Marți, 24 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că mai întâi M-a urât pe Mine (In 15,17). Aceste cuvinte din evanghelia de astăzi s-au împlinit, cuvânt cu cuvânt, în viața episcopilor martiri. I-a urât lumea, i-a urât un regim fără de Dumnezeu... Nu trebuie să uităm; a fost o prigoană asupra Bisericii și asupra poporului Român, pornită din afara țării noastre, pornită de acolo de unde regimul era instalat”, a afirmat Preasfințitul Vasile în omilia rostită de sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri (2 iunie 2021), în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare. Aflăm din mărturiile lor, în special ale Preasfințitului Iuliu Hossu, că, în perioada pregătirii eliminării lor, în anul 1948, durerea cea mai mare a fost pentru ei durerea sufletească de a fi fost trădați de către frați „durerea sufletească este cea mai mare în acest moment în care țara este înrobită, iar frații noștri (Ierarhi ortodocși), în numele Domnului, pe Câmpia Libertății de la Blaj, sărbătorind revoluția de la 1848, sărbătoare pregătită de autoritățile comuniste, fac invitația să ne unim. O durere, o jicnire, o durere sufletească atunci când frați de ai noștri creștini, într-o asemenea situație, când țara e înrobită, dau curs cererilor din afară și ne fac această propunere. Noi întotdeauna am căutat și căutăm unirea, dar unirea în Hristos, în înțelegere, unirea creștinească, nu sub amenințare, sub forță, sub teroare”.

Aceeași atitudine statornică și umilă au avut-o Episcopii și atunci când au renunțat la scaunele arhierești, când au refuzat alte scaune și funcții propuse. Ei și-au adus aminte că si Hristos a fost urât și acum e timpul lor să-l urmeze în suferință. „Ei ne reprezintă pe noi toți în demnitate, în rezistență, în statornicie. Ei ne reprezintă pe toți în fața Tatălui ceresc pentru că au apărat credința și unitatea Bisericii, au apărat demnitatea neamului nostru românesc. Pe ei nu avem voie să-i uităm, nici noi și nici frații noștri”.

Astăzi, Episcopii martiri sunt sfinții care mijlocesc pentru noi, Biserica locală din care ei provin, în fața Tronului Ceresc, sunt pentru noi modele de credință, sunt prezenți să ne ajute să discernem ceea ce este bine și ceea ce e rău, imoral. Noi avem nevoie de ei, „Iar în cinstirea de astăzi, această nevoie se manifestă pe deplin în această atmosferă sărbătorească, luminoasă, a ornatelor deschise, a păcii sufletului, a reînnoirii speranței”, a afirmat PS Vasile la finalul omiliei.

Episcopii Martiri au fost cinstiți cu fast la Baia Mare și printr-o seară de veghe petrecută în aceeași biserică, Sfânta Maria, în ziua precedentă sărbătorii, marți, 1 iunie 2021. În cadrul serii de rugăciune, părintele Laurențiu Costin a creionat profilul Episcopilor Martiri, pe care i-a numit „luminători de țară și popor”, persoane care au luptat pentru civilizarea națiunii, care au demonstrat apartenența poporului nostru la valorile creștine occidentale, persoane incomode pentru un regim totalitar care avea să se impună.

S-au jertfit ca și martiri în fața dictaturii pentru ca noi să avem azi libertatea de a ne exprima public credința. Pe ei, nu avem voie să-i uităm!

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Noi, ascultând dorința Fratelui Nostru cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Române, a mai multor confrați întru episcopat, precum și a multor credincioși, după ce am primit părerea exprimată de Congregația pentru Cauzele Sfinților, cu Autoritatea Noastră Apostolică dispunem ca Venerabilii Slujitori ai lui Dumnezeu, Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, episcopi și martiri ai Bisericii din România, păstori după inima lui Hristos, mărturisitori eroici ai Evangheliei iertării și a păcii, să fie de acum înainte numiți Fericiți și să li se poată celebra sărbătoarea în locurile și după legile prevăzute de dreptul canonic, în fiecare an la 2 iunie. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin”, a afirmat Sfântul Părinte Papa Francisc la Blaj, pe Câmpia Libertății, în data de 2 iunie 2019, după ce Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan a citit public cererea prin care a solicitat Papei să-i declare fericiți pe cei 7 episcopi martiri greco-catolici.

