Miercuri, 25 Decembrie 2024

PS Vasile Bizău - Mesaj de felicitare și apropiere spirituală adresat noului Eparh de Cluj-Gherla, PS Claudiu Pop

 Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş – Baia Mare

Nr. 371/16.04.2021

 

Preasfinția Voastră,

 

Confirmarea Papei Francisc a alegerii Preasfinției Voastre de către Sinodul Bisericii noastre, în scaunul Eparhiei de Cluj-Gherla, Vă conferă darul slujirii episcopale și demnitatea însoțirii preoților și credincioșilor din istorica eparhie transilvană spre Împărăția lui Dumnezeu.

În numele preoților, a persoanelor consacrate și a credincioșilor Eparhiei Maramureșului, Vă adresăm cuvenitele felicitări, însoțite de urările noastre de bine pentru o slujire rodnică.

Vă însoțim cu rugăciunea și dragostea frățească pentru a întări comuniunea de credință, liantul vieții ecleziale, după modelul sfinților Apostoli și al înaintașilor noștri, Fericiții episcopi martiri.

Succesor al marelui episcop Iuliu Hossu și al vrednicului de pie memorie, rugătorul episcop Florentin Crihălmeanu, Vă învredniciți de misiunea de slujire, având suportul și așteptările tuturor fiilor sufletești, care își așteaptă cu încredere și speranță propriul părinte și păstor.

Experiența dobândită de-a lungul anilor de slujire preoțească și arhierească, Vă îndreptățește să fiți un eparh bun și curajos care să aducă armonie între oameni, prin exemplul luminos al dăruirii cu timp și fără timp pentru mântuirea sufletelor și binele eparhiei pe care urmează să o păstoriți.

Maica Domnului, ajutătoarea și ocrotitoarea noastră a creștinilor, să Vă însoțească mereu cu iubirea ei statornică și cu ajutorul neîntârziat în lucrarea pastorală pe care urmează să o desfășurați.

            Vă dorim mulți, sfinți și rodnici ani de păstorire!

           

                        Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

† Vasile

Episcop de  Maramures

___________________________

Preasfinției Sale

Preasfințitului Claudiu Lucian POP

Episcop de Cluj-Gherla

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.