Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
Parohia Greco-Catolică Turulung Vii
Parohia Turulung Vii Hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică
PROTOPOPIATUL Ciscarpatin de Satu Mare Preot: Zelicskovics Jozsef
Liturghie Duminicală: 8.30 |
Orar Liturgic
Duminici și Sărbători:
Sfânta Liturghie - ora 8:30
Orarul oficiilor de peste an:
- În postul Paștelui : miercuri ora 18:00 - Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Programul de Sărbătorile Nașterii Domnului
Ajunul Crăciunului, ora 22:00: Cinarul cel Mare
Zilele de Crăciun: ora 8:30 - Sfânta Liturghie
Programul de Sărbătorile Învierii Domnului
Utrenia Învierii, ora 23:00
Zilele de Paști:
Prima zi de Paști: Sfânta Liturghie, ora 11:00
A doua zi de Paști: Sfânta Liturghie, ora 08:30
Activități care se desfășoară în parohie:
Ore de Religie - joi, ora 17:00
Informații despre parohie
Biserica este în construcție din aul 2011.
Număr familii: 32
Număr credincioși: 62
Tineri sub 20 de ani: 8
Adresă biserică: Turulung Vii, str. Principala 65/B
Contact: Telefon Fix., Fax. 0743097112
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Parohia Greco-Catolică Cidreag
Parohia Greco-Catolică Cidreag Hramul: Înălțarea Domnului
PROTOPOPIATUL Ciscarpatin de Satu Mare Preot: SZEMAK MIKLOS ISTVAN
Liturghie Duminicală: 11.00 |
Orar Liturgic
Zile Lucrătoare: Zile Lucrătoare: 8:00 Sfânta Liturghie
Duminici și Sărbători:
Utrenie: 9:00
Sfânta Liturghie: 11:00
Vecernie: 15:00
Orarul oficiilor de peste an:
- În luna mai: în fiecare seară, de la ora 20:00 -Paraclisul Maicii Domnului
- În fiecare prima duminică din lună, după Sfânta Liturghie - Adorație Euharistică
Programul de Sărbătorile Nașterii Domnului
Ajunul Crăciunului, ora 24:00: Cinarul cel Mare, Vecernie cu Litia, Utrenie
Zilele de Crăciun: ora 11:00 - Sfânta Liturghie
ora 15:00 Vecernia
Programul de Sărbătorile Învierii Domnului
Utrenia Învierii, ora 00:00
Zilele de Paști:
Sfânta Liturghie, ora 11:00
Vecernia, ora 15:00
Activități care se desfășoară în parohie:
- Pregatire pentru Prima împartășanie solemnă
- Serbare cu copii la Crăciun
- Vizitarea bolnavilor și credincioșilor
- Pelerinaje la Sighetul Marmației, Mariapocs
- Excursii
- Participare la Întâlnirea națională cu Viflaim la Debrecen
Informații despre parohie
Biserica a fost construită în anul 1914.
Număr familii: 176
Număr credincioși: 385
Tineri sub 20 de ani: 72
Adresă biserică: 447147 Cidreag, str. Principala 17
Casă parohială: Da
Adresă casă parohială: 447147 Cidreag, str. Principala 219
Contact: Telefon Fix., Fax. 0745554097
E-mail. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Ce este Ungerea bolnavilor
În Sfintele Scripturi, Isus apare de mai multe ori ca tămăduitor. Catehismul Bisericii Catolice (1504) ne explică faptul că atunci când Isus decide să vindece vreun bolnav, acesta îi cere mai întâi să creadă că Dumnezeu îl poate vindeca, dar se folosește și de semne pentru a realiza acest lucru: salivă și impunerea mâinilor (Cf. Mc 7, 32-36; 8, 22-25), tină și spălare (Cf. In 9, 6s). Bolnavii caută să-l atingă, „căci o putere ieșea din El, care îi vindeca pe toți” (Lc 6, 19). Astfel, în sacramente, Hristos continuă să ne „atingă” pentru a ne vindeca.
Mișcat de atâta suferință, Hristos ia asupra Sa ”păcatul lumii„: „Prin pătimirea și moartea Sa pe Cruce, Mântuitorul a dat un sens nou suferinței: de acum, ea ne poate face asemenea chipului Său și ne poate uni cu pătimirea sa răscumpărătoare”, citim în CBC, 1505.