A fost un eveniment de amploare, un eveniment care va rămâne pentru totdeauna în sufletul și inima celor peste cincizeci de mii de participanți, dar și în istoria Bisericii Greco-Catolice din România. A fost acel moment în care, după un proces dificil care a durat două decenii, Biserica noastră și-a văzut recunoscute meritele de a fi păstrat nealterată legătura cu Biserica Universală, chiar cu prețul martiriului.

Evenimentul din 2 iunie 2019 nu este însă un punct final al unui proces lung și anevoios, ci trebuie văzut ca un punctul plecare al unei noi etape din istoria Bisericii Greco-Catolice din România, un moment din care noi, credincioșii greco-catolici români, să pornim spre aprofundarea vieții episcopilor martiri, pe care să-i cinstim de acum încolo și la care să apelăm atunci când avem nevoie de mijlocire. Iar, după cum a afirmat Papa Francisc, această sărbătoare dedicată lor în data de 2 iunie, să fie pentru noi oportunitate de a ne readuce aminte de suferința lor, de ne ruga să mijlocească pentru noi și de a le mulțumi pentru că iată, datorită lor, astăzi, Biserica Greco-Catolică din România, în deplină comuniune cu Biserica Romei, este liberă spre a se manifesta public. Ne cinstim martirii cu atât mai mult cu cât sunt pentru noi ceva aproape palpabil, sunt istoria noastră recentă, sunt generația părinților și bunicilor noștri, sunt o pată de sânge nevinovat pe istoria Bisericii noastre, sunt prețul libertății noastre confesionale, sunt urmașii cei mai puri ai lui Hristos, sunt modelul nostru de a fi creștin greco-catolic.

„Acești păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire”, a afirmat Sfântul Părinte la Blaj și a încurajat astfel credincioșii prezenți: „Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei contemporanilor noștri și să continuați să luptați, asemenea acestor fericiți, împotriva noilor ideologii”. Noi suntem, în viziunea Papei, continuatorii Episcopilor Martiri Greco-Catolici și acest lucru înseamnă o mare responsabilitate pentru fiecare credincios, ei și tăria lor în credință, fiind făclia care să ne călăuzească în vremuri de deznădejde.

Gratiile închisorilor prin care s-au perindat Episcopii Martiri le-au fost acestora tron arhieresc timp de mai multe decenii, tron pe care s-a așezat și Papa Francisc la Blaj, acesta fiind confecționat special pentru eveniment, din gratii de temniță și catifea albă, însemnând „puritatea cugetului și simțirii creștine, având rolul de veșmânt al speranței pe care credința ne-o oferă mereu”, citim în albumul „Mică Romă, Papa te salută!” (Editura Buna Vestire, Blaj 2021).

Martiri da, fără speranță și credință, niciodată! Acesta a fost sloganul care i-a ghidat pe cei 7 Episcopi greco-catolici în ultimii ani ai vieții și acesta să ne fie și nouă idealul și făclia care să ne călăuzească pe drumul credinței!

An de an, pe 2 iunie, avem oportunitatea să ne întoarcem să reflectăm la câte puțin din viața Fericiților Episcopi martiri greco-catolici români și să le marcăm, prin rugăciune de laudă, sărbătoarea mult așteptată!  

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În acest an, pe 2 iunie, se împlinesc 2 ani de când Episcopii Martiri greco-catolici au fost declarați Fericiți de către Papa Francisc, pe Câmpia Libertății din Blaj. De anul trecut, Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri este trecută în calendar, pe data de 2 iunie, ca sărbătoare de poruncă.

