„În ultimele două luni, cuvântul pe care l-am ascultat cel mai frecvent rostindu-se  a fost cuvântul „sănătate”. De la urările de sănătate care se fac, până la dorința de a fi sănătoși, toate împreună subliniază o dimensiune interioară a dorinței omului, ceea ce este un bine fundamental pentru orice persoană: sănătatea. Sănătatea fizică, psihică, spirituală, toate împreună sunt un bun prețios de care omul se bucură; sunt un bun și în același timp un dar, un dar al lui Dumnezeu, un dar care rămâne să fie descoperit, conștientizat și apreciat ca un dar, pentru că atât sănătatea trupească cât și cea psihică și cea spirituală rămân pe mai departe a fi apreciate, dar și cultivate, îngrijite și apoi ne revine datoria a mulțumi lui Dumnezeu pentru ele” – sunt cuvintele rostite de Preasfințitul Vasile Bizău în duminica Paraliticului, a 4-a după Paști, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

„În toată această perioadă a stării de urgență, frica cea mai mare a fost aceea de a nu primi boala și de a nu transmite boala (COVID-19). Frica a început să cuprindă gândurile multor oameni…”.

Preasfințitul a ținut să atragă atenția asupra unei dimensiuni a sănătății, cea sufletească, despre care „foarte puțini mai vorbesc astăzi”, dar care este „la fel de importantă pentru că ea se înscrie în raportul de credință dintre om și Dumnezeu. Acolo unde există acest raport viu, sănătatea sufletească este și ea una vitală, plină de viață, este o sănătate deplină, care pune în inima omului dorința de a fi cu Dumnezeu, de a fi în Cuvântul lui Dumnezeu, de a face ceea ce este bine pentru alții”.

„Cuvântul Domnului de astăzi vine să sublinieze această dimensiune a sănătății integrale a omului, prin intervenția lui Isus. El este cuvântul lui Dumnezeu cel viu, care s-a întrupat și care ne însoțește pe fiecare dintre noi, dându-ne bucuria deplină a vieții. În El regăsim sensul vieții noastre, precum și puterea de a trece peste perioadele de boală, de încercare. În El ne regăsim vitalitatea și motivația pentru fiecare zi. Zilnic descoperim sensul nou care ne este dat să-l trăim în funcție conjunctura acelei zile, de situația în care suntem, acolo unde suntem. Cu El ne regăsim pe noi înșine și participăm și noi în mod tainic și mistic la suferințele lui Isus, când noi suntem în suferință. Suferințele noastre nu sunt izolate, ci vedem cum suferința are dimensiunea solidarității. Suferința este suferință în toate persoanele: și în cei care nu simt în același moment aceeași durere, dar suferința este comună pentru toți oamenii și toți au parte de ea.

Așadar, o dimensiune foarte importantă pe care o descoperim în Cuvântul Domnului de astăzi este dimensiunea solidarității, a solidarității oamenilor între ei. Isus este solidar, pentru că îl regăsim astăzi în mijlocul bolnavilor, îl regăsim la Scăldătoarea Vitezda, acolo unde, ne spune Evanghelia, era mulțime mare de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, care așteptau să se vindece. Și nu sunt vindecați nici de mișcarea apei, apă care reprezintă puterea tămăduitoare a naturii sau cursul naturii; nu sunt vindecați nici de învățătura pe care o aveau până atunci, de învățătura legii vechi, ci sunt vindecați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt vindecați de Isus Hristos, cel care are în sine putere de a crea și de a recrea, de a da putere, dinamism, energie, de a da sens vieții omului. În El își găsește vindecarea unu dintre acești mulți bolnavi, care-i reprezintă pe toți ceilalți, reprezintă umanitatea care stă întinsă la pământ de atâția ani: 38 de ani. Este cu siguranță o aluzie la poporul lui Israel, care era pelerin în pustiu, înspre țara promisă: 40 de ani i-au trebuit ca să treacă de la robie la libertate. Această aluzie a unui timp îndelungat, introduce și dimensiunea interioară a așteptării. Așteptarea este grea și odată cu așteptarea, sufletul omului este încercat întotdeauna de singurătate, singurătatea care apasă în mod continuu și constant asupra omului și pune la încercare speranța. Așteptarea este grea și dacă niciun semn, niciun cuvânt, nicio persoană nu dă aceste indicii că s-ar face aproape, că ar încuraja, că ar sprijini, așteptarea devine și mai grea, omul se simte singur… dar în această singurătate, cel care are credință îl întâlnește cu adevărat pe cel care-i dă viață, cel care-l vindecă, cel care-i dă sens…”

Vorbind despre dreptul Iov și despre singurătatea și suferința acestuia, Preasfințitul a scos în evidență importanța speranței: „Atunci când speranța în sufletul omului rămâne una vie, chiar dacă totul în jur cade, se transformă, se schimbă, omul se reclădește pe sine cu harul lui Dumnezeu. Omul își regăsește puterea și cuvântul lui Isus „Vrei să te faci sănătos?” nu face altceva decât să-i încurajeze această dorință, să-i sprijine speranța și să-l motiveze să meargă mai departe”.

„Regăsim bucuria vieții sănătoase în timpurile trecute, când ne amintim ce bine, ce frumos, ce normal era să fim împreună, să ne rugăm împreună să ne bucurăm împreună și atunci când sunt evenimente triste, să suferim împreună. Dimensiunea aceasta a statului „împreună”, a solidarității, este una dintre valorile fundamentale care în această perioadă a celor 2 luni de când suntem în situație de urgență în România, cred că fiecăruia dintre noi, într-un fel sau altul, ne vine în întâmpinare și ne dă de gândit. A fi solidari, a avea nevoie unii de alții, a conștientiza importanța și frumusețea celui de lângă noi, așa cum este el, ca un dar al lui Dumnezeu.

În măsura în care noi putem să oferim celui de lângă noi, comunității, familiei, în acea măsură, sănătatea noastră sufletească crește, pentru că ea se îmbogățește și se menține în măsura în care oferim, în măsura în care ne dăruim.

După această perioadă care se apropie de o oarecare formă de încheiere, sunt importante concluziile care se desprind: cu siguranță că fiecare dintre noi ne-am pus multe întrebări, unele foarte importante. Răspunsurile pe care le dăm acestor întrebări ne vor însoți și se vor reflecta în viața noastră personală viitoare, precum și în viața comunitară și socială. Toate acestea vor reflecta dacă perioada aceasta de stagnare, de încercare, pentru unii de boală a transformat într-un fel pozitiv viața noastră sau ne-a pregătit mai bine pentru Cuvântul lui Dumnezeu care ne însoțește, cuvânt care este mereu cu noi: Vrei să fii bine? Mergi mai departe! Ia-ți patul tău și umblă! Pune-te în mișcare! Du-te înspre alții! Reîntoarce-te la Dumnezeu!” Iar în momentul în care vom recunoaște că orice salt interior, orice însănătoșire în noi s-a produs cu ajutorul harului lui Dumnezeu, la fel cum Paraliticul a recunoscut în templu că Isus l-a vindecat, atunci, spune Preasfințitul Vasile, vom avea parte de o sănătate integrală: „Atunci când ochii noștri sufletești se deschid, și sănătatea noastră integrala se întărește!”.

Biroul eparhial de presă