Astfel, Isus își cheamă ucenicii și-i îndeamnă să facă asemenea Lui: „În numele meu […] își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor vindeca”: Mc 16, 17-18.
Urmând acest sfat, Biserica crede și mărturisește că între cele șapte sacramente există unul destinat în mod special alinării celor încercați de boală: Ungerea bolnavilor.
Cine administrează sacramentul
Ungerea bolnavilor „nu este numai sacramentul acelora care se află în momentul critic al sfârșitului vieții. De aceea, timpul potrivit pentru a-l primi este cu siguranță atunci când credinciosul începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau a bătrâneții”. Constituţia apostolică Sacram unctionem infirmorum din 30 noiembrie 1972, mergând pe linia Conciliului Vatican II, a stabilit ca, sacramentul Ungerii bolnavilor să fie conferit persoanelor grav bolnave, prin ungerea pe frunte şi pe mâini cu untdelemn sfinţit (ulei de măslin sau alt ulei vegetal).
Oficianții Ungerii bolnavilor sunt numai preoții (episcopii și prezbiterii), ne spune Catehismul Bisericii la articolul 1516, iar acest Sacrament se conferă în cadrul unei celebrări liturgice și comunitare, fie că are loc în familie, la spital sau la biserică, pentru un singur bolnav sau pentru un grup de suferinzi.
În Catehism ne sunt astfel explicate roadele acestui sacrament:
„Harul fundamental al acestui sacrament este un har de mângâiere, de pace și de curaj pentru a învinge greutățile specifice stării de boală gravă sau neputinței bătrâneții. Acest har este un dar al Duhului Sfânt, ce reînnoiește încrederea și credința în Dumnezeu și întărește împotriva ispitelor celui rău, adică împotriva ispitei de descurajare și de angoasă în fața morții. Această asistență a Domnului prin puterea Duhului său vrea să-l ducă pe bolnav la vindecarea sufletului, dar și la aceea a trupului, dacă aceasta este voința lui Dumnezeu. Mai mult, „dacă a făcut păcate, acestea îi vor fi iertate” (Iac 5, 15).
Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă
La Baia Mare, Ziua Mondială a bolnavului va fi celebrată pe 11 februarie
Ziua Mondială a Bolnavului va fi celebrată, în acest an, pe data de 11 februarie, de la ora 15:00, la biserica „Sfânta Maria" din Baia Mare.
Ziua va fi marcată de celebrarea Sfântului Maslu, urmată de ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor din toate spitalele din oraș, de către preoții din protopopiatul de Baia Mare.
Ajunsă la a 28-a ediție, manifestarea din acest an, are ca temă cuvintele Mântuitorului: «Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă» (Mt 11,28), temă aleasă de către papa Francisc, care a publicat mesajul pentru celebrarea din acest an pe data de 3 ianuarie 2020. În mesajul său, papa explică astfel cuvintele Mântuitorului: Cuvintele pe care le rostește Isus arată drumul tainic al harului care se revelează celor simpli și care oferă odihnă celor osteniți și împovărați. Aceste cuvinte exprimă solidaritatea Fiului omului, Isus Cristos, în fața unei omeniri mâhnite și suferinde. Câte persoane suferă în trup și în spirit! El îi cheamă pe toți să meargă la El, ”Veniți la mine!”, și le promite ușurare și odihnă. ”Când spune acest lucru, El are înaintea ochilor persoanele pe care le întâlnește zi de zi pe drumurile Galileei: atâta lume simplă, săraci, bolnavi, păcătoși, marginalizați de povara legii și de sistemul social asupritor... Această lume a alergat mereu după El ca să-i asculte cuvântul, un cuvânt care dădea speranță” (Angelus, 6 iulie 2014).
La Baia Mare, Ziua Mondială a Bolnavului este organizată anual de către Misiunea Greco-Catolică Spitale, capelan - pr. Mihai Şimonca.
Evenimentul va fi transmis în direct la Radio Maria.
Biroul eparhial de presă
PS VASILE: „Ziua Vieții Consacrate să fie prilej de bucurie, de reînnoire și de angajare în slujirea lui Hristos, lumina lumii”
„Ziua Vieții Consacrate să fie prilej de bucurie, de reînnoire și de angajare în slujirea lui Hristos, lumina lumii!”. Cu această urare și-a început Preasfințitul Vasile omilia din cadrul celebrării dedicate persoanelor consacrate, care s-au reunit la biserica Sfânta Maria, duminică, 2 februarie 2020, pentru a se ruga împreună în ziua dedicată lor, zi care coincide cu sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Templu.
