Miercuri, 25 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Aflat în vizită de lucru la primul centru care funcționează pentru primirea refugiaților la Sighetul Marmației, mănăstirea CMD, duminică, 27 februarie 2022, Preasfințitul Vasile Bizău a transmis un mesaj de încurajare și bun venit celor care urmează să vină aici:

„Dorim să încurajăm și să fim solidari cu frații noștri care fug din calea războiului și facem tot posibilul ca șederea lor în structurile de pe teritoriul Eparhiei noastre să fie cât mai confortabile pentru ei. Fugind de acasă spre necunoscut, nu e totuna să fii primit sau să fii bine primit, așa că ne angajăm să oferim tot ceea ce putem pentru ca aceste persoane vulnerabile din toate punctele de vedere, în aceste momente dificile, să găsească în noi sprijin fizic, psihic și spiritual, să se simtă la adăpost, dar și în siguranță atât timp cât se opresc aici”.

La întâlnirea de lucru de la Sighet au participat, alături de Episcopul de Maramureș: pr. vicar pentru ucraineni Colopelnic Vasile, pr. protopop de Sighet Iusco Vasile, pr. director Caritas Maramureș – Dunca Gheorghe, superioara generală CMD - sora Teodorina, superioara comunității CMD din Sighet - sora Adriana. Din partea Primăriei Sighet a fost prezentă doamna viceprimar Daniela Maria Onița-Ivașcu, care a mulțumit Preafințitului și surorilor pentru că sunt primii care au sărit în ajutorul refugiaților ajunși în oraș.

Cu această ocazie s-au stabilit locațiile de pe teritoriul Eparhiei care se mai pun la dispoziție pentru a primi persoane venite din Ucraina.

De asemenea, în fiecare parohie, preoții au deschis liste cu familiile care pot oferi cazare în cazul în care locurile din aceste centre se vor epuiza, liste care vor fi centralizate la Episcopie.

Biroul eparhial de presă

 

 

  

De două zile, mai precis de la începutul războiului în Ucraina, 24 februarie 2022, casa Surorilor Maicii Domnului de la Sighetu Marmației s-a făcut gazdă primitoare pentru mamele cu copii refugiați care sunt preluați cu ajutorul voluntarilor primăriei Sighet de la granița cu Ucraina și aduși aici pentru a fi la adăpost și în siguranță.

„Am închis serviciul nostru de tip after school, ne explică sora Teodorina, superioara generala CMD, și vom lucra în primirea și adăpostirea refugiaților atât timp cât va fi nevoie”. Sora Adriana, superioara comunității din Sighet ne spune că aici sunt adăpostite mame cu copii care tranzitează zona: „Ieri am avut în jur de 50, azi sunt mai puțini pentru că deja au plecat cu autocare și unii au fost duși de voluntari la aeroport. Vor să ajungă în țări precum Cehia, Polonia, Franța, Italia...”. Sunt așteptate în continuare alte persoane care trebuie să ajungă aici, așa că fiind schimb continuu, munca este foarte multă iar surorile au nevoie de voluntari care să le ajute și pe partea de curățenie în camere și în interiorul structurii. 

Mobilizarea locuitorilor de aici și din împrejurimi însă este impresionantă; se donează alimente, produse de igienă și ei înșiși se pun la dispoziția surorilor pentru a ajuta, în limita timpului disponibil, cu ce au nevoie în această situație fără precedent, când munca și situațiile de rezolvat sunt mult peste puterea comunității. Mai este mare nevoie însă de un numar mare de voluntari care să lucreze efectiv în structură pentru a face ca zilele petrecute aici de către persoanele care fug din calea războiului să fie puțin mai bune. 

