Miercuri, 25 Decembrie 2024

S-a desfășurat la Baia Mare simpozionul „Arestarea Episcopilor” - ediția a XII – a

A luat sfârșit cea de-a douăsprezecea ediție a simpozionului „Arestarea Episcopilor”, desfășurată la Baia Mare în zilele de 28 și 29 octombrie 2016. Și dacă spunem 28 și 29 octombrie, aceste zile nu au fost alese întâmplător pentru desfășurarea evenimentului, ci sunt zilele în care, acum șaizeci și opt de ani, în anul 1948, întreg episcopatul greco-catolic din România a fost a arestat pentru refuzul de a se lepăda de credința greco-catolică și a semna trecerea la cea ortodoxă. Simpozionul a fost organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, în colaborare cu Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU), Filiala Baia Mare III (Sfântul Anton de Padova). 

Au fost zile intense din punct de vedere spiritual și cultural, întrucât simpozionul s-a deschis cu Sfânta Liturghie celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, vineri 28 octombrie, de la ora 18:00. Atmosfera de sărbătoare a fost sporită de cei peste douăzeci de preoți concelebranți îmbrăcați în veșminte de culoare roșie, ce amintește sângele martirilor bisericii noastre. În ziua de sâmbătă, 29 octombrie, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, a avut loc o serie de comunicări științifice pe teme ce privesc atât istoria Bisericii greco-catolice, de la înființarea ei in anii 1700 și până la venirea comunismului în România, când aceasta a fost pusă în ilegalitate de către guvern (lector dr. Ciprian Ghișa), cât și despre ceea ce s-a știut peste hotare despre situația catolicismului din România – faptul că informațiile treceau din țară înspre occident în special prin diplomații francezi prezenți la București, după ce Nunțiul Apostolic din acea vreme a fost declarat persoană non grata și expulzat din țară (prof. univ. dr. George Cipăianu). S-a vorbit despre istoria Bisericii Greco-Catolice în preocupările istoriografiei românești după 1989, comunicare prezentată de conf. univ. dr. Ion Cârja. Prof dr. Marius Bucur a vorbit despre modul în care s-a derulat procesul de arestare a celor șase episcopi greco-catolici, pe care l-a numit „unul ilegal și de conjunctură, neavând nicio bază legală”. Părintele lector dr. Ioan Tîmbuş a vorbit despre figura Episcopului Alexandru Rusu, primul eparh al Eparhiei de Maramureș, așa cum a fost descris el în dosarele securității, faptul că urmărirea constantă a activității lui a început cu mult timp înainte de proces (prin anii 1945-1946) și a continuat atât pe perioada în care a fost episcop de Maramureș, cât și după de a fost numit mitropolit al Bisericii Greco- Catolice. Conf. dr. Alin Tat a prezentat drepturile omului în filozofia lui Jaques Maritain. Prezentările, moderate de prof. Lucian Miclăuş, au fost unele de înaltă ținută științifică, culturală și au răspuns așteptărilor persoanelor din public, care s-au întors spre casă cu un important bagaj de cunoștințe și clarificări asupra a ceea ce însemnat perioada neagră a Bisericii noastre. Inițiatorul acestui eveniment în anul 2005 a fost pr. Mesaroș Simion, care, împins fiind de faptul că „în cartea despre memoriile cardinalului Iuliu Hosu, data de 28 și/sau 29 octombrie 1948 a fost pomenită de 36 de ori”, a avut ideea organizării acestui simpozion, tradiție ce se menține de doisprezece ani.

Preasfințitul Vasile Bizău, prezent în sală pe durata întregii sesiuni de comunicări, a mulțumit la final distinșilor profesori universitari de la Cluj, „care, an de an, propun un eveniment cultural în orașul nostru”, celor care au fost implicați în organizare, în special Asociației AGRU, pentru „străduința de a coaliza intelectualitatea românească, în primul rând pe cea greco-catolică și de a-și aduce aportul în mod pozitiv la transmiterea mesajului evanghelic în comunitățile și instituțiile în care activează fiecare membru al asociației… Vreau să felicit pe membrii AGRU, care se luptă la fel ca și noi toți, ca și întreaga Biserică a noastră, lupta cea bună în a promova valorile, a cultiva persoanele și întâmpină la fel de multe obstacole ca și noi toți... Însă acesta nu este un lucru care să ne oprească din a construi pe mai departe profilul moral, spiritual și religios al creștinului de astăzi, care trece si prin personalismul lui Jaques Maritain, pe care Biserica îl acceptă în forma lui de sorginte creștină”, a spus Ierarhul. Preasfințitul a invitat, de asemenea, participanții să privească fiecare lucru dintr-o perspectivă pozitivă, deoarece, aceasta este „cea care clădește… Eu cred că noi putem să construim și comunitatea greco-catolică poate să construiască privind exemplul celor care au fost înaintea noastră, a celor care au avut acest spirit al pozitivității din perspectiva aceasta de a ne aduce aportul și a construi”, a afirmat Preasfințitul Vasile la sfârșitul simpozionului.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.