Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

În acest an, olimpiada de religie greco-catolică va avea loc sâmbătă, 3 Martie, la Colegiul Național Vasile Lucaciu din Baia Mare, respectiv la Colegiul National Ioan Slavici din Satu Mare. Ziua va debuta cu festivitatea de deschidere, care va avea loc de la ora 9.30 și în continuare, cei 120 de copii înscriși (60 la Baia Mare și 60 la Satu Mare) vor susține, de la ora 10:00, proba de concurs. Testele se corectează în aceeași zi, iar festivitatea de premiere va avea loc după-masa, de la ora 16:00.

La olimpiadă participă elevii de clasele V – XII, iar câștigătorii vor merge la faza națională, care se va desfășura la București în zilele de 2-4 aprilie a.c.

Concursul este organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea și prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare și conducerea școlilor gazdă.  

Biroul eparhial de presă

 

Vineri, 23 Februarie 2018 00:00

Misiunea Greco-catolică Spitale - Baia Mare

 Parohia spitale

Baia Mare

Misiunea Greco-Catolică

Spitale 

PROTOPOPIATUL 

Baia Mare

 

Preot:

Șimonca Mihai

 

Liturghie Duminicală: 10.30  


Orar Liturgic

Zile lucrătoare: 

Duminici: Sfânta Liturghie - ora 10:30

Activități: Asistență spirituală a bolnavilor internați in spitale și pastorația personalului medical.

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Serviciul Maltez, Crucea Roșie.

 

Informații despre parohie

Această misiune a asistenței spirituale a bolnavului în spitalele din Baia Mare, a debutat în anul 1991 sub tutela părintelui doctor Rațiu Vasile, care a activat ca preot operator sanitar până la pensionare, în anul 2010.

În anul 2010, această nobilă misiune a fost încredințată parintelui Șimonca Mihai Bogdan, absolvent al seminarului greco-catolic, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan", de la Oradea.

Adresă capelă: Parterul Spitalului Județean "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare, str. George Coșbuc,nr. 31, cod poștal 430031.

Contact: E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

 

 

 

Marți, 20 Februarie 2018 00:00

Parohia Greco-Catolică Micula

 Micula

Parohia Greco-Catolică Micula

 Hramul:

Acoperământul Maicii Domnului

 

PROTOPOPIATUL 

Ciscarpatin de Satu Mare

 

Preot:

István Kozsán

 

Liturghie Duminicală: 11.00  


Orar Liturgic
  

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 11:00

Alte oficii: Rozar, Paraclis, Vecernia, Calea Crucii 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Comunitatea Sfintei Fecioare Maria, Casa, „Centru de zâmbet”

 

Informații despre parohie

Biserica a fost construită între anii 1970-1977. Parohia a fost reînființată în anul 2000.  

Număr familii: 95

Număr credincioși: 269

Tineri sub 20 de ani: 32

 

Adresă biserică:  Str. Principală, nr. 300, Com. Micula, Jud. Satu Mare.

Adresă casă parohială: Str. Principală, nr. 301/A, Com. Micula, Jud. Satu Mare.

 

Contact: E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Vineri, 16 Februarie 2018 00:00

Parohia Greco-Catolică Agriș

 Agris

Parohia Greco-Catolică Agriș

 Hramul: Înălțarea Sfintei Cruci

 

PROTOPOPIATUL 

Ciscarpatin de Satu Mare

 

Preot:

István Kozsán

 

Liturghie Duminicală: 9.00  


Orar Liturgic
  

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 9:00

Alte oficii: Rozar, Paraclis, Calea Crucii 

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Comunitatea Sfintei Fecioare Maria

 

Informații despre parohie

Biserica a fost construită între anii 1974-1977 și renovată în anul 2017. Parohia a fost reînființată în anul 2016.  

