Vineri, 01 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Sămbătă, 25 martie, sărbătoarea „Bunavestire”, a avut loc rugăciunea pentru viață la mănăstirea surorilor baziliene de pe „Dealul Crucii” din Baia Mare.

Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat de către Reuniune Mariană în colaborare cu filiala AGRU Maramureș. Cele două asociații au decis cu ani în urmă ca, de sărbătoarea ce semnează Vestea că Mântuitorul a fost conceput în pântecele Fecioarei Maria, să invite credincioșii pe Dealul Crucii pentru a se ruga împreună pentru copilașii nenăscuți, mai ales pentru cei a căror viață este în pericol și pentru cei care și-au pierdut viața înainte de naștere. În memoria acestor copii, curtea mănăstirii găzduiește și un monument, o cruce din marmură la picioarele căreia se poate citi mesajul: „DA VIEȚII! În memoria copiilor nenăscuți”.

Programul de rugăciune a debutat la ora 16:00 cu Rozarul de mărire, urmat de rugăciuni pentru viață, cuvânt de învățătură al Preasfințitului Vasile și binecuvântarea finală. În cuvântul său de învățătură, Ierarhul a vorbit despre faptul că limita pe care omul o are este limita pe care i-o pune Dumnezeu: „Să nu mănânci din pomul cunoștinței binelui și răului”. Aici Dumnezeu vorbește, de fapt, despre a „nu-L substitui pe El cu tine, a nu-ți da singur legile morale, ci a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, autorul vieții, promotorul vieții…”. „Omul nu poate să creeze viața, el este doar procreator împreună cu Dumnezeu. De aceea, rugăciunile noastre pentru viață însoțesc pe de o parte pe cei care n-au văzut lumina zilei, nu din vina lor, ci dintr-o decizie unilaterală motivată în multe feluri de părinți și pe de altă parte, pe cei care au văzut lumina zilei, să spună mereu DA lui Dumnezeu, pentru ca viața să crească armonios, să fie susținută, să fie educată și mai ales, să primească cuvântul credinței, care ne învață cum să apreciem tot ce este frumos și tot ce vine de la Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Vasile.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, moment propice pentru socializare și împărtășire a trăirilor participanților la rugăciune.  

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 25 martie, parohia „Bunavestire” din Baia Mare și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost celebrată, de la ora 10:30, de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu preoții parohiei și alți preoți din oraș invitați la sărbătoare.

„Sărbătoarea Bunei Vestiri ne invită la contemplație, la adorație, la mulțumire și apoi la mărturisire; o mărturisire care să izvorască din ființa noastră, din libertatea interioară a celor care știu că Dumnezeu este cu ei. În fiecare an în această sărbătoare, la începutul primăverii,  ascultăm aceleași cuvinte ale Evangheliei în care vedem milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu care își caută un sălaș, își caută loc și vine în întâmpinarea omului. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu ne ridică pe toți într-un plan superior al gândirii, care este planul mântuirii. Și acest plan al mântuirii al lui Dumnezeu este o Taină care s-a descoperit în timp: Taina cea de veac astăzi se face cunoscută, Fiul lui Dumnezeu fiu al Fecioarei se face și Gavril bine vestește harul. Inițiativa este a lui Dumnezeu Tatăl, Cel care a creat toate. Și ceea ce se petrece în camera Sfintei Fecioare Maria, în acest dialog profund dintre înger și ea este un început al strălucirii luminii lui Dumnezeu peste lume”, a spus Ierarhul în cuvântul său de învățătură.

Un moment solemn al evenimentului a fost momentul înmânării diplomelor de recunoștință curatorilor și binefăcătorilor parohiei, în semn de prețuire pentru efortul depus în cei 18 ani de la debutul construcției bisericii.

La sfârșit, părintele paroh și vicar general Albu Cristinel a mulțumit tuturor pentru prezența la sărbătoare și a invitat oaspeții să servească din bucatele dăruite de parohia gazdă.

