Vineri, 15 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Vineri, 29 iunie 2018, când întreaga Biserică îi cinstea pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Bârsana-centru. Întâmpinat de parohul locului – pr. dr. Ioan Codrea, de pr. dr. Vasile Iusco – protopop de Sighet, de primarul localității – domnul Teodor Ștefanca și de numeroși preoți și credincioși, Preasfințitul Părinte Vasile și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din parohia Bârsana, parohie care a reușit să-și construiască propria biserică imediat după anii 1990.

Împreună cu preoții și numeroșii credincioși veniți la sărbătoare, Preasfințitul Vasile a pornit într-o frumoasă procesiune spre biserica parohială, unde s-a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Înainte de Sfânta Liturghie, Preasfințitul Vasile a sfințit noua masă a sfântului altar făcută prin grija părintelui paroh și jertfa credincioșilor. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a subliniat importanța altarului în viața de credință a comunității: Altarul este cel care vorbește în mod continuu de prezența lui Dumnezeu în mijlocul unei comunități, fiind centru unei biserici. Altarul leagă comunitatea: credincios de credincios, pentru că în jurul aceluiași altar toți credincioșii aduc mărire lui Dumnezeu.

Aflat la ceas aniversar, 25 de ani de preoție și de pastorație în parohia Bârsana, părintele paroh Codrea Ioan a primit din partea primarului localității, domnul Teodor Ștefanca, titlul de cetățean de onoare al comunei Bârsana.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Vasile a binecuvântat noua sală construită prin grija părintelui paroh și cu osteneala credincioșilor din Bârsana, care urmează să deservească ca locație pentru toate activitățile pe care le desfășoară parohia.

sf petru01

sf petru02

Sărbătoare în parohia Cicârlău

Continuând cinstirea Sfinților Petru și Pavel, duminică, 1 iulie a.c., Preasfințitul Părinte Vasile a celebrat Sfânta Liturghie în parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din localitatea Cicârlău. Și în această parohie, Preasfințitul Vasile a fost întâmpinat cu multă căldură de părintele paroh Anton Dobrican, de părintele Ioan Sălăgean – protopop de Seini, de primarul comunei Cicârlău – domnul Sorin Lupșe și de numeroși preoți și credincioși veniți la sărbătoarea parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii, după mulțumirile aduse de părintele paroh atât Preasfințitului Vasile pentru prezența în parohie la doi ani după sfințirea bisericii, cât și preoților și tuturor credincioșilor veniți în număr mare la sărbătoare, primarul comunei – domnul Sorin Lupșe a conferit Preasfințitul Părinte Vasile Bizău titlul de cetățean de onoare al comunei Cicârlău. Mai apoi, întreaga comunitate s-a deplasat la casă parohială, acolo unde Preasfințitul Vasile a binecuvântat noua casă parohială, încununând astfel eforturile părintelui paroh și ale credincioșilor din parohia Cicârlău.

Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă frățească la căminul cultural din localitate, care poartă numele cunoscutului interpret de muzică populară Nicolae Sabău, fiu al acestei localități.

