Comunei Șișești, acesta fiindu-i înmânat de către domnul Primar Tentiș Ioan Mircea, „în semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire pentru contribuția adusă la promovarea culturii și valorilor spirituale în rândul comunității Șișeștene”.
"Am făcut și fac ceea ce-mi stă în putință pentru ca memoria părintelui dr. Vasile Lucaciu să fie perpetuată, să fie cât mai mult cunoscut și mai ales să îi păstrăm valorile”, a fost răspunsul dat de Eparhul de Maramureș mulțumirii aduse de comunitatea șișeșteană pentru munca Preasfinției Sale la nivel cultural și spiritual.
În cadrul aceleiași munci și efort colectiv de a promova, în an Centenar al părintelui Lucaciu personalitatea Eroului națiunii române, în dimineața zilei de 1 decembrie, Ierarhul a binecuvântat Statuia părintelui dr. Vasile Lucaciu, așezată în fața Colegiului Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Și-a îndreptat apoi pașii spre a participa, alături de oficialitățile locale și județene, la manifestările ocazionate de Ziua Națională a României, la Baia Mare, pe Bulevardul Unirii, iar a doua parte a zilei și-a petrecut-o la Șișești, unde a celebrat Te Deum-ul de 1 Decembrie și Rânduiala Parastasului la mormântul părintelui dr. Vasile Lucaciu. La final a binecuvântat cele două plăci descriptive așezate sub busturile Mitropolitului Atanasie Anghel și al Papei Pius al IX- lea, de pe fațada bisericii din Șișești, plăci donate de către doamna Delia Lucaciu, strănepoata părintelui Vasile Lucaciu, participând ulterior la programul artistic și cultural organizat de Primăria Șișești în curtea bisericii de aici. În cadrul evenimentului, Preasfinția Sa a primit distincția mai sus amintită.
„Ziua Națională a României o sărbătorim aici la Șișești, în Biserica Tuturor Românilor cu rugăciune, cu mulțumire și cu recunoștință. Cu mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că pe El trebuie să-l cinstim pentru darul acesta mare pe care astăzi îl sărbătorim, ceea ce a împlinit o țară întreagă: unirea Transilvaniei cu Principatul României în 1918 a fost un deziderat al multor generații care ne-au precedat și care au precedat inclusiv generația Marii Uniri”, a afirmat Preasfințitul Vasile în biserica ctitorită de Vasile Lucaciu. Față de părintele dr. Vasile Lucaciu, pentru care ne-am rugat astăzi, se cuvine să simțim recunoștință, a afirmat Ierarhul, identificând valorile pentru care părintele Lucaciu a luptat și pe care ni le-a lăsat moștenire: dorința de libertate și demnitatea: „Dorința de libertate a fost atât de clară ca ideal pentru neamul său și de aceea s-a pus în slujba acestui ideal, pentru făurirea României Mari. Iar demnitatea nu l-a părăsit niciodată, în nicio circumstanță, nici atunci când a fost închis. El sublinia în mod constant: Trebuie să ne păstrăm demnitatea! Cele două sunt virtuți profunde ale sufletului uman, dar sunt și virtuți creștine”, a punctat PS Vasile, explicând cum „aceeași demnitate a legat, ca un fir roșu, toate generațiile: de la Ionocențiu Micu-Klein, trecând prin Școala Ardeleană și apoi prin generația pașoptistă și generația Marii Uniri. Același fir roșu al demnității îl vedem în martirii din timpul regimului comunist. La loc de cinste stau Fericiții Episcopi Martiri, pe care îi cinstim și invocăm să însoțească parcursul Bisericii, al comunităților, al poporului nostru pentru că libertatea și demnitatea stau pe credința creștină”.
„În acest templu sfânt, biserica din Șișești, ne întărim noi și toți cei ce au o inima creștină, o inimă de bunăvoință. Ea rămâne simbol al chemării la unitate”, a conchis Eparhul de Maramureș, urând tuturor: „La mulți și sfinți ani! La mulți ani, România!”.
Biroul eparhial de presă
PS Vasile la Simpozionul Centenar „Pr. Dr. Vasile Lucaciu”: Preotul dr. Vasile Lucaciu este mândria neamului nostru, este mândria Bisericii noastre. O mândrie care ne obligă la căutarea libertății și a demnității
„Îmi revine onoarea de a deschide acest moment cultural Centenar „Pr. Dr. Vasile Lucaciu”, încercând să recompunem, la un secol după trecerea sa la Domnul, profilul spiritual, caracterial al unui om național”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în deschiderea simpozionului dedicat Părintelui Dr. Vasile Lucaciu, care s-a desfășurat la Baia Mare, pe data de 29 octombrie 2022, la 100 de ani de la moartea celui care a fost cel mai neobosit luptător și comunicator a drepturilor românilor în țară și în străinătate, trecut la Domnul pe 29 noiembrie 1922. Evenimentul, organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, s-a desfășurat la Sala Millenium din Baia Mare și a avut conferențiari de seamă precum: Profesorul universitar dr. Toader Nicoară, domnișoara dr. Adriana Zaharia, pr. Alin Vara, fiind moderat de pr. dr. George Nicoară. Pauza și finalul simpozionului au fost îmbogățite de frumoase momente muzicale susținute de Cvartetul Euroart din Baia Mare. A fost un eveniment cultural de mare finețe și însemnătate, dedicat părintelui Vasile Lucaciu, cunoscut sub apelativul „Leul din Șișești”, pentru marele curaj și perseverența de care a dat dovadă pe toată durata vieții și activității sale și care, în acest an, a fost declarat „Erou al Națiunii Române”.