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 21 Martie 2017 00:00

Mărturii din campania PRO VIAȚĂ

Luni, 20 martie, a avut loc, la Casa Tineretului din Baia Mare, Evenimentul 20 de zile al campaniei ”40 de zile pentru viață”. Moderată de către domnul Emanuel Ardelean, întâlnirea și-a propus să fie un rezumat al primelor 20 de zile ce s-au scurs de la debutul celei mai mari mișcări PRO VIAȚĂ din lume, care se desfășoară în această perioadă pentru prima dată și la Baia Mare. Totul s-a desfășurat prin împletirea momentelor de mărturie cu cele artistice și proiectarea de filmulețe care au surprins clipele cele mai frumoase ale acestei campanii.

„Veghea în stradă m-a transformat în bine… Am devenit un om mai bun”, a spus o tânără pe nume Maria, în mărturia sa. Daniela Ardelean (organizator) a vorbit despre cum acțiunea are un impact deosebit în comunitatea băimăreană și a rezumat și unele rezultate concrete ale campaniei: „Într-o zi, în stradă, am reușit să consiliem o tânără de 17 ani care tocmai ieșea de la ecograf, să nu avorteze… și copilul ei trăiește azi”, a spus d-na Ardelean. Ceea ce ea declară că a impresionat-o cel mai mult, a fost prezența atât de numeroasă a bărbaților în stradă (peste 50%), bărbați care, spune ea, „și-au luat în serios rolul lor de a proteja”. Pentru Laura, voluntar al campaniei, „Dragostea pentru aproapele însemnă să te rogi împreună cu cei care simt pentru aceeași cauză ca tine, dincolo de diferența de confesiune”, având în vedere că acestei campanii s-au alăturat mai multe confesiuni religioase prezente în oraș. D-na Livia a explicat ce înseamnă să fii voluntar al campaniei: „Noi, voluntarii, suntem în stradă  pentru a transmite că nouă ne pasă de viață și o apărăm. Exemplul meu a fost urmat și de alții și acest lucru mă bucură… Eu voi fi prezentă până la capăt în stradă …” a spus ea. Domnul Matei, unul dintre organizatori, a explicat că ceea ce l-a determinat să se implice în desfășurarea acestei acțiuni, a fost faptul că a înțeles că „alternativa la moarte este viața și alternativa la disperare este speranța”.

La sfârșit, d-na Adriana Gîrboan, organizator delegat al Episcopiei Greco-Catolice, a explicat printr-o pildă faptul că „fiecare viață este neprețuită” și a invitat publicul să participe activ și de acum înainte la veghea pașnică în favoarea vieții, care se încheie pe data de 9 aprilie.  

Biroul eparhial de presă

 

Peste 100 de elevi de clasele V-XII din Maramureș și Satu Mare au participat sâmbătă, 18 martie, la Olimpiada de religie Greco Catolică, etapa județeană. Concursul s-a desfășurat la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, respectiv Școala Gimnazială „ Lucian Blaga” din Satu Mare. Festivitatea de deschidere a avut loc la ora 9:30, iar de la ora 10:00 a fost susținută proba de olimpiadă, urmată de prânzul luat împreună și un moment de socializare.

După corectarea lucrărilor, de la ora 16:00 a avut loc, la Baia Mare, festivitatea de premiere, prezidată de către Preasfințitul Vasile Bizău. În urma rezultatelor obținute, 5 elevi din Baia Mare și 6 din Satu Mare vor participa, în perioada 25-28 aprilie, la Olimpiada Națională de Religie Catolică, la Timișoara. La etapa națională participă doar câștigători din clasele VII-XII. 

Concursul a fost organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea si prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare  și conducerea școlilor gazdă. 

Biroul eparhial de presă

 

Joi, 16 Martie 2017 00:00

Manastirea Basesti

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” 

Comuna Băsești

Jud. Maramureș

 

Rector: Ierom. Borzoș Gabriel - Florian (Grigore)

                

A fost ridicată în memoria lui Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919), în grădina acestuia. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2000, iar mănăstirea a fost sfințită în anul 2005. La eveniment au participat Preafericitul Lucian Mureșan, Preasfințitul Ioan Șișeștean (în acea vreme, Episcop de Maramureș), Preasfințitul Virgil Bercea (Episcop de Oradea) și Jean Claude Periset (Nunțiul Apostolic la București), peste 50 de preoți și numeroși credincioși.

