Miercuri, 07 Octombrie 2026
Talida Trifoi

Talida Trifoi

În Anul Jubiliar Franciscan 2026, data de 3 octombrie marchează 800 de ani de la trecerea în patria cerească a Sfântului Francisc de Assisi, ocazie cu care Parohia „Sfântul Francisc” din Satu Mare a sărbătorit solemn hramul bisericii. Sărbătoarea s-a deschis cu o seară de rugăciune sâmbătă, 3 octombrie, fiind celebrat Sfântul Maslu de Obște de către părintele Irineu Bârle – stareț al Mănăstirii Prislop, urmat de un cuvânt de învățătură al părintelui Eduard Fischer – protopop al Protopopiatului Satu Mare.

Duminică, 4 octombrie, sărbătoarea parohiei a fost încununată de Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu părintele protopop Eduard Fischer, cu preoții slujitori ai Parohiei: Ovidiu Bârle și Gheorghe Dinga și cu alți preoți din parohiile învecinate.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Vasile a subliniat logica învățăturii lui Isus, care, în Evanghelia Duminicii (Lc 6,31-36), ne îndeamnă să ne iubim și dușmanii, nu doar prietenii: „Aceasta este logica evangheliei, care este iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu față de om, iar Isus o întrupează și pe care ne-o încredințează și nouă. Iubirea aceasta este nemărginită, este iubirea față de tot și față de toate, ea mergând împreună cu învățătura despre iertare”. Ierarhul a vorbit despre faptul că omul, singur, nu are puterea de a ierta imediat răul pe care-l suportă, dar iertarea se poate trăi și oferi în măsura în care invocăm ajutorul harului care vine din interior. Isus îi spune lui Petru că e nevoie să ierte „de șaptezeci de ori câte șapte”, nelimitat, iar astăzi, în cuvântul Evangheliei, ne lasă promisiunea: astfel veți rămâne fiii Celui Preaînalt”.

Vorbind despre exemplul Sfântului Francisc de Assisi, Preasfinția Sa a afirmat: „Sfântul Francisc a început acest drum al sfințeniei la 25 de ani când, după o bătălie în care este rănit, fiind internat în spital și văzând că idealurile lui nu se împlinesc așa cum își dorește, începe să facă spațiu în inima lui unei alte logici, logicii evangheliei, care este iubirea nemăsurată al lui Dumnezeu față de om. Transformarea lui reprezintă drumul spre sfințenie... a ales o viață radicală, alegând sărăcia, simplitatea, renunțarea la sine și trăirea Evangheliei, primind Sfintele Stigmate cu doi ani înainte de moartea sa și fiind sanctificat la doi ani după moartea sa”. A lăsat moștenire Bisericii Ordinul călugăresc Franciscan, cu peste 800 de ani de activitate.    

La finalul celebrării, părintele paroh Ovidiu Bârle a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența la sărbătoarea Parohiei și pentru cuvântul de învățătură, precum și tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor care s-au unit în rugăciune cu ocazia hramului bisericii. Evenimentul a fost transmis în direct la Radio Maria. 

Jubileul Franciscan se încheie pe data de 10 ianuarie 2027, iar în acest an fiecare credincios, urmând exemplul Sfântului din Assisi, este chemat să devină el însuși model de sfințenie în viață și martor statornic al păcii.

Biroul eparhial de presă

 

 

A ieșit de sub tipar, la Tipografia Surorilor Lauretane din Baia Mare, numărul 60, al treilea din acest an, al revistei eparhiale trimestriale Lumina Credinței.  

Revista se deschide cu Mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua migrantului și a refugiatului 2026, prezentat de pr. Adrian Dancă pe situl Vatican News în data de 15 august și continuă cu articolul semnat de pr. Florin Fodoruț, intitulat „Între algoritm și Taină”. Pr. can. Emil Gîrboan scrie în acest număr al revistei articolul intitulat „Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, iar pr. Vasile Trifoi scrie textul „Măreața umanitate”.

Urmează textele „Sanctuarul dinte noi”, semnat de d-na Luminița Colopelnic și „Anul 1956 - 70 de ani de la mișcarea petiționară greco-catolică”, scris de pr. dr. Vasile Iusco. Pr. Cornel Dîrle vine în acest număr cu articolul „Ridicat-am ochii mei spre munți…”, iar d-na Antoaneta Turda semnează textul „Papa Benedict al XVI-lea și provocările lumii și ale Bisericii”. Urmează articolele „Asumarea responsabilității” semnat de pr. Emil-Marian Ember și „De ce ne simțim uneori singuri, chiar și între oameni?”, semnat de psih. Carmen Tomoș.