„În timpul vieții, dar în special după ce a trecut la cele veșnice, părintele Lucaciu a rămas o figură atât de proeminentă încât românii au voit mereu să-l aibă ca și punct de reper în ceea ce a însemnat eroismul și în același timp promovarea celor care au luptat pentru un ideal și s-au jertfit pentru acel ideal”, a afirmat Preasfințitul Vasile, aducând foarte frumos în lumină itinerarul statuii lui Vasile Lucaciu, ridicată la Satu Mare în 1936 și amplasată în centru orașului. „Au fost prezenți 30 de mii de oameni la inaugurarea acelei statui și a fost prezent Episcopul Alexandru Rusu”, a afirmat Ierarhul, explicând cum, la o perioadă relativ scurtă de la moartea Leului din Șișești, românii au simțit nevoia să-i permanentizeze memoria prin ridicarea primei statui la Satu Mare. În 1940, odată cu dictatul de la Viena și cedarea Ardealului de Nord, un grup de credincioși au dus statuia la Lugoj și după 2 ani a fost amplasată al Alba Iulia, tot în spațiu public, până în 1948. Acest itinerar ne arată cum „chiar și după moartea lui, Lucaciu urmează destinul comunității românești din părțile unde s-a născut, a activat și cu care se identifică, atât sătmăreni cât și maramureșeni, fiind revendicat de toți”, întrucât a fost paroh de Șișești, dar s-a născut, a activat și a murit la Satu Mare. „În 1948, prin suprimarea Bisericii noastre, statuia este dusă într-un spațiu privat, în magazia unui muzeu și în 1956, mutată la București și pusă în incinta unui muzeu, Cornel Medrea, cel care este sculptorul statuii. Din curtea muzeului este adusă în 1968 în Satu Mare, pe Strada Republicii. După revoluția din 1989, va fi mutată din nou în centrul orașului Satu Mare. Omul-statuie Vasile Lucaciu urmează astfel toate etapele deținuților politici din acea vreme”. „Acest lucru ne arată faptul că marii eroi se identifică și în timpul vieții, dar și după moarte cu idealul pe care l-au servit și l-au deservit. Preotul dr. Vasile Lucaciu este mândria neamului nostru, mândria Bisericii noastre, este mândria maramureșenilor și a sătmărenilor. O mândrie care ne obligă la căutarea libertății și a demnității”, a afirmat Ierarhul de Maramureș, explicând cum acest lucru este posibil doar păstrând vii și actuale valorile înaintașilor noștri.
„Lucaciu a fost cel mai neobosit dintre luptătorii pentru cauza României Mari, prin logica și gravitatea discursului, el a devenit comunicatorul Cauzei Românești în Ardeal, în Ungaria, în România și în Europa, dar și în Statele Unite ale Americii... Lucaciu a fost și printre fericiții români care, după persecuții și umilințe personale și colective a trăit împlinirea marelui ideal național, România Mare. Prin moartea sa, a anticipat soarta celor mai buni din corifeii Unirii Celei Mari, care au sfârșit dureros în temnițele comuniste”, așa cum a declarat în conferința sa profesorul Toader Nicoară.
Tăria caracterului și curajul lui Vasile Lucaciu au fost foarte frumos surprinse în conferința domnișoarei dr. Adriana Zaharia, explicând cum părintele Lucaciu, la procesul de la Cluj intentat memorandiștilor, a intrat și a ieșit cu fruntea sus, asumându-și cu mare demnitate și curaj crezul. „Părintele Lucaciu a fost comunicatorul principal în timpul procesului, întrucât toată presa românească și străină era cu ochii pe el deoarece el făcuse deja un an de pușcărie la Seghedin, pentru că a avut dreptul să vorbească în limba română la tribunalul din Debrecen. Toată presa din Budapesta îl considera un agitator periculos și astfel toată presa europeană a urmărit acțiunile sale”. Adriana Zaharia a vorbit despre sfârșitul tragic al lui Lucaciu, pe care el și l-a asumat în numele visului de a vedea Transilvania unită la România.
Un Lucaciu însetat de dreptate și românist, perfect adaptat perioadei istorice în care a trăit, a fost adus în lumină în conferința părintelui Alin Vara.
