Marți, 24 Decembrie 2024

Ziua Mondială a Vieții Consacrate, Ediția XXVIII, a fost celebrată la Baia Mare

De sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Templu, 2 februarie, în Biserica Catolică se celebrează Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997. „Această zi, care va fi celebrată an de an, explica papa atunci, printr-un mesaj  adresat Poporului lui Dumnezeu, își propune să ajute întreaga Biserică să pună tot mai mult în valoare mărturia persoanelor consacrate, care au ales să-l urmeze pe Hristos, dar în același timp, este prilej pentru persoanele consacrate să își reînnoiască voturile, propunerile de viață, dar și sentimentele care le ghidează viața dăruită lui Dumnezeu”.

Dacă anul trecut, sărbătoarea a fost găzduită de Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare, în acest an, gazdă s-a făcut Eparhia Greco-Catolică de  Maramureș și astfel, la rugăciune și meditație au participat toate comunitățile religioase de frați și surori de ambele rituri.

În prezent, pe teritoriul Eparhiei de Maramureș activează nouă Institute religioase (șapte feminine și două masculine) și două mănăstiri de drept eparhial.

Programul a început joi, 1 februarie 2024, cu o seară de rugăciune desfășurată la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, care a cuprins Vecernia celebrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, urmată de Adorație, cu meditații legate de viața consacrată.

În cuvântul de învățătură rostit la final, Preasfinția Sa Vasile a îndemnat toate persoanele prezente la rugăciune constantă, în special în acest an pastoral dedicat de către Sfântul Părinte Papa Francisc rugăciunii. Aceasta, a explicat Ierarhul, ajută la interiorizare aprofundă, ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeu în interiorul nostru și să nu-L căutăm în exterior, așa cum suntem îndemnați de mentalitatea lumii actuale. Iar persoanele consacrate au ales această viață care le permite momente mai îndelungate de introspecție și de rugăciune, spre a fi bine plăcute Domnului.

Ziua de 2 februarie, ziua sărbătorii, a fost marcată de Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

În omilia sa, Ierarhul a felicitat persoanele consacrate catolice de rit latin și bizantin prezente la sărbătoare și le-a urat La mulți și sfinți ani!. „Îi mulțumim Domnului pentru darul vocației, al  consacrării și al slujirii în Biserică. Aducem în fața Lui fidelitatea cu care încercăm și suntem disponibili să reînnoim alianța noastră pentru a rămâne în această fidelitate a slujirii, a chemării și a fi lumină astăzi  în lume”, a afirmat PS Vasile. Episcopul a îndemnat, de asemenea frații și surorile călugărițe să fie lumină care se dăruiește în lume, așa cum Preacurata Fecioară Maria, mama lui Isus, l-a dăruit pe acesta lumii, spre a fi Lumina lumii și nu l-a ținut posesiv pentru sine. „Prin dăruirea lui Dumnezeu se întâmplă toate lucrurile minunate, inclusiv creația. Creația subzistă în această dăruire a lui Dumnezeu, o dăruire care trece mereu înnoită în forma gratuității și a jertfei de sine”. Tot așa și persoanele consacrate, dar și toți creștinii, prin rugăciunea lor și prin puterea legăturii pe care o trăiesc cu Dumnezeu, să fie lumină și ajutor spre rezolvarea problemelor celorlalți, spre buna lor înțelegere și conviețuire.

Celebrarea s-a încheiat cu procesiunea tuturor persoanelor consacrate care au ieșit din biserică ținând în mână câte o lumânare aprinsă, din lumânările sfințite în această mare sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.