Biroul eparhial de presă

sf petru03

sf petru04

Începând cu data de 23 iunie timp de opt săptămâni Parohia Greco-Catolică Sf. Nicolae din Satu Mare (Pr. Adalbert Pallai) și Parohia Greco-Catolică din Peleș (Pr. Béla Pallai) îi așteaptă pe tineri inclusiv cei care vor să devină cantori și nu numai, la cursuri de cantori și cântăreți bisericești. Cursurile organizate cu aprobarea Comisiei Eparhiale Liturgică şi de Artă Sacră (CELAS) al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş și cu sprijinul Școlii de Artă din Satu Mare se desfășoară în limbă maghiară. La prima întâlnire au participat din localitățile Satu Mare, Carei, Ciocaia, Oradea, Pișcolt, Peleș, Agriș, Micula, Bercu, Dorolț, Petea și Livada. Pr. Fodoruț Florin, președintele CELAS, prezent și el la începutul acestei iniáiative, le-a felicitat pe organizatori dar mai ales pe participanți subliniind faptul că mulți tineri sunt dispuși să devină cantori și să ajute preoții la slujirea altarului. Participanții cursurilor trebuie să aibă 14 ani împliniți, dorind să învețe cel puțin timp de trei ani, după care, dacă doresc , vor putea deveni cantori activi. În primul an se vor învăța melodiile Bisericii orientale, cântările greco-catolice, Sf. Liturghie, Vecernia, Utrenia, Stihovnele, Paraclisul, prohimenele, glasurile, slujba de înmormântare, slujba cununiei dar nu numai cântece greco-catolice, ci chiar teorie, liturgică, cateheză, tipic bisericesc etc. Printre altele scopul acestui program este de a pregăti persoane pentru a fi cantor și nu în ultimul rând păstrarea melodiilor, ocrotirea sau chiar salvarea cântecelor bisericești. Acest program este un mare aventaj pentru greco-catolici de a ajuta în problema lipsei de cantori. În primul an cursurile încep de la orele 10:00. Amănuntele privind înscrierea și participarea la cursuri se găsesc pe situl www.nicolaos.ro.

Sponsorii programului sunt următoarele: BGA (Fundația Bethlen Gábor Alap), Asociația Nicolaos, Asociația Sf. Eirene de la parohia Sf.Nicolae Satu Mare, Asociația Sf. Ana din Peleș. Trebuie amintit că Pr. Istvan Kozsan, judecător al tribunalului intereparhial de primă instanță a realizat un statut pentru acest program, în care sunt prevăzute problemele esențiale referitoare la cantori și cântăreți bisericești.

Pr. Drd. Béla Pallai

curs cantori01

curs cantori02

curs cantori03

curs cantori04

Ca în fiecare an, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) a reunit în biserica greco-catolică din Dragomirești un mare număr de credincioși atât din localitate, cât și din parohiile învecinate. Întâmpinat de părintele paroh Vasile Hotico, părintele Vasile Codrea – protopop de Iza-Vișeu, de primarul localității, Domnul Vasile Țiplea și de ceilalți preoți veniți la sărbătoare, Preasfințitul Vasile și-a exprimat din nou bucuria de fi în mijlocul credincioșilor din localitatea natală pentru a se ruga împreună și a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate harurile revărsate asupra poporului Său. Anul acesta se împlinesc zece ani de când Preasfinția Sa participă în calitate de episcop la sărbătoarea parohiei din localitatea natală.

Într-o atmosferă de sărbătoare și profundă liniște sufletească a fost celebrată sfânta Liturghie în fața bisericii parohiale, construită din lemn în stil maramureșean și care prin arhitectura-i proprie înnobilează această zonă a Maramureșului istoric.  Preasfinția Sa i-a avut alături la sfântul altar pe părintele paroh Vasile Hotico, preoții protopopi Vasile Codrea și Vasile Iusco și numeroșii preoți din localitățile învecinate veniți la Dragomirești pentru a-l cinsti pe ocrotitorul acestei parohii, sfântul Ioan Botezătorul.

După citirea Sfintelor Evanghelii, a Duminici și a hramului, Preasfinția Sa a ținut un frumos cuvânt de învățătură prin care a subliniat importanța ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, asemenea profeților și a sfântului Ioan Botezătorul. Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu îl face pe creștin să-și înțeleagă mai bine rostul și menirea sa. Înțelegându-și menirea sa, omul aduce pe de-o parte laudă lui Dumnezeu și pe de altă parte va fi un om care iubește. Creștinul care iubește nu trebuie să uite de acest dat de credință: că viața este sacră, că este sfântă și că este un dar al lui Dumnezeu. Această sacralitate a vieții se vede din această întâlnire a vieții nenăscute, când Ioan îl întâlnește pe Isus abia conceput în sânul Preasfintei Fecioarei Maria. Când s-au întâlnit cele două, Elisabeta s-a bucurat și pruncul a tresăltat de bucurie în pântecele ei. Întâlnirea dintre Ioan Botezătorul și Isus, încă nenăscuți, arată sacralitatea vieții și semnul iubirii lui Dumnezeu.