În Baia Mare, la biserica Sfânta Maria, sărbătoarea va fi marcată printr-o seară de rugăciune și Sfânta Liturghie Arhierească, după următorul program:

Marți, 1 iunie, ora 18:00: Seară de rugăciune care va cuprinde:

  - Slujba Vecerniei Sărbătorii

  - Acatistul Maicii Domnului

  - Binecuvântarea Euharistică

Miercuri, 2 iunie:

  - Ora  9:10 – Rânduiala Utreniei

  - Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească. 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preasfințitul Vasile a fost prezent duminică, 23 mai 2021, la aniversarea a 40 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, care a primit numele ,,Mihai Dăncuș”. De asemenea, împreună cu pr. Protopop Iusco Vasile și pr. Mihai Grigor, Ierarhul a oficiat sfințirea troiței închinată memoriei Prof. Mihai Dăncuș și a rostit un discurs în care și-a exprimat apropierea față de acest spațiu dedicat păstrării tradițiilor din zona în care însăși Preasfinția Sa a copilărit: „Mă regăsesc în acest spațiu deoarece ne întoarce la origini, ne determină să conștientizăm valorile care ne-au adus în prezent, și ne dă putere, forță să mergem mai departe. Este un spațiu în care ne întâlnim cu noi înșine, cu trecutul și valorile pe care le-am asimilat și retrăim cu bucurie fiecare moment de întâlnire", a afirmat PS Vasile.

Mihai Dăncuș (10 februarie 1942 – 31 iulie 2020), originar din Botiza, fiu de preot greco-catolic, a fost un istoric, profesor, etnograf, etnolog, autor și cercetător român, director al Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, vreme de aproape 35 de ani. Din anul 1998 a fost profesor asociat al Universității Babeș-Bolyai, predând cursul de Etnografie la Colegiul din Sighet, iar din 2004 a fost profesor și la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Nord din Baia Mare. A publicat 14 cărți și sute de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate. A decedat pe 31 iulie 2020, iar ca omagiu adus lui, Muzeul Satului din Sighetu Marmației va purta de acum încolo numele ,,Mihai Dăncuș”.

Programul sărbătorii aniversare a Muzeului Satului a cuprins discursuri, vernisajul expoziției „In memoriam Mihai Dăncuș”, sfințirea troiței, un spectacol al copiilor care fac parte din Asociația „Rădăcinilor Străbune”, iar a doua zi, pe 24 mai, au avut loc ateliere de orientare turistică și de lectură („Povești și legende din Maramureș”), precum și vernisajul expoziției foto „Pădurile seculare de la Stâmbu Băiuț – Patrimoniu UNESCO”.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 13 mai 2021, se sărbătorește prima Zi Mondială a Educației Catolice. Aceasta se celebrează de 20 de ani, în ziua Înălțării Domnului, în America Latină, iar pe 16 aprilie 2021, Comitetul European pentru Educația Catolică (CEEC) a decis să se alăture inițiativei, propunând să fie preluată de toate tările membre.

Scopul Zilei Mondiale a Educaţiei Catolice este acela de a reflecta, de a recunoaşte şi de a celebra educaţia catolică. În învăţătura sa despre educaţie, Conciliul Vatican II, în Declaraţia despre educaţia creştină (Gravissimum Educationis), aminteşte mai întâi de dreptul universal la educaţie: "Toţi creştinii, întrucât au devenit făptură nouă, renăscându-se din apă şi Spirit Sfânt şi astfel se numesc şi sunt într-adevăr fiii lui Dumnezeu, au dreptul la o educaţie creştină. Aceasta nu are în vedere numai maturizarea persoanei umane (...), ci urmăreşte în principal ca cei botezaţi, fiind iniţiaţi treptat în cunoaşterea misterelor mântuirii, să devină din zi în zi mai conştienţi de darul credinţei pe care l-au primit, să înveţe să-l adore pe Dumnezeu Tatăl în spirit şi adevăr (cf. In 4,23), în primul rând prin cultul liturgic, să fie formaţi pentru a-şi trăi viaţa proprie după omul cel nou în dreptatea şi sfinţenia adevărului (cf. Ef 4,22-24), şi astfel să ajungă la omul desăvârşit, la vârsta plinătăţii lui Cristos (cf. Ef 4,13) şi să-şi aducă contribuţia la creşterea trupului mistic. Pe lângă aceasta, conştienţi de chemarea lor, să se înveţe să dea mărturie despre speranţa ce se află în ei (cf. 1Pt 3,15), precum şi să ajute la transformarea creştină a lumii, prin care valorile naturale, preluate şi integrate în perspectiva integrală a omului răscumpărat de Cristos, să contribuie la binele întregii societăţi" (Gravissimum Educationis 2).

