Cu aceste cuvinte ale Îngerului, ce vestesc păstorilor Nașterea Mântuitorului, mă adresez și eu azi dumneavoastră, în marea sărbătoare a Crăciunului, pentru a mă alătura tuturor acelora care primesc cu bucurie darul dumnezeiesc și sărbătoresc cu mulțumire și recunoștință sărbătoarea de astăzi.

Sărbătorim nașterea lui Isus într-un moment mai dificil, care poartă încă întreaga încărcătură a anului calendaristic în curs marcat de îngrijorare, tulburare, suferință și frică din cauza pandemiei răspândite.

Ca în fiecare an, mesajul sărbătorii este același și ne invită să primim Vestea cea bună trimisă nouă din Cer și, de asemenea, să ne înălțăm mintea și inima spre Dumnezeu, Tatăl nostru, izvorul vieții și a tot binele.

„Astăzi s-a născut pentru noi Hristos” – ne spune Îngerul Domnului, iar primele sale cuvinte sunt un îndemn și o încurajare, asemenea celor adresate păstorilor: nu vă temeți! Această încurajare, urmată de atitudinea concretă de schimbare a perspectivei imediate cu care sunt obișnuiți, este condiția necesară pentru ca păstorii să poată privi dincolo de ei înșiși, dincolo de propria lor fragilitate, și astfel, învingându-și teama, să primească vestea bună a nașterii pruncului Isus. Noutatea harului lui Dumnezeu, care dorește să se comunice oamenilor, nu poate fi primită în condiția veche a omului, care rămâne închis în propriile sale frici și preocupări. Deși aceste stări pot fi juste, rămân totuși un obstacol pentru om, nepermițându-i acestuia să primească și altceva, și anume acea noutate ce ar putea să-l ajute, să-l consoleze și să-l orienteze spre iubirea lui Dumnezeu.

Păstorii se încred în cuvântul auzit de la Înger, îl primesc cu bucurie și astfel pornesc în căutarea lui Isus, dorind să-l vadă și să-i aducă daruri. Semnul ce le-a fost dat este copilul din ieslea Betleemului însoțit de mama Lui, de sfântul Iosif și de făpturile necuvântătoare. În simplitatea inimii lor, păstorii pot să-l recunoască pe Mântuitorul lumii în ambientul comun al trăirii lor de zi cu zi, acolo unde și grota și turmele le sunt cunoscute, acestea făcând parte din arealul și universul vieții lor.

Astăzi, în ambientul care ne este nouă familiar și cunoscut, Domnul vine pentru a ne întâlni și a rămâne cu noi, pentru a se face El însuși cunoscut și a ne însoți pe toate căile vieții, chiar și acolo unde suntem provocați și încercați de sentimentele cele mai firești. Putem spune că anul acesta toți oamenii au avut parte de îngrijorare sau frică. Avem mereu tendința de a vedea persoanele,   evenimentele și întâmplările doar în exterioritatea lor, însă, în aceeași măsură și în același mod, privirea îndreptată spre noi înșine și spre inimă – acolo unde viața sufletească se face simțită –, poate să ne aducă, în orice conjunctură a vieții, lumina necesară pentru a surprinde adevăratul sens a tot ceea ce trăim, experimentăm sau ni se întâmplă.

Sfântul evanghelist Ioan, în prologul Evangheliei sale, vede în Isus pe Însuși Cuvântul lui Dumnezeu cel veșnic, care s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi. Prin această vedere profundă, izvorâtă din credință, evanghelistul Ioan ne comunică faptul că viața lui Dumnezeu este unită cu viața omului, rămânând în ea nu doar prin proveniența originii, ci și de-a lungul existenței acesteia și prin aceasta omul este înnobilat, primind adevăratul sens al vieții. Omul are mereu nevoie de sens pentru a trăi și a munci, pentru a se bucura și a spera, pentru a vedea chiar și în moarte nu un sfârșit, ci un început al veșniciei cu împlinire și fericire. De la Crăciun, omul primește cel mai mare dar ce poate fi făcut vreodată: pe Isus viața și mântuirea lumii. Un dar pe care Tatăl ceresc ni-l face nouă pentru a-și comunica iubirea Sa. Este un dar mereu actual și contemporan cu fiecare generație, întrucât toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. În El era viață și viața era lumina oamenilor (In 1, 3-4).