Dacă pornim de la această cinste pe care o avem, acea de creștin, se va oglindi și în afară noastră și în societatea în care trăim – atât de divizată –, această omenie și trăire în Cuvântul lui Dumnezeu. Un exemplu de omenie reiese din evanghelia duminicii, cea a sutașului roman. Sutașul roman vine la Isus să-i ceară un favor pentru unul dintre soldații săi. Încrederea sutașului roman în Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu iubirea lui sunt lăudate de Isus, de aceea îl dă exemplu celor prezenți. Doar credința fără de iubire devine fanatism, însă ea când este însoțită de iubire se transformă în sfințenie. Acest exemplu al omeniei sutașului roman face parte din mesajul pe care evanghelia duminicii ni-l transmite și nouă pentru ca în această lume în care trăim, cu toate provocările ei, să nu uităm de acest Cuvânt al lui Dumnezeu care își amintește de noi și care este binevoitor față de noi.

La finalul sfintei Liturghii, părintele paroh Vasile Hotico a mulțumit Preasfințitului Părinte Vasile pentru prezența anuală la sărbătoarea parohiei, preoților prezenți și tuturor credincioșilor veniți la sărbătoare. Domnul Vasile Țiplea, primarul localității a mulțumit la rândul său Preasfinției Sale pentru prezența în localitatea Dragomirești, înmânându-i totodată și o diplomă din partea Academiei Române, în semn de înaltă prețuire și mulțumire pentru prezența Preasfinției Sale la inaugurarea Centrului de cercetări Teologico-Filozofice din Dragomirești din data de 14 aprilie 2018.

După înconjurarea bisericii și ungerea cu ulei binecuvântat, credincioșii prezenți la sărbătoare au fost invitați la o agapă frățească oferită de credincioșii parohiei.

Biroul eparhial de presă

dragomiresti01

dragomiresti02

dragomiresti03

Marți, 26 Iunie 2018 00:00

Campus organizat în parohia Călinești

”Curajoși ca Maria” și-au propus să fie copiii din Călinești după cele patru zile de campus organizat de parohie împreună cu Surorile lui Isus Răscumpărătorul în perioada 18-21 iunie.

În fiecare zi li s-a prezentat copiilor câte un episod din viața Sfintei Fecioare Maria de unde au cules o frază centrală și un mesaj.  Astfel au reflectat asupra:

  • Bunei vestiri: ”Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău”

- curajul de a-i spune ”Da” lui Dumnezeu

  • Pierderii și regăsirii lui Isus în templu: ”Trebuie să fiu în casa Tatălui meu”

- curajul de a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc

  • Nunta din Cana: ”Faceți tot ce vă va spune!”

- curajul de a se implica

  • Maria sub cruce: ”Iată Mama ta!”

- curajul de a fi Mama lumii

Cu toții am cunoscut-o mai mult pe Mama noastră cerească, am venerat-o și,  i-am oferit  un veșmânt, o coroană, un buchet si o cunună de rugăciuni.

Ei ne încredințăm spunând:

Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă  Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată. Amin.

 Sr. Mariana

calinesti01

calinesti02

calinesti03

calinesti04

În perioada 14 – 17 Iunie Preasfințitul Părinte Vasile Bizău a participat la Întâlnirea anuală a  Episcopilor Catolici Orientali din Europa. Evenimentul s-a desfășurat în Eparhia Lungro a Italo-Albanezilor din Italia continentală, gazdă fiind PS Mons. Donato Oliverio, Episcopul eparhial al locului. Tema centrală a întâlnirii a fost „Chipul unei Biserici Orientale. Teologie – Drept particular – Liturgie”.

