Miercuri, 25 Decembrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ: În spiritul păcii și al înțelegerii

Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a luat cunoștință despre regretabila întâmplare petrecută în parohia Sarasău cu privire la modul în care au degenerat discuțiile divergente dintre un grup restrâns de credincioși și preotul paroh. Situațiile conflictuale în Biserică, oriunde acestea izbucnesc, sunt mereu potrivnice mesajului evanghelic și fiecare dintre părți are datoria să cultive spiritul iubirii și al înțelegerii fraterne.

Episcopia consideră nepotrivită modalitatea prin care părintele paroh a reacționat la provocările acelui grup de credincioși, deoarece, prin misiunea pe care a primit-o, dânsul este chemat să le gestioneze cu prudență și blândețe. Considerăm, de asemenea, reprobabilă atitudinea unor credincioși care, prin nesupunere față de spiritul Evangheliei și al legislației interne a Bisericii Catolice, agită calmul și pacea de care dorește să se bucure marea majoritate a credincioșilor din Sarasău.

Situația parohiei Sarasău a ajuns într-un punct din care merită să iasă mai înțeleaptă, bine știind că orice atitudine nepotrivită este de evitat. Atitudini, precum cele care au ajuns în spațiul public, pe care Episcopia Greco-Catolică de Maramureș le deplânge și de care se disociază.

Spiritul care animă Biserica îndeamnă creștinul la pace și înțelegere, iar lumina Învierii invită pe fiecare creștin în parte să slujească și să cultive aceste virtuți care zidesc și animă valorile evanghelice.

Biroul eparhial de presă

Baia Mare

13 mai 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.