Această mănăstire are 2 hramuri:

  • 23 Aprilie: „Sfântul Gheorghe” – zi în care este comemorat, de regulă, și Gheorghe Pop de Băsești
  • 15 August: „Adormirea Maicii Domnului”.

Ctitori: pr. Angel Zareczki și d-nul primar Ioan Călăuz.

Rector Ierom. Borzoș Gabriel - Florian (Grigore)

 

Slujbe și rânduieli liturgice la Mănăstire

Sfânta liturghie

Miercuri, vineri, sâmbătă: ora 7:30

Duminică:  ora 10:30

 

- Sfântul Mare Martir Gheorghe (23 Aprilie): Este sărbătoarea de hram mic la biserica Mănăstirii și în același timp ziua în care este comemorat marele om politic Gheorghe Pop de Băsești.

- În ajunul acestei sărbători la ora 19.00 se face rânduiala Vecerniei iar în ziua praznicului, la ora 10.30, se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și parastasul pentru cel amintit mai sus.

- Sfântă Mărie Mare (15 August): Este sărbătoarea de hram mare.

- În ajunul acestei sărbători la ora 19.00 se face rânduiala Vecerniei cu Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu iar la finalul Doxologiei are loc procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul bisericii mănăstirești. În ziua praznicului la ora 09.00 începe Utrenia iar la 10.30 se celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

- În fiecare duminică și sărbătoare, la ora 09.00 începe rânduiala Utreniei, iar la ora 10.30 începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Seara la ora 19.00, ora legală, și 18.00, ora solară, începe rânduiala Vecerniei sau a rugăciunilor de seară.

- În fiecare zi cele Șapte Laude (Vecernia, După-cinarea, Miezunoptica, Utrenia-Ora I-a; Ora a III-a; Ora a VI-a și Ora a IX-a) sunt alternate.

 

Contact: Tel. 0771569674

 

 

 

Credincioșii greco-catolici din Eparhia de Maramureș au răspuns pozitiv și activ invitației de a participa la manifestările campaniei „40 de zile pentru viață”. Astfel, luni, 13 martie, a fost a doua zi alocată Eparhiei noastre pentru a acoperi cele 7 ore zilnice de veghe pașnică, rugăciune și meditație asupra dreptului fiecărui copil nenăscut. Se meditează în aceste zile și se încearcă și o conștientizare a populației pe tema avortului și urmărilor pe care acesta le are asupra sferei fizice, psihice și spirituale a mamelor. În fiecare zi, participanții la veghea pașnică ce se desfășoară în perioada 1 martie-9 aprilie peste drum de Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare se roagă pentru o anumită cauza. „Cauza zile este aceeași la nivel mondial”, ne spune d-na Adriana Gîrboan (membru în comisia de organizare - delegat al Episcopiei Greco Catolice de Maramureș).

Orașul Baia Mare s-a alăturat pentru prima dată acestei campanii, care se desfășoară simultant în alte 5 orașe din țară (Cluj, București, Iași, Timișoara, Bistrița) și 636 de orașe din lume (din 36 de țări).

Prezența la veghe a fost, până în prezent, peste așteptările organizatorilor „Sunt foarte surprinsă să descopăr că sunt mult mai mulți oameni în stradă decât cei înscriși pe liste. Dacă sâmbătă ne-am organizat noi, organizatorii, să acoperim zilele de week-end și ne-am înscris câte două persoane pentru câte 2 ore… când am ajuns în stradă, eram câte 10-12 oameni”, ne spune d-na Gîrboan. În ce privește impactul campaniei în primele 13 zile, „acesta a fost unul extraordinar. Nu am avut agresiuni, persoane recalcitrante, au fost oameni simpli care s-a oprit în rugăciune împreună cu noi… Unii trecători ne încurajează cu mesaje de genul: Bravo! Continuați! Alții… cei cărora le atingem probabil într-un mod sau altul conștiința, își pleacă capul atunci când trec pe lângă noi și citesc mesajele de pe pancarte. Alături ne noi este jandarmeria, care în fiecare dimineață vine și ne salută și ne asigură că ne este alături și ne sprijină. Le mulțumim foarte mult pentru acesta, deși nu a fost cazul să intervină”, afirmă d-na Adriana Gîrboan.