„Mulțumim din suflet surorilor și vouă tuturor pentru ceea ce faceți pentru noi” ne-a spus Lesia, o doamnă de 40 de ani ajunsă aici cu cei doi copii de opt și șapte ani, care cu durere în suflet s-a lăsat convinsă de soțul ei să plece din Ucraina. „Soțul ne-a lăsat la graniță pentru că bărbații nu au voie să treacă și acum așteptăm un prieten care vine să ne ducă în Italia”, povestește Lesia. Și continuă: „Ajunși la graniță, nu știam ce vom face și iată aici, la surori trăim un miracol: avem pat, mâncare, căldură, suntem îngrijiți”. La fel mulțumește din suflet surorilor și Vitalina, o doamnă care a ajuns aici cu fetița de 11 ani și care dorește să ajungă în Polonia unde are fiul la facultate. După fiecare frază au lacrimi în ochi, de mulțumire și de disperare, neștiind ceea ce va urma și ce se va întâmpla mai ales cu cei rămași acasă: soții care nu au voie și părinții, persoane mai în vârstă, care refuză să-și părăsească țara.

Au ajuns azi aici doamne foarte tinere, cu copii de câteva luni, pentru care surorile au deja stocuri de scutece, lapte praf, sticluțe și biberoane.

În ce privește organizarea și hrana, prânzul le este oferit de Primăria Sighet, iar Asociația Caritas Greco-Catolic Maramureș oferă cina și se angajează să plătească, în limita fondurilor, facturile de utilități, care nu vor fi deloc mici, deoarece surorile țin să ofere confort mamelor cu copii mici, așa că nu fac economie de căldură. Așadar, cei care doresc să ajute cu alimente pentru mic dejun sau produse de igienă sunt rugați să le transporte la casa surorilor CMD din Sighetul Marmației (Strada Bogdan Voda nr 178), iar cei care doresc să facă o donație în bani, o pot face în contul: RO85RNCB0182034154220001 – Asociația Diecezană Caritas Greco-Catolic Maramureș – CIF. 11326615.

Pe teritoriul Eparhiei noastre, se pregătesc să mai primească refugiați Surorile Benedictine de Caritate din Sighet, Ordinul Fraților Minori Capucini din Sighet și structurile Eparhiei din Strâmtura și Vișeu, centre care vor fi administrate de asociația Caritas. În acest scop, Caritas Greco-Catolic Maramureș este în căutare de persoane voluntare, vorbitoare de limba ucraineană, care să ajute la administrarea centrelor.  

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

 

Vineri, 18 februarie 2022, se împlinesc zece ani de la conferirea demnității de Cardinal Preafericitului Părinte Lucian Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Preafericitul Lucian Mureşan devenea astfel cel de-al treilea cardinal român al Bisericii Catolice, după Fericitul Iuliu Hossu, creat cardinal „in pectore” la 28 aprilie 1969, de către papa Paul al VI-lea, și Cardinalul Alexandru Todea, ridicat la această demnitate la 28 iunie 1991, de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, marchează cei zece ani de cardinalat ai Preafericitului Părinte Lucian Mureșan printr-o celebrare liturgică, oficiată de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, vineri, 18 februarie, începând cu ora 8:00. Evenimentul va fi transmis în direct prin intermediul canalului YouTube Radio BLAJ TV ONLINE și Maria TV.

Anunțul privind conferirea demnității de Cardinal Preafericitului Părinte Lucian Mureșan a fost făcut în data de 6 ianuarie 2012, de către Papa Benedict al XVI-lea. Sfântul Părinte anunța atunci numirea a 22 de noi membri ai Colegiului Cardinalilor, care proveneau din diferite părți ale lumii. Despre Cardinalul Lucian, Suveranul Pontif declara: „Am decis să ridic la demnitatea de cardinal un venerat episcop, care își desfășoară slujirea de păstor şi părinte al unei Biserici”.

Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și-a primit însemnele de cardinal în data de 18 februarie 2012, la Vatican, în cadrul Consistoriului Ordinar Public, din Bazilica „Sfântul Petru”, alături de ceilalți 21 de noi cardinali ai Bisericii Catolice. La momentul liturgic indicat, fiecare cardinal a urcat la altarul Confesiunii Sfântului Apostol Petru, unde a primit bereta roșie, simbol al dăruirii până la vărsarea sângelui din dragoste față de Biserică, inelul de cardinal, având încrustate figurile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și o stea ce o reprezintă pe Maica Domnului, precum și decretul de numire, continuând numele bisericii al cărei titular devenea noul cardinal și care pentru Preafericitul Lucian este biserica „Sfântului Atanasie” de la Roma.

Cardinalul Lucian declara atunci că „această demnitate reprezintă un semn al recunoașterii importanței Bisericii Române Unite și a rolului ei în formarea conștiinței naționale și în promovarea valorilor creștine în sânul neamului nostru. (…) Această numire consider că este adresată în primul rând jertfei martirilor și a întregii noastre Biserici, care au plătit cu sângele prețul fidelității față de Cristos și față de Biserica Sa.”

Evenimentele din urmă cu zece ani au însuflețit puternic comunitatea greco-catolică românească. În după-amiaza aceleiași zile, Cardinalul Lucian a primit, în foaierul Aulei „Paul al VI-lea” din Vatican, și a binecuvântat sutele de credincioși veniți cu acest prilej din România, din toate eparhiile greco-catolice, precum și din diaspora. Sute de pelerini din Blaj și din țară au ținut să participe la acest moment deosebit al Bisericii Române Unite, alături de oficialități locale, județene, naționale și de reprezentanți ai Statului Român în Italia. Seara a fost organizată, la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, o recepție oferită în cinstea noului Cardinal român, iar Preafericitul Cardinal Lucian le-a mulțumit, cu această ocazie, autorităților prezente și tuturor invitaților.

Manifestările de la Vatican au continuat duminică, 19 februarie 2012, când Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Sfânta Liturghie în Bazilica „Sfântul Petru” împreună cu noii cardinali. Tot atunci, în cadrul rugăciunii „Angelus”, Sfântul Părinte s-a adresat sutelor de pelerini prezenți la Roma pentru această sărbătoare, rostind în limba română: „Salut pelerinii de limbă română veniți la Roma pentru Consistoriu. Rugăciunea la Mormintele Apostolilor să vă întărească credința și entuziasmul de a vesti Evanghelia”.

Luni, 20 februarie 2012, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a acordat o audiență generală noilor Cardinali şi tuturor pelerinilor veniți din întreaga lume în Cetatea Eternă, pentru acest eveniment. Cardinalul Lucian i-a mulțumit Sfântului Părinte pentru această mare onoare acordată Bisericii Greco-Catolice şi României, oferindu-i în dar o icoană a Bunului Păstor.

Papa Benedict al XVI-lea, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite și credincioșilor prezenți, a rostit din nou în limba română următoarele cuvinte: „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureșan și pe voi toți, credincioși din România, care ați dorit să vă strângeți în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român și Patria voastră, legată acum și mai mult de Sediul Sfântului Petru! Binecuvântarea mea să vă susțină mereu”.

Ajuns la venerabilă vârstă de 90 de ani, Cardinalul Lucian a cunoscut atât perioada de persecuție a Bisericii Greco-Catolice, cât și cea de recunoaștere și revigorare spirituală după 1990. Din cauza confesiunii sale greco-catolice, Cardinalul Lucian a fost exmatriculat, la presiunea autorităților comuniste, din Facultatea de Teologie Romano-Catolică și și-a desfășurat activitatea de preot în clandestinitate timp de 25 de ani. Deoarece a rămas fidel Bisericii Romei, Cardinalul Lucian a fost persecutat de autorități până la căderea regimului comunist, în 1989. Deși a urmat școala de ofițeri de aviație, a fost trimis, pe durata stagiului militar, la detașamentul de muncă de la Bicaz, la construcția primei hidrocentrale din țară. Și-a găsit apoi greu un loc de muncă, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat, mai întâi într-o carieră de piatră, iar apoi la Drumuri și Poduri, până la pensionare, în 1990.

