Iubiți credincioși și credincioase,
Sărbătoarea Crăciunului ne oferă și în acest an fericita ocazie de a-i mulțumi Domnului pentru marele dar al nașterii Fiului Său. Acest dar nespus de prețios, pe care Biserica l-a primit și pe care îl actualizează în celebrarea sărbătorii, este oferta de mântuire a Tatălui ceresc pentru noi oamenii. Doar răspunsul pozitiv al omului care caută în inima sa sensurile profunde ale existenței, poate percepe cu adevărat măreția sărbătorii și bucuria darului care o însoțește.
Născut din Fecioara Maria la plinirea timpului, Cel ce este mai înainte de veci, vine în întâmpinarea fiecărui om din lumea aceasta și așteaptă să fie primit, găzduit și iubit. În această perioadă a anului, ospitalitatea și generozitatea sunt mai vizibile în atitudinile și gesturile multor oameni, care primesc colindătorii cu bucurie, sau împart din cele necesare semenilor lor, pentru a se bucura cu toții de Crăciun.
Sfântul apostol Pavel scriindu-le creștinilor din Colose, mulțumește Tatălui ceresc pentru darul făcut creștinilor, trecându-i din întuneric la lumină în Împărăția Fiului iubirii Sale, dorind astfel să ne comunice starea, statutul și demnitatea de care se bucură cei ce l-au primit pe Hristos. Crăciunul este raza de lumină ce se revarsă peste întunericul lumii și vine în ajutorul minții omului, a rațiunii, pentru a înțelege că are nevoie de lumina credinței pentru a se îmbogăți în cunoaștere și iubire.
Iată ce ne spune Sfânta Scriptură despre nașterea lui Isus și despre modestele condiții în care își începe viața în trup: s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem (..) ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Iar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască și a născut pe Fiul Său Cel Unul Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu era loc pentru ei în casa de oaspeți. (Lc.2,6-7)
Doresc a vă propune în sărbătoarea acestui an să aprofundăm meditația noastră, pornind de la aceste ultime cuvinte: nu era loc pentru ei în casa de oaspeți.
Sfânta Fecioară și dreptul Iosif erau oameni modești și prea săraci să fie primiți în locurile bune de cazare din Betleem și de aceea sunt nevoiți să se adăpostească la marginea orașului într-o peșteră care era folosită ca adăpost pentru animale. Aceste referințe ale sfântului Luca, își găsesc corespondență în ceea ce evanghelistul Ioan ne spune despre Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu: întru ale Sale a venit și ai Săi nu l-au primit (Io.1,11). Pentru Mântuitorul lumii, pentru că înAcesta au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (…)Toate s-au făcut prin El și pentru El (Col.1,16), nu este loc, ci este nevoit să-și găsească loc. Isus însuși o spune despre Sine în timp se vestește Evanghelia: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-și plece capul (Mt.8,20). Cel ce a fost răstignit în afara porților cetății, s-a și născut în afara orașului, în liniștea nopții, în adâncul necunoștinței oamenilor.
Toate aceste referințe ne trimit cu gândul la faptul că în persoana și mesajul lui Isus Hristos avem o răsturnare de valori, așa cum lumea le crease și cunoscuse până atunci. Încă de la începutul parcursului Său pământesc, El nu aparține acelui ambient important și puternic propus de logica lumii, care face ca persoanele să fie importante în funcție de nația din care provin, sau din statutul aristocrat pe care l-ar avea. De asemenea, El nu poate miza pe puterea financiară în rezolvarea problemelor și nici pe traficul de influență atât de răspândit în practica cotidiană. Tocmai acest om, irelevant pentru mulți și fără putere pentru alții, se descoperă a fi cu adevărat Puternic, Cel de care totul va depinde la sfârșit. Credința creștină este atașament față de acest copil dumnezeiesc, în care recunoaște puterea iubitoare și milostivă a Tatălui ceresc. Urmându-l pe El, creștinul trebuie să-și amintească mereu că este o datorie a sa pentru a deveni autentic, să iasă din logica dominantă a lumii în care trăiește și să intre în lumina adevărului care să-l conducă pe calea dreptății. Această schimbare continuă a minții, rămâne o provocare pentru fiecare creștin, deoarece el continuă să trăiască în lume, în societatea curentelor și ideologiilor predominante. Conformarea cu majoritatea se prezintă de cele mai multe ori a fi cale mai ușoară și abdicarea de la propriul crez nefiind apoi decât o simplă consecință. O luptă spirituală este mereu în act și bătălia o dă fiecare persoană pentru ea însăși și pentru sufletul său iubitor de Dumnezeu și dăruit lui Hristos căruia dorește să-i aparțină.
