ISUS MEDIC

Afirmatia că Isus a fost medic și preot nu mai trebuie demonstrată, ea a fost dovedită prin însăși viața Sa. Noi nu avem decât să parcurgem și să medităm cele ce sunt consemnate în scriptură. El a fost medicul și preotul desăvârșit ca nimeni altul pe pământ iar noi suntem chemați să recunoaștem acest adevăr. Om-Dumnezeu a venit pe pământ ca să mântuiască lumea de păcatul strămoșesc și consecințele acestuia. În acest context și-a demonstrat vocația medicală, s-a pus în slujba celor suferinzi până la identificarea cu durerile lor, până la punctul de a deveni "omul durerilor". Practicarea medicinei și a Preoției lui Cristos o găsim consemnată atât de frecvent și amănunțit redată în Noul Testament.

Nu ne vom referi expres la descrierea vindecărilor, a împrejurărilor concrete în care ele au fost făcute. Vom căuta să redăm mai mult modul, felul de a-și exercita lucrarea, ne vom opri asupra rezultatelor de vindecare pentru a trage unele concluzii și recomandări pentru zilele noastre.

Isus vindeca mulți bolnavi suferinzi de boli fizice și psihice. A fost chemat la domiciliu acestora așa cum a făcut la casa sutașului roman, a soacrei lui Petru. I se aduc bolnavi spre vindecare așa cum au făcut cu slăbănogul coborât prin acoperișul casei. Ca un medic atinge ochii, limba, urechile, pielea_, acționând astfel în mod fizic pentru vindecarea bolilor acestora. În unele situații indică în plus ce mai au de făcut pentru obținerea vindecării totale. EI recomandă pentru viață, pentru vindecare medicamentul miraculos al apei vii, care se află la El și se va afla deosebit în sacramentele Bisericii. Vindecă bolnavi singuri sau în colectivități, prezent sau la distanţă, ca în cazul  leproșilor, a hemoragiei unei femei. El caută și merge unde sunt bolnavi, aşa ca la scăldătoarea Vitezda. Vindecă nu numai în zilele de lucru dar și în zile de odihnă, sâmbăta.

A fost un medic universal "specializat” pentru orice suferinţă. Vindecările erau totale fără recidive. Relaţiile lui cu bolnavii nu s-au efectuat prin intermediari, prin dispensare, policlinici, cu bilete de trimitere, ci prin implicare directă. A fost un medic fără de arginţi; cerea și aştepta doar credință, încredere, recunoştinţă din partea celor care au cerut ajutor și s-au vindecat.

Isus a fost și un profesor-medic care a instruit pe studenţii săi apostoli-ucenici în tainele vindecarilor. Răspunde întrebărilor celor care au avut insuccese în vindecări, indicând și mijloacele necesare pentru reușită prin post și rugăciuni cum s-a întâmplat în cazul unui îndrăcit. Am putea continua cu alte exemple. Credem că  din aceste relatări se pot desprinde câteva observaţii, concluzii valabile pentru ceea ce s-a petrecut atunci dar și pentru zilele noastre.

Să încercăm să vedem cine a fost de fapt medicul și preotul Isus atunci și în zilele noastre. Ne întrebăm de unde izvorăște această vocaţie pe care nimeni altul nu a practicat-o nici înainte, nici după el. Tot ce a făcut și face și azi rezidă în milostivirea și iubirea pentru oameni, adevăruri susţinute atât de insistent de biserică în zilele noastre. Cunoscându-l mai bine, vom crede în EL, Îl vom iubi și ne vom strădui să fim și noi milostivi, să iubim pe aproapele nostru după exemplul lui. Vom căuta și noi să colaborăm cu toţi cei ce își exercită vocaţia de medic, cu toţi cei care în mod direct sau ocazional sunt încadraţi în alinarea suferinţelor, în vindecarea bolilor sufleteşti și trupeşti.

La baza activităților noastre caritative să fie excluse pretenţiile necuvenite pentru că și nouă, ca și ucenicilor săi, ne spune hotărât un adevăr: "în dar aţi luat, în dar să daţi!".