Număr familii: 51

Număr credincioși: 79

Tineri sub 20 de ani: 14

 

Adresă biserică:  Str. Principală, nr. 100, Agriș, Jud. Satu Mare

 

Contact: E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Joi, 15 Februarie 2018 00:00

Parohia Greco-Catolică Cicîrlău

 

Parohia Greco-Catolică Cicîrlău

 Hramul: Sfinții Ap. Petru și Pavel

 

PROTOPOPIATUL Seini

 

Preot:

Dobrican Anton Aurelian

 

Liturghie Duminicală: 10.00  


Orar Liturgic
  

Zile Lucrătoare: Marți - Sâmbătă, Sfânta Liturghie - 8:00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 10:00

 

Orarul oficiilor de peste an: 

Postul mare: Calea Crucii – vineri, ora 18:00, duminică, ora 15:00

Postul mare: Un ceas cu Isus – joi, ora 21:00

Postul Sf. Maria: Paraclisul Maicii Domnului –  ora 20:00

Programul de Sărbătorile Nașterii Domnului

Ajunul Crăciunului: Litia, ora 17:30

Prima zi de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 11:00

A doua și a treia zi de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 10:00

Programul de Sărbătorile Învierii Domnului 

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii, ora 20.00

Vinerea Mare: Prohodul Domnului, ora 18.00 

Ziua de Paști: Utrenia Învierii, ora 00:00; Sfânta Liturghie, ora 9:00, Vecernia, ora 15:00

A doua și a treia zi de Paști: Sfânta Liturghie, ora 10:00

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană

 

Informații despre parohie

În anul 1993 pr. Ilie Bondre redeschide parohia, celebrând în casa dânsului. În anul 1995 este numit paroh pr. Călin Mogia, care celebrează în casa pr. Lazăr. În anul 1999, Primăria Comunei Cicîrlău donează un teren parohiei, pe care, în anul 2005, se începe construcția bisericii. Edificiul se finalizează în anul 2008 și din acest moment, oficiile religioase de celebrează în noua biserică. Sfințirea ei va avea loc în luna iunie a anului 2016.

Număr familii: 23

Număr credincioși: 78 

Tineri sub 20 de ani: 3

 

Adresă biserică:  Cicîrlău, nr 21

Casă parohială: Da

Adresă casă parohială: Cicîrlău, nr 479

Contact: E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Facebook: Parohia Greco-Catolică Cicirlau

 

Întâlnirea copiilor și tinerilor care se desfășoară anual în Eparhia Greco Catolică de Maramureș va avea loc pe data de 14 aprilie 2018 (prima sâmbătă după Paști), la Giulești, în Protopopiatul Sighet. Astfel, copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 9 și 30 de ani sunt invitați să se înscrie în parohiile greco-catolice de pe întreg teritoriul eparhiei până pe data de 29 martie, zi în care se va face centralizarea listelor, anunță organizatorii.

În acest an, tema întâlnirii o va constitui versetul din Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca: «Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu» (Luca 1,30).

Programul va începe la ora 9:00 și va cuprinde, ca în fiecare an, atât momente de rugăciune, cateheză, cât și momente artistice și de relaxare. Se va încheia la ora 17:30, cu rugăciunea de final. „Fiecare tânăr este rugat să-și aducă: mâncare rece pentru o zi, pelerina de ploaie, biblie, pix și caiet”, citim în invitația lansată copiilor și tinerilor de către organizatorii evenimentului.  

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 10 februarie 2018, a fost celebrată, în Baia Mare, cea de a 26-a ediție a Zilei Mondiale a Bolnavului, eveniment instituit de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 și celebrat pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes, Franța. Ziua Mondială a Bolnavului se sărbătorește în întreaga lume în data de 11 februarie a fiecărui an și aniversează prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes.

Această zi este dedicată celor aflați în suferință, celor cu afecțiuni fizice, psihice și sufletești, atât celor din spitale, centre sociale, cât și celor din casele de bătrâni sau aflați în îngrijire la domiciliu pentru a le aduce alinare, încurajare și speranța vindecării. Astfel, întreaga lume creștină organizează momente de rugăciune și acțiuni caritabile pentru a-și arăta solidaritatea față de aproapele și a-l asigura că nu este singur în aceste grele încercări ale vieții.

La Baia Mare, evenimentul este organizat anual de către Asociația Medicilor Catolici din România, filiala Maramureș - președinte, dr. Ilieș Alexandru și parohia greco-catolică nr. IX – Spitale Baia Mare, administrator parohial pr. Mihai Șimonca. 

Momentul de rugăciune a avut loc în holul Spitalului Județean “Constantin Opriș” din Baia Mare începând cu ora 10 și a fost celebrat Sfântul Maslu de către pr. prot. Emil-Grigore Gîrboan împreună cu un sobor de 11 preoți din Eparhie. Special pentru acest eveniment a fost adusă, de către călugării bazilieni, Icoana venerată ca făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad.