Ajunsă la a 24 -a ediție, ziua dedicată persoanelor consacrate a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997 și reprezintă un moment în care călugări și călugărițe din toată lumea se întâlnesc spre a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru harul vocației lor, dar și pentru a cere, prin rugăciune, noi vocații de viață consacrată, care să reînnoiască fața Bisericii, persoane care să vestească bucuria Evangheliei și iubirea lui Dumnezeu.
Programul sărbătorii din acest an a început sâmbătă, 1 februarie, cu o seară de rugăciune, care a cuprins vecernia și adorație euharistică, dar și o mărturie personală dată de sora Lorena, din Congregația Surorilor Maicii Domnului Lauretane. Sora a prezentat credincioșilor prezenți experiența sa de 20 de ani petrecuți în mănăstire, explicând importanța slujirii lui Dumnezeu ca persoană consacrată. A vorbit despre persoanele care i-au fost sprijin în această alegere, amintind-o pe bunica sa, care a îndrumat-o, a sfătuit-o de câte ori avea nevoie și s-a rugat în permanență pentru devoțiunea sa față de Biserică.
Ziua de 2 februarie a cuprins Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfințitul Vasile, împreună cu pr. Protopop Emil Gîrboan și un sobor de preoți. Au participat Congregațiile și Ordinele religioase din Eparhia Greco Catolică de Maramureș și Dieceza Romano Catolică de Satu Mare.
Vorbind despre dreptul Simion, care a știut să-L recunoască pe Isus atunci când s-a prezentat la Templu, deoarece era un om drept, Preasfințitul s-a adresat astfel persoanelor consacrate: „Odată atinși de harul lui Dumnezeu, începem să strălucim și strălucirea se exprimă adeseori în pacea inimii, în bucurie, în modestie, în bunăvoință, în dorința de bine, în tot ceea ce facem pentru cei de lângă noi. Aceasta este o întâlnire profundă care se întâmplă adeseori de-a lungul timpului în sufletele oamenilor care cred în promisiunea lui Dumnezeu. În această întâlnire, fiecare om conștientizează faptul că este iubit și că Dumnezeu îl însărcinează cu o misiune, cu o datorie, în folosul celorlalți”.
Sora Lorena a fost cea care, la final, a rostit mulțumirile adresate din partea tuturor persoanelor consacrate, mai întâi Preasfințitului Vasile, parohiei Sfânta Maria și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului.
Biroul eparhial de presă
Duminică, 2 februarie - Ziua vieții consacrate
Duminică, 2 februarie 2020, de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, se va sărbători, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare, Ziua Vieții Consacrate.
Programul de desfășurare al sărbătorii este următorul:
- Sâmbătă, 1 februarie, de la ora 18:00, va avea loc o seară de rugăciune constând în vecernia Sărbătorii, urmată de adorație Euharistică
- Duminică, 2 Februarie, de la ora 10:00, se va celebra Sfânta Liturghie Arhierească, la care vor participa Congregațiile și Ordinele religioase din Eparhia Greco Catolică de Maramureș și Dieceza Romano Catolică de Satu Mare.
Ajunsă la a 24 -a ediție, ziua dedicată persoanelor consacrate a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997 și reprezintă un moment în care călugări și călugărițe din toată lumea se întâlnesc spre a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru harul vocației lor, dar și pentru a cere, prin rugăciune, noi vocații de viață consacrată, care să reînnoiască fața Bisericii, persoane care să vestească bucuria Evangheliei și iubirea lui Dumnezeu.
Biroul eparhial de presă
Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică are doi episcopi noi
Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică are doi episcopi noi: Părintele Ioan Bot și Părintele Cristian Dumitru Crişan. Comunicatul a apărut astăzi, 22 ianuarie 2020, pe site-urile oficiale de informare ale Bisericii Catolice din România: www.bisericaromanaunita.ro și www.bisericacatolica.ro.
În comunicat este specificat și faptul că Părintele Călin Ioan Bot a fost ales Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, iar Părintele Cristian Dumitru Crişan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș.