După evenimentele din decembrie 1989, Cardinalul Lucian a fost numit Episcop de Maramureș în martie 1990, iar din data de 4 iulie 1994 a devenit Arhiepiscop al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. În timpul păstoririi Sale, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost ridicată la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră (2005), a fost început și finalizat procesul canonic de beatificare a celor șapte Episcopi Martiri greco-catolici. A susținut demersurile pentru aducerea în țară, de la Roma, a rămăşițelor pământești ale Episcopului Ioan Inocenţiu Micu în Catedrala Blajului, ctitorită de acesta. Tot în timpul arhipăstoririi Cardinalului Lucian a avut loc istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România, în zilele 7-9 mai 1999. Dar momentul culminant ca Întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, l-a reprezentat vizita istorică a Papei Francisc la Blaj, în data de 2 iunie 2019, când Sfântul Părinte a oficiat, împreună de Preafericirea Sa, pe Câmpia Libertății, Liturghia de Beatificare a celor șapte Episcopi greco-catolici români, martiri în timpul regimului comunist din țara noastră.

Prin viața oferită lui Cristos și Bisericii Romei, Cardinalul Lucian este un vrednic urmaș al figurilor celor mai reprezentative din Biserica Română Unită cu Roma, Episcopi, Corifei ai Școlii Ardelene, generația 1848 și cea a Marii Uniri, până la cea a Fericiților Episcopi martiri în timpul regimului comunist.

Întru mulţi şi binecuvântați ani, Preafericite Părinte Cardinal Lucian!

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

În cea de-a 30-a Zi Mondială a Bolnavului, vineri, 11 februarie 2022, Biserica întreagă s-a rugat pentru toți cei aflați în suferință, dar și pentru personalul medical, pentru toți cei care, într-un fel sau altul, muncesc zi de zi pentru a face viața persoanelor bolnave puțin mai bună.

„Ne-ar fi plăcut să fim acolo, să ne rugăm la spital, să fim mai aproape și fizic de cei ce sunt bolnavi”, a afirmat PS Vasile Bizău la finalul oficiului Sfântului Maslu, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare.       

Preasfințitul a explicat modul în care o persoană se comportă atunci când este în suferință: „Atunci când o persoană este bolnavă apelează la ajutorul celor din jur, din familie, apelează la medici și la ajutorul lui Dumnezeu. Noi ne-am adunat aici pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru cei bolnavi. Pentru că, acolo unde sufletul omului este sănătos, boala este suportabilă”. Și explicând valoarea rugăciunii, Ierarhul a afirmat: „Rugăciunea este ajutorul cel mai mare pe care putem să-l dăm, în calitate de fii ai Bisericii, celor care sunt frații și surorile noastre”. Iar adresându-se medicilor și personalului din spitale, PS Vasile a îndemnat la a munci cu profesionalism dar și cu umanitate, îndemnând la speranța creștină persoanele aflate pe patul de spital și astfel „progresul vindecării va fi mai mare”.

La rugăciunea Maslului au participat numeroși preoți din Eparhie, precum și numeroși credincioși, care la final au putut să primească ungerea cu ulei binecuvântat.

Ziua Mondială a Bolnavului este organizată anual de către Misiunea Greco-Catolică Spitale, capelan - pr. Mihai Şimonca.

Biroul eparhial de presă

Cu ocazia celei de-a XXX-a ediție a Zilei Mondiale a Bolnavului, instituită de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, Misiunea Greco-Catolică Spitale Baia Mare are bucuria de a vă invita să participaţi la programul de rugăciune dedicat tuturor persoanelor bolnave, care se va oficia la Biserica Sf. Maria din Baia Mare în data de 11.02.2022.