Părintele Emil-Grigore Gîrboan și-a început predica făcând referire la Icoana Răstignirii de la Lubeck, Germania, atribuită lui Hans Membling, un pictor din secolul al XV-lea. Pictura îl înfățișează pe Isus răstignit și pe Sfânta Maria lângă Crucea Sa, însă, “ceea ce atrage atenția privitorului este faptul că în fața Crucii Lui Isus este un loc liber, un spațiu parcă lăsat intenționat”, spune părintele Gîrboan și continuă explicând “Hans Membling, prin acest spațiu gol lăsat în fața Crucii Lui Isus în tabloul său are un mesaj pentru toate generațiile de creștini: în fața Crucii Lui Isus este un loc gol, iubite frate, iubită soră, acel loc gol este locul tău. De ce am amintit acest tablou astăzi în cuvântul meu? Pentru că, dragii mei, noi suntem azi în acel loc gol, suntem prezenți lângă crucea Lui Isus. Veți spune: Noi suntem la spital! Desigur, aici este Isus în suferință, bolnavii noștri sunt Isus în suferință, suntem chipul Lui Dumnezeu. Și acest chip al lui Hristos pe Cruce îl vezi cel mai bine în suferința bolnavilor în spital, în durerea și disperarea lor și atunci când aduci mângâiere, când aduci rugăciuni, când aduci simpla ta prezență lângă crucea celui bolnav ești o binecuvântare, ți-ai ocupat locul lângă Crucea Lui Isus, vii în numele lui Dumnezeu să aduci mângâiere ceea ce este un lucru minunat.” Părintele Gîrboan a mai amintit că Ziua Mondială a Bolnavului a fost dedicată în acest an de Sfântul Părinte Papa Francisc tuturor celor care se află în suferință folosind ca temă cele două versete din Evanghelia lui Ioan, “Femeie, iată fiul tău... Fiule, iată mama ta. Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el…” (In 19,26-27). “Acolo, sub cruce, Sfânta Fecioară a devenit mama noastră în suferință, în durerea teribilă cauzată de moartea fiului răstignit, Maria devine mama noastră”, a mai adăugat Părintele Gîrboan după care a adresat mulțumiri celor prezenți și a transmis îndemnul: “vă recomand să vă încurajați unii pe alții și să-i încurajați pe cei bolnavi. Acest gând să fie mângâietor, ziditor pentru toți, Maria este lângă crucea Lui Isus, Maria este și lângă crucea noastră, mai ales atunci când suntem în suferință. Amin!”.

Pe toată durata slujbei de aproape 2 ore, preoții au vizitat saloanele spitalului și i-au uns pe bolnavi cu ulei binecuvântat. Au fost împărțite cărți de rugăciuni și iconițe oferite de Protopopiatul Baia Mare și Asociația Medicilor Catolici Maramureș.

La final, preotul paroh Mihai Șimonca a mulțumit celor peste 100 de credincioși prezenți la eveniment, precum și medicilor și conducerii spitalului pentru dăruirea cu care au participat la organizarea acestui eveniment, Asociației Cercetașii Munților, Serviciului Maltez și Asociației Diecezane Caritas. Și nu în ultimul rând a adresat mulțumiri “fraților preoți călugări bazilieni de la Mănăstirea Prilog deoarece este al doilea an în care ei sunt prezenți alături de noi și au adus în mijlocul nostru Chipul Maicii Domnului de la Bixad pentru a putea fi mai aproape azi de Maria”. Cei prezenți au fost unși cu ulei binecuvântat.

Ziua Mondială a Bolnavului s-a celebrat în acest an, la sugestia Preasfințitului Vasile Bizău, în spitalele de pe tot teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, nu doar în Baia Mare, ci și în Baia Sprie, Sighetu Marmației, Iza-Vișeu, Borșa, Vișeu de Sus, Dragomirești, Satu Mare și Negrești-Oaș.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Studiu de caz: protopopul Petru Bârlea, dr. Gheorghe Bârlea şi preotul Emil Fucec

(continuare din Graiul Maramureşului: nr. 8446 de miercuri 24 ianuarie 2018 p. 9.)

Continuând seria delegaţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 prezentăm în acest număr alte 3 personalităţi ale Bisericii Române Unite cu Roma: protopopul Petru Bârlea, fiul acestuia dr. Gheorghe Bârlea şi ginerele, preotul Emil Fucec.

