Miercuri, 25 Decembrie 2024

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost sărbătoriți în Eparhia de Maramureș

Eparhia de Maramureș are mai multe parohii cu hramul Sfinților apostoli Petru și Pavel. În acest an, Preasfințitul Vasile, de sărbătoarea celor doi mari ucenici ai lui Hristos, a fost prezent la Satu Mare și la Prilog. 

Hram la Satu Mare

Duminică, 28 iunie, Preasfințitul Vasile a participat la Hramul parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare. Împreună cu Eparhul de Maramureș, au celebrat Sfânta Liturghie: părintele protopop Dumitru Roman, părintele paroh Florin Fodoruț și alți preoți invitați la sărbătoare.

Pornind de la evanghelia duminicii (Mt. 6,22-23), în care Mântuitorul afirmă faptul că cei care vor căuta „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”, nu vor duce lipsă de nimic, asemenea crinilor câmpului și păsărilor cerului, Ierarhul a afirmat: „Astăzi, de sărbătoarea parohiei, avem încredere în providența divină, o providență care ne însoțește dincolo de toate eforturile și de toate necazurile peste care trebuie să trecem, de toate evenimentele pe care trebuie să le întâmpinăm. Providența divină este cea care ne dă o pace sufletească mai mare, ca să putem să purtăm tot ceea ce trăim...”.

Această cerere a lui Dumnezeu poate părea paradoxală, afirmă Ierarhul. Și preia unele întrebări pe care fiecare dintre noi ni le-am putea pune atunci când ascultăm textul evangheliei după Matei: „Cum să nu ne îngrijim? Cum să luăm doar exemplu de la natură, de la păsările cerului, crinii câmpului, florile câmpului, care într-adevăr cresc atât de frumos și sunt ordonate de legea pusă de Dumnezeu în natură, în creație? De noi, fiind ființe superioare, oare nu are Dumnezeu mai multă grijă? În această grijă față de noi ne ancorăm în credință. Acesta este punctul central al evangheliei de astăzi: omul care se ancorează în Dumnezeu, prin credință, acela rămâne statornic și cu pace în inima lui. Cel care se ancorează în providența, în iubirea lui Dumnezeu, acela rămâne în pace, asemenea unui copil care se știe în brațele mamei sau ale tatălui său…”.

Numeroși credincioși s-au adunat la sărbătoarea parohiei închinate sfinților apostoli, pentru a se ruga împreună și a aduce laudă lui Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Florin Fodoruț a mulțumit tuturor pentru prezență.

Hram la Prilog

Luni, 29 iunie, Preasfințitul Vasile, împreună cu părintele protopop Iacob Feier, părintele Protoegumen al Ordinului Bazilian, Alexandru Jurja, pr. Augustin, starețul mănăstirii din Prilog și alți preoți invitați la hram, au celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Prilog”. Au participat numeroși credincioși, fii de suflet ai parohiei, dar și credincioși atașați de mănăstirea fraților bazilieni de aici, persoane cărora Unchiul Mihai le-a marcat într-un fel sau altul cursul vieții și care se întâlnesc anual aici pentru a se ruga la mormântul său.

Preasfințitul Vasile, în omilia sa, a explicat modul în care noi putem să răspundem întrebării pe care Isus o adresează apostolilor, în textul evanghelic citit: Cine spune lumea că sunt eu? (Mt, 16:13-19). Este o întrebare la care noi, creștinii, răspundem azi prin modul în care îl mărturisim pe Hristos, prezent în viața noastră: „Aceeași întrebare ne este adresată astăzi nouă”, a afirmat Ierarhul: „Cine spunem noi că este Isus? O întrebare la care dăm răspuns fiecare dintre noi și acest răspuns pe care îl dăm, ne leagă atât de mult de Hristos, Domnul nostru. Noi mărturisim că este Fiul lui Dumnezeu celui viu, cel prezent, cel care este cu noi astăzi și în prezentul vieții... Acest răspuns pe care noi îl dăm, ne leagă în credință de Mântuitorul Hristos. Această mărturie ne-a adus astăzi aici, această mărturie ne poartă în biserică la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică și sărbătoare. Această mărturie fundamentează viața noastră creștină și ne străduim să dăm o bună mărturie despre cine suntem. Să nu uităm că această mărturie ne transformă în a fi fii ai lui Dumnezeu. Dacă suntem fii, avem bucuria de a-L mărturisi pe Tatăl din ceruri, avem bucuria să așteptăm în speranță răsplata Lui și avem în același timp onoarea și datoria să construim împărăția lui Dumnezeu, să lucrăm la împărăția lui Dumnezeu. Fiii se străduie întotdeauna să facă cinste părinților. Creștinii îl reprezintă și astăzi, prin viața lor, pe Hristos, al cărui nume îl poartă. De aceea, orice mărturie bună și frumoasă, demnă, sinceră, orice atitudine binevoitoare și orice gest de binefacere se înscrie în această mărturie bună, pe care omul o dă și astăzi Dumnezeului celui viu”.   

Preasfințitul a amintit faptul că în această săptămână se împlinesc 20 de ani de la trecerea la Domnul a Fratelui Mihai, cel care a știut să „aștepte în simplitate și cu răbdare, cu speranță, un viitor mai bun pentru Biserica lui persecutată, a așteptat în speranță răsplata de la Domnul. Persecuția timpurilor noastre a adus glorie cerească celor șapte episcopi morți în închisorile comuniste, glorie care strălucește peste Biserica noastră și peste fiii ei”.

Părintele Protoegumen Jurja Alexandru a mulțumit frumos tuturor pentru prezență, pentru rugăciunea rostită împreună. De asemenea, a mulțumit Preasfințitului, care, „prin prezența sa în mijlocul nostru, ne dă curaj, ne îndeamnă să mergem înainte, în credință, în speranță și în iubire”. 

Biroul eparhial de presă

 


 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.