Cu ocazia acestui eveniment se va celebra Taina Sfântului Maslu la ora 17:00, urmat de administrarea acestui Sacrament tuturor bolnavilor prezenți la oficiu.

Participarea Dumneavoastră ne onorează în această zi ce ne dorim să fie pentru toţi o înnoire a inimilor noastre pentru slujirea celor aflaţi în suferinţă!

Vă aşteptăm cu drag!

Cu deosebită consideraţie,

Pr. Capelan Mihai Bogdan Șimonca


 

 „În această frumoasă sărbătoare, la 40 de zile după Nașterea Domnului, Biserica ne propune să contemplăm cu ochii minții și ai credinței prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru, în toate etapele vieții”, a afirmat PS Vasile în omilia rostită de sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, miercuri 2 februarie, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare. Sărbătoarea fost dublată de faptul că ordinele religioase și un sobor de preoți s-au adunat aici pentru a se ruga împreună de Ziua Vieții Consacrate, celebrată anual în această dată.

„Doar cu ajutorul Spiritul Sfânt, prin puterea credinței, putem să-L recunoaștem pe Dumnezeu în evenimentele pe care le trăim”, a spus Ierarhul și a explicat cum „perspectiva și sensul vieții se schimbă acolo unde este prezent Spiritul Sfânt”.

„Ne bucurăm astăzi de ziua dedicată persoanelor consacrate, a celor care și-au dăruit viața în totalitate spre slujirea Bisericii, căutarea lui Dumnezeu și căutarea mântuirii proprii. Este o sărbătoare care amintește de planul pe care Dumnezeu îl sădește în suflet și omul este deschis cu urechea sufletului și-I lasă spațiu în viața lui...”, a spus Preasfințitul, explicând cum, asemenea dreptului Simeon, e nevoie să așteptăm cu răbdare și speranță să-L întâlnim Dumnezeu. A vorbit despre virtutea răbdării în speranță, care trebuie exercitată în cele 3 dimensiuni ale vieții noastre: în viața personală, în viața comunitară și în relația cu lumea în care trăim. „Învățăm din răbdarea Domnului că nu trebuie să luăm imediat ce ni se cuvine, ci să așteptăm timpul Domnului, atunci când ne va fi dăruit ceea ce este al nostru”, cu toate că trăim în zilele noastre o foarte accentuată și frecventă lipsă de răbdare, când totul trebuie să vină imediat. În viața de familie sau cea comunitară, răbdarea înseamnă „tăria sufletului de a lua asupra ta neputința sau limita celuilalt, a da timp la ceea ce nu poate fi rezolvat sau înțeles imediat”. Răbdarea în raport cu lumea înseamnă a-ți urma calea cu toate că uneori nu mergi în același sens cu ceilalți, nu poți trăi statornic dacă ești mereu în comparație cu lumea, a explicat Ierarhul, afirmând: „Dacă lumea merge pe contul ei, noi să rămânem, în răbdare, ancorați în promisiunea lui Dumnezeu! Promisiunea lui Dumnezeu este fundamentul speranței noastre” și pentru asta se cuvine să-I mulțumim.

La final, Preasfințitul Vasile a felicitat și a urat „La mulți ani, cu multe haruri de la Dumnezeu, putere de muncă și lumină!”, tuturor congregațiilor religioase, preoților și persoanelor consacrate din Eparhie, în sărbătoarea dedicată lor.

Biroul eparhial de presă

 

Luni, 31 Ianuarie 2022 00:00

2 februarie – Ziua Vieții Consacrate

Miercuri, 2 februarie 2022, de sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, Biserica Catolică marchează cea de-a 26-a Zi mondială a Vieții Consacrate.

La Baia Mare, Congregațiile Religioase de pe teritoriul Eparhiei vor marca această zi specială participând împreună la Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, de ora 10:00. 

