Luni, 19 Octombrie 2026
episcopiamm

episcopiamm

Mesajul Conferinței Episcopilor Catolici din România

 

În aceste zile în care Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea trece prin încercarea suferinței și a recuperării după intervenția chirurgicală, episcopii catolici din România își exprimă profunda comuniune spirituală, apropierea filială și solidaritatea în rugăciune cu Urmașul Sfântului Petru.

Alături de preoți, de persoanele consacrate și de toți credincioșii comunităților noastre, îl încredințăm pe Sfântul Părinte iubirii milostive a lui Dumnezeu, cu încrederea că rugăciunea Bisericii este o îmbrățișare care învinge distanțele, fiind o lumină a speranței care nu se stinge nici în ceasurile încercării.

Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, îl rugăm pe Domnul să-i dăruiască Sfântului Părinte vindecare grabnică, pace sufletească și puteri reînnoite, pentru ca, întărit trupește și sufletește, să poată continua să călăuzească Biserica, cu credință neclintită și zel apostolic, rămânând un neobosit vestitor al speranței și al păcii în lumea noastră atât de încercată.

În comuniune cu întreaga Biserică, să facem din rugăciunea noastră un semn viu al iubirii, al recunoștinței și al unității în jurul Păstorului nostru.

Oradea, 14 octombrie 2026

 

+ Böcskei László
Președintele
Conferinței Episcopilor Catolici din România

Blaj, 15 octombrie 2026

Reunit în sesiune ordinară la Blaj, între 4–5 iunie 2026, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și-a exprimat consimțământul pentru unirea in persona Episcopi („în persoana Episcopului”) a Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și a Eparhiei de Cluj-Gherla.

În urma consultării favorabile a Scaunului Apostolic, prin Decretul din 15 octombrie 2026, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a dispus unirea celor două circumscripții ecleziastice in persona Episcopi, în conformitate cu prevederile can. 85 § 1 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale.

În virtutea acestei uniri, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt încredințate păstoririi aceluiași Ierarh, în persoana Arhiepiscopului Major. Cele două circumscripții își păstrează personalitatea juridică distinctă, canonică și civilă, precum și teritoriul, sediul, biserica catedrală, patrimoniul, drepturile și obligațiile, organismele de conducere și toate structurile proprii fiecăreia, potrivit prevederilor dreptului.

Începând cu 15 octombrie 2026, odată cu intrarea în vigoare a Decretului, Preafericitului Părinte Claudiu îi revine deplina grijă pastorală a celor două circumscripții, exercitând în mod distinct, în fiecare dintre acestea, drepturile și îndatoririle proprii Episcopului eparhial.

La baza acestei hotărâri se află grija pentru binele spiritual al credincioșilor și dorința de a răspunde cât mai adecvat necesităților pastorale actuale. Totodată, decizia exprimă preocuparea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de a-și împlini misiunea în spirit de comuniune, răspunzând provocărilor societății contemporane și valorificând bogăția propriului patrimoniu istoric, spiritual și instituțional.

Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla

18 octombrie 2026

 

Una în Cristos, uniți în misiune

Iubiți frați și surori,

          Pentru Ziua Mondială a Misiunilor din 2026, care marchează centenarul acestei celebrări, instituită de Pius al XI-lea și atât de dragă Bisericii, am ales tema „Una în Cristos, uniți în misiune”. După Anul Jubiliar, doresc să îndemn întreaga Biserică să continue cu bucurie și zel în Duhul Sfânt drumul misionar, care necesită inimi unificate în Cristos, comunități reconciliate și, în toți, disponibilitate de a colabora cu generozitate și încredere.

          Reflectând asupra faptului că suntem una în Cristos și uniți în misiune, să ne lăsăm călăuziți și inspirați de harul divin, să „reînnoim în noi focul vocației misionare” și să înaintăm împreună în angajarea de evanghelizare, într-o „nouă epocă misionară” din istoria Bisericii (Omilia la Liturghia pentru Jubileul Lumii Misionare și al Migranților, 5 octombrie 2025).

 

  1. Una în Cristos. Discipoli-misionari uniți în el și cu frații și surorile

          În inima misiunii se află misterul unirii cu Cristos. Înainte de pătimirea sa, Isus s-a rugat Tatălui: „Ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi” (In 17,21). În aceste cuvinte se dezvăluie cea mai profundă dorință a Domnului Isus și, în același timp, identitatea Bisericii, comunitate a discipolilor săi: să fie o comuniune care se naște din Treime și care trăiește din și în Treime, în slujba fraternității dintre toate ființele umane și a armoniei cu toate creaturile.

