Miercuri, 25 Decembrie 2024

Papa Francisc către Episcopii Orientali: „Întâlnirea voastră ne arată bogăția rituală a Bisericii Catolice”

În perioada 11-14 septembrie 2019, PS Vasile Bizău a participat la cea de-a 22-a întâlnire a Episcopilor Catolici Orientali din Europa, găzduită de Colegiul Pontifical Sfântul Iozafat din Roma. Întâlnirea a avut ca temă „Misiunea Ecumenică a Bisericilor Catolice Orientale din Europa în contextul actual”. Pe baza temei, au intervenit: Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, Președintele CCEE, Preafericirea Sa Sviatoslav Șevciuk, Arhiepiscop Major de Kiev-Halici (Ucraina), întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Cardinalul Kurt Koch, Președintele Consiliului Pontifical pentru promovarea Unității Creștinilor și Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. Episcopii prezenți la Roma au avut, de asemenea, o întâlnire cu Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin.

Cu siguranță, momentul culminant a fost reprezentat întâlnirea cu Papa Francisc, care s-a desfășurat sâmbătă, 14 septembrie, de sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”. În discursul său, Papa Francisc a vorbit foarte frumos despre unitatea în diversitate a Bisericii Universale: „Întâlnirea voastră, organizată sub egida Conferințelor Episcopilor din Europa, ne arată bogăția rituală a Bisericii Catolice pe continent, nelimitată la tradiția latină. Printre voi văd mulți reprezentanți ai diferitelor Biserici de tradiție bizantină, mulți din iubita Ucraina, dar și prezențe din Orientul Mijlociu, din India și din alte regiuni, care au găsit primire în țările europene. Așa cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican, „varietatea nu numai că nu dăunează unității Bisericii, ci chiar o manifestă” (Orientalium Ecclesiarum, 2). De fapt, unitatea creștină nu este uniformitate. Uniformitatea este distrugerea unității; și adevărul creștin nu este monocord, „simfonic”, altminteri n-ar veni de la Duhul Sfânt”, a afirmat Sfântul Părinte.

De asemenea, Suveranul Pontif a amintit despre beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată la Blaj, pe data de 2 iunie a.c.: „În urmă cu câteva luni, în cursul călătoriei mele apostolice în România, am prezidat beatificarea a șapte episcopi martiri ai Bisericii greco-catolice române. A fost o ocazie pentru a manifesta cât de mult întreaga Biserică catolică și Succesorul lui Petru vă sunt recunoscători pentru mărturia de fidelitate față de comuniunea cu episcopul de Roma oferită de mai multe ori în istorie, uneori până la vărsarea sângelui. Această fidelitate este o piatră prețioasă a patrimoniului vostru de credință, un semn distinctiv de neșters, așa cum ne amintește unul din martirii români care, în fața celui care-i cerea să se lepede de propria comuniune catolică, a spus: „credința mea este viața mea”. Comuniunea catolică face parte din identitatea voastră particulară dar nu-i ia nimic, ba chiar contribuie la realizarea ei pe deplin, de exemplu ocrotind-o de ispita de a se închide în ea înseși și de a cădea în particularisme naționale sau etnice care exclud”, a spus Papa Francisc. 

Din România, au fost prezenți la întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali: PS Vasile Bizău, PS Virgil Bercea - Episcopul Eparhiei de Oradea, PS Florentin Crihălmeanu - Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, și PS Claudiu Lucian Pop - Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.