Pr. Laurențiu Costin publică în acest număr articolul „Regula Sfântului Benedict”, iar prof. Dan Siserman semnează textul „Papa Benedict al XVI-lea și ritul bizantin”.

Pr. Daniel Piț scrie textul „Persoana umană între ‹‹ceva›› și ‹‹cineva››”, iar pr. dr. Florin Marușciac vine cu articolul „Biserica și vindecarea”.

La paginile 34-35 regăsim articolul „Lumina martiriului” scris de către d-na Denisa Săveanu-Cărăian, urmat de „Educația integrală”, semnat Pilon Cultură - Liceul „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. Urmează articolul „Unicitatea rugăciunii”, de Ieroschim. drd. Grigore Borzoș. Regăsim în revistă prezentarea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Giulești, realizată de pr. Vasile Daniel Pop, urmată de articolul „O lege pentru elevi și o întrebare petru toți”, scris de pr. George Nicoară.  

Publicația se încheie cu articolul „‹‹Utilitatea credinței›› în lumea educației”, de Pr. Alvaro Lobo S.J. 

Revista se poate achiziționa din parohii și de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

 

 

Sâmbătă, 26 septembrie, s-a desfășurat reculegerea pentru familii la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare. Reculegerea a avut ca temă „Crucea și busola familiei”, iar punctele de meditație au fost ținute de pr. Marius Taloș SJ – director al Centrului Spiritual „Manresa” din Cluj-Napoca.

Timp dedicat de rugăciunii și meditației, ziua s-a deschis cu Sfânta Liturghie, urmată de un punct de meditație. După-masa a fost dedicată prezentării inițiativelor comunității familiilor din Maramureș de către familia Adriana și Cătălin Mihale, urmată de al doilea punct de meditație ținut de către părintele Taloș și s-a încheiat cu rugăciunea Calea Crucii și Adorația Euharistică.  

Dacă în meditația din cadrul dimineții, părintele Taloș a invitat soții să privească activitățile zilnice ca pe „liturghii”, jertfe ale Bisericii domestice, atenți fiind la delimitarea tuturor acțiunilor pe care le facem cu pauze bine stabilite și momente de respiro; în cursul după-amiezii, acesta a prezentat modul în care poate fi păstrat „focul” în „șemineul conjugal”. Fundamentul, a transmis părintele Taloș, este să ne stabilim baza noastră ca și cuplu: scopul – cine suntem ca și cuplu, valorile – ce contează pentru noi, viziunea – ce suntem împreună, țelurile – ce vrem să devenim. După ce am stabilit această bază, avem nevoie de combustibil: alimentăm focul prin siguranță emoțională, comunicare și reparația de care are nevoie o relație pentru a fi durabilă. Oxigenul este important pentru a lăsa relația să respire, iar acesta este reprezentat de acceptarea reciprocă între parteneri, susținerea și sprijinul de a deveni cea mai bună versiune a noastră, respectând tripla balanță: nevoile mele, ale tale și ale noastre. Urmează faza de aprindere și grija de a nu lăsa flacăra să se stingă, iar acest lucru se face prin hrănirea relației cu intenție, hrănirea interesului reciproc pentru a deveni autentici și împliniți în fața celorlalți.

Pentru soți, reculegerea a fost o zi dedicată introspecției și aducerii de claritate asupra nivelului la care se află relația lor de cuplu, în vederea stabilirii modului în care doresc să-și trăiască pe mai departe viața de cuplu și de familie.  

Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru Pastorația Familiei – preot responsabil Daniel Piț, împreună cu comunitatea familiilor din Maramureș și cu Surorile Baziliene de la Mănăstirea „Sfânta Maria”.

Biroul eparhial de presă

 

 

S-au împlinit 30 de ani de când a fost sfințită, pe 15 septembrie 1996, Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației, care aparține de Congregația Maicii Domnului din România. Comunitatea surorilor activează de trei decenii în acest oraș și în Eparhia de Maramureș prin  slujire și rugăciune, desfășurând activități pe mai multe paliere și realități pentru a răspunde nevoilor copiilor și tinerilor din oraș și împrejurimi, dar și persoanelor aflate în nevoi, prin următoarele proiecte: Centrul de Zi pentru Copii „Emanuel”, Centrul de Spiritualitate „Buna Vestire”, cateheza copiilor și a tinerilor, grupurile de rugăciune, sprijinirea familiilor aflate în dificultate și îngrijirea persoanelor bolnave.