 1. Protopopul Petru Bârlea s-a născut la Berbeşti în 1853. Studiile gimnaziale şi liceale le finalizează la liceul din Sighet în 1874, după care urmează studiile teologice la Gherla până în 1878. După absolvire, timp de 2 ani, predă ca profesor la Şcoala Normală din Gherla, ca mai apoi, căsătorindu-se cu Elena Man (din familia preoţească Man de Şieu), să fie hirotoni

Petru Bârlea 5 1

t preot în 1880 de către episcopul Ioan Sabo al Gherlei şi numit mai întâi capelan la Berbeşti pe lângă protopopul Petru Opriş, iar după moartea acestuia, în 1882 a fost numit paroh în aceeaşi localitate. În anul 1903 este numit protopop al districtului Mara, după promovarea fostului protopop Tit Bud în funcţia de Vicar al Maramureşului. Construieşte în 1894 la Berbeşti o casă parohială impunătoare de piatră şi se ocupă şi de zidirea unei biserici noi de piatră, finalizată în 1914, cu hramul Naşterea Preacuratei. Pe 1 ianuarie 1883 i se naşte fiul Ioan (devenit mai târziu preot, istoric, folclorist, gazetar şi pedagog), apoi în anul 1885 i se naşte fiul Gheorghe devenit medic, apoi fiicele Mărioara şi Helena (căsătorită cu preotul Vasile Iuga de Sălişte) şi Anna Bârlea căsătorită cu preotul Emil Fucec jun. Se implică în viaţa politică, fiind alături de memorandişti, dar şi de PNR, iar în virtutea funcţiei de protopop, Petru Bârlea este ales delegat de drept la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Pleacă însoţit de fiul său Gheorghe, de ginerele Emil Fucec jun., de prietenul său dr. Ilie Lazăr, precum şi de delegaţii cercurilor electorale maramureşene. Avea să noteze unul dintre delegaţii Unirii că, ajuns pe Gutâi la fântâna lui Pintea „observăm un car borborosind în amurgul serei, sunt berbeştenii: doctorul G. Bîrlea cu taicăl-seu. dl. protopop şi cu părintele Fuciec şi câţiva ţărani de pe diferite sate. La crucea de pe vârf i-am ajuns, şi până ne-au sosit carele, ne-am „încălzit” din plosca D-lui protopop”. După bucuria Marii Uniri, anul 1919 îi aduce din păcate şi câteva neîmpliniri: o pierde mai întâi pe fiica Anna, soţia pr. Emil Fucec jun., şi nu după mult timp, pe ginerele Vasile Iuga de Sălişte. Se stinge din viaţă pe 8 august 1927 la Berbeşti, după 74 de ani de viaţă şi 47 de slujire preoţească. La slujba de înmormântare aveau să participe foarte mulţi credincioşi şi preoţi, iar episcopul dr. Iuliu Hossu avea să trimită o circulară prin care anunţa cu durere pierderea protopopului Petru Bârlea, cerând preoţilor din Eparhia Gherlei să aducă „la altarul Domnului rugăciunile pii îndatinate pentru odihna sufletului adormitului în Hristos Frate”. A fost şi gazetar, publicând articole în presa locală, a îndeplinit funcţia se asesor consistorial în cadrul eparhiei de Gherla, iar pentru activitatea pastorală şi administrativă a fost distins cu medalia „Răsplata muncii pentru Biserică cls. I”.  