          A fi creștini nu este, înainte de toate, un set de practici sau idei: este o viață în unire cu Cristos, în care suntem făcuți părtași de relația filială pe care el o trăiește cu Tatăl în Duhul Sfânt. Înseamnă a locui în Cristos precum mlădițele în viță (cf. In 15,4), cufundați în viața trinitară. Din această unire izvorăște comuniunea reciprocă între credincioși și se naște fiecare rodnicie misionară. Da, „comuniunea este și izvorul și rodul misiunii”, așa cum ne-a învățat Sfântul Ioan Paul al II-lea (Exortația apostolică Christifideles laici, nr. 32).

          Din acest motiv, principala responsabilitate misionară a Bisericii este de a reînnoi și menține vie unitatea spirituală și fraternă dintre membrii săi. În multe situații, asistăm la conflicte, polarizări, neînțelegeri, neîncredere reciprocă. Când acestea se întâmplă și în comunitățile noastre, slăbesc mărturia noastră. Misiunea evanghelizatoare pe care Cristos a încredințat-o discipolilor săi necesită, mai presus de toate, inimi reconciliate și dornice de comuniune. În această optică, va fi important să intensificăm angajarea ecumenică cu toate Bisericile creștine, profitând și de oportunitățile oferite de celebrarea comună a celei de-a 1700-a aniversări a Conciliului din Niceea.

          În cele din urmă – dar nu în ultimul rând -, a fi „una în Cristos” ne cheamă să ne păstrăm mereu privirea ațintită asupra Domnului, pentru ca el să fie cu adevărat în centrul vieții personale și comunitare, al fiecărui cuvânt, acțiune, relație interpersonală, ca să putem spune cu uimire: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Acest lucru va fi posibil ascultând constant cuvântul său și în harul sacramentelor, pentru a fi pietre vii ale Bisericii, chemată astăzi să îmbrățișeze exigențele fundamentale ale Conciliului al II-lea din Vatican și ale Magisteriului pontifical ulterior, în special pe cel al Papei Francisc. De fapt, așa cum afirmă Sfântul Paul, „noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Cristos Domnul” (2Cor 4,5). Prin urmare, reiterez cuvintele Sfântului Paul al VI-lea: „Nu există evanghelizare adevărată dacă nu se proclamă numele, învățătura, viața, promisiunile, Împărăția, misterul lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu” (Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, nr. 22). Acest proces de evanghelizare autentică începe din inima fiecărui creștin pentru a se răspândi la întreaga omenire.

          Așadar, cu cât vom fi mai uniți în Cristos, cu atât vom putea îndeplini împreună misiunea pe care el ne-o încredințează.

 

  1. Uniți în misiune. Pentru ca lumea să creadă în Cristos Domnul

          Unitatea discipolilor nu este un scop în sine: este rânduită spre misiune. Isus afirmă clar acest lucru: „Pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21). În mărturia unei comunități reconciliate, fraterne și solidare vestirea evangheliei își găsește deplina sa forță comunicativă.

          În această perspectivă, merită să reamintim motoul Fericitului Paolo Manna: „Întreaga Biserică pentru convertirea întregii lumi”. Acesta exprimă în mod sintetic idealul care a inspirat fondarea Uniunii Misionare Pontificale în 1916. La a 110-a aniversare, îmi exprim recunoașterea mea și binecuvântarea mea pentru angajarea sa de a anima și a forma spiritul misionar al preoților, al persoanelor consacrate și al credincioșilor laici, promovând unirea tuturor forțelor evanghelizatoare. Nicio persoană botezată, de fapt, nu este străină sau indiferentă față de misiune: toți, fiecare după propria vocație și condiție de viață, participă la marea operă pe care Cristos o încredințează Bisericii sale. Așa cum a amintit în repetate rânduri Papa Francisc, vestirea evangheliei este întotdeauna o acțiune corală, comunitară, sinodală.

          Din acest motiv, a fi uniți în misiune înseamnă a păstra și a hrăni spiritualitatea comuniunii și a colaborării misionare. Crescând zilnic în această atitudine, învățăm cu harul divin să-i privim pe frații noștri și surorile noastre tot mai mult cu ochii credinței, să recunoaștem cu bucurie binele pe care Duhul îl inspiră în fiecare, să primim diversitatea ca o bogăție, să purtăm poverile unii altora și să căutăm mereu unitatea care vine de sus. De fapt, toți împărtășim o singură misiune de la „un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți” (Ef 4,5-6). Această spiritualitate constituie forma zilnică a uceniciei misionare. Ea ne ajută să recuperăm o viziune universală asupra misiunii evanghelizatoare a Bisericii, depășind fragmentarea eforturilor și diviziunile facționale – „al lui Paul”, „al lui Apollo” – dintre ucenicii unicului Domn (cf. 1Cor 1,10-12).