Programul manifestărilor aniversare s-a desfășurat pe durata a patru zile și a cuprins: o seară de rugăciune, o zi a porților deschise pentru copii, concertul aniversar „Mărește, suflete al meu, pe Domnul!” și s-a încheiat duminică, 20 septembrie, cu Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu părintele Vasile Tofană – vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, părintele Vasile Iusco – protopop al Protopopiatului Sighet, părintele Vasile Codrea – protopop al Protopopiatului Iza-Vișeu, părintele Vasile Florea – slujitor al Mănăstirii și alți preoți din Eparhia de Maramureș și din Eparhia de Cluj-Gherla, cu prilejul hramului Mănăstirii.

„Astăzi Mântuitorul ne invită astfel să dăm curs chemării Sale: Cine vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să renunțe la egoismul său și să-mi urmeze mie. Această urmare a Mântuitorului o realizăm ritualic și noi astăzi, și o repetăm în fiecare an atunci când facem procesiunea care are în față sfânta cruce, iar noi, cei care îl urmăm pe Isus, creștinii de astăzi, suntem în spatele ei. Deschidem și actualizăm în forma aceasta o întreagă imagine a unei umanități care urmează învățătura lui Hristos, o învățătură care devine filozofie de viață, un mod de a fi, pe care în mod simplu o numim viața creștină. Viața creștină este, de fapt, un mod concret de a vedea lumea, de a trăi în lumea aceasta, un mod concret de a ne pune în relație cu Dumnezeu, cu semenii, este o viziune despre lume. Învățătura creștină, atunci când este și trăită, este, de fapt, o filozofie a vieții”, a transmis Preasfinția Sa Vasile în cuvântul de învățătură, reluând cuvintele Evangheliei Duminicii (Mc 8,34-38~9,1).

„Sărbătorim 30 de ani de la sfințirea acestei mănăstiri aici, în Sighetu Marmației, un loc binecuvântat prin jertfa martirilor și a înaintașilor noștri. Actualizăm astfel în rugăciune unirea și comuniunea celor care ne-au precedat cu cei care suntem și am rămas, Biserica triumfătoare cu Biserica luptătoare se unesc în celebrare”, a afirmat Ierarhul de Maramureș, amintind generațiile de surori care au trăit la Sighet în perioada de persecuție a Bisericii noastre, statornicia lor în slujire prin apostolat și modul concret în care au manifestat înțelepciunea lui Dumnezeu ancorată în inima omului, animate fiind de speranța care nu înșală și de imaginea Maicii Îndurerate, modelul nostru de speranță și statornicie.   

„Dragi surori, vă mulțumesc pentru rugăciunea voastră și pentru dăruirea cu care, zi de zi, răspundeți chemării primite de la Dumnezeu. Împreună cu voi le port astăzi în rugăciune pe toate surorile care au trăit și au slujit în această mănăstire, pe cele care se află acum în alte comunități, precum și pe cele care au plecat în Casa Tatălui Ceresc. Surorii Adriana, care de nouă ani poartă răspunderea acestei comunități, îi mulțumesc pentru grija față de surori și pentru fidelitatea cu care caută binele Congregației. Aceeași recunoștință o datorăm acum, la acest aniversar, și surorilor Carmelita, Crucița și Antoaneta, care au purtat înaintea surorii Adriana această responsabilitate. Ne amintim cu mare drag de sora noastră Veronica, care se odinește acum în Domnul. Ea s-a străduit din toate puterile pentru ridicarea acestei mănăstiri, iar ceea ce vedem astăzi este, în mare parte, rodul muncii ei”, a transmis la finalul celebrării Sora Teodorina Birtoc – superioară generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului, care a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru celebrare și pentru cuvântul de învățătură, precum și tuturor preoților, persoanelor consacrate, corurilor și fraternității Sfânta Familie din Nazaret, care duce carisma și spiritualitatea Congregației în viața familiilor și în mijlocul lumii.

