Miercuri, 25 Decembrie 2024

Eparhia de Maramureș, reprezentată la a X-a Întâlnire Mondială a familiilor de la Roma

Ne-am bucurat foarte mult să putem reprezenta Eparhia greco-catolică de Maramureș la Întâlnirea Mondială a familiilor, ediția a X-a, care s-a desfășurat la Roma în zilele 22-26 iunie 2022, pe tema "Iubirea în familie: vocație și cale spre sfințenie". Cu binecuvântarea Preasfințitului Vasile Bizău, am participat împreună cu cei trei copii ai noștri: Grațiana (12 ani), Mihai (10 ani) și Elena (4 ani).

Din România a fost prezentă la Întâlnire o delegație de 11 familii (câte una din fiecare Dieceză și Eparhie), însoțită de PS Iosif Csaba Pal, episcop romano-catolic de Timișoara și responsabil în cadrul CER cu Pastorația Familiilor.

Deschiderea a avut loc miercuri seara, 22 iunie, cu un festival al familiilor, în prezența Papei Francisc. După 5 frumoase și foarte profunde mărturii de viață ale familiilor din diferite țări, Papa i-a încurajat pe cei peste 2000 de delegați ajunși la Roma din toată lumea să continue cu încredere pe drumul iubirii și al sfințirii în familie, cu ochii ațintiți la familia Luigi e Maria Beltrame Quattrocchi, patronii Întâlnirii Mondiale. Papa a explicat că, așa cum am auzit în mărturiile familiilor din prima seară, nu există familii perfecte, ci doar familii care aleg să se iubească și să pășească împreună pe calea sfințeniei. Iubirea în cuplu și în familie nu este un sentiment, ci o decizie care se actualizează în fiecare zi.

Zilele de joi, vineri și sâmbătă au fost zile intense de împărtășire a experienței de viață de familie a multor cupluri de pe toate continentele. "Conferințele din ziua de azi nu mai pot fi științifice, ci doar bazate pe mărturii, pe experiența celor care nu au fost feriți de obstacole, dar care și-au pus speranța în Dumnezeu și au reusit să depășească dificultățile", ne-au explicat moderatorii. Lumea de azi e mult mai practică, are nevoie de exemple și de modele de urmat. Astfel că, toate conferințele și panelurile de la Roma au fost bazate pe împărtășiri ale experiențelor plăcute sau mai puțin plăcute ale vieții de cuplu și pe expunere de inițiative și practici religioase, de parcursuri spirituale pentru susținerea familiilor. Au fost prezentate eforturile depuse, în diferite țări, spre a fonda asociații sau fundații, comunități care se pun în slujba familiilor, spre a le susține permanent.

Reluând discursul Papei Francisc, s-a vorbit despre familie ca medicament moral al societății atât de rănite azi de diferitele tendințe care se extind alert: "Suntem în război, un act de distrugere a naturii umane" a afirmat Papa de mai multe ori în ultimii ani, referindu-se la ideologia de gen, "iar acest război poate fi câștigat doar lucrând mai mult ca niciodată la sănătatea familiei". Familia trebuie să fie fermentul care să împartă în Biserică și în societate sănătatea morală. Familia e biserica domestică, iar Biserica azi trebuie să fie văzută ca unitatea tuturor bisericilor domestice. "O ecleziologie nouă cu care trebuie să ne obișnuim și spre care trebuie să ne deschidem" a spus PS Csaba Pàl grupului de români după prima zi a conferințelor, la întâlnirea grupului național.

Iar pentru a reuși acest lucru, pentru ca familia să fie ajutor pentru Biserică și societate e nevoie ca familia însăși să fie o celulă foarte sănătoasă. În acest sens s-a vorbit despre liturgia familiei, liturgia domestică care trebuie practicată de către cupluri și familii zilnic pentru a nu lăsa focul iubirii să se stingă. Aceasta nu are o structură și un parcurs fix, precum liturgia din biserici, ci trebuie să fie creată de familie după propria sensibilitate. Este vorba despre gesturi concrete de afectivitate, timp dedicat fără a fi distrași de altceva, împărtășiri, ajutor oferit și rugăciune împreună. Un ritual care să fie bine stabilit si respectat de membrii familiei. Doar având familii sănătoase se poate avea o societate sănătoasă.