          Unitatea misionară, desigur, nu trebuie înțeleasă ca uniformitate, ci ca o convergență a diferitelor carisme pentru același scop: de a face vizibilă iubirea lui Cristos și de a invita pe toți la întâlnirea cu el. Evanghelizarea se realizează atunci când comunitățile locale colaborează între ele și când diferențele culturale, spirituale și liturgice sunt exprimate pe deplin și armonios în aceeași credință. Prin urmare, încurajez instituțiile și grupurile ecleziale să consolideze sentimentul de comuniune misionară eclezială și să dezvolte în mod creativ căile concrete de colaborare între ele pentru și în misiune.

          În acest sens, mulțumesc Operelor Misionare Pontificale pentru slujirea lor în favoarea cooperării misionare, pe care am experimentat-o cu recunoștință deja în timpul slujirii mele în Peru. Aceste societăți – Răspândirea Credinței, Copilăria Misionară, Sfântul Apostolul Petru și Uniunea Misionară – continuă să alimenteze și să formeze conștiința misionară a credincioșilor, de la cei mici la cei mari, și să promoveze o rețea de rugăciune și caritate care conectează comunitățile din întreaga lume. Este semnificativ faptul că fondatoarea Operei de Răspândire a Credinței, Fericita Pauline Marie Jaricot, a conceput Rozariul Viu acum două sute de ani, care și astăzi reunește nenumărați credincioși în grupuri la distanță pentru a se ruga pentru orice nevoie spirituală și misionară. De asemenea, trebuie amintit că, la sugestia Operei de Răspândire a Credinței, Pius al XI-lea a instituit celebrarea Zilei Mondiale a Misiunilor în 1926. Ofrandele colectate în fiecare an sunt distribuite de Operă, în numele papei, pentru diferitele necesități ale misiunii Bisericii. Prin urmare, cele patru Opere, în ansamblu și fiecare în specificul său, continuă să joace un rol prețios pentru întreaga Biserică. Ele sunt un semn viu al unității și al comuniunii misionare ecleziale. Îi invit pe toți să colaboreze cu ele cu spirit de recunoștință.

 

  1. Misiune a iubirii. A vesti, a trăi și a împărtăși iubirea fidelă a lui Dumnezeu

          Dacă unitatea este condiția misiunii, iubirea este substanța ei. Vestea bună pe care suntem trimiși să o proclamăm lumii nu este un ideal abstract: este evanghelia iubirii fidele a lui Dumnezeu, întrupată în chipul și în viața lui Isus Cristos.

          Misiunea discipolilor și a întregii Biserici este prelungirea, în Duhul Sfânt, a misiunii lui Cristos: o misiune care se naște din iubire, se trăiește în iubire și care duce la iubire. Într-atât încât Domnul însuși, în marea sa rugăciune către Tatăl înainte de pătimirea sa, după ce a invocat unitatea discipolilor, conchide: „Iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei” (In 17,26). Apostolii au evanghelizat apoi mânați de iubirea lui Cristos și pentru Cristos (cf. 2Cor 5,14). În același mod, de-a lungul secolelor, cete de creștini, martiri, mărturisitori, misionari și-au dat viața pentru a face cunoscută lumii această iubire divină. Astfel, misiunea evanghelizatoare a Bisericii continuă sub călăuzirea Duhului Sfânt, Duh de iubire, până la sfârșitul timpurilor.

          Aș dori, așadar, să le mulțumesc în mod special misionarilor și misionarelor ad gentes de astăzi: persoane care, asemenea Sfântului Francisc Xaveriu, au părăsit propria patrie, propria familie și orice siguranță pentru a vesti evanghelia, ducându-l pe Cristos și iubirea sa în locuri adesea dificile, sărace, marcate de conflicte sau îndepărtate cultural. Ei continuă să se dăruiască cu bucurie, în pofida adversităților și a limitelor umane, deoarece știu că Cristos însuși, cu evanghelia sa, este cea mai mare bogăție de împărtășit. Prin perseverența lor, ei arată că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice barieră. Lumea are încă nevoie de acești martori curajoși ai lui Cristos, iar comunitățile ecleziale au încă nevoie de noi vocații misionare, pe care trebuie să le prețuim mereu și pentru care trebuie să ne rugăm încontinuu Tatălui. Fie ca el să ne acorde darul tinerilor și adulților dispuși să lase toate pentru a-l urma pe Cristos pe calea evanghelizării până la marginile pământului!