„Gândul nostru merge apoi spre binefăcătorii, colaboratorii și prietenii acestei comunități, ai Congregației noastre, dar și spre dumneavoastră, dragi credincioși, care ați trecut pragul acestei mănăstiri pentru rugăciune, pentru un cuvânt de întărire sau, pur și simplu, ca să fiți aproape de surorile noastre. În istoria oricărei opere a lui Dumnezeu, există o parte care poate fi povestită și o alta, mult mai mare, care rămâne tainică, cum ar fi un ajutor la timpul potrivit, o ușă deschisă, o rugăciune despre care nu va scrie nimeni niciodată. Dar Dumnezeu cunoaște tot acest bine și nimic din ceea ce este făcut cu iubire nu se pierde înaintea Lui. Timp de 30 de ani, Maica Îndurerată a vegheat asupra acestei comunități. Sub privirea Ei, privim spre viitor și îi încredințăm anii care vin. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”, a afirmat Sora Teodorina.  

Biroul eparhial de presă

 

 

În 15 septembrie 1996, a fost sfințită Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației, ridicată prin credința, munca și jertfa surorilor Congregației Maicii Domnului, cu sprijinul binefăcătorilor și al credincioșilor locului.

La împlinirea a 30 de ani de la acest moment de har, Congregația Surorilor Maicii Domnului organizează, în perioada 17–20 septembrie 2026, patru zile aniversare, în care vor fi evocate începuturile Mănăstirii, va fi cinstită memoria surorilor și a tuturor celor care au contribuit la ridicarea ei și va fi adusă mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele celor trei decenii de rugăciune și slujire în comunitatea de la Mănăstire.

Credincioșii din Sighetu Marmației, familiile, copiii și tinerii, colaboratorii, binefăcătorii și pelerinii sunt invitați să ia parte la programul pregătit cu ocazia acestei aniversări: o seară de rugăciune, o zi a „porților deschise”, un concert aniversar și Sfânta Liturghie Arhierească celebrată cu prilejul hramului Mănăstirii.

Programul manifestărilor aniversare

Joi, 17 septembrie 2026, ora 19:00
Seară de rugăciune – „Fie mie după cuvântul Tău!”
Capela Mănăstirii „Maica Îndurerată”, str. Bogdan Vodă, nr. 178

Vineri, 18 septembrie 2026, ora 14:00
Ziua Porților Deschise – activități cu și pentru copii
Centrul de Zi pentru Copii „Emanuel”, str. Bogdan Vodă, nr. 178

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, ora 18:00
Concert aniversar – „Mărește, suflete al meu, pe Domnul!”
Biserica Greco-Catolică „Cristos Rege”, str. Bogdan Vodă, nr. 78

Duminică, 20 septembrie 2026, ora 11:00
Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată cu prilejul hramului Mănăstirii „Maica Îndurerată”
Mănăstirea „Maica Îndurerată”, str. Bogdan Vodă, nr. 182

 

O mănăstire zidită prin credință și jertfă

Prezența surorilor Congregației Maicii Domnului în Sighetu Marmației datează încă din perioada regimului comunist. În anii în care viața consacrată era interzisă, surorile au continuat să trăiască în rugăciune și slujire, cu fidelitate și curaj, locuind împreună, câte două sau trei, și lucrând, în tăcere, pentru Biserică. Deși locuiau în diferite părți ale orașului, ele au rămas unite în credință și în aceeași chemare.

După revenirea la libertate, comunitatea surorilor din Sighetu Marmației a început o lucrare care părea mai presus de puterile sale: ridicarea unei mănăstiri. În anul 1993, pe un teren primit în dar, surorile – cele mai multe dintre ele înaintate în vârstă – au pus temelia acestei construcții. Munca și rugăciunea lor, împreună cu sprijinul și dăruirea multor binefăcători și colaboratori, au făcut posibilă ridicarea noii mănăstiri.

În 15 septembrie 1996, Mănăstirea „Maica Îndurerată” a fost sfințită și a devenit casa comunității surorilor CMD din Sighetu Marmației.

Mănăstirea a fost zidită pe un pământ însemnat de suferința și jertfa martirilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la câțiva pași de locul în care mărturisitorii credinței au îndurat persecuția și temnița. Această apropiere a așezat în inima comunității o responsabilitate deosebită: păstrarea vie a memoriei martirilor, prin rugăciune, mărturie și slujire concretă.

„Vă așteptăm cu inima deschisă, așa cum ne-au învățat surorile care au ridicat această casă prin munca și rugăciunea lor. Veniți să mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru cei treizeci de ani de la sfințirea Mănăstirii și să cinstim memoria celor care au suferit aici pentru credință. Ne dorim ca aceste zile să ne adune pe toți ca într-o singură familie: copii și părinți, tineri și vârstnici, credincioși ai orașului și pelerini veniți de departe. Porțile Mănăstirii sunt deschise pentru fiecare, iar bucuria noastră devine deplină atunci când este împărtășită”, transmite sora M. Adriana CMD, superioara comunității din Sighetu Marmației.

