Marți, 24 Decembrie 2024

PS Vasile a participat la Reuniunea Consiliilor permanente ale Conferințelor Episcopale din Ungaria și din România

Consiliile permanente al Conferinței Episcopilor din Ungaria (CEU) și al Conferinței Episcopilor din România (CER) se reunesc în fiecare an pentru a discuta despre teme actuale comune. În acest an, întâlnirea s-a desfășurat în orașul istoric Esztergom, sediul Primatului Ungariei, între 28 și 29 octombrie 2019.

Delegația Conferinței Episcopilor din România a fost reprezentată de președintele acesteia, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, PS Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, PS László Böcskei, Episcop de Oradea și pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER. Conferința Episcopilor din Ungaria a fost reprezentată de președintele acesteia, PS András Veres, Episcop de Győr, Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, ÎPS Csaba Ternyák, Arhiepiscop de Eger, ÎPS György Udvardy, Arhiepiscop de Veszprém și Mons. Tamás Tóth, Secretar General al CEU.

La douăzeci de ani de la vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la București, în acest an Papa Francisc a vizitat locurile tradiționale ale României. Cele două Conferințe Episcopale își exprimă gratitudinea față de Sfântul Părinte pentru impulsul dat catolicilor cu motoul „Să mergem împreună”. În timpul întâlnirii cordiale cei prezenți s-au informat asupra pregătirii și programului celui de al 52-lea Congres Euharistic Internațional care va avea loc la Budapesta în septembrie 2020. Mai multe grupuri din România se pregătesc să participe, inclusiv la Sfânta Liturghie de deschidere cu primirea Primei Sfinte Împărtășanii.

Între temele discutate au mai figurat și tema misiunii și cea a îngrijirii credincioșilor minoritari în alte țări și alte chestiuni actuale. Întâlnirea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în Bazilica din Esztergom. La sfârșit, cei prezenți au recitat împreună rugăciunea oficială pentru Congresul Euharistic. Următoarea întâlnire va fi găzduită de Conferința Episcopilor din România în zilele de 26 și 27 octombrie 2020.

Esztergom, 29 octombrie 2019

Mons. Tamás Tóth, secretar general al CEU

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.