Miercuri, 25 Decembrie 2024

Prezentarea albumului fotografic "Icoana pe sticlă - Oglindă spre Cer"

Vineri, 3 septembrie, a avut loc, la Muzeul de Etnografie din Baia Mare, prezentarea albumului fotografic "Icoana pe sticlă - Oglindă spre Cer". Albumul prezintă o colecție de icoane pe sticlă din patrimonial Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, aflată în posesia parohiei din Ieud.

Frumoasele expuneri ținute de doamna Janeta Ciocan și doamna Mihaela Ganță care au conturat prezentarea albumului, au fost îmbogățite de momente muzicale de excepție, oferite de Cvartetul MaraMusic, coordonat de dna. prof. Carmen Melania Augustin, alături de Camelia Minghiraș, Traian Minghiraș și Augustin Albu.

Prezentă la eveniment a fost doamna Monica Mare, director al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, care, în deschidere, a salutat inițiativa și colaborarea cu Episcopia Greco-Catolică de Maramureș: „Este o bucurie că ați ales această locație. Sigur, nu suntem la prima colaborare pe un proiect, este o bucurie să ne fim alături unii altora de câte ori este nevoie și posibil”, a afirmat doamna director. Iar apariția albumului a fost asemuită cu nașterea unui copil: aceasta „este o bucurie care ne însoțește pe tot parcursul vieții”, a afirmat doamna Mare.

Artista Mihaela Florentina Ganță a explicat componenta estetic-vizuală a acestor opere de artă țărănească „Mai întâi voi vorbi puțin despre titlul, extrem de sugestiv al acestui album, de o ținută grafică și documentară de excepție. Icoana, oglindă spre cer, mă duce cu gândul la multiplicitatea sensurilor simbolice pe care le deține oglinda ca și suprafață reflectorizantă. Nu un miraj, ci adevărul suprem poate fi reflectat de către oglindă, când aceasta este percepută ca instrument al Divinității. În raport cu Cerul, omul și mai precis sufletul omenesc devine oglinda în care acesta își reflectă potența creatoare. Iar prin extensie, opera artistică poate fi înțeleasă ca și manifestare a Divinității”. Cât despre florile mereu prezente în icoanele pictate și expuse în bisericile vechi, acestea au rolul de a „îndulci tristețea și chinurile pe care le-au trăit aici pe pământ Isus, Maica Sa, Sfinții și Sfintele reprezentați. Răstignirea Mântuitorului, Învierea ori Coborârea de pe cruce, sfinții, Maica Îndurerată, Maica Domnului cu Pruncul, în diferitele lor variante găsite la biserica din Ieud, apar cu toții înconjurați de flori. Hainele lor sunt țesute cu flori, aureolele uneori, cerul întreg este presărat cu flori, cât mai mari, cât mai frumoase, cât mai colorate, pentru a sublima dramatismul tuturor episoadelor biblice prezentate”, a afirmat doamna Ganță.

Doamna Janeta Ciocan este cea care a dat suflet expunerii acestui patrimoniu în fața publicului larg, prin frumoasa și ampla descriere a colecției de icoane pe care o găsim printre paginile albumului, dar și a satului Ieud, a bisericii care o găzduiește și de ce nu, a sufletului maramureșean care, așa cum a afirmat doamna Ciocan, „este foarte greu să-l faci să se deschidă pentru a fi așternut pe hârtie, deși maramureșenii sunt cunoscuți în toată lumea pentru operele pe care le conservă”. Cât despre credința țăranilor transilvani din secolul 18-19, aceștia sunt oameni  „care credeau, care nu puneau în discuție existența lui Dumnezeu. Pentru ei, Dumnezeu exista, iar icoana era o oglindă, o fereastră, o ușă spre cer…Strămoșii noștri nu începeau nimic fără să-l cheme pe Dumnezeu alături și nu sfârșeau nimic fără să spună Mulțumesc Doamne! Și astfel au fost tot timpul binecuvântați”. „Vă mulțumesc, părinte George, Episcopiei, ieudenilor, dumneavoastră, pentru că v-ați gândit ca prin acest album să aduceți un omagiu tocmai acestor oameni, astăzi, în zilele în care tot mai des auzi întrebări legate de Dumnezeu sau chiar prezența lui Dumnezeu pusă sub semnul întrebării”. Astfel a încheiat doamna Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Baia Mare.

Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, prin implicarea părintelui dr. George Nicoară, care a fost și moderatorul prezentării. În încheierea momentului, părintele George a lansat o întrebare – concluzie a întâlnirii, către participanți: „Voi știți de ce preotul cădește credincioșii din biserică? El cădește vasele sfinte, icoanele, dar poate v-ați întrebat vreodată de ce ne cădește pe noi”. Tot părintele a dat și răspunsul la întrebare: „Pentru că persoanele din biserică sunt icoanele vii ale bisericii”.

La final, a mulțumit tuturor pentru prezență, celor direct implicați și celor care au participat, iar doamnele care au luat cuvântul au primit câte un frumos buchet de flori în semn de mulțumire și apreciere.

Biroul eparhial de presă

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.