Miercuri, 25 Decembrie 2024

Blaj, 30 septembrie 2017: S-a încheiat sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

COMUNICAT

 

Sesiunea ordinară de toamnă a

Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Blaj, 28-30 septembrie 2017

 

La lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj în sesiune ordinară între 28-30 septembrie 2017, au participat cu ocazia centenarului înființării Congregației pentru Bisericile Orientale, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, împreună cu Nunțiul Apostolic în România, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendia.

Cu acest prilej, a fost organizată o expoziție și o sesiune de comunicări în cadrul Muzeului Arhiepiscopiei Majore. Episcopii sinodali împreună cu Înalții Oaspeți au celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Majoră ”Sfânta Treime” din Blaj, după care a fost sfințită piatra de temelie pentru un nou locaș de cult destinat credincioșilor de etnie rromă din Blaj.

În cadrul lucrărilor sinodale a fost adoptat Ghidul de conduită anticorupție pentru personalul din cadrul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și s-a reflectat asupra formulării unui Directoriu pentru protecția minorilor, în conformitate cu cerințele Sfântului Scaun.

Alte teme abordate au fost legate de pregătirile pentru celebrarea centenarului Unirii de la 1918, proiectul unui nou Evangheliar, cauza de beatificare a Episcopilor morți în faimă de martiri sub regimul comunist aflată în faza de definitivare, chestiuni ecumenice precum și situația comunităților greco-catolice în diaspora.

Următoarea Sesiune sinodală ordinară se va desfășura în perioada 2-4 mai 2018 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Cristian Crișan

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.