Miercuri, 25 Decembrie 2024

Absolventul de Teologie Iusco Ovidiu a fost hirotonit Diacon

Luni, 21 noiembrie 2022, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, absolventul de Teologie Iusco Ovidiu a fost hirotonit Diacon, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău. La eveniment au participat: pr. protopop Iusco Vasile (tatăl noului hirotonit), părinții slujitori ai parohiei „Sfânta Maria” și alți preoți invitați la sărbătoare.  

„Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică ne aduce aminte de dăruirea cu care părinții Preacuratei Fecioare Maria au crescut-o, ducând-o la Templu și în mod simbolic, dăruind-o cu totul lui Dumnezeu. Astfel, ne aduce aminte și nouă de obligația noastră, a creștinilor și a celor care sunt părinți, de a avea grijă de copiii lor, de a se îngriji de ceea ce este Sfânta Sfintelor, de contactul cu Biserica, de învățarea și creșterea în viața spirituală”, a afirmat PS Vasile în cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, îndemnând credincioșii prezenți în biserică să se ocupe de explicarea Misterului lui Dumnezeu copiilor lor, încă din copilărie. De asemenea, educarea copiilor se face prin exemplul personal, al practicii rugăciunii de către părinți și bunici, a punctat Ierarhul.

„Astăzi celebrăm hirotonirea diaconală a absolventului Iusco Ovidiu, iar în rugăciunea de hirotonire a diaconului este prezentă cererea de a păzi taina credinței în cuget curat… Să ne rugăm pentru el, ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască o slujire rodnică în folosul Bisericii noastre”, a îndemnat PS Vasile.

Parcurs academic

Tânărul Ovidiu-Mihai Iusco s-a născut în Municipiul Baia Mare la data de 21 mai 1996, în familia părintelui Vasile și Adina Iusco. A frecventat clasele I-VIII la Școala Generală Dr. Ioan Mihaly De Apșa din Municipiul Sighetu Marmației.  

În anul 2011, datorită spiritului religios în care a fost crescut, fiind originar dintr-o familie preoțească, după promovarea examenului de capacitate, s-a înscris la Liceul Teologic Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca. În anul 2015, după finalizarea liceului și promovarea examenului de bacalaureat, s-a înscris apoi la Seminarul Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca și la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, secția Teologie Pastorală, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După obținerea diplomei de licență, în anul 2019, datorită bunei capacități intelectuale, cu o formare umană și spirituală așezată și cu o conduită umană și morală care nu ridică semne de întrebare, după cum era caracterizat de către părinții formatori, tânărului Ovidiu Iusco  i s-a oferit o bursă de studii la Roma din partea Congregației pentru Bisericile Orientale. Astfel, între anii 2019-2020 a urmat cursurile la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma iar între anii 2020-2022 cursurile la Institutului Pontifical Oriental, specializarea Științe Ecleziastice, fiind alumn al Colegiului „Pio Romeno” din Roma.

S-a căsătorit în anul 2022 cu Traiana Emanuela Buia, originară din loc. Sângeorz Băi, județul Bistrița Năsăud. A fost hirotesit subdiacon la 30.12.2018, la Baia Mare, de către Preasfinția Sa Vasile Bizău.

Îl rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dăruiască Diaconie Sfântă, după modelul Sfântului Arhidiacon Ștefan.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.