     Dragi credincioși,

În acest an, Crăciunul îl sărbătorim poate mai simplu, cu mai puține activități și întâlniri, fără petreceri publice zgomotoase, însă nu mai puțin solemn și frumos. Frumusețea este dată de felul în care ne-am pregătit pentru sărbătoare, de ceea ce am făcut pentru alții și de accentul pe care îl punem pe esențial și spiritual, pe rugăciune și reînnoirea cugetului și mai puțin pe bunuri și consumul acestora. În general, frumuseții nu i se poate nici adăuga și nici lua ceva pentru a rămâne mereu atrăgătoare și poate de aceea atenția și grija pentru cei din familie și pentru toți cei din jur sunt detalii care fac diferența pentru orice sărbătoare.

Tocmai pentru că anul acesta este unul diferit din perspectiva schimbărilor neașteptate ce au generat preocupare și a modurilor diferite de întâlnire și comunicare a oamenilor între ei, în special pentru cei care au fost nevoiți să-și transfere activitatea în online sau pentru cei care nu pot să-și întâlnească familia, Crăciunul ne reamintește de importanța comuniunii și a legăturilor de prietenie, ca fundament al relațiilor dintre oameni și ale acestora cu Dumnezeu.

Crăciunul ne învață mai întâi că omul este chemat să primească taina întrupării lui Dumnezeu. În această sărbătoare accentul cade prioritar pe verbul a primi. A primi darul, harul și credința împreună cu pruncul Isus. Orice dar oferit cu generozitate trezește în sufletul omului, care îl primește, nevoia recunoștinței și dorința să ofere ceva în schimb, de la simplul și importantul mulțumesc până la răspunsul pe măsura darului. Domnul Însuși se face dar în această sărbătoare și în pruncul Isus împărtășește cu noi constrângerile limitelor naturii umane și toate celelalte trăiri omenești: bucuria, întristarea, durerea, suferința și chiar moartea. A primi ceea ce Dumnezeu oferă este pentru om o garanție a păstrării legăturii și comuniunii cu Cel care l-a creat.

Evanghelia ne spune că dreptul Simion era temător de Dumnezeu și aștepta mângâierea lui Israel și prin urmare credea că nu va muri până când nu va vedea pe Hristosul Domnului (Lc 2, 25); el este dovada ziditoare a speranței fiecărui creștin că nu va rămâne la sfârșitul vieții cu brațele goale, ci va primi răsplata căutărilor, a așteptărilor și a dorințelor sale. După o viață trăită în credință și așteptare rugătoare, dreptul Simion merge la templu tocmai în momentul în care Isus este adus de Mama Sa pentru a fi prezentat Domnului. Nu este o coincidență – cum am fi înclinați să spunem despre atâtea întâlniri care ne-au marcat definitiv sau ne-au răsplătit meritata așteptare –, ci este una programată de o instanță mai presus de om. Simion, aflându-se cu pruncul Isus în brațe, își vede împlinită așteptarea, la fel cum omul credincios, angajat prin fidelitate în statornicie, își vede sensul vieții proprii și îl alimentează prin speranță.

Dreptul Iov este un alt om exemplar care a primit de la Dumnezeu tot ceea ce viața i-a pus înainte, cu bune și cu rele, mai ales cu încercări provocate de boală. Rămas singur și abandonat de toți, neînțeles nici de propria soție, după ce pierde toate bunurile pe care le avea, inclusiv fiii și fiicele sale, nu încetează a-și păstra vie credința și căutarea sensului prin dorința de înțelegere. La toate veștile rele primite, el are un singur răspuns care sintetizează nu abandonarea în resemnare, ci viziunea mai largă asupra vieții și a rosturilor ei: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).

A vedea viața și cu alți ochi, într-un mod diferit de cum ni se prezintă în exterioritatea, superficialitatea și materialitatea ei, este un mare dar. A ști să primim evenimentele neașteptate și neprevăzute cu seninătate și încredere în Dumnezeu este, de asemenea, un mare dar ce poate fi primit de orice om, care se abandonează prin credință Tatălui ceresc.

Sărbătoarea de azi ne mai învață un alt aspect important ce privește posibilitatea umană și valoarea statutului nostru. Primind misterul lui Dumnezeu Întrupat în inima și în viața noastră ne dă posibilitatea să fim fii ai lui Dumnezeu, iar noi știm că fiii sunt moștenitori. Aceasta ne-o confirmă sfântul evanghelist Ioan, referindu-se la venirea lui Isus în lume: „Cuvântul era Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit și ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In 1, 9-12).