Suprapunându-se cu parcursul sinodal, Ziua Vieții Consacrate este dedicată și îndeamnă la participare. ”Nimeni să nu spună: nu mă privește”: „Persoanele consacrate sunt îndemnate, să facă propria parte, să participe, întocmai, din convingerea că ”nimeni să nu se excludă, nici să se simtă exclus de la acest drum; nimeni să nu se gândească: nu mă privește. Tuturor se cere să intre în dinamismul de reciprocă ascultare, condus la toate nivelurile Bisericii, implicând întregul popor al lui Dumnezeu”, citim în scrisoarea transmisă de către Congregația pentru Institutele de Viaţă Consacrată tuturor persoanelor consacrate.

Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct la Radio Maria.

Biroul eparhial de presă

 

Papa Francisc a spus duminică, 23 ianuarie 2022, că urmărește cu îngrijorare evoluția crizei din Ucraina și a cerut credincioșilor să participe miercuri, 26 ianuarie a.c., la o Zi de Rugăciune pentru Pace. ”Cine urmărește atingerea scopurilor proprii în dauna celorlalți își disprețuiește vocația de om”, a remarcat pontiful.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă

23 ianuarie 2022 – Vatican News. La rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 23 ianuarie a.c., papa Francisc s-a declarat îngrijorat de evoluția situației din Ucraina și a îndemnat credincioșii să participe miercuri, 26 ianuarie a.c., la o Zi de Rugăciune pentru Pace.

Papa Francisc: ”Urmăresc cu preocupare creșterea tensiunilor care amenință să dea o nouă lovitură păcii în Ucraina și pun în discuție securitatea pe Continentul european, cu repercusiuni chiar mai ample. Fac un apel stăruitor către toate persoanele de bună voință să înalțe rugăciuni la Dumnezeul cel atotputernic pentru ca orice acțiune și inițiativă politică să fie în serviciul fraternității umane mai mult decât în serviciul intereselor parțiale. Cine urmărește să-și atingă scopurile în dauna celorlalți disprețuiește propria vocație de om, pentru că toți am fost creați frați. De aceea, și chiar cu îngrijorare, date fiind tensiunile actuale, propun ca miercurea viitoare, 26 ianuarie a.c., să fie o Zi de Rugăciune pentru Pace”.

 

Sursa: https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2022-01/ucraina-papa-francisc-propune-o-zi-de-rugaciune-pentru-pace.html

Foto: Vatican Media

În luna ianuarie, membrii asociației Reuniunea Mariană din cadrul Eparhiei noastre se adună în cadrul Întâlnirii generale de început de an, la Biserica Sf. Cruce din Baia Mare, sub coordonarea directă a părintelui spiritual al R M, Pr. Ioan Fîrte. În acest an, întâlnirea a avut loc luni, 10 ianuarie.

După cum știm, activitatea acestei asociații se desfășoară în conformitate cu Statutul Reuniunii Mariane (ediția 2007), Calendarul Liturgic anual și cu binecuvântarea PSS Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Programul propus pentru anul acesta a inclus și o dezbatere cu privire la parcursul sinodal demarat în biserica universală „Pentru o Biserică sinodală - comuniune, participare și misiune”Prima etapă, aceea de consultare/ascultare și discernământ în Bisericile locale (din octombrie 2021 până în august 2022).

            În secțiunea dedicată temei anuale de strădanie pentru o trăire creștină cu devoțiune specială față de Preacurata Fecioară Maria, părintele spiritual al Reuniunii a alăturat temei sinodale Cuvântul scriptural ”Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Cristos” (Gal 6,2).

Temele trimestriale propuse marianistelor spre meditare pentru anul acesta, în parohiile lor, sub îndrumarea neobosită a părinților-preoți, sunt cele cu privire la femeia creștină. Ea trebuie să fie temătoare de Dumnezeu, lucrătoare a carității în viața de familie, comunitate, Biserică, supusă întru frica lui Cristos, vas ales al Domnului spre buna mărturisire în viața de zi cu zi.