Redăm mai jos întreg comunicatul oficial:
Sfântul Părinte și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Călin Ioan Bot și Părintele Cristian Dumitru Crişan au fost aleși Episcopi.
Părintele Călin Ioan Bot a fost ales Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abritto, iar Părintele Cristian Dumitru Crişan a fost ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula.
Părintele Călin Ioan Bot
S-a născut pe data de 24 iulie 1970 în localitatea Surduc, județul Sălaj. Între 1991-1995 a studiat Teologia la Cluj-Napoca.
Pe 10 septembrie 1995 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Eparhia de Cluj-Gherla.
Între 1995-2000 a fost numit director educativ în cadrul Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, Cluj-Napoca, iar între 2000-2002 și 2005-2017 a fost numit Rector al aceluiași Institut.
Trimis la Roma, a urmat între 2002-2003 Cursul de Formarea Formatorilor din Seminarii organizat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică în colaborare cu Institutele de Spiritualitate şi Psihologie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma.
Între 2003-2005 a urmat cursurile de Masterat în Spiritualitate în cadrul Institutului de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Gregoriana, Roma, finalizat cu lucrarea: „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitatea Sf. Augustin”.
În anul 2017 a fost numit Protosincel (Vicar General) al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Pe lângă direcţiunea spirituală şi activităţile didactice în cadrul Liceului Seminarial Inochentie Micu, Cluj-Napoca, a fost consilier eparhial pe probleme de învăţământ-formare în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla.
Părintele Cristian Dumitru Crișan
S-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, județul Mureș. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj.
Trimis la Roma, în anul 2007 a obținut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’Anselmo”.
Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș.
În anul 2010 a obținut Licența în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universității Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obținut Doctoratul în cadrul aceleiași Universități.
În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris și Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franța. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanță al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiași Tribunal.
Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Institutului Catolic din Paris, obținând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”.
În 2018 a obținut Certificatul „Emouna - l'amphi des religions” la Institutul de Științe Politice din Paris.
Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcția de Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator național pentru pastorația greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinței Episcopale Italiene.
Le urăm celor doi Episcopi aleși muncă rodnică și multe binecuvântări de la Dumnezeu în misiunea care le-a fost încredințată!
Biroul eparhial de presă
168 de ani de la nașterea părintelui Vasile Lucaciu
S-au scurs 168 de ani de la nașterea marelui preot greco-catolic Vasile Lucaciu. Cel care a fost numit „Leul din Șișești”, fiind recunoscut ca aprig luptător pentru emanciparea românilor din Transilvania, s-a născut în localitatea Apa (județul Satu Mare), pe data de 21 ianuarie 1852. Ne-a lăsat moștenire monumentala biserică pe care a numit-o „A tuturor românilor”, din localitatea Șișesti, jud Maramureș, dar și un set de valori spirituale, culturale, politice și sociale, la care putem cu toții să apelăm atunci când suntem în cumpănă.
Onestitatea, curajul, dorința de unitate și rezistența în fața unui regim politic ostil sunt doar câteva dintre atributele care conturează personalitatea părintelui Vasile Lucaciu. Toate acestea, alături de multe documente și imagini care redau viața și activitatea socială, politică, pastorală și culturală, au fost prezentate în albumul omagial „Părintele Dr. Vasile Lucaciu”, lansat cu un an în urmă de către Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș. Albumul se poate achiziționa de la sediul Episcopiei greco-catolice (str. Vasile Lucaciu 50, Baia Mare), de la biroul contabilitate.
Biroul eparhial de presă
Pastorală Crăciun 2019
SCRISOARE PASTORALĂ a Preasfințitului părinte Vasile Naşterea Domnului 2019 |
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu
Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor,
Care este Hristos Domnul. (Lc. 2,10-11)
Părintele Ioan Călin Bot a trecut la cele veșnice
În urma unei crâncene lupte, dusă ani de zile cu o boală necruțătoare, părintele Ioan Călin Bot a trecut la Domnul în seara zilei de 20 decembrie 2019.
Slujba de înmormântare va avea loc luni, 23 decembrie, în biserica greco-catolică din Copalnic Mănăștur. De la ora 11:00, va începe Sfânta Liturghie, iar de la ora 12:00, oficiul înmormântării.
Slujba Parastasului se va oficia duminică, 22 decembrie, de la ora 18:00, în aceeași biserică.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l primească în casa Sa, alături de cei drepți!
Biroul eparhial de presă