          Admirând misionarii și misionarele, fac un apel special întregii Biserici: să ne alăturăm cu toții misiunii lor evanghelizatoare prin mărturia vieții în Cristos, prin rugăciune și prin contribuția pentru misiuni. Adesea – știm – „Iubirea nu este iubită”, așa cum spunea Sfântul Francisc de Assisi, spre care ne uităm în mod special, la opt sute de ani de la trecerea sa la cer. Să ne lăsăm contagiați de dorința sa de a trăi în iubirea Domnului și de a o transmite celor de aproape și de departe, pentru că, așa cum afirma el, „trebuie să iubim mult iubirea Celui care ne-a iubit mult” (Sfântul Bonaventura de Bagnoregio, Legenda majoră, cap. IX, 1; Fonti francescane, 1161). Să ne lăsăm încurajați și de zelul Sfintei Tereza a Pruncului Isus, care s-a hotărât să-și continue misiunea chiar și după moarte, declarând: „În cer voi dori același lucru ca pe pământ: să-l iubesc pe Isus și să-l fac iubit” (Scrisoare către reverendul M. Bellière, 24 februarie 1897).

          Inspirați de aceste mărturii, să ne angajăm cu toții să contribuim, fiecare după propria vocație și darurile primite, la marea misiune evanghelizatoare, care este întotdeauna o operă a iubirii. Rugăciunile și sprijinul vostru concret, mai ales cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, vor fi de mare ajutor pentru a duce evanghelia iubirii lui Dumnezeu tuturor, în special celor mai săraci și mai nevoiași. Fiecare dar, chiar și cel mai mic, devine un act semnificativ de comuniune misionară. Prin urmare, reînnoiesc mulțumirile mele sincere „pentru tot ceea ce veți face pentru a mă ajuta să ajut misionarii din fiecare parte a lumii” (Mesaj video pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2025). Și pentru a favoriza comuniunea spirituală, vă las, împreună cu binecuvântarea mea, această simplă rugăciune:

          Tată Sfânt, dă-ne să fim una în Cristos, înrădăcinați în iubirea sa care unește și reînnoiește. Fă ca toți membrii Bisericii să fie uniți în misiune, docili față de Duhul Sfânt, curajoși în a mărturisi evanghelia, vestind și întruchipând zilnic iubirea ta fidelă pentru fiecare creatură. Binecuvântează misionarii și misionarele, susține-i în oboseală, ocrotește-i în speranță!

          Marie, Regina Misiunilor, însoțește lucrarea noastră evanghelizatoare în fiecare colț al pământului: fă-ne instrumente ale păcii și fă ca întreaga lume să recunoască în Cristos lumina care mântuiește. Amin.

 

          Autor: Papa Leon al XIV-lea

          Traducător: pr. Mihai Pătrașcu

 

În perioada 5–7 octombrie 2026, la Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca, s-a desfășurat „Întâlnirea de toamnă a Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului” (ONPT), din cadrul Conferinței Episcopale Române (C.E.R.). Gazda întâlnirii a fost Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Cu această ocazie, s-au reunit responsabilii diecezani și eparhiali pentru pastorația tineretului din România, sub coordonarea PS Virgil Bercea, responsabil al Comisiei pentru Laici – Tineret din cadrul C.E.R. (Eparhia Greco-Catolică de Oradea), și a pr.-lui Marian Blaj, responsabil național pentru Pastorația Tineretului (Arhidieceza Romano-Catolică de București). Alături de aceștia s-au aflat și tinerii colaboratori ai Oficiului. Astfel, echipa de lucru a fost completată de: pr. Simon Imre (Arhidieceza de Alba Iulia); pr. Zaharie Pintea și Bogdan-Teofil Barta (Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș); dra. Carla Beatrice Munteanu (Arhidieceza de București); pr. Radu Tălpălariu și dl. Cristian Puie (Eparhia de Cluj-Gherla); pr. Leonard Farcaș și dra. Melissa Dogaru (Dieceza de Iași); pr. Mihai Blăjuț și dl. Sergiu-Andrei Lapadus (Eparhia de Lugoj); pr. Angel Zareczki (Eparhia de Maramureș); pr. Blaga Antoniu și dl. Puia Iosif (Dieceza de Oradea); pr. Paul Popa, dna Ramona Dragoș și dra. Miriam Zima (Eparhia de Oradea); pr. Daniel Dumitru și dl. Iustin Călin (Dieceza de Timișoara); precum și dl. Lorant Csiszar (Dieceza de Satu Mare).

Programul evenimentului a debutat luni seară cu un moment de cunoaștere și de consolidare a coeziunii grupului. Activitatea a fost moderată de pr. Alexandru Duma SJ, care i-a provocat pe participanți la o reflecție intitulată „Punct de inflexiune: Principiul și fundamentul, busola unei libertăți adevărate”. Printre temele abordate de părintele iezuit s-au numărat: „o lume lichidă”; filtre invizibile – secularizarea; Cheia 1 – Nu ești un accident; Cheia 2 – Tantum quantum; Cheia 3 – Indiferența e libertate; Inima – un câmp de luptă; Cheia 4 – Creația, dar nu resursă etc.

