Miercuri, 25 Decembrie 2024

George Nicoară – doctor în Teologie

Diaconul George Nicoară și-a susținut joi, 26 mai 2016, lucrarea de Doctorat în carul Institutului de Spiritualitate al Universității Gregoriene din Roma. Titlul lucrării: Autobiografia come spiritualità. L’esperienza spirituale di Ignazio di Loyola e di Teresa D’Avilla secondo i loro scritti autobiografici: «Hechos del Padre Ignacio» e «Libro de la vida de la Madre Teresa”.

„Cercetarea a avut ca obiect experiențele spirituale redate în autobiografiile acestor doi sfinți care aveau să marcheze decisiv profilul teologic al Contra-Reformei și întreaga mistică occidentală până în zilele noastre. Literatura de specialitate este abundentă, însă pariul lui George Nicoară țintește către o punere împreună a două interiorități, adică exact locurile în care Dumnezeu a chemat în mod irevocabil niște suflete însetate. Autorul propune o inovație care leagă literatura și teologia în radicala deschidere a persoanei către misterul dumnezeirii: autobiografia ca spiritualitate, exercițiul memoriei și al reconstruirii narative a inefabilului unei experiențe a transcendentului constituindu-se într-o revizitare anamnetică a „locului” invaziei harului, o actualizare creativă, mereu altfel, a unui eveniment transformator”, relatează Alin Vara pe site-ul Colegiului Pontifical Pio Romeno.

George M. Nicoară s-a născut la Baia Mare pe data de 11 Martie 1988. După anii de școală generală finalizați în orașul natal, a urmat cursurile liceale la Liceul Teologic Român Unit „Inochentie Micu” din Cluj Napoca (2002-2006).

Între 2006 și 2010 a urmat cursurile de Teologie în cadrul Universității de Nord din Baia Mare, fiind seminarist al seminarului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. În paralel a urmat cursurile Facultății de Litere, Specializarea „Limba și Literatura Română-Engleză”, Univ. de Nord Baia Mare (2007-2010).

În perioada 2010-2011 a frecventat cursuri de teologie în cadrul Ateneului Pontifical „Sant’Anselmo” din Roma.

Între anii 2011 și 2013 a urmat studiile masterale în Teologie Spirituală, Universitatea Gregoriană din Roma.

A primit treapta diaconatului pe data de 3 ianuarie 2016, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești celebrată la biserica „Sfânta Maria” (Baia Mare), prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău. 

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.