AICI se poate vedea Comunicatul oficial al celei de-a 21-a Întâlnire a Episcopilor Catolici Orientali din Europa

Biroul eparhial de presă

intalnire episcopi lungro

Miercuri, 13 iunie a.c., în cadrul sărbătorii hramului parohiei, biserica greco-catolică Sf. Anton din Baia Mare a îmbrăcat veșminte luminate pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și pentru a-și cinsti ocrotitorul, Sf. Anton din Padova. Cu ocazia încheierii ”trezenei” (13 Liturghii) Sfântului Anton, dar și a pregătirii spirituale pentru praznic, s-a celebrat o seară de veghe ce a cuprins un bogat program spiritual. Seara de veghe a început cu celebrarea Vecerniei, după care grupul din Reuniunea Mariană au rostit rugăciunea Rozariului. Mai departe s-a celebrat dumnezeiasca Liturghie, iar după aceea rugăciunea Paraclisului. Totul s-a încheiat cu un timp de priveghi și adorație în care credincioșii au putut asculta lecturi din Vechiul și Noul Testament referitor la pâine – pâinea vieții, după care ”seara” s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură și cu Binecuvântare euharistică. Credincioșii prezenți la seara de veghe au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul părinte Vasile, episcopul eparhial, care a prezidat Sf. Liturghie și a adresat un cuvânt de învățătură pentru cei prezenți la lumina scrisorii apostolice ”gaudete et exultate”. La seara de veghe au fost prezenți și numeroși preoți, părintele profesor Gabriel Marincaș, paroh de Gherla, a rostit spre final un scurt cuvânt de învățătură despre pâinea vieții.

Sărbătoarea a continuat a doua zi, miercuri, când la ora 18 s-a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a hramului, fiind prezidată de Protosincelul (Vicar general) eparhiei de Maramureș, Pr. Augustin Butica. Acesta a rostit cuvântul de învățătura în care le-a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Anton subliniind diferite aspecte spirituale din viața acestuia. La Liturghie au concelebrat un număr mare de preoți invitați din eparhia de Maramureș dar și din alte eparhii. Tot în cadrul acestei frumoase sărbători au primit ”prima împărtășanie solemnă” un grup de șapte copii din parohie. După ce părintele paroh Florin Marușciac a adresat cuvântul de mulțumire celor prezenți, precum și celor care au ajutat la buna desfășurare a praznicului, s-au sfințit crinii ce s-au adus. Crinul reprezintă semnul purității vieții Sfântului Anton. Atât la seara de veghe cât și la Sfânta Liturghie din ziua hramului au participat numeroși credincioși din Baia Mare, împrejurimi sau din alte locuri, care sperăm au putut experimenta bucuria comuniunii în rugăciune.

Sărbătoarea s-a încheiat cu binecuvântarea finală, după care credincioșii au avut ocazia să venereze relicvele Sf. Anton care se află în parohie. Sperăm ca toți cei care au participat la această sărbătoare să se fi împărtășit de harul îndumnezeitor al Spiritului Sfânt dar și de harurile pe care Dumnezeu le revarsă prin Sf. Anton, care este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați sfinți ai Bisericii Universale.

Biroul eparhial de presă

sfantul anton1

sfantul anton2

sfantul anton3

sfantul anton4

sfantul anton5

biserica tauti

În data de 12 iunie 2018, comunitatea greco-catolică din Tăuții de Sus a fost nevoită să predea biserica greco-catolică, monument istoric, parohiei ortodoxe din aceeași localitate. Construită în anul 1773, biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel a deservit ca biserică parohială pentru credincioșii greco-catolici români din localitate.

După instaurarea regimului comunist, România devine o închisoare mare cât țara, iar într-o Românie ocupată de armata sovietică și supusă izolării în lagărul comunist, Biserica Greco-Catolică era condamnată după un plan bine stabilit de la Moscova și care urma să fie pus în aplicare de către statul comunist român.

