Marți, 24 Decembrie 2024

Comunicat: Sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

În perioada 12-13 noiembrie 2024, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare de toamnă ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La împlinirea a 270 de ani de la deschiderea școlilor Blajului „Fântâni ale darurilor” de către Episcopul Petru Pavel Aron, Episcopii Sinodului vor participa marți, 12 noiembrie, ora 18.00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj la un eveniment cultural prilejuit de această aniversare, iar miercuri, 13 noiembrie, începând cu ora 08.00, vor celebra Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Blajului.

Sinodul Episcopilor îi reunește pe toți Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.