În secțiunea dedicată Sinod 2021-2023, pr. dr. Angel Zareczki a subliniat faptul că prin participarea noastră consultativă directă la acest Sinod, Sfântul Părinte Papa Francisc dorește să știe care este viitorul Bisericii universale, cum putem ”Să mergem împreună!”, să ne legăm rănile, să stimulăm încrederea, să stabilim noi relații, într-o societate care, iacătă, s-a dezechilibrat; într-o societate în care suferința, frica, tensiunea globală și multe alte rele planează asupra noastră. Dar într-o Uniune Europeană care a desemnat anul 2022 ca fiind ”Anul European al Tineretului”. Centrul nostru este și trebuie să fie întotdeauna Domnul nostru Isus Cristos. Așadar trebuie să îl căutăm, să descoperim drumul împreună, prin Convertire. Iar marianistele, fiind sub protecția Fecioarei Maria, trebuie să emane încredere deplină. Pentru că Fecioara Maria ne conduce la Isus!

Alături de membrii Reuniunii au fost invitați și reprezentanți ai celorlalte asociații de laici din cuprinsul Eparhiei respectiv Asociația generală a Românilor Uniți (AGRU), Asociațiile de tineret (ATCMM și Cercetașii munților), Pastorația familiilor, Caritas, Radio Maria. În fapt, invitația a fost deschisă tuturor: membri ai acestor asociații de laici, simpatizanților acestora, oricui dorește să ni se alăture în activitățile propuse pentru acest an sau să ne cunoască mai îndeaproape.

Ne străduim ca în Raportul nostru pentru Sinod, în forma sa finală, să se regăsească întregul și particularul prin onoranta colaborare cu Doamnele președinte ale RM din protopopiatele eparhiei noastre, respectiv d-na Anamaria Zbona (Țara Oașului), d-na Maria Vida (Satu-Mare), d-na Adina Iusco (Sighetu Marmației), d-na Cornelia Coman (Iza-Vișeu), d-na Valeria Pop (Baia Mare) și, nu în ultimul rând, d-na Lucia Ghișa-Președinta onorifică a Reuniunii Mariane a Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Se cuvine să încheiem așa cum ni se  sugerează în Vademecum/Ghidul oficial pentru Sinod: Un cuvânt de sinceră recunoștință pentru toți colegii marianiști care au contribuit, într-o formă sau alta, la organizarea și buna desfășurare acestui eveniment. Călăuziți de Spiritul Sfânt, noi alcătuim pietrele vii prin care Dumnezeu zidește Biserica pe care o dorește pentru mileniul al treilea. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, Regina Apostolilor și Maica Bisericii, să mijlocească pentru noi în timp ce străbatem împreună calea pe care Dumnezeu ne-o pune înainte. Ca și în încăperea de sus de la Rusalii, fie ca grija și mijlocirea ei maternă să ne însoțească pe măsură ce ne construim comuniunea unii cu alții și ne îndeplinim misiunea în lume. Cu ea, spunem împreună ca Popor al lui Dumnezeu: ”Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38).

Mirela Coman,

Preşedinta eparhială a RM

                                                                       

În luna ianuarie, membrii asociației Reuniunea Mariană din cadrul Eparhiei noastre se adună în cadrul Întâlnirii generale de început de an, la Biserica Sf. Cruce din Baia Mare, sub coordonarea directă a părintelui spiritual al R M, Pr. Ioan Fîrte. În acest an, întâlnirea a avut loc luni, 10 ianuarie.

După cum știm, activitatea acestei asociații se desfășoară în conformitate cu Statutul Reuniunii Mariane (ediția 2007), Calendarul Liturgic anual și cu binecuvântarea PSS Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Programul propus pentru anul acesta a inclus și o dezbatere cu privire la parcursul sinodal demarat în biserica universală „Pentru o Biserică sinodală - comuniune, participare și misiune”Prima etapă, aceea de consultare/ascultare și discernământ în Bisericile locale (din octombrie 2021 până în august 2022).

