Marți, 24 Decembrie 2024

PS Vasile la Vișeu de Mijloc: „Atunci când sfințim o biserică, suntem siguri că Dumnezeu primește acest dar, pe care comunitatea îl oferă”

Duminică, 30 August 2020, a avut loc sfințirea bisericii din Vișeu de Mijloc, Protopopiatul Iza-Vișeu.  Au participat la sărbătoare Preasfințitul Vasile Bizău, părinții protopopi Codrea Vasile și Iusco Vasile, un sobor de preoți din parohiile Eparhiei, credincioși din localitate și credincioși invitați din localitățile înconjurătoare.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu cu toată ființa noastră pentru toate harurile pe care le revarsă asupra Bisericii, a comunităților de creștini și pentru darul credinței, lucrător în sufletele oamenilor. Îi mulțumim astăzi pentru această zi atât de plină de har, harul care strălucește mai mult decât lumina soarelui, atinge sufletele noastre, ale tuturor celor care am participat astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ne luminează și împlinește viața noastră. Biserica, astăzi, s-a întâlnit aici, la Vișeu de Mijloc, în această parohie, pentru a se bucura de sărbătoarea sfințirii unei biserici și a unui nou altar”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău la începutul cuvântului de învățătură.

Și a continuat: „Se bucură întreaga Biserică, însă se bucură îndeosebi parohia de aici, pentru care, „sfințirea acestui altar dedicat Înălțării Domnului aduce în actualitate o întreagă istorie a acestei comunități și a acestei localități. Atunci când sfințim o biserică, suntem siguri că Dumnezeu primește acest dar, pe care comunitatea îl oferă, prin Biserică. Credincioșii oferă credința lor, munca lor, oferă  jertfa lor, concretizată în zidurile unei biserici. Astfel, ea devine casa comunității (și o mai numim „casa Domnului”), comunitate care se adună aici ca să cinstească numele Domnului, să-L adore și să împlinească voia Lui, să caute să facă voia Lui. Acesta este sensul profund al vieții creștine: de a căuta să facem voia lui Dumnezeu, de a căuta să împlinim poruncile evangheliei, să dăm glas cu faptele și viața noastră la ceea ce avem mai profund în inima noastră, ca o chemare”… „Tot ceea ce mâinile noastre împlinesc și săvârșesc și este oferit și dăruit, poartă parfumul darului lui Dumnezeu. Această biserică, dăruită lui Dumnezeu, poartă parfumul darului lui Dumnezeu”. 

Vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, care în evanghelie este asemănată cu o sămânță de muștar, Preasfințitul a afirmat: „Ea crește în inima omului care o primește și devine cel mai mare copac, cel mai rodnic, cel mai frumos. Sensul vieții creștine, iubiți credincioși, se află în a descoperi cum a dărui lui Dumnezeu înseamnă și a ne deschide inima spre a-i primi Împărăția Lui în noi. Prin a dărui lui Dumnezeu momente din viața noastră, bunurile pe care le avem, munca pe care o facem, prin a dărui zâmbetul către aproapele nostru și prin tot ceea ce facem bun, nu facem decât să ne deschidem inima să putem să-I primim împărăția”.   

Ierarhul a vorbit și despre istoria comunității din Vișeu, despre cei care au pus bazele sale spirituale, printre care l-a amintit pe părintele Botoș, care a început să celebreze aici în primii ani după revoluție.  

La final, Preasfințitul Vasile l-a felicitat pe părintele paroh Rus Daniel pentru toată munca depusă spre a duce la final un proiect atât de amplu, dar și întreaga comunitate parohială, pentru ajutor implicare.

„Se acordă Părintelui Daniel RUS și Consiliului parohial al Parohiei „Înălțarea Domnului” Vișeu de Mijloc, cu ocazia sfințirii bisericii, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult. Felicităm, de asemenea, întreaga comunitate parohială pentru statornicia în credință și mărturisirea unității Bisericii lui Hristos, după exemplul înaintașilor și al Fericiților episcopi martiri greco-catolici. Bunul Dumnezeu să Vă binecuvinteze cu harurile Sale!”, citim pe diploma înmânată părintelui Rus.

Ierarhul a mulțumit domnului Șimon Mihai, Econom Eparhial, pentru aportul adus la ridicarea acestei biserici și pentru slujirea pe care o face în cadrul Eparhiei noastre.

Părintele paroh Rus Daniel a mulțumit tuturor pentru prezența la sărbătoarea parohiei din Vișeu de Mijloc. A mulțumit Bunului Dumnezeu pentru „mâna de ajutor întinsă” în cei 6 ani de derulare a proiectului de construcție a bisericii”, Preasfințitului Vasile pentru „ferma susținere, din prima clipă, a acestui proiect, pentru dragostea și grija pe care o poartă comunității de aici și pentru că astăzi a dorit cu mare drag să încununeze finalizarea construcției, prin oficierea sfințirii acesteia”. A mulțumit părintelui protopop de Iza-Vișeu, Codrea Vasile, părintelui protopop Iusco Vasile, confraților preoți, părintelui diacon, preoților ortodocși din Vișeu, preoților din Comisia Liturgică și tuturor donatorilor, instituții și persoane private, echipelor de proiectare și construcție care au muncit la edificarea bisericii.   

A mulțumit corului de la Oradea, condus de dirijor Radu Mureșan care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie și postului de Radio Maria, care a transmis în direct evenimentul.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.