În zilele 30 octombrie - 2 noiembrie 2025, Preasfinția Sa Vasile Bizău a participat, împreună cu un grup de 30 de profesori ai Liceului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, la Jubileul Mondial al Educației, care s-a desfășurat la Roma începând cu 27 octombrie. Grupului din Maramureș s-a adăugat grupul de profesori din Eparhia de Oradea, alături de Preasfinția Sa Virgil Bercea.
Cadrele didactice din cele două Eparhii au avut ocazia să treacă împreună cu episcopii lor prin Poarta Sfântă a Bazilicii Sfântul Petru din Roma, în semn de comuniune cu Sfântul Părinte Papa Leon al IV-lea și cu întreaga Biserică Catolică.
„Educația nu poate să fie privită ca simplă transmitere de informații, ea trebuie să fie un act de iubire”, a transmis Sfântul Părinte educatorilor, învățătorilor și profesorilor din întreaga lume în cadrul celebrării dedicate Jubileului Educației din 31 octombrie 2025. Suveranul Pontif a vorbit despre rolul educatorilor și despre educația care trebuie să aibă o dimensiune umană; bucuria procesului educativ trebuie să fie simțită „ca o flacără care încălzește și unește sufletele”.
Papa Leon a binecuvântat cadrele didactice din întreaga lume, asigurându-le de prezența în rugăciunile lui.
Un alt moment solemn al pelerinajului a fost participarea la a Sfânta Liturghie solemnă prezidată de Papa Leon al XIV-lea, în Piața Sfântul Petru, în data de 1 noiembrie - Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
„În această Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor, este o mare bucurie să-l înscriem pe Sfântul John Henry Newman printre învăţătorii Bisericii şi, în acelaşi timp, cu ocazia Jubileului Lumii Educaţiei, să-l numim co-patron, împreună cu Sfântul Toma de Aquino, al tuturor celor implicaţi în procesul educaţional”, a anunțat Suveranul Pontif.
Impunătoarea statură culturală şi spirituală a lui Newman va folosi drept inspiraţie noilor generaţii cu inimă însetată de infinit, disponibile pentru a realiza, prin cercetare şi cunoaştere, acea călătorie care, aşa cum spuneau anticii, ne face să trecem per aspera ad astra, adică prin dificultăţi până la stele.
Viaţa sfinţilor ne mărturisește, de fapt, că este posibil să trăim cu pasiune în mijlocul complexităţii prezentului, fără a lăsa deoparte mandatul apostolic: „Străluciţi ca stelele în lume” (Fil 2,15). Cu această ocazie solemnă, doresc să repet educatorilor şi instituţiilor educaţionale: „Străluciţi astăzi ca stelele în lume”, graţie autenticităţii implicării voastre în căutarea corală a adevărului, în împărtăşirea sa coerentă şi generoasă, prin slujirea adusă tinerilor, în special celor săraci, şi în experienţa cotidiană că „iubirea creştină este profetică, face minuni” (cf. Exortaţia apostolică Dilexi te, 120).
Pelerinajul cadrelor didactice din Eparhia de Maramureș la Roma se încheie luni, 3 noiembrie 2025.
Talida Trifoi
Biroul eparhial de presă
FOTO: Eugen Ivuț









000