            În secțiunea dedicată temei anuale de strădanie pentru o trăire creștină cu devoțiune specială față de Preacurata Fecioară Maria, părintele spiritual al Reuniunii a alăturat temei sinodale Cuvântul scriptural ”Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Cristos” (Gal 6,2).

Temele trimestriale propuse marianistelor spre meditare pentru anul acesta, în parohiile lor, sub îndrumarea neobosită a părinților-preoți, sunt cele cu privire la femeia creștină. Ea trebuie să fie temătoare de Dumnezeu, lucrătoare a carității în viața de familie, comunitate, Biserică, supusă întru frica lui Cristos, vas ales al Domnului spre buna mărturisire în viața de zi cu zi.

În secțiunea dedicată Sinod 2021-2023, pr. dr. Angel Zareczki a subliniat faptul că prin participarea noastră consultativă directă la acest Sinod, Sfântul Părinte Papa Francisc dorește să știe care este viitorul Bisericii universale, cum putem ”Să mergem împreună!”, să ne legăm rănile, să stimulăm încrederea, să stabilim noi relații, într-o societate care, iacătă, s-a dezechilibrat; într-o societate în care suferința, frica, tensiunea globală și multe alte rele planează asupra noastră. Dar într-o Uniune Europeană care a desemnat anul 2022 ca fiind ”Anul European al Tineretului”. Centrul nostru este și trebuie să fie întotdeauna Domnul nostru Isus Cristos. Așadar trebuie să îl căutăm, să descoperim drumul împreună, prin Convertire. Iar marianistele, fiind sub protecția Fecioarei Maria, trebuie să emane încredere deplină. Pentru că Fecioara Maria ne conduce la Isus!

Alături de membrii Reuniunii au fost invitați și reprezentanți ai celorlalte asociații de laici din cuprinsul Eparhiei respectiv Asociația generală a Românilor Uniți (AGRU), Asociațiile de tineret (ATCMM și Cercetașii munților), Pastorația familiilor, Caritas, Radio Maria. În fapt, invitația a fost deschisă tuturor: membri ai acestor asociații de laici, simpatizanților acestora, oricui dorește să ni se alăture în activitățile propuse pentru acest an sau să ne cunoască mai îndeaproape.

Ne străduim ca în Raportul nostru pentru Sinod, în forma sa finală, să se regăsească întregul și particularul prin onoranta colaborare cu Doamnele președinte ale RM din protopopiatele eparhiei noastre, respectiv d-na Anamaria Zbona (Țara Oașului), d-na Maria Vida (Satu-Mare), d-na Adina Iusco (Sighetu Marmației), d-na Cornelia Coman (Iza-Vișeu), d-na Valeria Pop (Baia Mare) și, nu în ultimul rând, d-na Lucia Ghișa-Președinta onorifică a Reuniunii Mariane a Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Se cuvine să încheiem așa cum ni se  sugerează în Vademecum/Ghidul oficial pentru Sinod: Un cuvânt de sinceră recunoștință pentru toți colegii marianiști care au contribuit, într-o formă sau alta, la organizarea și buna desfășurare acestui eveniment. Călăuziți de Spiritul Sfânt, noi alcătuim pietrele vii prin care Dumnezeu zidește Biserica pe care o dorește pentru mileniul al treilea. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, Regina Apostolilor și Maica Bisericii, să mijlocească pentru noi în timp ce străbatem împreună calea pe care Dumnezeu ne-o pune înainte. Ca și în încăperea de sus de la Rusalii, fie ca grija și mijlocirea ei maternă să ne însoțească pe măsură ce ne construim comuniunea unii cu alții și ne îndeplinim misiunea în lume. Cu ea, spunem împreună ca Popor al lui Dumnezeu: ”Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38).

Mirela Coman,

Preşedinta eparhială a RM