Presiunile, intimidările, arestările și torturile au fost încununate cu Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, prin care Biserica Greco-Catolică este suprimată și toate bunurile sunt trecute în posesia Bisericii Ortodoxe. Cu biserica și casa parohială confiscate de statul comunist și date Bisericii Ortodoxe, comunitatea greco-catolică din Tăuții de Sus își continuă drumul de credință în catacombe prin celebrarea serviciilor religioase în diverse locuri improvizate.

După căderea regimului comunist, comunitatea greco-catolică din Tăuții de Sus încearcă să reintre în posesia propriei biserici, în ciuda ostilităților parohiei ortodoxe din localitate, care își construise o biserică nouă. În urma refuzului parohiei ortodoxe de a retroceda comunității greco-catolice biserica, aceasta din urmă s-a văzut nevoită să apeleze la instanțele civile, în speranța că i se va face dreptate.

Prin Decizia Civilă nr. 388/A/2015 a Curții de Apel Cluj din 6 martie 2015, Parohiei Greco-Catolice Tăuții de Sus i se recunoștea dreptul de proprietate asupra bisericii monument istoric din localitate, și se dispunea restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii în favoarea Parohiei Greco-Catolice Tăuții de Sus a dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult, decizia fiind definitivă și executorie. Această decizie a fost executată, fapt ce adus la situația ca greco-catolicii din Tăuții de Sus să intre de drept și de fapt în posesia propriului lăcaș de cult.

Iată că după trei ani de când comunitatea greco-catolică din Tăuții de Sus a fost pusă în posesie și se roagă în propria biserică, azi, 12 iunie a.c., această comunitate se vede pusă în situația de a părăsi biserica construită de strămoșii lor la 1773, în urma altei decizii a aceleiași instanțe, Curtea de Apel Cluj, care anulează propria decizie din 6 martie 2015.

Ceea ce se întâmplă azi la Tăuții de Sus ne întristează și are la origini lipsa unei legislații clare, care să reglementeze situația juridică a lăcașurilor de cult confiscate de regimul comunist, precum și atitudinea Bisericii Ortodoxe Române și lipsa de voință a puterii politice din România, care neglijează Biserica Greco-Catolică minoritară în țara noastră.

Suntem la 100 ani de la Marea Unire a tuturor românilor, la care și-a adus un aport deosebit și Biserica Greco-Catolică din Transilvania, prin toți arhiereii, preoții și cărturarii ei, care au deșteptat în mentalul românilor din Ardeal sentimentul național român și dorința de unire cu frații lor de peste munți. Pentru toată această jertfă, Biserica Greco-Catolică nu ar merita să fie tratată cu atâta indiferență și soluții nedrepte. Abuzul regimului comunist din 1948 nu a fost nici astăzi reparat în totalitate.

Comunitatea greco-catolică din Tăuții de Sus se va ruga în continuare în spații improvizate și va privi cu întristare la locașul de cult, care va rămâne gol (întrucât parohia ortodoxă mai are o altă biserică mai mare) și care, probabil, va reveni la folosința pe care a avut-o înainte vreme, aceea de capelă mortuară.

Spiritul României moderne, la care au visat înaintașii noștri și pe care trebuie și noi să îl menținem viu, ʺo Românie Mare, întemeiată pe Dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului săuʺ, după cum spunea Cardinalul Iuliu Hossu la Alba Iulia, nu stă numai într-un  sistem juridic care să împartă dreptatea omenească după principiul majorității, ci stă mai ales în Dreptatea lui Dumnezeu, vizibilă în atitudinea și spiritul de înțelegere a situațiilor concrete, în care fiecare persoană umană își regăsește locul în societate, având ca fundament credința creștină, bazată pe valorile evanghelice.

Duminică, 10 Iunie 2018, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Mocira, cu ocazia sărbătorii hramului bisericii.

