Miercuri, 25 Decembrie 2024

Concertul eparhial de colinde. PS Vasile: „Este darul Eparhiei noastre pentru dumneavoastră”

„Acest concert este darul Eparhiei noastre pentru dumneavoastră, pentru cei care doresc să intre în atmosfera Crăciunului în această formă de colind și de interiorizare, primind Darul lui Dumnezeu în cânt”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, duminică, 17 decembrie 2023, unde s-a desfășurat Concertul eparhial de Colinde, concert cu o tradiție de peste 20 de ani. 

Ierarhul de Maramureș a explicat modul în care cultura cadourilor s-a modificat de-a lungul timpului și cum azi suntem într-un moment al istoriei în care orice lucru ambalat frumos e primit cu bucurie, dar a făcut în același timp apel la căutarea esențialului: „Darul înseamnă gratuitate, ofertă de comuniune, plinătate de viață, împărtășire”, aducând în lumină Darul primit de omenire la Crăciun, pe Pruncul Isus care se naște în iesle, nu într-un loc frumos împodobit. „În spatele acestui loc și al acestui copil nou născut este Cel care face Darul: Dumnezeu Tatăl, care ne spune: Sunt cu voi! Aș vrea să vă însoțesc, ca să vă nașteți și voi din nou, să creșteți și să vă mântuiți, așa cum spune colindul…”.

Concertul s-a deschis cu colindele cântate de Corul de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare (dirijor prof. Ioana Trifoi), Școală fondată de Episcopia greco-catolică de Maramureș, pe care PS Vasile a numit-o „un alt dar al Eparhiei pentru comunitate”, deoarece atunci când ne îndreptăm atenția înspre esențial, educația devine prioritară. 

La fel de importantă este și grija pentru cei mai vulnerabili, anunțând deschiderea, în curând, a Casei de îngrijire a bătrânilor din parohia Botiz. „Este un alt dar al Eparhiei pentru cei care au nevoie”, a punctat Ierarhul de Maramureș, la fel cum un alt mare dar este construirea Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor din Sighet. „Acest proiect va rămâne mărturie, prin zidurile lui, a ceea ce alții au mărturisit înaintea noastră cu un mare preț și care s-au oferit drept dar pentru Biserică și pentru societate, pentru țara noastră. Pruncul trebuie să crească și să ne mântuiască”, a conchis Episcopul.

La fel de importantă este solidaritatea dintre oameni, cultura întâlnirii, a ospitalității și a bunei înțelegeri între popoare, în această perioadă dificilă pentru poporul ucrainean care își caută pacea și caută refugii în care să se adăpostească și în care poate să își crească copiii în siguranță. Sunt gândurile transmise de pr. George Nicoară, prezentatorul concertului, atunci când a invitat pe scenă cel de-al doilea grup vocal: Corala de adulți și copii ucraineni din cadrul Asociației Caritas greco-catolic Maramureș, grup care a adus vestea Nașterii Domnului prin trei frumoase colinde în limba ucraineană.

Invitatul de onoare al evenimentului a fost „Corul Medieșana” din Medieșul Aurit, cel mai vechi cor din județul Satu Mare, cu o tradiție de 90 de ani și care, din 1972 se află sub bagheta acelorași dirijori, soții Ileana și Ioan Petrovici. Corul a câștigat diferite premii naționale și internaționale, așa cum a prezentat în fața publicului domnul dirijor Ioan Petrovici. Spectatorii au fost încântați să asculte cele șase colinde oferite drept cadou spre vestirea Nașterii Pruncului, în biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare.

Pentru prima dată în această formulă, Corala de surori baziliene și lauretane din Baia Mare, au adus, prin vocile lor duioase, multă liniște lăuntrică, intonând colinde deosebite precum: Noapte sfântă (text: Ieromonah Gavrilă Sălăjanu; muzică: Ieromonah  Gheorghe  Marina); Dormi rege veșnic și Hai la iesle la Isus.

Din partea Protopopiatului Sighet, Corul parohiei Sarasău a adus multă voioșie în cadrul concertului, urând tuturor, prin colind, frumoase urări de Sărbători cu bucurie și armonie, precum și An nou binecuvântat și bucuros!

Biroul eparhial de presă

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.