Miercuri, 25 Decembrie 2024

Promoția 2009 a Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” – Întâlnirea de 10 ani la Baia Mare

Joi, 20 iunie 2019, s-a desfășurat la Baia Mare, în capela Episcopiei, întâlnirea de 10 ani a promoției care, în 2009, a finalizat cursurile în cadrul Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”.

În astfel de momente aniversare, Preasfințitul Vasile Bizău consideră rugăciunea ca fiind esențială deoarece, noi „recunoaștem în Dumnezeu izvorul tuturor harurilor și al faptului că El ne însoțește, că revarsă asupra noastră bucuriile pe care le trăim”. Astfel că primul moment al întâlnirii a constat în celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești în capela în care studenții s-au rugat zi de zi în perioada facultății.  

Amintind de anii studenției, Preasfințitul i-a îndemnat pe absolvenți să păstreze din acea perioadă bucuria faptului de a sta împreună, de a colabora și a-și păstra libertatea interioară, pe care a numit-o „măsura pe care o avem în fața lui Dumnezeu. Faptul de a fi liberi în suflet este și un semn al prezenței harului în noi, care ne ajută să gustăm din plin din bucuria vieții și din tot ceea ce săvârșim, din misiunea pe care o avem…”. Dincolo de materie, de cunoștințe, „care sunt absolut necesare, Teologia se reduce și la viața concretă de fiecare zi, la răbdarea și dragostea pe care le investim pentru a fi prezenți în fața lui Dumnezeu acolo unde suntem… noi avem misiunea slujirii, a răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu și a trăirii Teologiei”, a spus Ierarhul în cuvântul de învățătură.

Părintele Manu Mircea- fost Rector al Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” s-a declarat bucuros de această întâlnire, „prilej al aducerii-aminte a perioadei de formare, de creștere”, dar și prilej, totuși, de reflecție la faptul că suntem trecători pe acest pământ, rostind numele părinților profesori care au trecut la cele veșnice în acest deceniu. 

Dintre cei 8 absolvenți din 2009, patru și-au continuat studiile de masterat în diferite universități din Roma, Italia. În acest moment, patru sunt preoți.

Pr. Pop Daniel a adresat, în numele întregului colectiv, mulțumiri către profesorii care i-au format în perioada în care au frecventat institutul, iar ziua va continua cu prânzul luat împreună, prilej de bucurie și aducere-aminte a unei perioade frumoase din viața fiecăruia.

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.