Miercuri, 25 Decembrie 2024

Vizită pastorală în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare

Luni, 8 noiembrie, Preasfințitul Vasile Bizău s-a aflat în vizită pastorală în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare. Aici a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu preoții slujitori ai parohiei -părintele protopop Roman Dumitru, părintele Eduard Fischer, pr. Pop Andrei-, părintele Bârle Ovidiu și părintele diacon Paul Osoian.

„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt cei pe care, în evenimentele importante ale lumii din istoria mântuirii, îi vedem prezenți în mijlocul poporului”, a afirmat PS Vasile în cuvântul de învățătură. Și a explicat cum numele celor doi arhangheli fac referire la Dumnezeu: „Mihail înseamnă Cine este ca Dumnezeu și exprimă faptul că nimeni nu este ca Dumnezeu... Iar Gabriel înseamnă Puterea lui Dumnezeu. Gabriel este arhanghelul care vestește, aduce veștile cele bune în folosul omenirii, în folosul omului credincios”.

În ce privește rolul creștinului în ziua de astăzi, Ierarhul a atras atenția că „Și noi, creștinii, suntem chemați să anunțăm prezența lui Dumnezeu în lume, în mijlocul nostru și să-L anunțăm cu cuvântul și viața noastră. Creștinul este purtător al numelui lui Hristos și de aceea există atât de mare familiaritate între noi, oamenii și Mântuitorul Hristos. Suntem chemați să îi anunțăm numele, cu viața noastră, cu cuvântul și cu fapta. Suntem și noi misionari, cu misiunea de a anunța vestea cea bună, de a sta alături de cei care suferă, misiunea de a aduce un cuvânt bun în ceea ce este dialogul onest și deschis atunci când persoanele se respectă, misiunea de a avea ochiul deschis față de cel care este în nevoie, misiunea de a atinge trupul suferind al omului bolnav. Toate aceste atingeri și toate faptele bune pe care le facem ne transformă în mesageri ai iubirii lui Dumnezeu. Sărbătoarea de azi ne învață să ne angajăm spre a fi mesageri ai iubirii lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfințitul Vasile, adresându-se preoților și credincioșilor care s-au strâns în rugăciune la parohia ce poartă numele arhanghelilor, din Satu Mare.  

Părintele paroh și protopop Roman Dumitru a mulțumit, la final, Preasfințitului Vasile, colegilor preoți și tuturor credincioșilor care au răspuns pozitiv la invitația de a participa la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.