Există 3 factori majori care contribuie la formarea elevilor:

1 - Ereditatea, bagajul genetic cu care se naște fiecare persoană iar caracteristicile ereditare sunt transmise de la o generație la alta prin ADN.

2 - Mediul, alt factor cu rol major în educarea tinerilor este format din persoanele cu care aceștia intră în contact. Părinții, prin asumarea educației copiilor lor, devin primii educatori. Această educație nu va putea fi suplinită, este timpul în care învățăm iubirea față de Dumnezeu și dragostea față de aproapele. În mod cert în societatea actuală se găsesc elemente nocive care îndepărtează sufletul de valorile și principiile învățate în familie, dar conlucrarea cu harul lui Dumnezeu va sădi în conștiință calea spre principii sănătoase care trebuie urmată de creștin.

3 - Educația - școala și biserica reprezintă doi dintre pilonii pe care se construiește o societate sănătoasă. Biserica, asemenea unei mame, își asumă misiunea de a purta de grijă tuturor fiilor ei. Cu toate problemele pe care le întâmpină omenirea, rolul bisericii este acela de a duce la îndeplinire misiunea încredințată de Isus: "Mergând, învățați toate neamurile..."(Mt: 28,19). Profesori, formatori și toți cei implicați în procesul educațional caută modalități de a răspunde acestei provocări. "Educația este unul dintre mijloacele cele mai eficace pentru a face această lume și istoria noastră mai umane" - Papa Francisc.

 

Pr. prof. dr. Ioan Codrea - Inspector școlar eparhial

 

FOTO: Olimpiada de religie greco-catolică - faza județeană - 2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luni, 10 mai, a fost sărbătorită cu mult fast Ziua Școlii „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, la 58 de ani de la trecerea în veșnicie a ocrotitorului școlii, Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Ziua a cuprins  activități dintre cele mai variate, dedicate copiilor și prezentate invitaților de copiii grădiniței și școlii, care sunt înscriși în unitatea de învățământ: momente artistice (recital pian și chitară, recital coral), jocuri sportive (ștafete, concursuri, jocuri pe echipe, campionat de fotbal, jocuri distractive pe grupe de vârstă), olărit, dans, muzică,  baloane de săpun. Cadrele didactice au păstrat totuși structura zilei obișnuite de grădiniță și școală, și după ce au luat prânzul împreună, copiii s-au bucurat de orele dedicate somnului de la mijlocul zilei, iar după-masa au urmat alte activități și gustarea luată împreună.

Preasfințitul Vasile, care a fost prezent pe parcursul zilei, a transmis copiilor apropierea și afectivitatea sa, exprimându-și bucuria de a fi cu ei în această zi de sărbătoare. A urat un călduros „La mulți ani!” tuturor celor angajați în programul educațional al școlii și s-a declarat convins de faptul că în școala Alexandru Rusu sunt copii frumoși, harnici, talentați și dornici să învețe.

A luat cuvântul doamna inspector general Anca Minodora Costin Hendea, care a apreciat diversitatea programului și a momentului artistic, observând că, în școală, este valorificat potențialul elevilor.

„Am trăit ziua cu multă emoție, cu bucurie, cu drag. Am observat încântarea copiilor în pregătirea acestei zile: de la plivitul florilor și adunatul ierbii cosite, până la alegerea și interpretarea melodiilor. Chiar a fost o sărbătoare!”, a declarat la finalul zilei doamna director Nicoleta Rozalia Petran.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sâmbătă, 8 mai 2021, s-a desfășurat, după un an de pauză provocată de pandemie, pelerinajul în cinstea martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de la ora 10:30, de către Preasfințitul Vasile Bizău, Preasfințitul Călin Ioan Bot (Episcop Auxiliar de Lugoj), Părinții vicari generali Augustin Butica (Maramureș) și Marius Cerghizan (Cluj-Gherla) și numeroși preoți din Eparhia de Maramureș, precum și din alte Eparhii.