Marți, după Sfânta Liturghie și micul dejun, au urmat sesiunile de lucru, deschise de PS Virgil printr-o prezentare despre fenomenul creștinofobiei la nivel mondial. Preasfințitul i-a încurajat pe participanți să dea dovadă de autenticitate și să manifeste respect față de cei care pun la îndoială valorile Evangheliei. Totodată, le-a cerut responsabililor diecezani și eparhiali să-i formeze pe tinerii încredințați în grija lor în spiritul acelorași valori și atitudini de deschidere și primire.

Ulterior, ordinea de zi a cuprins două categorii de subiecte: evenimentele desfășurate deja, care necesitau o analiză retrospectivă, și evenimentele viitoare, care trebuiau prezentate și promovate.

Prima inițiativă analizată a fost „Schimbul de experiență între dieceze și eparhii 2025–2026”. Coordonatorii diecezani au avut ocazia să prezinte stadiul colaborărilor, reușitele, dar și provocările care îngreunează desfășurarea activităților. Inițiativa este în curs de desfășurare, iar detalii despre activitățile rezultate în urma colaborărilor stabilite pot fi găsite pe paginile de socializare ale Oficiului.

Următoarea activitate, prezentată pe scurt de pr. Marian, a fost o întâlnire online desfășurată la data de 21 aprilie 2026 și coordonată de Comisia pentru Tineret din cadrul Consiliului Conferințelor Episcopale Europene. Evenimentul a avut ca punct de plecare îndemnul Papei Leon al XIV-lea: „Fiți profeți într-o lume digitală”. Scopul întâlnirii a fost de a evidenția modul în care Biserica își face simțită prezența în mediul online, precum și necesitatea ca tinerii să susțină eforturile sale, devenind mărturisitori curajoși ai propriei credințe în lumea digitală.

Miriam, reprezentanta Oficiului în cadrul organismului european COMECE YouthNet, a continuat cu prezentarea activității desfășurate în format fizic la Bruxelles, în perioada 3–5 iunie 2026. În cadrul acestei întâlniri, fiecare delegat a prezentat realitățile din propria țară, provocările cu care se confruntă tinerii și implicarea acestora în politică și în societatea civilă. De asemenea, a avut loc o întâlnire cu un europarlamentar, în cadrul căreia s-a discutat despre implicarea tinerilor în viața publică. Alte teme abordate au vizat etica, societatea, inteligența artificială, contextul internațional actual și rolul Uniunii Europene în relația cu Biserica.

„Festivalul Național al Corurilor” de la Timișoara, desfășurat în perioada 16–19 iulie 2026, s-a numărat și el printre subiectele discutate. Iustin, principalul promotor al evenimentului, a prezentat modul în care s-a desfășurat programul, precum și alte aspecte care au contribuit la reușita primei ediții: invitații internaționali (mons. Marco Frisina, don Maurizio Lieggi și sr. Cristina Alfano), atelierele formative, componenta festivalieră, contribuția voluntarilor, costurile etc. Unii membri ai Oficiului au felicitat organizatorii pentru reușita evenimentului și au formulat câteva recomandări care ar putea fi luate în considerare pe viitor. În perspectivă, se dorește ca Festivalul să fie organizat o dată la doi sau trei ani și să fie găzduit și în alte localități din țară, cu condiția existenței sprijinului comunității locale.

Tot în timpul verii, în perioada 31 iulie – 6 august 2026, s-a desfășurat „Mladifest – Festivalul Tinerilor de la Medjugorje”, în Bosnia și Herțegovina. Pr. Leonard a prezentat participanților mai multe date statistice privind prezența grupului de români, din ce în ce mai numeros, estimat la aproximativ 1.500 de persoane. Aceștia au răspuns inițiativei naționale, concretizate prin celebrarea Sfintei Liturghii în limba română, prezidată de PS Virgil, duminică, 2 august 2026, la Majčino Selo. Având în vedere aprecierea de care s-a bucurat această inițiativă în rândul pelerinilor români, s-a decis ca, în fiecare an, să fie analizată posibilitatea repetării ei la edițiile următoare. De asemenea, este de remarcat prezența unui grup de 12 români în corul internațional care animă evenimentul. Anul viitor, cea de-a 38-a ediție a Festivalului se va desfășura în perioada 27–31 iulie 2027 și va avea ca temă: „Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos” (Col 3,15).

S-a trecut apoi la prezentarea evenimentelor care vor avea loc în viitorul apropiat sau mai îndepărtat.