Preasfinția Sa a fost întâmpinat la intrarea în curtea bisericii de Pr. Emil Gîrboan, Protopop de Baia Mare, de Pr. Mircea Cînța, parohul locului, de Domnul Pavel Octavian, primarul localității și de numeroșii credincioși veniți la sărbătoare.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfințitul Vasile de la ora 11:00, avându-i alături la sfântul altar pe pr. prot. Emil Gîrboan, pr. Mircea Cînța – paroh în Mocira, pr. Mircea Manu – din parohia Sfântul Anton din Baia Mare; pr. Ioan Brăhaiță– din parohia Finteușu Mic; pr. Mihai Șimonca– parohia Spitale, pr. Vasile Sabadâș – Parohia Baia Sprie, pr. Viorel Tibil – din parohia Sfânta Maria din Baia Mare, pr. Vasile Trifoi – din parohia Ferneziu și pr. Grigore Pop din parohiile Dănești și Negreia.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vasile a subliniat importanța celebrării hramului unei biserici, care este un prilej de sărbătoare atât pentru fiii comunității locale, cât și pentru cei invitați. Făcând o asociere cu hramul bisericii, Preasfânta Inimă a lui Isus, și cu Evanghelia Duminicii, a Chemării Apostolilor, Preasfinția Sa a subliniat importanța deschiderii inimii noastre spre planul lui Dumnezeu, spre chemarea Lui, spre ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să devenim: „Isus vede în inima apostolilor așa cum vede în inima noastră. Când vorbim de inimă, vorbim de ceea ce este mai profund, de persoana însăși. Atunci când cunoaștem inima omului, descoperim de fapt cine este acea persoană. Isus vede în inima omului pentru că este Dumnezeu și de aceea dorește ca pe această inimă umană să o umple cu iubirea Sa. Isus vede în inima apostolilor nu doar faptul că ei erau pescari, ci vede în apostolul Petru stânca de netăgăduit, acea fermitate a mărturisirii și a urmării lui Isus. Vede în apostolul Ioan ceea ce avea el să devină, și anume cel mai frumos scriitor, care avea să scrie Evanghelia cu o profunzime deosebită. În apostolul Andrei vede darul acestei urmări și al martiriului. Și în fiecare apostol, Isus vede ceea ce ei au devenit. Așa vede Dumnezeu în inima noastră, ceea ce El dorește ca noi să devenim. Este foarte important ca și noi să descoperim ceea ce Dumnezeu dorește ca noi să devenim, pentru că atunci îl urmăm în mod liber pe Isus”, a spus Preasfințitul Părinte Vasile în cuvântul de învățătură.

La finalul sfintei Liturghii, pr. paroh Mircea Cînța a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Vasile Bizău pentru prezența în mijlocul credincioșilor din parohia Mocira, domnului primar și tuturor credincioșilor din parohia Mocira și din parohiile învecinate veniți la sărbătoare. Evenimentul s-a încheiat cu înconjurarea sfintei biserici și ungerea credincioșilor cu ulei binecuvântat.

Biroul eparhial de presă

mocira1 resize

mocira2 resize

mocira3 resize

mocira4 resize

Un moment de înălțare interioară prin mijlocirea poeziei s-a realizat în data de 7 iunie a.c. în cadrul concursului de creație lirică Arhanghelii organizat de Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, Reprezentanța Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare.

S-au acordat premii și diplome, iar creațiile care aparțin locurilor premiate vor fi publicate în revista Nord Literar din Baia Mare. De asemenea, toate creațiile lirice participante la concurs vor fi publicate ulterior într-o lucrare editorială.

Se aduc mulțumiri domnului Gheorghe Pârja, președintele Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, doamnei prof. dr. Valentina Gabriela Todoran, inspector școlar de limba română din cadrul Inspectoratului Școlar Maramureș și doamnei prof. dr. Daniela Sitar-Tăut de la Colegiul Național Vasile Lucaciu din Baia Mare pentru implicarea în proiect și în jurizarea creațiilor lirice.

De asemenea, mulțumiri și călduroase felicitări tuturor elevilor înscriși la concurs, prin intermediul profesorilor de limba română de la colegiile naționale din Baia Mare, care au așezat poezia din sufletul lor pe chipurile celor prezenți la eveniment.

Biroul eparhial de presă