„Iată-ne la locul în care nu doar că celebrăm cu venerație memoria martirilor și mărturisitorilor Bisericii noastre, dar ne inserăm, ne altoim la seva vieții lui Hristos și a vieții lor. Cu ei și prin ei, ne altoim la această sevă de viață. Eu sunt vița, iar vor sunteți mlădițele, a spus Isus. Sevă de viață Dumnezeiască. Acum și mai mult, după ce toți cei șapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice au fost proclamați, în 2 iunie 2019, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, la Blaj, fericiți martiri, știm că ei și mulți alții sunt în Dumnezeu. Ei, sfinții fericiți martiri, nu sunt aici, sunt veșnic vii, cu Cel ce a Înviat a treia zi... Ce har de a fi urmași de sfinți martiri!”; sunt cuvintele pline de profunzime spirituală cu care Preasfințitul Călin Bot și-a început cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii. Ierarhul a continuat explicând faptul că acceptarea veștii Învierii lui Hristos a fost, atunci și acum, un proces complex care combină câteva elemente: timpul de asimilare a veștii, acomodarea cu vestea și conexiunile cu profețiile făcute de Isus înainte de moarte, precum și semnele după care ucenicii au putut să-l recunoască pe Cel Înviat. „Toate aceste elemente puse împreună, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajută la acceptarea acestui fapt extraordinar, care este peste puterea minții de a-l înțelege: Isus Hristos a Înviat!”, a afirmat PS Bot. Ierarhul a încheiat cu o frază menită parcă să deschidă inima credincioșilor spre meditare: „Precum în Evanghelii, există multe vindecări și învieri după învierea lui Isus, dar Învierea Învierii noastre este sus”.

„Mulțumim Domnului că ne-a îndreptat pașii din nou în acest an aici la Sighet... Mă bucur că ne revedem pe acest pământ sfințit de jertfa înaintașilor noștri, fericiții episcopi martiri”, a afirmat PS Vasile Bizău în încheierea celebrării. Ierarhul a adus în lumină câteva pasaje din memoriile Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, cuvinte pline de viață, de spirit prin care, explică Preasfințitul, pot fi sintetizate atitudinile tuturor episcopilor martiri, dragostea lor pentru credincioșii Bisericii, exprimată în scrierile proprii. „Un mic gest de recunoștință este a veni aici la Sighet pentru a-i cinsti și a cere, prin mijlocirea lor de la Dumnezeu, harul de care avem nevoie. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne dă acest har de a putea să mărturisim și noi și de a ne umple de dragostea Spiritului Sfânt”.

La final, Preasfințitul Vasile a adus în atenția pelerinilor faptul că pe acest pământ sfințit de sângele martirilor și mărturisitorilor secolului XX se va ridica sanctuarul închinat lor, proiect pentru care este nevoie ca toți să participăm, mai întâi prin multă rugăciune, iar apoi cu oferta noastră, la realizarea proiectului.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

În urmă cu 58 de ani, pe data de 9 mai 1963, după mai bine de 14 ani petrecuți prin închisori și domicilii forțate, aflându-se la închisoarea din Gherla, Episcopul Alexandru Rusu și-a dat viața ca martir, în celula cu numărul 10, o celulă foarte rece, povestește Alexandru Rațiu în cartea „Biserica Furată”, ediția 1993. Acelaș autor descrie în cartea sa contextul morții și ultimele cuvinte ale Episcopului, devenite deja celebre:  

„Pe 9 mai 1963, episcopul s-a ridicat în coate și a binecuvântat colegii de suferință: Frații mei -le-a spus- eu merg la Domnul, care mă cheamă ca să primesc răsplata pentru viața alături de El, trăită pentru El și jertfită pentru El și Biserica Română Unită. După aceste cuvinte, rostite cu mare liniște, s-a întins pe pat, a închis ochii și a încredințat sufletul său Bunului Dumnezeu. Deținuții din celulă, în frunte cu doctorul Gordan Victor, au rămas adânc mișcați și au început imediat Rugăciunea Rozarului. Prin pereți, au anunțat toată suflarea închisorii despre mersul la cele veșnice al marelui Arhiereu, Dr. Alexandru Rusu, un adevărat slujitor al altarului, un apostol al credinței strămoșești și un suveran în lupta Neamului și a Tării Românești”. A fost înmormântat în cimitirul din Gherla, fără vreo ceremonie funerară, iar locul exact în care se află nu este nici acum cunoscut.