Melissa a prezentat implicarea ONPT la Summitul Tinerilor, ediția a XI-a. Summitul este unul dintre cele mai ambițioase evenimente dedicate învățării, dezbaterii, luării deciziilor și celebrării în cadrul mișcării de tineret din România. Acesta este organizat anual de mai multe ONG-uri, în orașul desemnat Capitala Tineretului din România. În acest an, cea de-a XI-a ediție se va desfășura la Alba Iulia, în perioada 21–25 octombrie 2026, și va cuprinde peste zece ateliere dedicate educației civice și politice, temelor sociale și inteligenței artificiale, precum și momente de recreere și comuniune. Melissa a subliniat apoi faptul că, în premieră, Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului, deși este o structură religioasă, va participa în calitate de organizație parteneră la acest Summit. Oficiul va fi reprezentat la eveniment de pr. Marian, Melissa, Carla și Miriam. Membrii Oficiului au apreciat această inițiativă, considerând că participarea la astfel de activități reprezintă o oportunitate importantă de a cunoaște mai bine realitățile societății și de a înțelege provocările cu care se confruntă tinerii. Totodată, s-a subliniat importanța formării tinerilor catolici din România ca cetățeni responsabili și activi în societatea în care trăiesc.

Activitatea care a reprezentat punctul central al ordinii de zi a fost Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) de la Seul, din 2027. Subiectul a fost abordat în două etape: prima a vizat cea de-a Doua Întâlnire de Pregătire, desfășurată la Incheon–Seul, în perioada 14–18 septembrie 2026, iar cea de-a doua a fost dedicată noutăților prezentate în urma acestei întâlniri, cu accent pe detaliile privind înscrierile și aspectele organizatorice ale evenimentului mondial, programat în perioada 3–8 august 2027.

Carla, membră a delegației României, le-a împărtășit celor prezenți experiența întâlnirii de la Incheon. Aceasta a fost precedată de o primă întâlnire de pregătire, desfășurată online în luna martie a acestui an. În cadrul reuniunii de la Incheon–Seul, participanții au luat parte, timp de trei zile, la sesiuni de informare și consultare privind principalele aspecte legate de organizarea și desfășurarea ZMT. Cei peste 250 de participanți – tineri, lucrători pastorali, reprezentanți ai oficiilor naționale și ai diverselor mișcări catolice – au discutat despre program, voluntariat, facilități, participarea minorilor, termene-limită, vizite locale și alte subiecte de interes.

Pr. Marian, cel de-al doilea membru al delegației, a prezentat principalele aspecte organizatorice ale evenimentului, precum criteriile de vârstă și condițiile de participare a minorilor, formalitățile de călătorie și asigurare, transportul local, programul premergător ZMT, intitulat „Zilele în Dieceze”, situația voluntarilor, procedura de înscriere, locațiile evenimentelor majore, facilitățile destinate episcopilor și persoanelor cu dizabilități, kitul pelerinului, limitele de vârstă și costurile de participare.

În urma acestei informări, a fost discutată forma de participare a pelerinilor români. În perioada următoare, urmează să înceapă înscrierile, care se vor desfășura, într-o primă etapă, la nivel diecezan și eparhial, iar ulterior, la nivel național. În funcție de bugetul disponibil, pelerinii din România vor putea alege una dintre cele trei variante de participare:

  • Varianta I: Japonia – Coreea, în perioada 27 iulie – 9 august 2027;
  • Varianta a II-a: Zilele în Dieceze – Seul, în perioada 27 iulie – 9 august 2027;
  • Varianta a III-a: Seul, în perioada 1–9 august 2027.

Oferta națională este în curs de elaborare și va fi prezentată tinerilor și lucrătorilor pastorali din România după definitivarea tuturor detaliilor.

În cadrul ultimei părți a discuțiilor, pr. Simon a prezentat programul de formare a liderilor de tineret „Cu toată inima”, inițiat în anul 2015 pentru a răspunde nevoii reale de a pregăti tineri care să devină promotori și animatori ai vieții pastorale în comunitățile parohiale. Printre elementele principale ale programului se numără structura modulară, traseele de formare paralele și specializările, nivelul „Issimo”, organizarea și însoțirea participanților, metodologia, viața spirituală, continuitatea formării și rețeaua Alumni. Unii dintre responsabilii prezenți s-au arătat interesați de acest program și și-au exprimat intenția de a-l implementa și în propriile dieceze.

Ultima sesiune de lucru s-a încheiat cu discutarea unor aspecte logistice privind deplasările grupului și cu stabilirea locului și perioadei următoarei întâlniri a ONPT. Astfel, membrii Oficiului se vor revedea în perioada 4–6 martie 2027, la Blaj, evenimentul urmând să fie găzduit de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș.

