Miercuri, 25 Decembrie 2024

Credincioșii greco-catolici din Eparhia de Maramureș participă activ la „40 de zile pentru viață”

Credincioșii greco-catolici din Eparhia de Maramureș au răspuns pozitiv și activ invitației de a participa la manifestările campaniei „40 de zile pentru viață”. Astfel, luni, 13 martie, a fost a doua zi alocată Eparhiei noastre pentru a acoperi cele 7 ore zilnice de veghe pașnică, rugăciune și meditație asupra dreptului fiecărui copil nenăscut. Se meditează în aceste zile și se încearcă și o conștientizare a populației pe tema avortului și urmărilor pe care acesta le are asupra sferei fizice, psihice și spirituale a mamelor. În fiecare zi, participanții la veghea pașnică ce se desfășoară în perioada 1 martie-9 aprilie peste drum de Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare se roagă pentru o anumită cauza. „Cauza zile este aceeași la nivel mondial”, ne spune d-na Adriana Gîrboan (membru în comisia de organizare - delegat al Episcopiei Greco Catolice de Maramureș).

Orașul Baia Mare s-a alăturat pentru prima dată acestei campanii, care se desfășoară simultant în alte 5 orașe din țară (Cluj, București, Iași, Timișoara, Bistrița) și 636 de orașe din lume (din 36 de țări).

Prezența la veghe a fost, până în prezent, peste așteptările organizatorilor „Sunt foarte surprinsă să descopăr că sunt mult mai mulți oameni în stradă decât cei înscriși pe liste. Dacă sâmbătă ne-am organizat noi, organizatorii, să acoperim zilele de week-end și ne-am înscris câte două persoane pentru câte 2 ore… când am ajuns în stradă, eram câte 10-12 oameni”, ne spune d-na Gîrboan. În ce privește impactul campaniei în primele 13 zile, „acesta a fost unul extraordinar. Nu am avut agresiuni, persoane recalcitrante, au fost oameni simpli care s-a oprit în rugăciune împreună cu noi… Unii trecători ne încurajează cu mesaje de genul: Bravo! Continuați! Alții… cei cărora le atingem probabil într-un mod sau altul conștiința, își pleacă capul atunci când trec pe lângă noi și citesc mesajele de pe pancarte. Alături ne noi este jandarmeria, care în fiecare dimineață vine și ne salută și ne asigură că ne este alături și ne sprijină. Le mulțumim foarte mult pentru acesta, deși nu a fost cazul să intervină”, afirmă d-na Adriana Gîrboan.

Participanții la campanie sunt oameni conștienți de importanța rugăciunii, dar și a acțiunilor concrete atunci când vine vorba despre faptul de a apăra viața copiilor nenăscuți: „Cred că este important ca mai multe pături ale societății să conștientizeze ce anume înseamnă un avort”, ne spune d-na Mihaela din Baia Mare, care s-a alăturat grupului de veghe luni, 13 martie. „În tinerețe mi-am dorit să am 10 fete și fiecare să aibă câte în frate geamăn”, ne spune, zâmbind, d-na Parasca din Șișești. Și continuă: „familia mea a fost una numeroasă și am înțeles, astfel, cât e de frumoasă viața în comun. Mai târziu am aflat, de peste mări și țări, despre aceste manifestări pentru apărarea vieții și m-am întrebat: Eu ce fac? Trebuie să fac și eu ceva… E un pas mic, dar mă gândesc că rugăciunea ajunge până la Dumnezeu și e mare atunci”, povestește cu duioșie d-na Parasca.

Alături de persoane laice, au vegheat și s-au rugat în stradă mai mulți preoți greco-catolici. Întrebat cum vede această campanie, pr. Simion Ilieș (paroh la biserica Sfânta Cruce din Baia Mare), afirmă: „Este o inițiativă pentru binele comunității în general. Nu trebuie să o privim ca și pe o acțiune religioasă, ci ca pe o acțiune a întregii comunități îndreptată spre societate, care este, din acest punct de vedere, foarte decadentă. Milităm pentru viață pentru că natalitatea scade, vedem, ne îngrijorează pe fiecare dintre noi, dar sunt foarte puțini cei care fac ceva. Campania este acel ceva care trebuie spus pentru societate și pentru viață”.

Campania „40 de zile pentru viață” continuă până pe data de 9 aprilie și este organizată de către mai multe culte creștine care susțin apărarea vieții. Eparhiei Greco Catolice de Maramureș i-au fost alocate spre acoperire zilele de luni: 6, 13, 20, 27 martie, respectiv 3 aprilie, între orele 10:00-17:00.

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.