După ce familia e stabilă și a început propriul drum de sfințire, ea este chemată să devină misionară, să se deschidă către ceilalți, spre a-i ajuta să pornească pe acelaș drum.

Ne-a impresionat în mod deosebit mărturia laicei consacrate Danielle Bourgeois, care, divorțată fiind de la vârsta de 24 de ani, în 1981 s-a pus la dispoziția persoanelor divorțate din Quebec- Canada, spre a le oferi suport să depășească suferința și să-și recapete speranța, apropiindu-se de Dumnezeu, prin parcursuri spirituale create în acest scop. A fondat ulterior comunitatea 'Solitude Myriam', care ajută persoanele divorțate să dea un sens propriilor vieți atât de rănite, dar și cuplurile aflate pe punctul critic de a se despărți.

Emoționantă până la lacrimi a fost mărturia unui cuplu libanez din Australia care a explicat cum a reușit, cu ajutorul Spiritului Sfânt, pe care l-a simțit în mod aproape tangibil, să ierte șoferul beat al unui autoturism care le-a omorât trei din cei șase copii ai lor, aflați la plimbare prin oraș: "Iertarea oferită de noi a condus multe alte persoane din Australia pe drumul iertării. Presa, națională și internațională, nu a mai vorbit atât de mult despre accident, cât despre credință și iertare. Pe 1 februarie a fost ulterior stabilită Ziua națională a iertării", a explicat cuplul.

Momentul culminat al Întâlnirii a fost Sfânta Liturghie celebrată  pentru familii sâmbătă, 25 iunie, în Piața Sfântul Petru, în prezența Papei Francisc. Papa a reamintit faptul că a trăi în iubire înseamnă a acorda libertatea celui de lângă tine să se dezvolte și să zboare pe propriul drum, insistând asupra faptului că părinții ar trebui să-și îndemne mai mult copiii să-și urmeze fiecare propria stradă și vocație la căsătorie, renunțând la egoismul de a-i ține aproape de ei. Vocația la căsătorie nu e un drum ușor, dar e frumoasă, "cei căsătoriți, părinții, să împărtășească cu toți membrii familiei bucuria acestei chemări... Iubirea pe care o simțiți să fie deschisă, extrovertită, arătată lumii, să fie capabilă să-i atingă pe cei mai răniți, pe cei mai suferinzi pe care-i întâlniți în cale... fragili în trup și suflet. De fapt, iubirea, precum și iubirea din familie, se purifică și devine mai puternică atunci când este dăruită".

În ultima zi, 26 iunie, toate familiile delegate au participat la rugăciunea "Angelus" cu Papa Francisc, în cadrul căreia au primit mandatul misionar, familiile fiind chemate să fie misionare prin lume, să împătrășească "bucuria și frumusețea de a fi familie" și să fie exemplu de speranță pentru cei deznădăjduiți. "Familiile să fie ajutorul preoților în pastorație  și bunul mers al parohiilor", s-a repetat de mai multe ori în cadrul conferințelor.

"Familiile să fie reunite în jurul parohiilor, al preoților, spre a transmite credința și speranța" acesta a fost mesajul transmis în aproape toate mărturiile iar acest lucru este îmbucurător, "deoarece ne transmite faptul că toți putem să fim implicați, acolo unde trăim, să ne ajutăm parohia și comunitatea parohială să ne fie nouă reper și ghid", a afirmat PS Pàl în parohia Sfânta Tereza de Calcutta din Roma , unde grupul de români a fost prezent vineri seara.

Experiența petrecută la Roma a fost pentru noi una intensă și care, cu siguranță, nu ne lasă la fel ca înainte. Ne întoarcem îmbogățiți, cu mai multă speranță și mai conștienți că familia este un dar care trebuie protejat, împărtășit și oferit drept mărturie.

Fam. Trifoi Vasile și Talida

fam roma 2

fam roma 3

fam roma 4

fam roma 5

fam roma 6

fam roma 7

fam roma 8

fam roma c

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.