După încheierea sesiunilor de lucru, a urmat un moment de destindere și de împărtășire culturală. La invitația gazdelor, participanții au luat parte la un tur ghidat al orașului Cluj-Napoca, în cadrul căruia au vizitat diverse piețe, monumente civile și biserici romano-catolice și greco-catolice.

Întâlnirea s-a încheiat miercuri, 7 octombrie 2026, cu celebrarea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia participanții au mulțumit pentru rezultatele activității și pentru timpul petrecut împreună într-un spirit constructiv. Totodată, s-a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra activităților viitoare, pentru ca acestea să contribuie la binele și la apropierea dintre tinerii catolici din România.

Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului

Școala catolică – în slujba comuniunii și a educației

Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Învățământul Catolic din România
Oradea, 8–10 octombrie 2026

În perioada 8–10 octombrie 2026, Episcopia română unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea a găzduit Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Învățământul Catolic din România, desfășurată sub tema „Hărți noi pentru un viitor cu speranță: școala catolică în slujba comuniunii și a educației”. Evenimentul constituie un important prilej de dialog, reflecție și colaborare pentru consolidarea misiunii educației catolice în societatea contemporană.

Întâlnirea reunește responsabilii diecezani și eparhiali pentru învățământul catolic, directorii unităților de învățământ preuniversitar catolic și cadre didactice, într-un demers comun de identificare a unor direcții de dezvoltare educațională, în acord cu valorile creștine și cu exigențele actuale ale școlii.

La eveniment au participat Înaltpreasfinția Sa Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele Comisiei pentru învățământ din Conferința Episcopilor din România și Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea, gazda întâlnirii. De la Roma, acolo unde participă la întâlnirea Sfântului Părinte Leon al XIV-lea cu întâistătătorii Bisericilor orientale catolice și președinții Conferințelor episcopale pe tema „La zece ani de la «Amoris Laetitia»: a vesti Evanghelia cu familiile astăzi”, PS Böcskei László, Președintele Conferinței Episcopilor din România a transmis un mesaj de mulțumire și încurajare pentru toți participanții la eveniment.

Deschiderea oficială a avut loc joi, 8 octombrie, în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea. Momentul inaugural a fost moderat de domnul Alexandru Stoica, directorul Liceului „Don Orione” din Oradea și i-a avut ca vorbitori pe ÎPS Aurel Percă, PS Virgil Bercea și domnul prof. dr. Alin Serafim Ștefănuț, inspector școlar general al județului Bihor. La eveniment au participat: Pr. Vakon Zsolt, Cancelar al Episcopiei romano-catolice de Oradea, Doamna Kery Hajnal, Inspector școlar general adjunct, Doamna Marilena Georgia Serte, director al Casei Corpului Didactic Bihor, Pr. Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina religie.

Prima conferință a fost susținută de Conf. univ. dr. habil. Nicoleta Marțian, cadru didactic universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, oferind participanților un cadru de reflecție asupra provocărilor educației și asupra perspectivelor de dezvoltare a școlii.

Programul primei zile a continuat cu vizita la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, instituție de referință pentru învățământul confesional local și prima școală cu predare în limba română din oraș.

Domnul director Călin Sabău și Domnul director adjunct Cristian Varna au fost gazdele  prezentării liceului împreună cu doamnele prof. dr. Iulia Tanescu și Mihaela Olau. Participanții au avut, de asemenea, bucuria întâlnirii cu domnul Florin Birta, primarul municipiului Oradea, care le-a adresat un călduros bun venit și a exprimat aprecierea administrației locale pentru munca, dedicarea și profesionalismul cadrelor didactice din școlile confesionale. La finalul programului, invitații au vizitat Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.

Programul zilei de vineri, 9 octombrie a debutat cu celebrarea Sf. Liturghii în rit bizantin în Biserica Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Gheorghe”, urmată de sesiuni de lucru și vizite la instituții de învățământ din Oradea, între care Liceul Romano-Catolic „Szent László”. Dna directoare Konrád Erzsébet-Katalin a prezentat istoricul și activitățile liceului, după care a urmat o  vizită a școlii.

După amiază, activitățile s-au desfășurat la Liceul „Don Orione”. După o prezentare a istoricului și a bunelor practici de către directorul școlii, domnul Alexandru Stoica au urmat mai multe prezentări : specificul școlii, de către superiorul comunității Don Orione, Pr. Francisc Lăcătuș și un workshop coordonat de către dna psiholog Ioana Drugaș. În încheiere s-a vizitat Liceul Don Orione, cu respectivele săli de clasă și laboratoare.