„Memoria trebuie cultivată pentru că este Magistra Vitae, prezentul e în mâinile noastre pentru a făuri ceea ce credem și știm că este datoria noastră și viitorul este al lui Dumnezeu, căruia i-l și încredințăm”, a concluzionat Preasfințitul Vasile Bizău, salutând publicul și conferențiarii cu creștinescul salut „Lăudat să fie Isus!”, invitându-i să participe și la următoarele evenimente dedicate cultivării memoriei părintelui Vasile Lucaciu și sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Biroul eparhial de presă
Programul Preasfinției Sale Vasile cu ocazia Zilei Naționale a României
Cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 decembrie 2022, Preasfinția Sa Vasile va participa la următoarele evenimente:
- Ora 11:00 – PS Vasile va binecuvânta statuia părintelui dr. Vasile Lucaciu, așezată în fața Colegiului Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare
- Ora 12:00 - PS Vasile va participa la manifestările ocazionate de Ziua Națională a României, la Baia Mare, pe Bulevardul Unirii.
- Ora 13:30 – PS Vasile, alături de preoții din Eparhie, va celebra Te Deum-ul de 1 Decembrie și Rânduiala Parastasului la mormântul părintelui dr. Vasile Lucaciu, la Șișești. În acest an se împlinesc 100 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului bisericii „Unirii Tuturor Românilor”.
Biroul eparhial de presă
Părintele Paul Osoian a devenit administrator parohial de Călinești-Oaș. Părintele Rednic Marian și-a încheiat misiunea în parohie
Duminică, 27 noiembrie 2022, parohia greco-catolică din Călinești Oaș a avut parte de o mare sărbătoare prilejuită de primirea în parohie a noului administrator parohial, părintele Paul Osoian. Totodată, cu această ocazie, credincioșii din Călinești au avut posibilitatea să-și ia rămas bun, într-un cadru festiv, de la preotul care i-a păstorit timp de 16 ani, părintele Rednic Marian.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de părintele protopop de Oaș, Iacob Feier, care, în omilia sa a îndemnat credincioșii prezenți să fie mereu atenți la ceea ce se află în interiorul lor, examinându-și conștiința, după spusele Sfântului Augustin, în „Confesiuni”: „Intră în inima ta, acolo examinează ceea ce poate percepi din Dumnezeu și ți se va descoperi pentru că acolo se află chipul lui Dumnezeu; în omul interior trăiește Dumnezeu, adică în fiecare dintre noi, în inima și-n sufletul nostru”. Părintele a invitat pe fiecare să fie conștient că e templu al lui Dumnezeu și acest lucru cheamă la o mare responsabilitate în alegerea drumului de urmat în viață. Au participat la sărbătoare și alți preoți: părintele Anton Cioba, rector al Seminarului din Oradea, părintele Gheorghe Costin, părintele Florin Bode, părintele Brândușe Ovidiu și părintele Pop Daniel.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Marian Rednic și-a luat rămas bun de la credincioșii, consiliul parohial și autoritățile locale din Călinești Oaș, cu care a colaborat foarte bine. „Duc cu mine doar amintirile frumoase”, a afirmat părintele, confesând public faptul că această zi este una foarte emoționantă pentru toți, încât „Astăzi se încheie un capitol în această parohie, dar se deschide un altul, alături de părintele Ioan Paul. Este astfel o zi a bucuriei, a speranței și a unui nou început. Este, de asemenea, o zi a nostalgiei, a recunoștinței și gratitudinii și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a inspirat și ne-a ajutat să construim în această comunitate. Dar cum Dumnezeu lucrează prin oameni, vă mulțumesc vouă tuturor că v-ați implicat în proiectele acestei parohii”. Acestea au fost cuvintele părintelui Rednic la final de misiune în Călinești, care a ales să marcheze momentul acordând diplome de recunoștință tuturor colaboratorilor apropiați din parohie și din administrația locală a comunei.
Părintele protopop Feier Iacob a dat citire Decretului de numire a părintelui Paul Osoian ca administrator parohial de Călinești-Oaș, semnat de Preasfinția Sa Vasile, aducând astfel mulțumiri părintelui Marian Rednic pentru munca depusă în această parohie și pentru buna colaborare pe care au avut-o timp de 16 ani.
Cu bucurie și emoție, părintele Paul Osoian a exclamat, ajutându-se de cuvintele psalmistului: „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut!”, povestind cum anul trecut pe data de 21 noiembrie, a devenit preot și în acest an, pe 21 noiembrie a fost numit, prin Decret Episcopal, administrator parohial de Călinești Oaș. „Vin cu multă bucurie, încărcat de emoție și îmi încredințez misiunea Preacuratei Fecioare Maria, Fericiților Episcopi Martiri și Unchiului Mihai, călugărul nostru de la Prilog, care este în proces de beatificare. Îi rog să mă întărească și să mă ajute să pot să duc această misiune până la sfârșit. Harul pe care l-am cerut în ziua hirotonirii mele a fost acela de a avea bucuria datoriei împlinite. Cu acest gând vin și aici la dumneavoastră”, a afirmat în fața credincioșilor din Călinești părintele Osoian.
Biroul eparhial de presă