Participanții la campanie sunt oameni conștienți de importanța rugăciunii, dar și a acțiunilor concrete atunci când vine vorba despre faptul de a apăra viața copiilor nenăscuți: „Cred că este important ca mai multe pături ale societății să conștientizeze ce anume înseamnă un avort”, ne spune d-na Mihaela din Baia Mare, care s-a alăturat grupului de veghe luni, 13 martie. „În tinerețe mi-am dorit să am 10 fete și fiecare să aibă câte în frate geamăn”, ne spune, zâmbind, d-na Parasca din Șișești. Și continuă: „familia mea a fost una numeroasă și am înțeles, astfel, cât e de frumoasă viața în comun. Mai târziu am aflat, de peste mări și țări, despre aceste manifestări pentru apărarea vieții și m-am întrebat: Eu ce fac? Trebuie să fac și eu ceva… E un pas mic, dar mă gândesc că rugăciunea ajunge până la Dumnezeu și e mare atunci”, povestește cu duioșie d-na Parasca.

Alături de persoane laice, au vegheat și s-au rugat în stradă mai mulți preoți greco-catolici. Întrebat cum vede această campanie, pr. Simion Ilieș (paroh la biserica Sfânta Cruce din Baia Mare), afirmă: „Este o inițiativă pentru binele comunității în general. Nu trebuie să o privim ca și pe o acțiune religioasă, ci ca pe o acțiune a întregii comunități îndreptată spre societate, care este, din acest punct de vedere, foarte decadentă. Milităm pentru viață pentru că natalitatea scade, vedem, ne îngrijorează pe fiecare dintre noi, dar sunt foarte puțini cei care fac ceva. Campania este acel ceva care trebuie spus pentru societate și pentru viață”.

Campania „40 de zile pentru viață” continuă până pe data de 9 aprilie și este organizată de către mai multe culte creștine care susțin apărarea vieții. Eparhiei Greco Catolice de Maramureș i-au fost alocate spre acoperire zilele de luni: 6, 13, 20, 27 martie, respectiv 3 aprilie, între orele 10:00-17:00.

Biroul eparhial de presă

120 de elevi din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș vor participa sâmbătă, 18 martie, la Olimpiada de Religie Greco-Catolică, etapa județeană. Ca în fiecare an, concursul se va desfășura simultan la Baia Mare, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, respectiv Satu Mare, la Școala Gimnazială „ Lucian Blaga”. După festivitatea de deschidere prevăzută la ora 9:30, elevii (60 la număr în Maramureș și 60 în Satu Mare) vor susține proba de olimpiadă (ora 10:00), urmată de prânzul luat împreună și vizită la unele obiective turistice din oraș. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 16:00.

Câștigătorii concursului din clasele VII – XII vor trece la următoarea etapă și vor participa, în perioada 25-28 aprilie, la Olimpiada Națională de Religie Catolică, la Timișoara.

Concursul este organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea si prof. Adrian Cosmin Roman) în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare și conducerea școlilor gazdă.  

Biroul eparhial de presă

Corul Cappella Giulia din Bazilica Sfântul Petru, Vatican, va fi prezent în această lună în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, pentru a concerta la Satu Mare și respectiv Baia Mare. Concertul pascal, cu tema Polifonia Romană, piatră prețioasă a muzicii liturgice, va avea loc duminică, 26 martie 2017, de la ora 11:30 la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Satu Mare și de la ora 18:00, la Biserica Sfânta Cruce din Baia Mare.

Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.   

Scurt istoric al corului  

Corul Cappella Giulia acompaniază celebrările liturgice în Bazilica Papală Sfântul Petru, oficiate de Capitlul din Vatican, prin cântări gregoriene și polifonice, oferind serviciilor religioase splendoare și solemnitate deosebită.

Corul a fost reorganizat de Papa Iuliu al II-lea (de unde provine și numele Capelei) în anul 1513. De-a lungul istoriei, în timpul procesiunilor solemne sau la serviciile religioase cu ocazia Paștelui și a Crăciunului pontificate de Sfântul Părinte, Corul Cappella Giulia și Corul Cappella Sistina asistau împreună și interveneau în momente diferite. Componența corului de atunci era de 4 bași, 4 tenori, 4 contratenori (12) și 6 soprane pueri cantores.