Aceste întâlniri oferă ocazia cunoașterii unor experiențe educaționale concrete, a schimbului de bune practici și a consolidării relațiilor dintre școlile catolice din România. Participanții au avut prilejul de a lua parte la un concert organizat la Filarmonica de Stat Oradea, ca expresie a rolului pe care cultura și arta îl au în formarea integrală a tinerilor.

Lucrările întâlnirii urmăresc să evidențieze rolul specific al școlii catolice în promovarea unei educații centrate pe valorile creștine, demnitatea umană, solidaritate și deschiderea către ceilalți. Într-o societate marcată de transformări rapide și de noi provocări educaționale, școala catolică este chemată să fie un spațiu al dialogului, al incluziunii și al formării intelectuale, umane, morale și spirituale, în care cunoașterea se împletește cu responsabilitatea și cu grija față de aproapele.

Prin tema propusă, întâlnirea de la Oradea reafirmă importanța comuniunii dintre instituțiile de învățământ catolic, a colaborării dintre Biserică, familie și școală, precum și a identificării unor noi direcții de acțiune pentru o educație de calitate, fidelă valorilor creștine și atentă la nevoile generațiilor tinere.

Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Învățământul Catolic din România a continuat sâmbătă, 10 octombrie, cu celebrarea Sf. Liturghii în rit latin în Biserica Seminarului  Teologic Greco-Catolic „Sfântul Gheorghe”, urmată de continuarea lucrărilor și redactarea comunicatului final, cu speranța că ideile și experiențele împărtășite vor contribui la dezvoltarea unei rețele educaționale mai unite și mai deschise cooperării, în slujba elevilor și a viitorului lor.

Oradea, 10 octombrie 2026

Biroul de presă EGCO

 

 

În perioada 21–23 septembrie 2026 s-a desfășurat la Brașov cea de-a 78-a sesiune plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), care îi reunește pe episcopii romano-catolici și greco-catolici din țară.

Lucrările au fost găzduite de Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș, la Centrul „Kolping” din Brașov. Deschiderea sesiunii a început prin Sfânta Liturghie de la Biserica greco-catolică „Sfântul Petru” prezidată de Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Preafericitul Părinte Claudiu Lucian Pop. Au fost prezenți Arhiepiscopul Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova – care a ținut predica –, precum și domnul Ciprian-Vasile Olinici, Ministru Secretar de Stat pentru Culte. A doua zi, împreună cu Nunțiul apostolic, episcopii au celebrat Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică „Sfinții Petru și Pavel” din oraș.

O parte importantă a discuțiilor s-a concentrat asupra unor teme juridice și administrative, în contextul necesității actualizării documentelor fundamentale care reglementează funcționarea CER: statute, regulamente, ghiduri și proceduri administrative sau pastorale. Episcopii au analizat, de asemenea, mai multe teme curente, pregătite de comisiile și oficiile CER, referitoare la tineri, familii, învățământ, viața consacrată și misiune.

De asemenea, episcopii au discutat despre definirea specificului local și despre calendarul întâlnirilor dedicate sinodalității, în consonanță cu cele mai recente documente ale Secretariatului General al Sinodului de la Roma.

În spirit de comuniune și solidaritate cu Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea, în misiunea sa de apărător al păcii, al sacralității vieții umane și al persoanelor sărace, persecutate sau suferinde, episcopii au hotărât să se alăture rugăciunii pentru pace propuse în data de 27 octombrie 2026. Totodată, ierarhii au luat act de scrisoarea transmisă de Biserica Greco-Catolică din Ucraina despre suferința poporului ucrainean și nevoia instaurării unei păci drepte.

Episcopii au participat la conferința susținută de părintele dr. Gabriel Hoza despre mărturiile din arhive privind raporturile dintre Episcopul Márton Áron și Fericitul Cardinal Iuliu Hossu. Pe timp de pace, dar și în vremuri de prigoană, comuniunea dintre cei doi episcopi rămâne un model pentru Biserica zilelor noastre.

Următoarea sesiune plenară a CER va avea loc în perioada 10–12 mai 2027 și va fi găzduită de Episcopia Romano-Catolică de Iași.

Conferința Episcopilor Catolici din România, care se reunește de două ori pe an, exprimă unitatea Bisericii Catolice din țară și comuniunea episcopilor cu Succesorul Sfântului Apostol Petru, Sfântul Părinte Papa.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general

Întâlnirea eparhială a tinerilor - Seini (MM) 2017

Simpozion „Arestarea Episcopilor” -29 octombrie 2016 - Partea 2

Simpozion „Arestarea Episcopilor” -29 octombrie 2016 - Partea 1

Predică PS Vasile la 25 de ani de la reactivarea Reuniunii Mariane Baia Mare (3.10.2016)

Pagina 1 din 6