La treizeci de ani de la sfințirea Mănăstirii „Maica Îndurerată”, dăruirea surorilor continuă să rodească în viața orașului, prin misiunile comunității: Centrul de Zi pentru Copii „Emanuel”, Centrul de Spiritualitate „Buna Vestire”, cateheza copiilor și a tinerilor, grupurile de rugăciune, sprijinirea familiilor aflate în dificultate și îngrijirea persoanelor bolnave.

Vă așteptăm să ne fiți alături în aceste zile de sărbătoare, pentru a mulțumi împreună lui Dumnezeu, a cinsti memoria înaintașilor și a încredința Maicii Domnului drumul care ne stă înainte.

Comunitatea Surorilor CMD

 

Luni, 14 septembrie 2026, de sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia ,,Sfânta Cruce” din Baia Mare, împreună cu părintele Ioan Balea – vicar judecătoresc, părintele Emil Gîrboan – protopop al Protopopiatului Baia Mare, părintele Laurențiu Ioan Costin – paroh al Parohiei gazdă, părintele Ioan Tîmbuș – slujitor al Parohiei și alți preoți din Eparhie.

„Am deschis procesiunea noastră la începutul celebrării Sfintei Liturghii cu sfânta cruce, cu prapori și cu preoți. Am intrat astfel în biserică. În procesiune, avem întotdeauna în față sfânta cruce și în felul acesta actualizăm misterul iubirii lui Dumnezeu, în spatele căruia ne punem și-l urmăm. Ne actualizăm credința de fiecare dată când ne facem semnul sfintei cruci și atunci când ne punem în prezența Celui Înviat, în prezența lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul de învățătură, vorbind despre modul în care omul care este condus în procesiunea vieții de către credința în Hristos se îmbogățește de înțelepciunea lui Dumnezeu. „Despre această înțelepciune vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni (1 Cor 1,18-24): Din moment ce lumea nu l-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, prin filozofie, prin mintea omenească care este inventivă, creatoare, Dumnezeu a binevoit să ne mântuiască prin propovăduire și propovăduirea este aceasta: Hristos a murit și a înviat pentru noi”.

„Suntem chemați în sărbătoarea de astăzi să reînnoim în inimile noastre sentimentul de recunoștință față de Dumnezeu și credința noastră în El și să reînnoim raportul cu cei de lângă noi. Pentru că în relații, în comunicare, în prezență se manifestă harul, acel har care mângâie, care ajută, care dă speranță” a transmis PS Vasile în Parohia ,,Sfânta Cruce” din Baia Mare, îndemnând astfel credincioșii să se cufunde în tăcerea ultimelor clipe ale lui Isus pe cruce, să privească spre cruce și să se lase îmbrățișați de iubirea lui Dumnezeu, care se manifestă și atunci când nu înțelegem: „Să ne lăsăm îmbrățișați de această privire a lui Isus, care este mereu prezent, o privire care pătrunde în tăcere în interiorul inimii noastre și dorește să ne însoțească, să ne mântuiască, să ne ridice și să ne conducă dincolo de granițele vizibilului și acestei lumi. Dorește să ne conducă în Împărăție, în Cer”.

„La împlinirea Sfintei Liturghii se cuvine să adresăm cuvinte de recunoștință Bunului Dumnezeu pentru harurile pe care le revarsă asupra comunității noastre. Îi mulțumim Preasfințitului Părinte Vasile, a cărui prezență și călăuzire se descoperă de fiecare dată a fi o binecuvântare”, a afirmat părintele paroh la finalul celebrării, mulțumind, de asemenea, tuturor preoților prezenți, persoanelor consacrate și credincioșilor, care s-au alăturat în rugăciune de Sărbătoarea închinată Sfintei Cruci.

Celebrarea a fost transmisă în direct la Radio Maria. 

Biroul eparhial de presă

Sâmbătă, 26 septembrie 2026, se va desfășura ziua de reculegere pentru familii, la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare (Dealul Crucii, Str. Plaiului Nr. 38).

Tema reculegerii este „Crucea și Busola familiei" și aceasta va fi condusă de Pr. Marius Taloș SJ – Director al Centrului Spiritual „Manresa” din Cluj-Napoca.