dr. Gheorghe Bârlea 5 22. Alt reprezentant de seamă al familiei protopopului Petru Bârlea la Marea Unire din 1918 a fost dr. Gheorghe Bârlea. Acesta s-a născut pe 18 februarie 1885 în Berbeşti, şcoala primară o urmează la Ocna-Şugatag, gimnaziul la Piarişti la Sighet, iar liceul confesional la Oradea. Nu urmează vocaţia tatălui său şi nici a fratelui său mai mare Ioan, de a deveni preot, ci se înscrie 1903 la medicină la Budapesta, pe care o termină în 1908 cu un doctorat, fiind specializat în stomatologie. Revine la Sighet pentru o scurtă perioadă ca mai apoi, la invitaţia profesorului său dr. Gheorghe Bilaşcu, să plece iar la Budapesta unde se implică activ, în perioada 1903-1914, în susţinerea candidaţilor maramureşeni pentru parlamentul de la Budapesta. Alături de tinerii intelectuali români, ia parte la protestele cu privire la alipirea unor parohii româneşti greco-catolice aparţinătoare mitropoliei de la Blaj la nou înfiinţata episcopie de Hajdúdorog, fiind alături de profesorul pe atunci dr. Alexandru Rusu (viitorul episcop de Maramureş) de dr. Gheorghe Bilaşcu şi de alţi mai bine de cinci mii de români participanţi la adunarea din 29 mai 1912 de la Alba Iulia. În timpul Primului Război Mondial este înrolat în armată ca medic, sfârşitul războiului prinzându-l pe frontul din Galiţia. Scapă cu zile de pe front dar este prins la Budapesta de anarhiştii comunişti şi condamnat la moarte, scapă printr-un miracol şi revine acasă unde, alături de tatăl său, fratele şi cumnaţii săi organizează adunările populare şi comisiile pentru alegerea delegaţilor la Marea Unire. Fiind prieten şi apropiat al lui Ilie Lazăr şi beneficiind de concursul preoţilor greco-catolici şi credincioşilor din districtele Mara, Vişeu, Sighet, Iza, cu sprijinul lui Iuliu Ardelean, Simion Balea, Ion Bilţiu, Tit Doroş, dr. Vasile Filipciuc organizează gărzile naţionale din regiune şi pe cele care vor însoţi delegaţii la Marea Unire. După Unire, în mai 1919 este însărcinat de către Consiliul Dirigent să ajute la instaurarea administraţiei româneşti în policlinicile clujene, iar câteva luni mai târziu, în 12 octombrie 1919, cu susţinerea prodecanului Iuliu Haţieganu de la Facultatea de Medicină din Cluj, este ales asistent şi mai apoi şef de lucrări la această universitate, pentru ca, alături de dr. Gheorghe Bilaşcu, să organizeze cea dintâi clinică stomatologică din România unde va lucra alături de soţia sa, dr. Victoria (Lilly) Suhăţianu Bârlea, cu care va avea un fiu, pe Victor Cuscu Bârlea, devenit inginer. Pentru că a fost cadru militar, Ministerul de Război i-a acordat gradul de medic Maior în rezervă pentru a putea activa în cadrul învăţământului medical civil. În 1924 se mută cu familia la Bucureşti, fiind ales Preşedinte al Asociaţiei Medicilor Stomatologi din România. Activitatea de la Bucureşti îi aduce aproape ca prieteni dar şi ca pacienţi pe: poetul Octavian Goga, pe Iuliu Maniu, pe Alexandru Lepădatu, pe Alexandru Vaida Voievod şi pe alţi fruntaşi ai politicii româneşti. Pe plan politic a fost ales, după 1918, deputat şi apoi senator pentru judeţul Maramureş în mai multe legislaturi. A făcut parte mai întâi din PNR, alături de George Pop de Băseşti, de pr. dr. Vasile Lucaciu şi alţii, ca mai apoi să se înscrie în partidul generalului Averescu alături de Vasile Goldiş şi, în cele din urmă, din 1928 şi până la moartea sa, să fie alături în PNŢ de prietenul său din tinereţe, dr. Ilie Lazăr şi de Iuliu Maniu. Din păcate, la numai 51 de ani, în vara anului 1937, de îmbolnăveşte de inimă şi se stinge din viaţă pe 18 iulie la Bucureşti în spitalul Filantropia, fiind înmormântat în cimitirul Bellu ortodox din capitală pe data de 21 iulie. Maramureşenii pentru care a luptat pentru drepturi vor primi cu multă durere vestea morţii sale, pe data de 1 august 1937 adunându-se într-un număr impresionant să-l comemoreze printr-o liturghie specială la parohia greco-catolică din Sighet, iar după numai o zi, pe 2 august şi credincioşii parohiei Berbeşti îşi vor aduce recunoştinţa lor tot printr-o celebrare liturgică faţă de cel care a fost fiul protopopului Petru Bârlea, dr. Gheorghe Bârlea. Pentru meritele sale deosebite, Casa Regală a României îi va conferi, prin Regele Carol al II-lea, Ordinul Coroana României în Grad de Ofiţer.