În zilele noastre, menirea Corului rămâne aceea de a acompania celebrările solemne din Bazilica Papală Sfântul Petru ale Capitlului din Vatican (corpul canonicilor din Bazilică).

Cei mai recenți dirijori ai Corului Cappella Giulia sunt: maestrul Armando Renzi (1960-1979) și maestrul Pablo Colino (1980-2006). Componența Corului: cor viril (40 membri) și cor mixt (16 membri).

  • Dirijor: Jafet Ramon Ortega Trillo.
  • Pianist titular al Bazilicii Sfântul Petru: Goettsche James Edward.
  • Prefect al Canonicilor Capitlului din Vatican și Responsabil al Corului: Rev. Mons. Tarcisio Cola.

 

Biroul eparhial de presă

 

În luna martie a acestui an a fost publicată la editura Galaxia Gutenberg cartea Jertfa de laudă. Originea tipologică a anaforalelor și a epiclezei, semnată de părintele dr. Florin Nicolae Marușciac. Cartea reprezintă rodul anilor de studii doctorale întreprinse de autor în Cetatea Eternă. Tema principală abordată de autor este fundalul veterotestamentar al anaforalelor (rugăciunea euharistică) și într-un mod aparte al epiclezei (invocarea, chemarea Spiritului Sfânt sau a Cuvântului). Anaforaua sau rugăciunea euharistică reprezintă inima Sfintei Liturghii, iar cunoașterea acesteia înseamnă a pătrunde în cunoașterea Sfintei Taine a Euharistiei. Studiul de față, chiar dacă este unul de specialitate și adresat cercetării, ne ajută să aprofundăm și latura spirituală a Euharistiei ca jertfă. Ce înseamnă că Euharistia este o jertfă, la lumina jertfei de laudă? Este unul din răspunsurile pe care le veți putea găsi în cartea de față. Răspunsul vine din cercetarea celor mai vechi colecții de versete biblice (Testimonia) euharistice veterotestamentare, în lumina unor studii recente, dar și a Sfinților Părinți.  

Anaforalele își au originea tipologică (modelul) în textele Vechiului Testament. Jertfa de laudă ne ajută să înțelegem acest lucru. Propunerea autorului este de a vedea împreună dacă putem regăsi structura imnurilor și aducerilor de mulțumire a jertfei de laudă din Vechiul Testament în structura rugăciunilor euharistice pe care le avem astăzi. Același lucru se poate spune și despre partea sacrificială a jertfei de laudă. Toate aceste aspecte prind contur atunci când contemplăm Cina de Taină ca pe o jertfă de laudă. 

După ce autorul își prezintă concluzia despre jertfa de laudă, care reprezintă modelul fundamental originar (canonul tipologic originar) al anaforalelor, trece la o a doua parte unde va trata în mod principal textele celor mai vechi epicleze, precum și chestiunea apariției acesteia. În studiul de față veți putea găsi analizate cele mai vechi epicleze, precum și legătura dintre invocarea sau chemarea Numelui divin și epicleză. În această parte se pot studia și argumentele care arată legătura dintre invocarea Numelui divin, jertfa de laudă veterotestamentară și epicleză ca invocare a Numelui.

Ultima parte a acestei cărți ne invită să pătrundem în pneumatologia (știința despre Spiritul Sfânt) primelor veacuri creștine. Multe aspecte ne sunt puțin cunoscute, însă cercetarea textelor unor părinți precum Sf. Iustin Martirul, Sf. Clement Alexandrinul sau Sf. Irineu de Lyon dezvăluie aspecte profunde ale pneumatologiei preniceene care ne ajută să înțelegem mai profund și aspecte din Sfânta Scriptură, precum Botezul Domnului Isus. În final cititorul va putea afla și legătura profundă între pneumatologia preniceeană și apariția epiclezei, așa cum reiese din studiul celor mai vechi texte legate de epicleză.  

Cartea conține și un Cuvânt înainte a Preasfințitului părinte Vasile precum și o prefață semnată de binecunoscutul liturgist italian Stefano Parenti. Aceasta poate fi comandată on-line de la editura Galaxia Gutenberg (http://galaxiagutenberg.ro/Jertfa-de-laud%C4%83).  

