Miercuri, 25 Decembrie 2024

Ziua Mondială a Bolnavului 2018: Chipul bolnavului este chipul lui Isus în suferință

Sâmbătă, 10 februarie 2018, a fost celebrată, în Baia Mare, cea de a 26-a ediție a Zilei Mondiale a Bolnavului, eveniment instituit de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 și celebrat pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes, Franța. Ziua Mondială a Bolnavului se sărbătorește în întreaga lume în data de 11 februarie a fiecărui an și aniversează prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes.

Această zi este dedicată celor aflați în suferință, celor cu afecțiuni fizice, psihice și sufletești, atât celor din spitale, centre sociale, cât și celor din casele de bătrâni sau aflați în îngrijire la domiciliu pentru a le aduce alinare, încurajare și speranța vindecării. Astfel, întreaga lume creștină organizează momente de rugăciune și acțiuni caritabile pentru a-și arăta solidaritatea față de aproapele și a-l asigura că nu este singur în aceste grele încercări ale vieții.

La Baia Mare, evenimentul este organizat anual de către Asociația Medicilor Catolici din România, filiala Maramureș - președinte, dr. Ilieș Alexandru și parohia greco-catolică nr. IX – Spitale Baia Mare, administrator parohial pr. Mihai Șimonca. 

Momentul de rugăciune a avut loc în holul Spitalului Județean “Constantin Opriș” din Baia Mare începând cu ora 10 și a fost celebrat Sfântul Maslu de către pr. prot. Emil-Grigore Gîrboan împreună cu un sobor de 11 preoți din Eparhie. Special pentru acest eveniment a fost adusă, de către călugării bazilieni, Icoana venerată ca făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad.

Părintele Emil-Grigore Gîrboan și-a început predica făcând referire la Icoana Răstignirii de la Lubeck, Germania, atribuită lui Hans Membling, un pictor din secolul al XV-lea. Pictura îl înfățișează pe Isus răstignit și pe Sfânta Maria lângă Crucea Sa, însă, “ceea ce atrage atenția privitorului este faptul că în fața Crucii Lui Isus este un loc liber, un spațiu parcă lăsat intenționat”, spune părintele Gîrboan și continuă explicând “Hans Membling, prin acest spațiu gol lăsat în fața Crucii Lui Isus în tabloul său are un mesaj pentru toate generațiile de creștini: în fața Crucii Lui Isus este un loc gol, iubite frate, iubită soră, acel loc gol este locul tău. De ce am amintit acest tablou astăzi în cuvântul meu? Pentru că, dragii mei, noi suntem azi în acel loc gol, suntem prezenți lângă crucea Lui Isus. Veți spune: Noi suntem la spital! Desigur, aici este Isus în suferință, bolnavii noștri sunt Isus în suferință, suntem chipul Lui Dumnezeu. Și acest chip al lui Hristos pe Cruce îl vezi cel mai bine în suferința bolnavilor în spital, în durerea și disperarea lor și atunci când aduci mângâiere, când aduci rugăciuni, când aduci simpla ta prezență lângă crucea celui bolnav ești o binecuvântare, ți-ai ocupat locul lângă Crucea Lui Isus, vii în numele lui Dumnezeu să aduci mângâiere ceea ce este un lucru minunat.” Părintele Gîrboan a mai amintit că Ziua Mondială a Bolnavului a fost dedicată în acest an de Sfântul Părinte Papa Francisc tuturor celor care se află în suferință folosind ca temă cele două versete din Evanghelia lui Ioan, “Femeie, iată fiul tău... Fiule, iată mama ta. Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el…” (In 19,26-27). “Acolo, sub cruce, Sfânta Fecioară a devenit mama noastră în suferință, în durerea teribilă cauzată de moartea fiului răstignit, Maria devine mama noastră”, a mai adăugat Părintele Gîrboan după care a adresat mulțumiri celor prezenți și a transmis îndemnul: “vă recomand să vă încurajați unii pe alții și să-i încurajați pe cei bolnavi. Acest gând să fie mângâietor, ziditor pentru toți, Maria este lângă crucea Lui Isus, Maria este și lângă crucea noastră, mai ales atunci când suntem în suferință. Amin!”.

Pe toată durata slujbei de aproape 2 ore, preoții au vizitat saloanele spitalului și i-au uns pe bolnavi cu ulei binecuvântat. Au fost împărțite cărți de rugăciuni și iconițe oferite de Protopopiatul Baia Mare și Asociația Medicilor Catolici Maramureș.

La final, preotul paroh Mihai Șimonca a mulțumit celor peste 100 de credincioși prezenți la eveniment, precum și medicilor și conducerii spitalului pentru dăruirea cu care au participat la organizarea acestui eveniment, Asociației Cercetașii Munților, Serviciului Maltez și Asociației Diecezane Caritas. Și nu în ultimul rând a adresat mulțumiri “fraților preoți călugări bazilieni de la Mănăstirea Prilog deoarece este al doilea an în care ei sunt prezenți alături de noi și au adus în mijlocul nostru Chipul Maicii Domnului de la Bixad pentru a putea fi mai aproape azi de Maria”. Cei prezenți au fost unși cu ulei binecuvântat.

Ziua Mondială a Bolnavului s-a celebrat în acest an, la sugestia Preasfințitului Vasile Bizău, în spitalele de pe tot teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, nu doar în Baia Mare, ci și în Baia Sprie, Sighetu Marmației, Iza-Vișeu, Borșa, Vișeu de Sus, Dragomirești, Satu Mare și Negrești-Oaș.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.