Emil Fucec 5 33. O poveste tulburătoare este şi cea a preotului Emil Fucec (junior). Acesta s-a născut pe 25 iunie 1886 în satul Sârbi, jud. Maramureş, într-o familie veche înnobilată la Sârbi încă de la 1666. Tatăl său, preotul Emil Fucec sen. (1857-1919), păstorea comunitatea din Sârbi încă din anul 1873, iar pe mama sa o chema Hermina (născută Ghenghe). Şcoala primară o face în regiune, gimnaziul la Sighet între 1902-1906, iar teologia la Gherla între 1906-1910. După absolvire se căsătoreşte cu Anna, fiica mai mică a preotului Petru Bârlea parohul Berbeştiului şi protopopul districtului Mara, fiind hirotonit preot în 1912 de către episcopul greco-catolic Vasile Hossu. Viaţa preotului Emil Fucec este demnă de un scenariu de film. În anul 1913 i se naşte fiul Valeriu Nicolae pe care îl botează la Sârbi, având ca naş de botez pe cumnatul său, dr. Gheorghe Bârlea. În 1914 efectuează stagiul militar în cadrul Regimentului 85 Infanterie, fiind trecut în rezervă cu grad de căpitan. Anii 1918 şi 1919 sunt foarte încărcaţi pentru pr. Emil Fucec jun., o pierde pe soţia sa Anna şi pe cumnatul său pr. Vasile Iuga. Episodul alegerii sale ca delegat la marea Adunare de la Alba Iulia avea să şi-l amintească în culori foarte vii: „sunt momente pe care nu le poate uita nimeni”. A fost ales în rândul delegaţilor cercului electoral Ocna-Şugatag alături de: preotul Iuliu Ardelean din Văleni, de giuleştenii dr. Ilie Lazăr şi George Moiş şi de călineşteanul George Nemiş, toţi fii de seamă ai Bisericii Române Unite. Drumul de acasă la Alba-Iulia este descris ca fiind unul plin de peripeţii. Ajunşi la Baia Mare, vor porni cu trenul spre Cluj şi aveau să fie primiţi cu multă căldură de românii adunaţi în gări. Avea să-şi amintească părintele Emil Fucec cu puţin înainte de moartea sa: „Oamenii îşi făceau cruce văzându-ne, cu sarici miţoase, cu plete şi cu bărbi, înalţi ca brazii, toţi unul şi unul. Câte unul mai curajos ne întreba sfios: - De unde sunteţi, măi, uriaşilor? - Din Maramurăş, din Maramurăş!”. A doua etapă a drumului a fost mai grea: „eram atât de aproape de Alba Iulia! – îşi aminteşte părintele Emil - Şi totuşi unuia din cei care mergeau cu sufletul curat să primească împărtăşania unirii nu i-a fost dat să-şi vadă visul cu ochii. Gloanţele pornite dintr-o mitralieră l-au omorât pe loc pe bărbatul despre care aveam să aflăm că îl chema Ion Arion. Într-un fel, am avut noroc. Dacă gloanţele îl ajungeau pe mecanic ne duceam în văzduh cu toţii”. În ziua Unirii „într-o vreme de ploaie amestecată cu zăpadă, am plecat la adunare. Noi, cei de pe Mara şi de pe Cosău ne-am pus lângă tribuna de unde a vorbit episcopul Iuliu Hossu, care a povestit tot ce s-a petrecut în adunarea deputaţilor. Avea să concluzioneze părintele Fucec că „Vestea unirii ne-a depăşit în iuţeală şi cei de acasă ne-au întrebat mulţi ani la rând cum a fost drumul spre Alba Iulia şi cum au fost cele petrecute acolo. […] Azi, până şi mie care am 91 de ani, acele vremuri îmi par un vis din cartea de poveşti a istoriei”.