Va fi un timp de rugăciune, meditație, pace și reculegere pentru soți, cu scopul de a ne opri câteva momente din agitația și ritmul vieții, și a ne întoarce împreună către ceea ce este esențial: întâlnirea cu Hristos.

Programul începe la ora 09:30 cu primirea invitaților și se încheie la ora 16:30. Va cuprinde momente de rugăciune și împărtășire: Sfânta Liturghie, masa de prânz, meditații, reculegere și comuniune, Adorație Euharistică.

Înscrierile se fac pe următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSerY942dDgQFbn7OHv48cvALG6aDV0tRENaoW6kk794XdhLkw/viewform

Participarea se face pe bază de donație liberă.

Pr. Daniel Piț

Responsabil cu Pastorația Familiilor din Eparhia de Maramureș

  

Afiș generat cu AI

 

 

De sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”, marți, 8 septembrie 2026, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie în Parohiile Șișești din Protopopiatul Baia Mare și Porumbești din Protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare.

Pășind pe urmele primului Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, care a instituit pelerinajul din data de 8 septembrie la Șișești, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat în această parohie în dimineața Sărbătorii, alături de părintele Ioan Balea – vicar judecătoresc, părintele Emil Gîrboan – protopop al Protopopiatului Baia Mare, părintele Gabriel Horț – paroh al parohiei Șișești și un sobor de preoți din Eparhie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre bucurie, credință și speranță, pornind de la Troparul sărbătorii: „‹‹Nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru››. Troparul face referire la bucuria pe care a adus-o în lume nașterea Preacuratei Fecioare Maria”, a afirmat PS Vasile, subliniind faptul că această bucurie nu este una care se referă doar la trecut, ci este bucuria pe care noi, cu toții, suntem chemați să o trăim în prezent, deoarece evenimentul Nașterii Maicii Domnului este unul care se actualizează și astăzi, și în toată istoria mântuirii.

„Bucuria aceasta vine cu o așteptare îndelungată, așteptarea părinților Ei, Ioachim și Ana, o așteptare pe care o vedem în istoria mântuirii de-a lungul generațiilor de oameni care au crezut în promisiunea mesianică, o așteptare care i-a făcut pe oameni să aibă ochii mereu ațintiți asupra lui Dumnezeu și credința din sufletul și inima lor să le dea mereu curajul să vadă dincolo. Este așteptarea în speranță care îl face pe om să privească înainte, așteptând ca Domnul să se manifeste. Așa este și în viața noastră: speranța din suflet este cea care ne face să vedem dincolo de evenimentele prezentului”, a spus Arhiereul, îndemnând credincioșii care s-au făcut pelerini la Șișești să aibă încredere în însoțirea permanentă a Tatălui, care se manifestă în viața fiecăruia și în istoria omenirii la momentul oportun.

PS Vasile a vorbit despre disponibilitatea totală a Mariei de a se supune planului divin, misiune care se manifestă prin a accepta „maternitatea și dăruirea de sine, prin a-și pune viața în slujirea lui Dumnezeu și în manifestarea harului care se face văzut prin viața Ei, prin faptele și atitudinea Ei”, încredințând, conform tradiției, întreaga Eparhie de Maramureș Maicii Preacurate, ocrotitoarea Eparhiei, la finalul procesiunii cu statuia Maicii Domnului în jurul Bisericii din Șișești. Acest ritual îl făcea și Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu înainte de anul 1948.

În seara sărbătorii, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie în Parohia Porumbești, împreună cu părintele Cornel Simon – protopop al Protopopiatului Ciscarpatin de Satu Mare, părintele Istvan-Miklos Simon – paroh al Parohiei gazdă și un sobor de preoți din parohiile înconjurătoare.

După salutul adresat comunității de limbă maghiară din Porumbești, Ierarhul a adus în lumină trei expresii care redau atitudinea Sfinte Fecioare Maria față de planul pe care Dumnezeu îl are în lume, prin mijlocirea Sa:  

