Marți, 24 Decembrie 2024

S-a desfășurat Întâlnirea anuală a Asociației „Reuniunea Mariană”

Luni, 15 ianuarie, s-a desfășurat, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, Întâlnirea anuală a Asociației „Reuniunea Mariană” din Eparhia greco-catolică de Maramureș.

Ca în fiecare an, adunarea generală a cuprins momente spirituale precum recitarea rozariului și Sfânta Liturghie celebrată de pr. Tîmbuș Ioan împreună cu cei opt preoți prezenți, dar și momente organizatorice și prezentarea raportului de activitate din anul 2023 de către doamna Coman Mirela, președintă eparhială RM și dezbateri pentru îmbunătățirea activității în 2024.

Părintele Tîmbuș Ioan a prezentat figura marelui om de stat Iuliu Maniu, trecut la cele veșnice în urmă cu 71 de ani, pe 5 februarie 1953, în închisoarea de la Sighet.

Despre frumoasa colaborare a asociației cu comunitatea surorilor baziliene de la mănăstirea „Sfânta Maria” a vorbit sora Bernadeta OSBM, referindu-se la activitățile care s-au desfășurat în anul 2023, an în care Ordinul Sfântului Vasile cel Mare și-a sărbătorit jubileul de 75 de ani.

Părintele Fârte Ioan, asistent spiritual eparhial, a expus tema anului 2024, an dedicat Contemplării Cuvântului Dumnezeiesc.

Evenimentul a fost salutat și de părintele Laurențiu Costin din parohia „Sfânta Cruce”, care s-a făcut și în acest an gazdă primitoare a adunării marianiștilor.

La finalul Sfintei Liturghii s-a celebrat Parastasul pentru sufletul părintelui Simion Ilieș, fost paroh al parohiei „Sfânta Cruce”, la 1 an de la trecerea la Cele Veșnice.

Biroul eparhial de presă

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.