Activează ca preot în mai multe parohii: la Rozavlea 1919-1931; la Satu Nou de Jos 1931-1935, când a ocupat şi funcţia de Asesor supleant al forului de primă instanţă a Protopopiatului greco-catolic de Baia Mare; la Petrova 1935-1950; la Botiza între 1951-1963 fiind transferat aici de către mitropolitul ortodox Nicolae Colan. După instaurarea comunismului, pr. Emil Fucec iniţial refuză să-şi trădeze credinţa însă, sub teroare, semnează trecerea în 1950 ca mai apoi să o retracteze. Este arestat prin decizia 10051/1952 a Securităţii Cluj şi „internat” pentru 24 de luni, din 16.08.1952. Condamnarea definitivă pare că a fost dată (ca o culme a ironiei) în ajunul Crăciunului anului 1952. Este anchetat la Baia Mare, Cluj şi Bucureşti. Trece prin mai multe penitenciare, la Sighet, îl găsim în vara anului 1952 fiind înregistrat în dosarul personal nr. 12. Este însă eliberat pe 9.09.1953 prin ordinul 42870/53 şi ridicat de Securitatea din Baia Mare. Din documentele pe care le deţinem se pare că eliberarea s-a făcut din Penitenciarul Văcăreşti. Securitatea căuta în anchetele sale să afle de legăturile sale cu preoţii rezistenţi şi cu membri PNŢ-ului. A mai fost acuzat între altele că e „mic burghez” şi că deşi la data arestării nu avea avere, ar fi deţinut în trecut un hectar de pământ şi era „preot ortodox pensionar”. A fost eliberat mai repede din penitenciar şi încadrat în Biserica Ortodoxă, slujind la Botiza până în 1963. După pensionare intră în legătură cu preoţii greco-catolici din rezistenţă din zona Sighetului. Se stinge din viaţă la Sighet în 1980 după ce a fost „recompensat” de statul român cu temniţă pentru curajul din 1918. Pentru părintele Emil Fucec jun. „Unirea ni se pare firească pentru că noi românii am purtat-o mereu în nădejdea sufletului, împlinirea ei […]este hotarul pentru a cărui apărare nici o jertfă nu a fost şi nu va fi vreodată zadarnică”.

pr. Ioan TÎMBUŞ

Centrul Universitar Nord Baia Mare

(Articol apărut în ziarul Graiul Maramureșului, Miercuri 7 februarie 2018, p.5 și Sâmbătă 10 februarie, p.5)

Ziua Mondială a Bolnavului, celebrată la nivel mondial din anul 1993, va fi marcată, ca de obicei și în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. Dacă până anul trecut celebrarea Sfântului Maslu și ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor din spitale se organiza doar la Baia Mare, în acest an, la cererea Preasfințitului Vasile Bizău adresată părinților protopopi, de a celebra această zi prin rugăciune și acordare de asistență spirituală credincioșilor aflați în suferință, în spitalele de pe teritoriul întregii Eparhii, mai multe Protopopiate s-au alăturat inițiativei și Ziua Bolnavului se va celebra sâmbătă, 10 februarie, în următoarele locații:

Baia Mare: Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr.Constantin Opriş" – de ora 10:00 se va oficia „Sfântul Maslu”, urmat de ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor din toate spitalele din oraș și oferirea de mici cadouri oferite de Protopopiatul Baia Mare și Asociația Medicală Catolică Maramureș.

Baia Sprie: La Căminul de bătrâni din localitate, de la ora 10:00 se va oficia Sfânta Liturghie, urmată de Sfântul Maslu și ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor de aici.

Negrești Oaș: După Sfânta Liturghie de la ora 7:00, celebrată în biserica „Buna Vestire” din incinta Spitalului Orășenesc, vor avea loc rugăciuni pentru bolnavi și ungerea cu ulei binecuvântat a celor internați în spital.

Satu Mare: la Spitalul de Bătrâni din oraș, de la ora 10:00, se va celebra Sfânta Liturghie, urmată de rugăciuni specifice pentru bolnavi.

 

Duminică, 11 februarie, va fi celebrată Ziua Bolnavului în locațiile:  

Sighetu Marmației: La biserica „Cristos Regele Universului”, după Sfânta Liturghie de la ora 18:00, va avea loc Maslu de Obște, urmat de ungerea cu ulei binecuvântat.

În Protopopiatul Iza-Vișeu, ziua va fi marcată în mai multe parohii prin vizite la locuința persoanelor aflate în suferință, care vor fi făcute de către preotul paroh sau de către membrii Reuniunii Mariane. De asemenea:

La Borșa: De la ora 14:00, la Spitalul Orășenesc, se vor recita rugăciuni pentru cei aflați în suferință, urmate de vizite la bolnavii din spital și ungerea lor cu ulei binecuvântat, precum și oferirea de mici cadouri din partea parohiei greco-catolice.

La Vișeu de Sus: De la ora 13:00, la Spitalul Orășenesc, se vor recita rugăciuni pentru cei aflați în suferință, urmate de vizite la bolnavii din spital și ungerea lor cu ulei binecuvântat, precum și oferirea de mici cadouri din partea parohiei greco-catolice.

La Dragomirești: De la ora 12:30, va avea loc, la Casa de bătrâni, Sfânta Liturghie urmată de rugăciuni specifice pentru bolnavi și ungerea lor cu ulei binecuvântat. Se vor oferi mici cadouri din partea parohiei și a Reuniunii Mariane.