Biroul eparhial de presă

 

 

                                                                                                                                                           Bucuresti, Nr. 41/ 6.03.2017

 

SCRISOARE DESCHISĂ
adresată Parlamentului României

 

Obiect: Biserica Catolică din România dezaprobă Propunerea legislativa privind Parteneriatele civile între persoane de același sex – PL 498/2016 şi solicită retragerea acestei inițiative legislative pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei şi la integritatea familiei

Biserica Catolică din România a luat act de Proiectul de lege privind Parteneriatele civile între persoane de același sex – PL 498/2016.

Dat fiind proiectul de lege mai sus amintit, episcopii catolici din România doresc să aducă la cunoștința forurilor abilitate şi a societăţii civile poziţia Bisericii Catolice față de viață și căsătorie.

Societatea are drept celulă de bază familia. Prin recunoașterea oficială a instituției căsătoriei, societatea aduce o recunoaștere specială angajamentului asumat din dragoste, în mod liber și responsabil, de către un bărbat și o femeie, de a întemeia o familie, legându-și viețile într-o relație de fidelitate, stabilă, durabilă, în care se vor naște și vor fi educate noile generații.

Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al vieții are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creație. Această recunoaștere din partea societății este legată de faptul că familia, astfel definită, aduce un serviciu de cea mai mare importanță binelui comun, asigurând supraviețuirea biologică și culturală a comunității. Recunoașterea din partea societății a instituției familiei nu reprezintă, așadar, o simplă oficializare a unei relații private între persoane.

Instituția familiei are un fundament natural și nu este un construct arbitrar. Legea familiei este deplina concordanță cu legea firii.

Relația dintre un bărbat și o femeie e diferită prin natura sa de relația dintre doi bărbați sau dintre două femei. De aceea, nu se poate vorbi de vreo nedreptate sau „discriminare”, atunci când societatea abordează în mod diferit aceste tipuri de relații.

Revendicarea unor ”drepturi speciale” legate de anumite preferințe sexuale, este o ideologie îndreptată în mod explicit spre subminarea moralității și a instituțiilor acestei Civilizații – începând cu familia – cu scopul declarat de a o distruge.

Acest lucru este confirmat de faptul că în toate țările în care a fost legalizat ”parteneriatul civil” între persoane de același sex, a urmat invariabil și legalizarea ”căsătoriei” homosexualilor cu noi revendicări de ”drepturi” pentru cupluri de același sex, precum adopția de copii și reproducerea asistată medical.

Vocația pro-occidentală a națiunii noastre nu presupune copierea modelelor ideologice distructive. Dimpotrivă, românii, ca popor creștin, sunt chemați să ajute Europa și Civilizația din care facem parte să-și refacă rădăcinile creștine și morale.

Legalizarea „parteneriatelor civile”, respectiv a „căsătoriei” homosexualilor, reprezintă o mutație civilizațională fundamentală, posibil ireversibilă, într-o direcție ideologică ale cărei consecințe negative pentru societățile occidentale sunt în prezent evidente. Nu este onorabil să fie susținută promovarea – rapidă și lipsită de transparență – a unor asemenea proiecte, despre care se știe că nu se bucură de sprijin în societatea românească.

Constituția conferă Statului dreptul și datoria de a ocroti căsătoria și familia. Orice formă de subminare a familiei întemeiate pe căsătoria adevărată (dintre un bărbat și o femeie) este și un atentat la adresa drepturilor copiilor. Viitorul României, ca existență fizică, precum și culturală și spirituală, depinde de familia firească. Legislatorii trebuie să înțeleagă că, înainte de toate, dau seamă în fața lui Dumnezeu pentru activitatea lor în slujba binelui comun.

Prin urmare, Biserica Catolică din România consideră că „Proiectul de lege privind stabilirea parteneriatelor civile” este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei, implicit la echilibrul vieții sociale și la viitorul nației noastre.

Pentru binele comun al societăţii şi al familiei, cât şi pentru demnitatea fiecărei persoane, Biserica Catolică din România solicită retragerea Proiectului de lege 498/2016 trimis spre adoptare Camerei Deputaților din Parlamentul României.

† Cardinal LUCIAN
Președinte al C.E.R.