  1. „Iată-mă. Fie mie după Cuvântul Tău!” (Lc 1,38) Este disponibilitatea Sfintei Fecioare de a da atenție Cuvântului lui Dumnezeu, disponibilitate pe care suntem invitați să o manifestăm și noi în viața noastră.
  2. Magnificat – „Mărește suflete al meu pe Domnul” (Lc 1,46-55). Este un cuvânt de bucurie, de laudă, pe care Preacurata Fecioară Maria îl exprimă atunci când o întâlnește pe verișoara sa Elisabeta, după ce a primit vestea că-l va naște pe Isus. Bucuria care se naște din întâlnirea lor este bucuria care se naște din har, bucuria care izvorăște atunci când omul e caritabil, e deschis, când merge în întâmpinarea celuilalt.
  3. „Faceți ceea ce vă va spune El” (Ioan 2,5). Acest îndemn a fost dat de Maica Domnului la nunta din Cana Galileei, atunci când tristețea începuse să se instaleze din cauza faptului că nu mai aveau vin. Fecioara Maria este cea atentă la cei din jur, este cea dintâi care observă că nu mai au vin. Atenția Ei este îndreptată asupra celorlalți. Având atenția îndreptată asupra celorlalți, harul lui Dumnezeu vine și dă bucurie, împlinește ceea ce lipsește. Isus transformă apa în vin și bucuria revine, iar acest eveniment este începutul minunilor prin care El își manifestă mesianitatea. Același îndemn ni-l lasă și nouă astăzi, de a asculta de Cuvântul Său.

Acestea sunt trei cuvinte de învățătură pe care Preacurata Fecioară Maria ni le lasă moștenire pentru a trăi o viață în bucurie și împlinire, a transmis PS Vasile comunității din Porumbești, invocând peste aceasta harul de a trăi pe mai departe iubirea față de Maica Domnului, Mama noastră și a Bisericii.

Biroul eparhial de presă

Foto Șișești

 

Foto Porumbești

 

 

 

„Sărbătoarea hramului este întotdeauna o chemare la bucurie a comunității care se roagă de-a lungul anului în biserica proprie, bucurie care îi cuprinde pe toți fiii și pe toate fiicele comunității, dar și pe cei care participă cu bucurie, care se adaugă lor: familiile lărgite, prietenii sau cei care doresc să se apropie, să împărtășească bucuria aducerii de mulțumire lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău duminică, 30 august, în Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Breb, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească cu prilejul hramului bisericii. 

Cu sărbătoarea ,,Nașterea Maicii Domnului”, pe care o celebrăm pe 8 septembrie, se deschide noul an bisericesc, a amintit Ierarhul, vorbind despre cum în această perioadă vedem cum în natură începem să culegem roadele. De asemenea, vorbind despre această perioadă în care începem să culegem roadele, „Cuvântul Domnului de astăzi ne invită să intrăm în aceeași dimensiune, să ne privim viața din perspectiva aducerii de roade și să ne întrebăm: ce fel de roade aducem noi și roadele pe care le aducem să le oferim lui Dumnezeu ca mulțumire pentru faptul că sunt rod al harului. Atunci când noi înfăptuim binele și atunci când ne bucurăm de ceea ce putem să oferim, de bunătate, de generozitate, de iertare, de apropiere, toate aceste roade spirituale nu sunt altceva decât manifestarea harului lui Dumnezeu din suflet. Omul este de fapt cel care dă curs îndemnurilor care îi vorbesc în inimă și se manifestă în lumină, așa cum le spune Sfântul Apostol Pavel creștinilor din Efes: ‹‹Altădată erați întuneric, acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr››”.  

Vorbind despre mesajul evangheliei Duminicii (Mt 21, 33-44 – Lucrătorii viei), Episcopul de Maramureș a afirmat: „Domnul ne oferă darul existenței, darul vieții și ne cheamă să aducem roade, să nu fim sterili… El ne transmite faptul că cine nu rodește este destinat morții. Mesajul pe care Isus ni-l lasă prin pilda lucrătorilor este unul foarte direct și este un mesaj pe care îl înțeleg cei care-l ascultă: fariseii, cărturarii, conducătorii religioși și politici ai poporului…”. 

„Stăpânul oferă totul, oferă via îngrijită și trimite mesageri. Vedem în această în această parabolă, pe care Isus o spune, cum dinamica vieții și a iubirii lui Dumnezeu este una generoasă, totală și nu se oprește în fața răului”, a spus PS Vasile, explicând cum în pilda lucrătorilor viei este cuprinsă întreaga istorie a mântuirii de până la Isus: au fost trimiși profeți care au fost bătuți, uciși și în cele din urmă, Dumnezeu îl trimite pe Fiul său. „Vedem cum dorința nemăsurată a lui Dumnezeu de a rămâne în relație cu omul, cu omenirea, trece dincolo de orice adversitate venită din partea omului”, a afirmat Ierarhul în mijlocul comunității din Breb, aducând în lumină cel mai mare obstacol pe care omul îl creează în relația cu Dumnezeu: acela de a nu-l mai recunoaște ca dătător de viață și credința că omul poate să moștenească ceea ce nu este al lui. 