Dragi credincioși și credincioase,
Anul jubiliar al Milostivirii a început, Porțile Sfinte au fost deschise și toți credincioșii sunt invitați să pășească cu încredere în acest nou an pentru a fi milostivi precum este Tatăl (Lc.6,36). Așa cum ne propune Papa Francisc, acest An Sfânt se dorește a fi un moment extraordinar de har și de reînnoire spirituală[1] pentru toți credincioșii care răspund chemării Bisericii de a-și îndrepta și mai mult atenția asupra lui Isus, chipul milostivirii Tatălui, pentru a fi ei înșiși semnul iubirii lui Dumnezeu în familiile, comunitățile și societatea în care trăiesc.
O societate divizată de opțiunile și apartenențele la diferitele grupuri etnice, politice și religioase, are nevoie de punți de legătură și de semne vizibile ale posibilului limbaj comun. Milostivirea este această limbă comună pe care toți oamenii o înțeleg, chiar dacă nu toți o vorbesc. Însușită și trăită la nivel personal, milostivirea și actul de caritate devine mărturisire de credință și se exprimă ca dragoste în acțiune. Ea depășește orice barieră etnică și confesională, țintind spre ceea ce este important și esențial: persoana umană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
În eparhia noastră vom avea deschise pe durata întregului An jubiliar două porți sfinte ale Milostivirii la cele două biserici parohiale din orașele reședință de județ, Baia Mare și Satu Mare. Toți credincioșii sunt așteptați să treacă prin poarta sfântă, acolo unde le este mai ușor de ajuns, fie la biserica Sfânta Maria, fie la Sfinții arhangheli Mihail și Gavril pentru a putea experimenta iubirea lui Dumnezeu care consolează, care iartă și dăruiește speranță.[2] Trecând prin poarta sfântă ne vom lăsa îmbrățișați de milostivirea lui Dumnezeu și ne vom angaja să fim milostivi cu alții, așa cum Tatăl este cu noi.
Pentru a ajunge la aceste locații ar fi de dorit să se organizeze pelerinaje pentru a redescoperi și a gusta din roadele lor. Pelerinajul, spune Papa, este un semn special în Anul Sfânt, pentru că este icoană a drumului pe care fiecare persoană îl parcurge în existența sa. Viața este un pelerinaj și ființa umană este viator, un pelerin care parcurge un drum până la ținta râvnită (…) El va fi un semn al faptului că și milostivirea este o țintă la care trebuie să se ajungă și care cere angajare și jertfă.[3]
Toate aceste acțiuni și activități pe care Biserica ni le propune sunt menite să ne angajeze pe calea scurtă spre inima noastră pentru a o înfrumuseța cu virtutea milostivirii. A avea o inimă milostivă este mai mult decât simplul gest de caritate pe care îl facem celor ce întind mâna. Pentru a dobândi o atare stare interioară, care să ne permită să vedem și să simțim nevoia celuilalt, avem nevoie de rugăciune și de ascultarea Cuvântului Sfintei Scripturi. O inimă milostivă nu este niciodată indiferentă, și chiar dacă nu va putea oferi mai mult decât un simplu zâmbet, va fi întotdeauna dispusă la dialog. Drumul spre dobândirea inimii milostive trece prin sfânta Taină a Mărturisirii. Cine se apropie cu încredere și convingere de această sfântă Taină, gustă din bunătatea iertării lui Dumnezeu și înțelege din experiența proprie a celui iertat, milostivirea Tatălui. Nu vom putea fi mai buni, mai milostivi și iertători, dacă nu vom fi gustat noi înșine din bunătatea, milostivirea și iertarea lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși și credincioase,