ISUS PREOT

Viaţa lui Cristos a fost o pastoraţie neîngrădită de granițe în afara oricăror considerente naţionale, sociale, culturale sau religioase. El cere doar credinţă, încredere, căinţă pentru păcate_, adăugând adesea cuvintele "credinţa ta te-a mântuit mergi în pace". Arată cauzele unor suferinţe prin prizma credinţei și ca urmare a unei vieţi încărcate de pacate. El vindecă fără dojană sau umilire adresându-se părinteşte: „vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu îţi fie mai rău”(Evanghelia după Ioan, cap.5, pag. 280-281, Noul Testament al Domnului Nostru Isus Cristos, dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului, 1938 ). Apreciază atât de mult credinţa și umilinţa celui care-I cere ajutorul ca în cazul sutaşului roman care I s-a adresat spunând: "nu sunt vrednic să intri în casa mea, spune numai un cuvânt și sluga mea se va vindeca". Să luăm în seamă și aprecierea lui Isus:"nu am găsit atâta credinţă în Israel".

Isus condamnă păcatul și nu pe păcătos, nu aruncă cu pietre în păcătoasă aşa cum practicau cărturarii și fariseii.

Celor adunaţi în jurul său, ce curs de teologie este cuprins în Fericirile exprimate cu atâta înţelepciune și autoritate. Iubeşte sufletele curate, le aşteaptă și recomandă să nu se pună piedici în mersul lor spre El, aşa cum simbolic și cu gingășie a cerut: "lăsaţi copiii să vină la mine".

Pastoraţia Lui vizează nu numai viaţa individuală a omului, ci și viaţa socială, a familiei, a societăţii de atunci. Ia parte activă împreună cu mama sa la nunta din Cana Galilei, intră și se întreţine în casa vameşului Zaheu, în casa prietenilor lui Lazăr și a surorilor lui. lsus respectă autoritatea civilă-politică lăsată de Dumnezeu și stabileşte ca lege semnificativă: "daţi cezarului ce este a cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui". Pe de altă parte s-a împotrivit în mod deosebit făţărniciei, minciunii, mândriei, condamnând cu autoritate pe cărturarii zilei şi prin cuvinte și pilde cere celorlalţi de a nu se asemăna cu ei. Îndeamnă pe toţi să Îl asculte, să-I urmeze pilda vieții lui -singurul "în care nu este urmă de păcat".

Ca preot, el răspunde chemării tatălui său de a păstori turma, conducând-o la păşune, ferind-o de lupii răpitori. Referindu-se la Păstorul cel Bun, ce învăţătură deosebită oferă preoţilor de atunci și de astăzi când le prezintă pilda cu oaia pierdută! Câtă iubire și responsabilitate degajă Păstorul Bun, fără a neglija pe cele nouăzeci și nouă ascultătoare din staul!

Ca un bun pedagog, își alege studenţi-apostoli și îi instruiește în tainele Teologiei și în probleme de pastoraţie. Cu milă se îngrijeşte de cei flămânzi și cu concursul ucenicilor după înmulţirea pâinilor și a peştilor, satură mii de oameni. Isus era un predicator desăvârșit. Cuvintele lui simple pătrundeau adânc în mintea și inimile tuturor celor care îl ascultau. Învaţă, instruieşte, face minuni nu numai pentru cei din neamul său ci și pentru cei de alt neam și credinţă, samariteni sau chiar păgâni. El se afla adesea între străini, se aseamăna cu ei admirând uneori chiar și credinţa unora, aplicând și pentru ei învăţămintele adecvate.

Cu ocazia zilelor de Paști, El săvârșește un act nemaiîntâlnit: El, Domnul și Stăpânul, spală picioarele apostolilor, demonstrând umilinţa și poruncindu-le să facă și ei la fel. Culmea Preoției lui Cristos se manifestă înainte de patima Sa, la cina de pe urmă. Ca preot, săvârşeşte prima Liturghie din istoria mântuirii cu un ceremonial adecvat de rugăciuni. Transformând pâinea și vinul în trupul și sângele său, Cristos se dă pe sine însuși hrană sufletească pentu toţi care vor veni la masa sa. Mai mult, porunceşte apostolilor și celor care îi vor urma să celebreze aceeași taină a Euharistiei până la sfârșitul lumii.

Parcurgând pe scurt aceste refleţii asupra lui Isus medic și preot, putem desprinde câteva observaţii-concluzii generale. În Cristos, asocierea vocaţiei medicale cu cea preoţească a fost perfectă, fără nicio urmă de deosebire. Acestea au fost prezente în persoana sa și se vor exercita până la sfârșitul lumii. Preotul zilelor noastre să îl reprezinte prin existenţa lui umană și sacerdotală. Mare dar și mare responsabilitate în această demnitate. El este un om pe care l-a ales Dumnezeu spre a se folosi de el. Se cuvine ca și credincioșii care beneficiază de atâtea daruri prin biserică și prin preoţi să ţină cont că Dumnezeu este iubire și milostivire și să le aplice și ei față de semenii lor.

Pr. Vasile Raţiu-medic