Deschiderea Porții Milostivirii la Biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare
Joi, 10 decembrie 2015, în cadrul întâlnirii anuale a preoților din Eparhie, s-a deschis Poarta Milostivirii la Biserica Sfânta Maria din Baia Mare. Evenimentul se înscrie în seria celor propuse de Sfântul Părinte Papa Francisc în bula Misericordae vultus, unde este specificat ca „în fiecare Biserică particulară, în catedrala care este Biserica mamă pentru toți credincioșii, sau în concatedrală sau într-o biserică de semnificație specială, să se deschidă pe timpul întregului An Sfânt o poartă a milostivirii identică” (cu cele deschise în Bazilicile din Roma). Astfel „jubileul va fi celebrat la Roma, precum și în Bisericile particulare ca semn vizibil al comuniunii întregii Biserici” (Misericordae vultus, 3).
Astfel, la „Sfânta Maria”, prin celebrarea oficiului de către Preasfinția Sa Vasile Bizău împreună cei aproximativ 130 de preoți prezenți, s-a deschis prima poartă a milostivirii din Eparhie.
În cuvântul său de învățătură, Ierarhul a îndemnat preoții prezenți să sporească acțiunile de caritate ale comunităților lor pe durata acestui An Sfânt. I-a îndemnat, de asemenea, să organizeze misiuni populare, zile de meditație și reculegere în parohiile lor, care să se sfârșească cu mărturisiri și pelerinaje la Bisericile care și-au deschis porțile milostivirii.
Duminică 13 decembrie, zi în care s-au deschis Porțile Milostivirii atât în Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, cât și în alte Biserici Locale catolice din România, Episcopul Vasile, în cadrul Sfintei Liturghii arhierești a explicat credincioșilor prezenți la „Sfânta Maria” din Baia Mare semnificația acestui An Sfânt. Ierarhul a vorbit despre modul în care milostivirea lui Dumnezeu se manifestă în lume și ceea ce fiecare dintre membrii Bisericii este chemat să săvârșească pentru a avea parte de această milostivire.
În aceeași ordine de idei, sâmbătă, 26 decembrie 2015, a doua zi de Crăciun, începând cu orele 10:30 se va deschide cea de-a doua poartă a milostivirii la biserica „Sfinţii Arhangheli” din municipiul Satu Mare. Ritualul va fi urmat de Sfânta Liturghie arhierească celebrată de PS Vasile Bizău.
Anul Milostivirii în Eparhia de Maramureș va fi marcat, pe parcursul acestuia, de mai multe acțiuni, printre care enumerăm:
- misiuni populare în una sau două biserici din fiecare protopopiat;
- pelerinaje la cele două biserici, pentru a trece prin Poarta Milostivirii;
- vizitarea persoanelor care trăiesc la periferia societății, adică a săracilor, orfanilor precum și a bătrânilor și bolnavilor etc.;
- 24 ore pentru Domnul, acţiune care se va desfășura în parohii în zilele de 1 și 2 aprilie 2016, de vineri seara până sâmbătă seara, acțiune ce coincide și cu vinerea primă din luna aprilie a anului viitor.
Acest An al Milostivirii începe tocmai la a cincizecea aniversare a încheierii Conciliului Ecumenic Vatican II. „Biserica simte nevoia de a menține viu acel eveniment” (Misericordae Vultus, 4).
Anul jubiliar se va încheia, în Maramureș, ca și în întreaga Biserică Catolică, pe data de 20 noiembrie 2016, în solemnitatea liturgică a lui Isus Cristos, Regele Universului (conform ritului Latin).
Deschiderea primei Porți Sfinte în Eparhie marchează inaugurarea solemnă a Anului Milostivirii în Biserica noastră locală.
Biroul Eparhial de Presă
Deschiderea Porții Milostivirii la Biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare
Joi 10 decembrie, în cadru întâlnirii anuale a preoților din Eparhie, s-a deschis Poarta Milostivirii la Biserica Sfânta Maria din Baia Mare. Evenimentul se înscrie în seria celor propuse de Sfântul Părinte Papa Francisc în bula Misericordae vultus, unde este specificat ca „în fiecare Biserică particulară, în catedrala care este Biserica mamă pentru toți credincioșii, sau în concatedrală sau într-o biserică de semnificație specială, să se deschidă pe timpul întregului An Sfânt o poartă a milostivirii identică” (cu cele deschise în Bazilicile din Roma). Astfel „jubileul va fi celebrat la Roma, precum și în Bisericile particulare ca semn vizibil al comuniunii întregii Biserici” (Misericordae vultus, 3).