Isus s-a născut în condițiile modeste ale peșterii din Betleem și aceasta pentru că nu s-a găsit loc pentru ei în casa de oaspeți. Primit cu dragoste de mama Sa Maria și de sfântul Iosif a fost înfășat și culcat în iesle, neavând altceva la dispoziție decât locul de hrană al necuvântătoarelor. Pornind de la acest fapt descris de Scriptură, sfântul Augustin[4]spune că încă de la început Isus se oferă ca hrană, fiind Pâinea cea adevărată coborâtă din cer. Hrănindu-se din credință, omul înțelege mai ușor chemarea sa la veșnicie în viața cea fericită pe care o caută în toate alegerile particulare pe care le face. În credință se deschid ochii minții pentru a vedea ceea ce este important și esențial. Există multe periferii existențiale, de la oamenii săraci care trăiesc mereu la marginea societății, până la lucrurile importante pentru noi înșine pe care le-am lăsat deoparte. Să ne gândim la faptul că mulți oameni își neglijează familia și astfel periclitează unitatea ei. Să ne gândim de asemenea că nu avem ochii pentru valori autentice și le înlocuim cu ușurință de ceea ce ne este servit în ambalaj strălucitor. Nu avem suficient timp pentru părinți și îi apreciem mai mult după ce nu mai sunt printre noi. Oamenilor valoroși din comunitate sau societate, le recunoaștem mai bine meritele după ce ne-au părăsit. Ce să mai spunem despre faptul că adesea suntem nerecunoscători și de multe ori amintirea devine prea târzie pentru a recupera și toate acestea pentru că ochii noștri sunt ținuți să nu vadă. Centrul ajunge periferie, însă și periferia tinde spre centru atunci când ne regăsim în valorile creștine.
Sărbătoarea Crăciunului este ziua bucuriei pentru că dincolo de limitele și slăbiciunile omului tuturor timpurilor, Domnul se naște în trup pentru noi, dăruindu-se în chipul nevinovat al copilului Isus. Iubirea lui Dumnezeu este nemărginit de mare și nepătrunsă de mintea omului, însă este simțită și recunoscută în actul milostivirii.
Maica Tereza de Calcutta înființând ordinul religios al Misionarelor Carității a dorit să facă cunoscută iubirea milostivă a lui Dumnezeu și în primele Reguli, identifica această specială misiune, spunând: Scopul specific este de a-L duce pe Isus în casele și pe străzile mahalalelor, printre bolnavi, muribunzi, cerșetori și copii ai străzii. Bolnavii vor fi îngrijiți, pe cât posibil, în casele lor sărace. Copiii vor avea o școală în mahala. Cerșetorii vor fi căutați și vizitați în bordeiele lor din afara orașului sau pe străzi.[5]
Cuvintele Mântuitorului din pilda judecății de apoi care îi invită pe cei milostivi să stea de-a dreapta Sa pentru că au săvârșit faptele milei trupești îi surprinde până și pe aceștia, nerealizând că pentru Domnul au făcut ceea ce celorlalți au oferit: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie mi-ați făcut (Mt.25,40).
Iubirea lui Dumnezeu ne surprinde pe fiecare dintre noi în sărbătoarea Crăciunului și ne găsește în locul și starea în care suntem. Ne rămâne să o primim și să nu ne îndoim de ea, așa cum sfânta călugăriță din Calcutta nu s-a îndoit nici o clipă, ci a încercat să-i convingă și pe alții, începând cu surorile din Congregația ei: Isus vrea să vă spun din nou… cât de mare este iubirea Lui pentru fiecare dintre voi – mai presus decât v-ați putea voi imagina… Nu numai că vă iubește, dar chiar mai mult – tânjește după voi. Îi lipsiți atunci când nu Îi sunteți aproape. Îi este sete de voi. Vă iubește întotdeauna, chiar și atunci când nu vă simțiți vrednice de iubirea Lui.[6]
Cu aceste gânduri, îmi îndrept privirea spre fiecare dintre dumneavoastră bunii credincioșii ai eparhiei noastre, dorindu-vă tuturor: Sărbători fericite de Nașterea Domnului și un An Nou binecuvântat, milostiv și îmbelșugat!
Doritor de tot binele,
†Vasile
Episcop greco-catolic de Maramureș
Dată în reședința noastră din Baia Mare în Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2015.
[1] Papa Francisc, Misericordiae vultus, nr.3
[2] ibidem
[3] idem nr.14
[4] cfr. Benedict XVI, Copilăria lui Isus, pag.82
[5] Maica Teresa, Vino, fii Lumina mea, Scrierile personale ale ”Sfintei din Calcutta”, pag.73
[6] idem, pag.72