Miercuri, 25 Decembrie 2024

Programul pelerinajului de la Cărbunari-Blaj

Sâmbătă, 28 mai și duminică, 29 mai 2016, va avea loc pelerinajul național al Bisericii Greco-Catolice la Cărbunari-Blaj, instituit de Preafericitul Lucian Mureșan cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. 

La acest Pelerinaj al Milostivirii „sunt invitați mai ales toți cei care își trăiesc experiența la periferia societății (bolnavi, persoane cu dizabilități, șomeri, nevoiași) pentru a primi binecuvântarea Fecioarei Săracilor și a ne bucura de harurile deosebite ale trecerii prin Poarta Sfântă a Catedralei de la Blaj în acest An Jubiliar. Totodată, ne dorim ca la acest eveniment să participe operatorii sociali și medicali precum și dascălii și voluntarii care sunt implicați în operele de binefacere și în instituțiile de educație de pe cuprinsul Eparhiilor”, se poate citi în Circulara (pg. 1, pg. 2) transmisă tuturor Eparhiilor de către Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan (Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice) și Preasfințitul Claudiu Pop (Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore).

 

Pelerinajul se va desfășura după următorul program: 

Sâmbătă, 28 mai: 

  • orele 17.00-23.00: Vecernia urmată de veghe în Catedrala Sfânta Treime din Blaj. În cadrul acestei seri vor fi momente spirituale, meditație, adorație și rugăciune 

Duminică, 29 mai

  • orele 8.00-10.00: Procesiune de la Catedrală la Sanctuarul Fecioarei Săracilor de la Cărbunari
  • ora 10.00: Liturghie Arhierească la Sanctuarul din Cărbunari
  • ora 14:00: Paraclisul Maicii Domnului la Sanctuarul din Cărbunari

În Eparhia de Maramureș, înscrierile se fac la preoții parohi.  

 Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.