A fost beatificat pe data de 2 iunie 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. A devenit atunci Fericit, mijlocitorul Eparhiei noastre către Dumnezeu, astfel că toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îi pot adresa rugăciuni și-i pot cere să mijlocească pentru ei în fața Tronului Ceresc.

În anul 1990, imediat după punerea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, a fost deschis la Baia Mare Institutul Teologic Episcop Dr. Alexandru Rusu (care a funcționat timp de 25 de ani) și din anul 2015 a fost deschisă, tot la Baia Mare, Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu”.

În fiecare an, Preasfințitul Vasile Bizău celebrează o Sfântă Liturghie în capela școlii, pentru a rememora ziua trecerii la Domnul a Fericitului Martir Alexandru Rusu.

În 2019, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a publicat un album omagial, care prezintă viața, activitatea pastorală și perioada martiriului primului Episcop de Maramureș.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Duminică, 02 Mai 2021 00:00

Pastorală Paști 2021

pasti 2021

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea
Învierii Domnului 2021

 

Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o,

întru care și stați, (…) Căci v-am dat, întâi de toate ceea ce și eu am primit,

că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi și că a fost îngropat

și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece. (1Cor.15,1-4)

         

Onorați părinți preoți,

Cuvioase persoane consacrate,

Dragi credincioși,

„În celebrările Pascale, Biserica încearcă să concentreze mesajul bogat al mântuirii noastre. Cu celebrarea din Joia Mare, începem celebrările dedicate misterului patimii, morții și Învierii Domnului nostru Isus Hristos, Paștele Său și al nostru”, a afirmat PS Vasile, în cadrul Sfintei Liturghii din Joia Mare (29 aprilie 2021), la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

Faptul că Isus și-a dat jos haina  și a  făcut acest gest la care niciunul dintre ucenici nu se aștepta este simbol al celui cu care El vrea să se asemene, este imaginea sclavului, „iar prin gestul spălării picioarelor ucenicilor, Isus se pune în condiția servilă a robului. Prin aceasta, i-a învățat pe toți, prin gesturi și atitudine, profunzimea misterului iubirii lui Dumnezeu, care nu poate fi cuprins de mintea noastră”, iubirea gratuită a Tatălui pentru noi.

 

Joia Mare este ziua în care Isus a instituit cele două Taine: Euharistia și Preoția

 „În acestă zi, a explicat Ierarhul, Biserica face memoria gesturilor lui Isus de la ultima cină, face memoria Tainei Preoției, pe care o actualizează în celebrarea liturgică și Preoția este legată de Taina Euharistiei. În gestul dăruirii de sine, Isus lasă în memoria noastră, a celor de astăzi, care participăm la această celebrare, persoana Sa. Noi toți suntem boabe care se fărâmițează și se amestecă pentru a forma un aluat care să dospească și să devină pâine, hrană, iar Preoția este Taina întrupării iubirii lui Dumnezeu de a face din poporul lui Dumnezeu o pâine care să se aducă jertfă de laudă lui Dumnezeu. Pâinea este un aliment esențial al vieții, este imaginea desăvârșită a întâlnirii iubirii lui Dumnezeu cu generozitatea omului care se lasă transformat, schimbat de har”.  

După Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Preasfințitul s-a dezbrăcat de hainele arhierești, a îngenunchiat și a spălat picioarele preoților, rememorând gestul făcut de Isus apostolilor săi.

 

Denia Celor 12 Evanghelii

Seara, de la ora 18:00 a fost celebrat cel de-al doilea oficiu din cadrul celebrărilor Pascale: Denia Celor 12 Evanghelii. Cu această ocazie, Preasfințitul Vasile, la finalul celebrării, a îndrumat credincioșii prezenți în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare la conștientizarea faptului că Isus este un om al suferinței, al durerilor: „El suferă și astăzi din iubire pentru noi, suferă pentru toți fiii Săi care se îndepărtează de casa Tatălui, suferă pentru toți aceia care se înstrăinează și în însingurarea lor, necazul lor și suferința lor nu pot să se întoarcă la casa Tatălui, nu se regăsesc pe ei înșiși. Pentru toți aceștia, patimile Domnului sunt la fel de actuale și astăzi”.

 

Biroul eparhial de presă