Marți, 24 Decembrie 2024

SATU MARE: Primiri de noi membri în Reuniunea Mariană

În Duminica a 27-a după Rusalii (10 decembrie), duminica numită și a Vindecării femeii gârbove, la biserica „Sf. Francisc” din Satu Mare, a avut loc Primirea solemnă de noi membri în cadrul Asociației „Reuniunea Mariană.

Cei 33 de membri candidați, din parohiile Noroieni, Cionchești, „Sf. Anton”, „Sf. Francisc”, „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, „Bunavestire” și „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, au dorit cu ardoare să fie admiși între fiii aleși ai Preacuratei Fecioare Maria pentru ca, sub scutul Ei, să servească Răscumpărătorului Isus Hristos.

Ne amintim cum încet, încet, după 1989, s-au înfiripat în parohii comunitățile mariane, formate din mătuși, bunici și mame, aceleași din perioada clandestinității. Acum nimic nu ne mai împiedică să aducem cinstire Preacuratei Fecioare Maria și să fim, fiecare dintre noi, apostoli ai timpurilor noastre.  

Fiind fiice spirituale ale Fecioarei Maria, noi dorim să o cinstim pe Maica Sfântă prin rugăciune, și mai cu seamă prin Rugăciunea Rozariului, recitată zilnic, în grupul de rugăciune din biserică, sau singuri, în liniște deplină, acasă. Dorim să o cinstim și prin Rugăciunea Paraclisului, Canonul de mângâiere al celui mic, la toată amărăciunea și asupreala sufletului, ea fiind negreșit mângâietoare și ajutătoare. Iar noi știm că ”...Marie, Domnul este cu tine.” Dorim să o cinstim și prin Cântece mariane, cântate din suflet și pentru suflet. Dorim să o cinstim din toată inima, ”Până la ultima suflare a vieții noastre”, așa au spus cu emoție și sfială Ana, Adriana, Andreea, Aurora, Elvira, Emilia, Floare, Florica, Delia, Ileana, Iuliana, Kati, Lenuța, Lucica, Lucreția, Maria, Marina, Mărioara, Măricuța, Rodica, Terezia, Titie, Veronica, Viorica dar și Mihai și Armand.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele vicar general pr. Florin Fodoruț, împreună cu pr. Eduard |Fisher, pr. Ionel Jurja, pr. Mircea Dinga, pr. Armand Dan, pr. Nicolae Huzau și pr. Ovidu Birle.

Prin Cuvântul sau de învățătură, Pr. Florin Fodoruț ne-a reamintit cat de plăcută este rugăciunea zilnică, curată, spusă simplu, în fața Domnului. Iar Domnul nostru Isus Hristos, îi răsplătește pe cei care se roagă, o iubesc și o cinstesc pe Mama Sa, Preacurata Fecioara Maria.

Rânduiala primirii solemne a fost minuțios pregătită de către un Comitet al Reuniunii Mariane, coordonat de către doamnele Maria Vida (președinta RM pentru Protopopiatul Satu Mare) si doamna Lenuța Codreanu, președinta Reuniunii Mariane pentru Parohia „Sf. Francisc”.

Fie ca mottoul ”Cu blândul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara de Sus!” să răsune zilnic și cu putere în fiecare parohie, așa precum răsună colindele în această perioadă, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor noastre.

                                                Coman Mirela

Președintă eparhială RM

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.