Miercuri, 25 Decembrie 2024

Papa Francisc: „Suntem toți în aceeași barcă. Doamne, salvează-ne!”

-Moment de rugăciune și încurajare prezidat vineri, 27 martie 2020, de papa Francisc pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, cu Piața goală-

Pentru prima dată în istorie, papa a dat binecuvântarea Urbi et Orbi cu posibilitatea de a primi indulgență plenară, fără a rosti formula specifică binecuvântării și cu singura condiție de a-ți dori, ca și creștin, acest lucru. Prin acest fapt, Papa a încurajat întreaga lume, în zilele negre ale pandemiei de coronavirus COVID-19, care a provocat „un gol dezolator, care a paralizat totul: se simte în aer, se observă în gesturi, se citește în priviri. Asemenea discipolilor din Evanghelie am fost luați prin surprindere de o furtună puternică, neașteptată. Suntem înfricoșați și ne simțim rătăciți”, a afirmat Pontiful. Sfântul Părinte a folosit pilda Liniștirii furtunii (Mc. 4, 35-41), în care ucenicii, înfricoșați de valurile puternice care plimbau barca, l-au trezit înspăimântați pe Isus, care dormea liniștit. Trezindu-se, El a certat marea și vânturile și acestea s-au liniștit. „Ne-am trezit și noi, ca și discipolii lui Isus, toți în mijlocul furtunii, în aceeași barcă, chemați să vâslim împreună, cu o mare nevoie de a ne încuraja reciproc. În această barcă suntem toți... ne-am dat seama că nu putem să mergem înainte fiecare pe cont propriu, ci doar împreună”, recunoscându-ne apartenența în aceeași rădăcină binecuvântată, recunoscându-ne ca și frați.

„Doamne, în această lume în care am mers înainte cu viteză, simțindu-ne puternici și capabili de orice realizare... nu ne-am oprit înaintea chemărilor Tale, nu ne-am trezit în fața războaielor și nedreptăților care se petrec pe Pământ, nu am ascultat urletul sărmanilor, al planetei noastre bolnave. Am mers înainte fără frică, gândindu-ne că vom rămâne mereu sănătoși într-o lume bolnavă. Acum, în timp ce suntem în marea agitată, te implorăm: Trezește-te Doamne! „De ce vă este frică, Încă nu aveți credință?” Doamne, ne adresezi un apel, un apel la credință. Acest lucru nu înseamnă doar a crede că Tu exiști, ci să ne întoarcem la Tine. În acest Post, răsună chemarea Ta: -Convertiți-vă, întoarceți-vă la Mine cu toată inima!- (Gal 2,12). Ne chemi să trăim acest timp de încercare ca o posibilitate de a alege. Nu este momentul judecății Tale, ci a judecății noastre timp dedicat alegerii a aceea ce contează, separării a ceea ce este necesar de ceea ce nu este. E timpul să întoarcem cursul vieții spre Tine și spre ceilalți” – sunt cuvintele papei din această seară. Papa i-a amintit de toți cei implicați direct în tratarea acestei pandemii, care au înțeles că „nimeni nu se salvează singur”. În fața suferinței care a cuprins lumea, „experimentăm rugăciunea sacerdotală a lui Isus: -Ca toți să fie una- (In 17,21). Conștienți fiind că singuri ne scufundăm, „Să-l punem pe Isus în bărcile vieților noastre, să-i încredințăm temerile noastre pentru ca El să le învingă” – a îndemnat Suveranul Pontif.

Un moment impresionant a fost cel al sincronizării bătăilor clopotelor bazilicii cu sunetul unei ambulanțe care trecea în acel moment pe via della Conciliazione. În acel moment, Papa a  luat în mâinile sale Preasfântul Sacrament și, din atriul bazilicii vaticane, a ieșit cu pas lent pe esplanadă, unde stropii de ploaie nu conteneau să cadă, pentru a da binecuvântarea euharistică ”Urbi et Orbi”.

Înainte de a da binecuvântare, Papa s-a rugat în fața icoanei «Salus Populi Romani», icoana bizantină a Sfintei Fecioare adusă de la bazilica Santa Maria Maggiore și în fața crucifixului din biserica San Marcello al Corso, adus special în Piața Sf. Petru pentru acest moment de rugăciune. Acest crucifix de lemn miraculos este ceșl care, în 1522, a fost dus în procesiune în cartierele oraşului pentru ca "Marea Ciumă" care lovise Roma să ia sfârşit.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.