Cea de-a 26-a Zi Mondială a Bolnavului 2018 se va desfășura sub tema aleasă de Sfântul Părinte Papa Francisc: Mater Ecclesiae: „«Iată fiul tău… Iată mama ta». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el…” (In 19,26-27).

Biroul eparhial de presă

 

 

Surorile Baziliene de la mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii, Baia Mare, organizează în perioada martie - octombrie, mai multe serii de exerciții spirituale, de la 3 la 8 zile, pentru persoane consacrate, preoți, tineri, laici și pentru cine dorește să se retragă din preocupările zilnice, pentru a ajunge la trăirea unui sens interior mai profund cu Dumnezeu. De asemenea, la mănăstire, se organizează întâlniri spirituale de o zi, zile de reculegere și rugăciune, ore de cateheză pentru copii și două campusuri pe timpul verii, pregătiri pentru prima Sfântă Împărtășanie, etc.

Mănăstirea asigură, contraofertă, cazare și masă pentru grupuri de 30 de persoane, cu posibilitatea de a participa și la programul de rugăciune al Comunității de Surori.

În afara programului stabilit, mănăstirea este deschisă să primească, în limita spațiului disponibil, propuneri de activități similare organizate de către alte asociațiii, preoți sau voluntari.

Activitățile organizate la mănăstire în cursul acestui an sunt următoarele:

I. EXERCIȚII SPIRITUALE

Exerciții spirituale pentru persoane consacrate: 4 martie (ora 18:00) - 10 martie (ora 18:00) - Îndrumător: Pr. Mihai Orban, SJ       

Exerciții spirituale pentru preoți

1-4 mai - Îndrumător: Pr. Olivo Bosa, SJ

7-10 mai - Îndrumător: Pr. Henryk Urban, SJ

Exerciții spirituale pentru preotese, marianiste și alte persoane laice, pe tema ,,Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată! (Psalm 138,14): 6 iunie (ora 18:00) - 9 iunie (ora 14:00) - Îndrumător: Sr. Laurenția Bolfă, OSBM

Exerciții spirituale pentru tineri și persoane laice pe tema ,,Învățătorule unde locuiești?

(Ioan 1,38-39): 2 iulie (ora 18:00) - 6 iulie (ora 9:00) – Îndrumător: Sr.Valentina Hădărău, OSBM

Exerciții spirituale pentru fete pe tema ,,Învinge uriașii din viața ta”: 3-5 august – Îndrumător: M. Marcela Runcan, OSBM

Exerciții spirituale pentru persoane consacrate și laici pe tema ,,Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea mea(Ieremia 31:3): 26 august (ora 18:00 ) - 3 sept. (ora 9:00) – Îndrumător: Sr. Valentina Hădărău, OSBM

 II. CATEHEZE PENTRU COPII 

În Duminica a II-a și a IV-a din fiecare lună, după un orar flexibil, după-masa, Sr. Bernadeta Ileana Chindriș (tel: 0743737131) ține activități atractive pe teme educative, formative. Activitățile cuprind jocuri distractive, cântece și discuții interesante, filme religioase și educative, pregătiri pentru Prima Sfântă Împărtășanie, scenete pe teme religioase, etc.

III. CAMPUSURI PENTRU  COPII

Primul campus pentru copii (8-13 ani), pe perioada 26-28 iunie 

Tema: ,, Pe urmele Sfântului Pavel (Resp. Sr. Claudia Mureșan, Sr. Varvara Cotu, Sr. Bernadeta Chindriș)           

Al doilea campus pentru copii (7-12 ani), pe perioada 12-14 iulie  

Tema: ,,Alegerea lui David rege” (Resp. M. Marcela Runcan, Sr. Bernadeta Chindriș).  

IV. ÎNTÂLNIRI SPIRITUALE

Reuniunea Mariană        

Duminică 11 Martie, ora 15:00 - 17:00 - Zi de rugăciune: pelerinaj, rugăciune pentru copiii nenăscuți, Rozariul, Calea Sfintei Cruci.

Sâmbătă 4 august, ora 8:00 - 20:00 - Zi de reculegere.

Adresa: Mănăstirea ,,Sfânta Maria”

              Str. Plaiului nr. 38

              430164 Baia Mare

              e-mail: msm Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.   

Persoană de contact:

Sr. Ioana Irina Bota, OSBM

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Tel.0760547213

Biroul eparhial de presă