Miercuri, 25 Decembrie 2024

13 mai 2021 - Prima Zi Mondială a Educației Catolice

Astăzi, 13 mai 2021, se sărbătorește prima Zi Mondială a Educației Catolice. Aceasta se celebrează de 20 de ani, în ziua Înălțării Domnului, în America Latină, iar pe 16 aprilie 2021, Comitetul European pentru Educația Catolică (CEEC) a decis să se alăture inițiativei, propunând să fie preluată de toate tările membre.

Scopul Zilei Mondiale a Educaţiei Catolice este acela de a reflecta, de a recunoaşte şi de a celebra educaţia catolică. În învăţătura sa despre educaţie, Conciliul Vatican II, în Declaraţia despre educaţia creştină (Gravissimum Educationis), aminteşte mai întâi de dreptul universal la educaţie: "Toţi creştinii, întrucât au devenit făptură nouă, renăscându-se din apă şi Spirit Sfânt şi astfel se numesc şi sunt într-adevăr fiii lui Dumnezeu, au dreptul la o educaţie creştină. Aceasta nu are în vedere numai maturizarea persoanei umane (...), ci urmăreşte în principal ca cei botezaţi, fiind iniţiaţi treptat în cunoaşterea misterelor mântuirii, să devină din zi în zi mai conştienţi de darul credinţei pe care l-au primit, să înveţe să-l adore pe Dumnezeu Tatăl în spirit şi adevăr (cf. In 4,23), în primul rând prin cultul liturgic, să fie formaţi pentru a-şi trăi viaţa proprie după omul cel nou în dreptatea şi sfinţenia adevărului (cf. Ef 4,22-24), şi astfel să ajungă la omul desăvârşit, la vârsta plinătăţii lui Cristos (cf. Ef 4,13) şi să-şi aducă contribuţia la creşterea trupului mistic. Pe lângă aceasta, conştienţi de chemarea lor, să se înveţe să dea mărturie despre speranţa ce se află în ei (cf. 1Pt 3,15), precum şi să ajute la transformarea creştină a lumii, prin care valorile naturale, preluate şi integrate în perspectiva integrală a omului răscumpărat de Cristos, să contribuie la binele întregii societăţi" (Gravissimum Educationis 2).

Există 3 factori majori care contribuie la formarea elevilor:

1 - Ereditatea, bagajul genetic cu care se naște fiecare persoană iar caracteristicile ereditare sunt transmise de la o generație la alta prin ADN.

2 - Mediul, alt factor cu rol major în educarea tinerilor este format din persoanele cu care aceștia intră în contact. Părinții, prin asumarea educației copiilor lor, devin primii educatori. Această educație nu va putea fi suplinită, este timpul în care învățăm iubirea față de Dumnezeu și dragostea față de aproapele. În mod cert în societatea actuală se găsesc elemente nocive care îndepărtează sufletul de valorile și principiile învățate în familie, dar conlucrarea cu harul lui Dumnezeu va sădi în conștiință calea spre principii sănătoase care trebuie urmată de creștin.

3 - Educația - școala și biserica reprezintă doi dintre pilonii pe care se construiește o societate sănătoasă. Biserica, asemenea unei mame, își asumă misiunea de a purta de grijă tuturor fiilor ei. Cu toate problemele pe care le întâmpină omenirea, rolul bisericii este acela de a duce la îndeplinire misiunea încredințată de Isus: "Mergând, învățați toate neamurile..."(Mt: 28,19). Profesori, formatori și toți cei implicați în procesul educațional caută modalități de a răspunde acestei provocări. "Educația este unul dintre mijloacele cele mai eficace pentru a face această lume și istoria noastră mai umane" - Papa Francisc.

 

Pr. prof. dr. Ioan Codrea - Inspector școlar eparhial

 

FOTO: Olimpiada de religie greco-catolică - faza județeană - 2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.