Marți, 24 Decembrie 2024

PS Vasile Bizău s-a născut la 14 octombrie 1969 în localitatea Dragomireşti, jud. Maramureş, într-o familie greco-catolică activă şi în perioada de interzicere a acestei Biserici în România.

Casa părintească a funcţionat, pe toată durata clandestinităţii, ca loc de întâlnire al credincioşilor din satul natal, uniţi în rugăciune sub egida Reuniunii Mariane, condusă de însăşi mama Preasfinţiei Sale.

Face şcoala generală în Dragomireşti. În 1988 este absolvent al Liceului Industrial nr. 9 (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”) din Baia Mare, profilul Filologie-Istorie. Între anii 1990 – 1993 urmează cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Baia Mare.

Îşi completează formarea la preoţie cu studii de filozofie (1993 – 1994) la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma şi studii de teologie (1994 – 1997) la Facultatea de Teologie din cadrul aceleiaşi Universităţi. Tot aici face studii de specializare (masterale), între 1997 – 2000, în Teologie patristică şi Istoria teologiei.

În 2001 – 2002 urmează cursuri doctorale la Institutul San Anselmo din Roma.

Parcursul ecleziastic începe la 15 august 1996, când e hirotonit diacon, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la Giuleşti, Maramureş. În 31 august 1997 este hirotonit preot de către Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean la Baia Mare.

Odată cu întoarcerea în ţară (2000), activează ca preot în cadrul Episcopiei de Maramureş, îndeplinind funcţia de consilier, iar activitatea pastorală o desfăşoară la parohiile din Bogdan-Vodă şi „Sfânta Cruce” din Baia Mare.

Tot în acest an începe şi activitatea didactică, în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Filosofie – Teologie – Arte din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea de Nord, Baia Mare.

În 20 iunie 2007 este ales, de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore şi proclamat de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI în 27 octombrie 2007 episcop titular de Appiaria. Hirotonia întru episcopat o primeşte în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, la 16 decembrie 2007.

În calitate de Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore coordonează activităţile acesteia şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comisiei Sinodale Sociale. Desfăşoară, de asemenea, o bogată activitate pastorală în Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş. Pornind de la istoria comună de suferinţă a celor două Biserici, în 2008 conduce delegaţia Bisericii Române Unite, la Lviv şi Kiev, pentru informare şi schimb de experienţă. Din anul 2016 este membru al consiliului permanent din cadrul Conferinţei Episcopale Române. În 2009 face vizite pastorale la parohiile greco-catolice româneşti din Canada. În 2011 participă la lucrările Conferinţei Episcopale Italiene ca delegat din partea Conferinţei Episcopale Române.

Ca urmare a procesului electoral desfăşurat canonic şi după ce a primit consensul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, (Blaj, 8 – 10 iunie 2011), Preafericirea Sa Lucian Mureşan, în calitate de Arhiepiscop Major, îl transferă la sediul eparhial de Maramureş în calitate de episcop eparhial al Maramureşului.

Între anii 2012 - 2013 participă la Întâlnirile Comitetului comun al Consiliului Conferințelor Episcopale Europene și al Conferinței Bisericilor Europene în dialog cu Bisericile Creștine.

Activitatea ştiinţifică se concretizează în colaborări, cu studii şi articole, în diverse numere ale revistei Studia Universitatis Babeş-Bolyai şi ale Buletinului ştiinţific, Fascicula Filosofie-Teologie a Universităţii de Nord, Baia Mare, precum şi ale revistei cu caracter pastoral Lumina credinței pe care a înființat-o în 2011 şi cicluri de conferinţe la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, Oradea, 2004, la Cursurile de vară şi de Formare permanentă a preoţilor, Cluj, 2006, la Colegiul Pio Romeno din Roma, 2007, precum şi mai multe serii de Exerciţii spirituale la Seminarele Teologice din Blaj şi Oradea (UniversitateaBabeş-Bolyai, Cluj-Napoca).