Duminică, 26 septembrie, se sărbătorește cea de-a 107-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului. În mesajul pe care l-a publicat cu această ocazie, Sfântul Părinte Papa Francisc ne invită să ne rugăm pentru aceste persoane, care au mare nevoie de susținere și ajutor, pentru a nu-și pierde speranța. Redăm mai jos mesajul integral al Papei, care la final cuprinde și rugăciunea pe care Episcopul Romei propune să o rostim cu toții duminică:

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 107-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului

(26 septembrie 2021) - „Spre un noi tot mai mare”

Iubiţi fraţi şi surori,

În scrisoarea enciclică Fratelli tutti am exprimat o preocupare şi o dorinţă, care încă ocupă un loc important în inima mea: "După ce trece criza sanitară, reacţia cea mai rea ar fi aceea de a cădea şi mai mult într-un consumism febril şi în noi forme de autoprotecţie egoistă. Să dea Dumnezeu ca la sfârşit să nu mai fie «ceilalţi», ci numai un «noi»" (nr. 35).

Pentru aceasta m-am gândit să dedic mesajul pentru a 107- a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului acestei teme: "Spre un noi tot mai mare", voind astfel să indic un orizont clar pentru drumul nostru comun în această lume.

Istoria lui "noi"

Acest orizont este prezent în însuşi proiectul creator al lui Dumnezeu: "Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat. Şi i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: «Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă»" (Gen 1,27-28). Dumnezeu ne-a creat bărbat şi femeie, fiinţe diferite şi complementare pentru a forma împreună un noi destinat să devină tot mai mare prin înmulţirea generaţiilor. Dumnezeu ne-a creat după chipul său, după chipul fiinţei sale una şi întreită, comuniune în diversitate. Şi atunci când, din cauza neascultării sale, fiinţa umană s-a îndepărtat de Dumnezeu, acesta, în milostivirea sa, a voit să ofere un drum de reconciliere nu fiecărui individ în parte, ci unui popor, unui noi destinat să includă toată familia umană, toate popoarele: "Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor" (Ap 21,3). 

Aşadar, istoria mântuirii vede un noi la început şi un noi la sfârşit, şi în centru misterul lui Cristos, mort şi înviat "pentru ca toţi să fie una" (In 17,21). Însă timpul prezent ne arată că acel noi voit de Dumnezeu este rupt şi fragmentat, rănit şi desfigurat. Şi asta se petrece în special în momentele de criză mai mare, ca acum datorită pandemiei. Naţionalismele închise şi agresive (cf. Fratelli tutti, 11) şi individualismul radical (cf. ibid., 105) uzează sau dezbină acel noi, atât în lume, cât şi în interiorul Bisericii. Şi preţul cel mai mare îl plătesc cei care pot să devină mai uşor ceilalţi: străinii, migranţii, marginalizaţii, care locuiesc în periferiile existenţiale. 

În realitate, toţi suntem în aceeaşi barcă şi suntem chemaţi să ne angajăm pentru ca să nu mai fie ziduri care ne separă, să nu mai fie ceilalţi, ci numai un noi, mare ca întreaga omenire. Pentru aceasta profit de ocazia acestei zile pentru a lansa un dublu apel de a merge împreună spre un noi tot mai mare, adresându-mă înainte de toate credincioşilor catolici şi apoi tuturor bărbaţilor şi femeilor din lume.

O Biserică tot mai catolică

Pentru membrii Bisericii Catolice acest apel se traduce într-o angajare de a fi tot mai fideli faţă de statutul lor de catolici, realizând ceea ce Sfântul Paul recomanda comunităţii din Efes: "Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez" (Ef 4,4-5). De fapt, catolicitatea Bisericii, universalitatea sa, este o realitate care cere să fie primită şi trăită în fiecare epocă, după voinţa şi harul Domnului care ne-a promis să fie mereu cu noi, până la sfârşitul timpurilor (cf. Mt 28,20). Duhul său ne face capabili să-i îmbrăţişăm pe toţi pentru a face comuniune în diversitate, armonizând diferenţele fără a impune vreodată o uniformitate care depersonalizează. În întâlnirea cu diversitatea străinilor, migranţilor, refugiaţilor, şi în dialogul intercultural care poate să rezulte ne este dată oportunitatea de a creşte ca Biserică, de a ne îmbogăţi reciproc. De fapt, oriunde s-ar afla, fiecare botezat este cu titlu deplin membru al comunităţii ecleziale locale, membru al unicei Biserici, locuitor în singura casă, component al unicei familii.

Credincioşii catolici sunt chemaţi să se angajeze, fiecare pornind de la comunitatea în care trăieşte, pentru ca Biserica să devină tot mai inclusivă, continuând misiunea încredinţată de Isus Cristos apostolilor: "Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţii pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!" (Mt 10,7-8).