     Iubiți credincioși,

Anul în curs se apropie de final și chiar dacă provocările cauzate de pandemie încă rămân, pornind de la sărbătoarea de astăzi, suntem chemați să privim înainte cu seninătate și speranță. Acea seninătate care nu anulează, desigur, preocuparea și grija pe care a avut-o Maica Domnului, fiind nevoită să plece în Egipt pentru a salva viața Copilului, seninătate care nu a părăsit-o niciodată. Mulți dintre cei care au pierdut în acest an pe cineva apropiat, cu siguranță că nu le vor uita chipurile, iar lacrimile vărsare pentru ei pot să se prefacă oricând în izvor de mângâiere și speranță.

Condiția creștinului în lume este asemănătoare cu aceea a unui echipaj de navă ce se află pe mare, plutind încrezător spre portul stabilit sau dorit. Are parte și de zile senine, însă nu-i lipsesc în călătorie zilele cu furtună. Deși îi este clară destinația, comunitatea creștină și orice comunitate locală în parte călătoresc alături de umanitatea de care aparțin. Papa Francisc ne-a amintit în Vinerea Mare a acestui an, în piața Sfântul Petru din Roma, că „toți suntem pe aceeași barcă și nimeni nu se salvează de unul singur”, dorind prin aceasta să sugereze nevoia fiecăruia de a-și face datoria, de a-și aduce aportul prin colaborare și întrajutorare la binele comun, de a fi atenți unii la ceilalți.

A primi darul Crăciunului presupune a-l manifesta și a-l face să rodească în viața personală, astfel încât ceilalți, văzând lumina bunătății și a solidarității, să poată fi interogați în conștiința lor de însăși izvorul acestora. Lumina revărsată pe chipul omului, odată cu nașterea Domnului, a marcat definitiv omenirea întreagă, iar creștinul nu trebuie să uite că este purtătorul acestei lumini. „Roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr” (Ef 5, 9).

Știm că nu trăim într-o lume ideală și natura umană are multe răni și umbre întunecate pe chipul său îmbătrânit, însă rămâne mereu nealterat în ea liberul arbitru și alegerea, ca mijloc de vindecare și salvare la îndemâna fiecăruia. Prin alegere – ca modalitate de realizare –, omul devine mai uman și cumulul de bine realizat pentru celălalt îi dă măsura omeniei sale. Omenia este cea care îl face pe om să fie frumos și luminos și prin această omenie omul își manifestă credința.

Printre darurile Spiritului Sfânt revărsate în om, sunt de recunoscut cele pe care le regăsim menționate de sfântul Pavel, atunci când le amintește creștinilor din comunitatea galatenilor de statutul și misiunea lor. El spune că „rodul spiritului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credință, blândețe, înfrânare, curăție” (Gal 5, 22). Toate aceste roade își revarsă lumina lor nu numai asupra persoanei care le manifestă și le aplică în raportul cu celălalt, ci și asupra interlocutorului și beneficiarului. Niciunul dintre aceste roade nu-i face rău celuilalt, nu-l desconsideră și nu îi lezează demnitatea. Într-o societate concurențială, care și-a stabilit ca țintă bunăstarea materială și mai uită de valorile spirituale ce îl fac pe om să fie mai uman și omenos, nu ar trebui să lipsească acele voci și persoane care să actualizeze aceste daruri. Creștinul este acela care nu uită de demnitatea și misiunea sa în mijlocul controverselor și contrastelor atât de diferite în care se află el însuși implicat ca parte a umanității de care aparține.

Experiența contrastelor acestui an, cu toate neajunsurile lui, poate totodată să ajute comunitatea creștină în parcursul ei viitor. Ține de fiecare dintre membrii ei, de noi toți, cum alegem să ne aducem aportul la binele comun, cultivând dorința de implicare în propria comunitate pentru a da mărturie de darul Crăciunului, pe care l-am primit.

Cu aceste gânduri și îndemnuri Vă însoțesc pe toți, dorindu-Vă Sărbători frumoase și împlinite, în pace și bucurie, împreună cu un An Nou binecuvântat!

†Vasile

episcop

     Dată în 25 Decembrie, la Baia Mare,

     Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2020.