Marți, 24 Decembrie 2024

Emisiune filatelică dedicată centenarului relațiilor diplomatice România-Sfântul Scaun

Pentru a onora Centenarul relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, Romfilatelia a introdus în circulație marți, 5 mai 2020, emisiunea de mărci poștale România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.

„Pe colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei, se regăsesc stemele de stat ale României Regale și Sfântului Scaun, alături de Decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu în calitate de Trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun (iunie 1920).

Nunțiatura Apostolică în România funcționează astăzi în palatul situat pe str. Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7. Edificiul, ilustrat pe plicul „prima zi”, a fost inaugurat în anul 1901, fiind comanditat de Franz Xaver von Hornstein, arhiepiscop de București în perioada 1896-1905”, aflăm din comunicatul Romfilatelia, dat cu această ocazie.

De asemenea, în textul comunicatului este consemnată întreaga evoluție a relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, care au fost inaugurate oficial pe data de 1 iunie 1920, chiar dacă relațiile românilor cu Biserica Romei datează, prin strămoșii daco-romani ai acestora, încă din primele secole ale erei creștine. Oficial, primul trimis al Sfântului Scaun în România, Monseniorul Francesco Marmaggi, a sosit la București pe data de 17 octombrie 1920.

Pe comunicat se arată faptul că în toți acești ani, „relațiile României cu Sfântul Scaun au evoluat armonios”, dar este amintită și persecuția guvernului comunist asupra Bisericii Greco-Catolice.

După 1990, „noile raporturi fiind caracterizate de cordialitate la nivel oficial și de normalizare a statutului Bisericii Catolice în România, inclusiv prin recunoașterea Bisericii Greco-Catolice. Președinți, primi-miniștri și alte personalități ale vieții publice din România au fost primiți de Sfinții Părinți, iar Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 și Papa Francisc, în 2019, au vizitat România”

Emisiunea poștală poate fi achiziționată online de la Magazinul Romfilatelia, unde sunt disponibile atât colița dantelată cât și plicul „prima zi”.  

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.