Astăzi Biserica este chemată să iasă pe străzile periferiilor existenţiale pentru a-l îngriji pe cel care este rănit şi a-l căuta pe cel care este rătăcit, fără prejudecăţi sau frici, fără prozelitism, ci gata să lărgească propriul cort pentru a-i primi pe toţi. Printre locuitorii din periferii vom găsi atâţia migranţi şi refugiaţi, evacuaţi şi victime ale traficului de persoane, cărora Domnul vrea săi fie manifestată iubirea sa şi să-i fie vestită mântuirea sa. "Fluxurile migratoare contemporane constituie o nouă «frontieră» misionară, o ocazie privilegiată de a-l vesti pe Isus Cristos şi evanghelia sa fără a se mişca din propriul mediu, de a mărturisi concret credinţa creştină în caritate şi în respectul profund faţă de alte exprimări religioase. Întâlnirea cu migranţi şi refugiaţi de alte confesiuni şi religii este un teren rodnic pentru dezvoltarea unui dialog ecumenic şi interreligios sincer şi îmbogăţitor" (Discurs adresat directorilor naţionali ai pastoraţiei pentru migranţi, 22 septembrie 2017).

O lume tot mai inclusivă

Către toţi bărbaţii şi femeile din lume se îndreaptă apelul meu de a merge împreună spre un noi tot mai mare, de a reface familia umană, pentru a construi împreună viitorul nostru de dreptate şi de pace, asigurând ca nimeni să nu fie exclus.

Viitorul societăţilor noastre este un viitor "în culori", îmbogăţit de diversitate şi de relaţiile interculturale. Pentru aceasta trebuie să învăţăm astăzi să trăim împreună, în armonie şi pace. Îmi este deosebit de dragă imaginea, în ziua "botezului" Bisericii la Rusalii, a oamenilor din Ierusalim care ascultă vestea mântuirii imediat după coborârea Duhului Sfânt: "Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frígia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu" (Fap 2,9-11).

Este idealul noului Ierusalim (cf. Is 60; Ap 21,3), unde toate popoarele sunt reunite, în pace şi înţelegere, celebrând bunătatea lui Dumnezeu şi minunăţiile creaţiei. Însă pentru a ajunge la acest ideal trebuie să ne angajăm toţi pentru a dărâma zidurile care ne separă şi a construi punţi care să favorizeze cultura întâlnirii, conştienţi de conexiunea intimă care există între noi. În această perspectivă, migraţiile contemporane ne oferă oportunitatea de a depăşi fricile noastre pentru a ne lăsa îmbogăţiţi de diversitatea darului fiecăruia. Aşadar, dacă vrem, putem să transformăm graniţele în locuri privilegiate de întâlnire, unde poate înflori miracolul unui noi tot mai mare.

Tuturor bărbaţilor şi femeilor din lume le cer să folosească bine darurile pe care Domnul ni le-a încredinţat pentru a păstra şi a face şi mai frumoasă creaţia sa. "Un om nobil a plecat într-o ţară îndepărtată ca să primească un regat şi apoi să se întoarcă. A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Investiţi-le până când voi veni!»" (Lc 19,12-13). Domnul ne va cere cont de activitatea noastră! Însă pentru ca să fie asigurată casei noastre comune îngrijirea corectă, trebuie să ne constituim într-un noi tot mai mare, tot mai coresponsabil, având convingerea tare că orice bine făcut lumii este făcut generaţiilor prezente şi celor viitoare. Este vorba de o angajare personală şi colectivă, care se îngrijeşte de toţi fraţii şi surorile care vor continua să sufere în timp ce încercăm să realizăm o dezvoltare mai sustenabilă, echilibrată şi inclusivă. O angajare care nu face deosebire între autohtoni şi străini, între rezidenţi şi oaspeţi, pentru că este vorba de o comoară comună, de la a cărei îngrijire precum şi de la ale cărei binefaceri nimeni nu trebuie să fie exclus.

Visul are început

Profetul Ioel prevestea viitorul mesianic ca un timp de vise şi de viziuni inspirate de Duh: "După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni" (3,1). Suntem chemaţi să visăm împreună. Nu trebuie să ne fie frică să visăm şi să facem asta împreună ca o unică omenire, ca însoţitori ai aceleiaşi călătorii, ca fii şi fiice ale aceluiaşi pământ care este casa noastră comună, toţi surori şi fraţi (cf. Enciclica Fratelli tutti, 8).

Rugăciune

Părinte sfânt şi iubit,

Fiul tău Isus ne-a învăţat

că în ceruri se eliberează o mare bucurie

când unul care era pierdut

este regăsit,

când unul care era exclus, refuzat sau rebutat

este reprimit în acel noi al nostru,

care devine astfel tot mai mare.

Te rugăm să dai tuturor discipolilor lui Isus

şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă

harul de a face voinţa ta în lume.

Binecuvântează fiecare gest de primire şi de asistenţă

care îl repune pe oricine este în exil

în acel noi al comunităţii şi al Bisericii,

pentru ca pământul nostru să poată deveni,

aşa cum l-ai creat tu, casa comună a tuturor fraţilor şi surorilor. Amin.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 3 mai 2021, Sărbătoarea sfinţilor apostoli Filip şi Iacob

(traducere – pr. Mihai Patrașcu)