Pentru Biserica noastră, Fericiții Episcopi Martiri au fost cei care s-au jertfit, fiind trimiși slujitori în via țării; aceștia au fost bătuți și omorâți, iar tot ce au lucrat înaintașii noștri de-a lungul a trei secole și tot binele adus nației a fost luat și însușit, iar noi astăzi suntem aici, suntem semn că mlădița care rămâne în viță aduce rod mai departe în istorie, a transmis Episcopul, invocând mijlocirea Maicii Domnului peste familia, Biserica și țara noastră, să poată să aducă roade de pace, de bucurie și de comuniune în Dumnezeu.  

Părintele paroh Călin Hosu a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul de învățătură și pentru prezența în mijlocul comunității din Breb, oferindu-i, în semn de recunoștință, o icoană cu Sfânta Familie. A mulțumit, de asemenea, părintelui Vasile Iusco – protopop al Protopopiatului Sighet și tuturor preoților și diaconilor care s-au unit în celebrare, domnului primar și tuturor credincioșilor care s-au alăturat sărbătorii Parohiei.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

,,Cine poate să se mântuiască?” este întrebarea existențială pe care fiecare om și-o adresează la un moment dat în viață, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în Parohia ,,Adormirea Maicii Domnului” din Copalnic-Mănăștur, unde a celebrat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului bisericii.

„Omul nu poate să se mintă pe sine multă vreme”, a spus Ierarhul, invitând astfel credincioșii din Mănăștur să facă un salt în a conștientiza ce este cu adevărat important în viață. Primul pas pentru a înfăptui acest lucru este recunoașterea stării în care se află persoana, de asemenea, faptul de a răspunde zilnic la întrebarea: „după tot efortul depus, sunt împlinit, sunt fericit?”.

Maica Domnului, pe care o sărbătorim astăzi, este în Cer și pe pământ, de unde „fiii și fiicele Sale o privesc cu credință. Atunci când privim la Maica Domnului vedem o viață împlinită, o viață desăvârșită, care a trecut prin moarte și suntem motivați să ne privim propria viață cu speranță”, a transmis PS Vasile, îndemnând credincioșii din Mănăștur să privească în interior și să-și observe propria transformare interioară, modul în care fiecare își urmează propria chemare la sfințenie. Omul face un pas în față spre a alege mai mult, atunci când simte o iubire mai profundă, a afirmat Ierarhul, explicând modul în care putem alege iubirea lui Dumnezeu atunci când avem inima liberă, atunci când „inima noastră nu este legată în mod posesiv de ceea ce are, ci este dispusă să pună în slujba celorlalți ceea ce deține: „Este invitația pe care ne-o face Isus și nouă astăzi (Mt. 19,16-26), aceea de a ne aduce aminte că drumul nostru spre viața de sfințenie trece prin eliberarea și curăția inimii, iar atunci când inima este curată, parcursul nostru este unul roditor”. Roadele trăirii în sfințenie se văd printr-o viață generoasă, o viață dedicată celorlalți, o viață trăită în rugăciune, a spus Arhiereul, aducând exemplul Sfântului Francisc de Assisi în anul în care se împlinesc 800 de ani de la moartea sa, invocând totodată ocrotirea Maicii Preacurate, Mama noastră din Cer și de pe pământ.

La finalul celebrării, părintele Gheorghe Mihnea, paroh și protopop al Protopopiatului Mănăștur, a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru prezența în mijlocul comunității din Copalnic-Mănăștur, amintind că în acest an comunitatea aniversează 20 de ani de la sfințirea bisericii. Părintele a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în etapa de construire a bisericii și în buna desfășurare a activităților în parohie până în momentul prezent, dar și preoților care s-au alăturat sărbătorii: părintelui Augustin Butica – paroh al Parohiei Cetățele, părintelui Vasile Hotico – paroh al Parohiei Dragomirești, părintelui Silviu Hodiș – paroh al Parohiei Târgu Lăpuș, părintelui Aurel Pop – paroh al Parohiei Suciu de Sus, precum și părinților diaconi Ioan Mititean și Florin Marc. A mulțumit domnului primar prezent la eveniment și tuturor credincioșilor din Parohie și din alte parohii, care s-au unit în rugăciune de sărbătoarea bisericii.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Pagina 1 din 3