Miercuri, 25 Decembrie 2024

Vizită pastorală în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești

Duminică, 7 noiembrie, Preasfințitul Vasile s-a aflat în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești, unde a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu părintele vicar general Augustin Butica, părintele protopop Mihnea Gheorghe, părintele paroh Tomoș Marius și alți preoți invitați la sărbătoare.

„În luna noiembrie îi pomenim și ne rugăm pentru cei trecuți la cele veșnice. Ne rugăm pentru ei în biserică, acasă, la mormânt, avem această comuniune spirituală cu cei care ne-au precedat în împărăția lui Dumnezeu și cerem Domnului pentru ei odihnă, lumină și iertare pentru păcatele pe care le-au făcut în viața aceasta. Avem cu toții, așadar, experiența vieții care se îndreaptă înspre moarte, înspre mormânt și nimeni nu poate să tăgăduiască această evidență, acest adevăr: viața omului, care, zi după zi, se orientează într-o direcție foarte clară și anume sfârșitul ei natural. În aceste vremuri vedem că sunt multe persoane care trec la cele veșnice, deși medicii încearcă să le salveze, așa cum știu ei, după știința lor și nu reușesc totuși să-i vindece pe toți. Evanghelia de astăzi (Lc 8, 41-56) vine, iubiți credincioși, să ne întâmpine cu acest mesaj al puterii de a învinge moartea, dar nu moartea biologică, ci moartea sufletească, moartea spirituală, moartea relației dintre oameni și tot ceea ce se opune plinătății vieții”. În evanghelia duminicii, femeia care avea hemoragie de doisprezece ani și atingând mantia lui Isus, s-a vindecat, prin puterea credinței ei, ne arată „diferența între moartea naturală, pe care tot omul o gustă și posibilitatea de a ne atinge de Dumnezeu și de a rămâne în viață și după ce trecem prin moarte, de a ne continua viața în Împărăția lui Dumnezeu. Această continuare a vieții este posibilă doar prin credința în Mântuitorul Hristos, care are această putere și ne face părtași de ea”, a spus PS Vasile în cuvântul de învățătură. Și a continuat: „Noi, creștinii, suntem chemați să ne atingem în mod continuu de Mântuitorul Hristos, ca să avem această putere”. „Și cum ne atingem noi astăzi de Mântuitorul Hristos?” s-a întrebat retoric Ierarhul. „Ne atingem de fiecare dată când primim Sfintele Taine în Biserică... Conștiința faptului că am greșit, dar putem să ne îndreptă [prin Taina Mărturisirii], ne dă bucuria unei vieți noi; a relua și a ne continua viața într-un mod nou, a fi mai atenți să nu mai greșim, să nu mai păcătuim. Ne atingem de Mântuitorul Hristos când primim Sfânta Taină a Euharistiei... Această atingere ne dă fiecăruia dintre noi plinătate de viață și posibilitatea de a trăi o viață creștină frumoasă, o viață creștină care să fie o mărturie a iubirii lui Dumnezeu”.

Cât despre biserica din Șurdești, care, după unii istorici, împlinește 300 de ani de când a fost construită, aceasta a fost edificată de „persoane care au dorit să lase ceva în urma lor”, a afirmat Ierarhul și a invitat credincioșii să mediteze la ce anume ar putea fiecare dintre ei să facă pentru a lăsa ceva în urmă, „fapte care dăinuiesc, lucruri care nu se sfârșesc, atitudini care însuflețesc, fapte care dau speranță și bucurie”.

La final, a fost celebrată rânduiala parastasului pentru păstorii care au păstorit comunitatea din Șurdești și pentru ctitorii bisericii de aici.

Părintele paroh Tomoș Marius a invitat comunitatea greco-catolică din Șurdești să se simtă mereu recunoscătoare de a avea această biserică, patrimoniu UNESCO, „primită în dar de la strămoși. Aici ei au lăsat ceva din spiritul, din sufletul lor, ne-au lăsat o lecție și un exemplu, îndemnul, curajul de a merge mai departe, primind și dăruind mai departe ceea ce ne-au dăruit ei nouă. Nu puțini sunt cei care trec pragul acestei biserici și ne spun că simt o mare încărcătură spirituală aici. Sigur este rodul multor rugăciuni care s-au înălțat de aici la Cer pe parcursul a 300 de ani”. A invitat credincioșii să mediteze la ce fel de moștenire vor lăsa ei copiilor, generațiilor care vor veni și a explicat faptul că moștenirea spirituală este mai presus de orice. Cu multă bucurie, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Vasile, colegilor preoți și invitaților care au participat la sărbătoare parohiei, precum și comunității parohiale care s-a implicat în organizarea frumosului eveniment.

Biroul eparhial de presă

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.