Miercuri, 25 Decembrie 2024

IETC 2024 la Botiz. PS Vasile către tineri: „A învăța să iubim cum a iubit Isus este un drum sigur spre sfințenie”

„A învăța să iubim cum a iubit Isus este un drum sigur spre sfințenie, spre împlinire umană și un drum către Cer”. Sunt cuvintele transmise de Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită la Sfânta Liturghie din cadrul Întâlnirii Tinerilor și Copiilor din Eparhia de Maramureș, ediția a XVI-a, care s-a desfășurat sâmbătă, 25 mai 2024, în parohia Botiz – protopopiatul Satu Mare.

Peste 800 de tineri și preoți, persoane consacrate și laici însoțitori de grupuri s-au adunat spre a petrece la Botiz o zi de bucurie, în rugăciune și învățare prin activități diverse, pe tema: Cei care speră in Domnul vor alerga și nu vor obosi (Is.40,31).

Mottoul întâlnirii este cel ales de către Papa Francisc pentru Întâlnirea Mondială a Copiilor, desfășurată la Roma în 25 și 26 mai, care s-a dorit a fi de anvergură mondială și celebrată în toate Bisericile locale, spre a fi un "cânt de speranță" și un "semnal pentru cei războinici", după cum a declarat părintele Enzo Fortunato, coordonatorul Zilei Mondiale a Copiilor, la prezentarea evenimentului.

În acest context, o chemare la sfințenie către toți tinerii prezenți a fost formulată de către PS Bizău, care a adus în lumină exemplul de sfințenie al tânărului italian de 15 ani, Carlo Acutis, elev pasionat de IT, care a creat și folosit site-uri web pentru evanghelizare și cateheză, mort în anul 2006 în mod fulgerător, răpus de leucemie și beatificat de către Papa Francisc în anul 2020. După confirmarea a două vindecări miraculoase petrecute în urma invocării ajutorului său, a fost semnat, de către Papa Francisc, decretul prin care Carlo Acutis va deveni sfânt, va fi numit patronul internetului și i se va celebra sărbătoarea pe 12 octombrie. „Euharistia este autostrada mea spre Cer”, afirma Carlo Acutis în timpul scurtei sale vieți. „Asemenea lui, să comunicați și voi cu Dumnezeu prin rugăciune, deoarece rugăciunea îl face pe om să nu uite că e fiu al lui Dumnezeu”, a transmis PS Vasile, explicând tinerilor cum „sfințenia este drum și cale spre Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu, omul rămâne împlinit și trăiește în ceruri. Trăirea în iubire este cerul nostru pe pământ”, a asigurat Ierarhul.  

După Sfânta Liturghie, toți participanții au luat masa împreună, oferită de către parohia gazdă împreună cu Primăria Botiz și pregătită de către Școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, școala Episcopiei de Maramureș.

După-masa a fost dedicată atelierelor organizate pe categorii de vârstă, pe teme foarte de interes pentru participanți.

La secțiunea „Întreabă un preot”, tinerii au putut discuta cu părintele Laurențiu Costin pe temele cele mai interesante pentru ei, părintele fiind disponibil să le răspundă cu mare deschidere și să orienteze curiozitățile fiecăruia spre ceea ce este bine, după viziunea Bisericii Catolice. Foarte frumos a explicat părintele tinerilor cum „Dumnezeu este prezent în tot ceea ce faci, în fiecare gest și comportament și nu doar atunci când tu ești în rugăciune”.

Părintele Daniel Piț, care a ținut cateheza pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, a vorbit despre demnitatea persoanei umane, libertate și responsabilitate la vârsta adolescenței. Accentul a fost pus pe ideea de responsabilitate și pe faptul că, fiind persoane libere, creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ne manifestăm libertatea alegând binele.  

„Situații limită și credința în Dumnezeu” a fost expunerea foarte interesantă, susținută de domnul Dorian Voicu. 

La atelierul Adicții și dependențe (droguri, telefoane etc), domnul Mureșan Marius, a explicat tinerilor care este punctul maxim de distracție peste care ajung să se pună în pericol și unde este cazul să se oprească pentru a nu trăi experiențe care să le afecteze viața și i-a îndemnat ca atunci când ei consideră că se apropie de vreun pericol, cel mai sigur este să caute sprijin în părinți și în persoanele adulte care le sunt aproape.

Tinerii au avut ocazia să participe și la un atelier de dansuri susținut de tinerii parohiei Strâmtura, dar și la atelier de prim ajutor, ținut de către Serviciul de Ambulanță, unde li s-au explicat manevre de resuscitare și manevre de prim ajutor, dar au fost sfătuiți și cum să lucreze cu psihicul persoanei afectate de vreun accident și cât de importantă este componenta timp, în situații de urgență, astfel că precizia în ceea ce faci trebuie să fie la cote maxime, la fel și comunicarea persoanei care anunță ambulanța cu medicii și asistenții de pe ambulanță. 

Pentru copiii cu vârstă mai mică de 13 ani au fost organizate, de către cercetași, programe speciale de formare prin jocuri și aventură, pe tema întâlnirii, dar și de către Dr. Inocențiu și Iulia Huzău, ateliere, jocuri și concursuri pe tema igienei dentare.

Întâlnirea s-a încheiat cu un frumos program artistic oferit de către Ansamblul ,,Cununița Năzdrăvană,, din Satu Mare și grupul de tineri voluntari din parohia Botiz.

Grupul de tineri și voluntari din Botiz au fost și inima organizării și a implicării la nivel de muncă, sub coordonarea părintelui paroh Nicolae Huzău, așa cum a declarat în debutul întâlnirii părintele protopop Eduard Fischer. Aceștia au lucrat în colaborare cu Asociația ASTRU Maramureș și cu grupul de voluntari cercetași maramureșeni, care se implică la fiecare întâlnire eparhială a tinerilor.

Tuturor le-a mulțumit la final părintele Angel Zareczki, responsabil cu Pastorația Tinerilor și cercetășia la nivel eparhial, care a fost și prezentatorul evenimentului.

Printre partenerii noștri media s-au numărat Radio Maria și Gazeta de Nord Vest (în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala ”ANTON DAVIDESCU” Satu Mare, prin domnul jurnalist Valeriu Ioan).

„Sunt bucuros să fiu aici cu voi!” s-a adresat la final Preasfinția Sa Vasile Bizău tinerilor, dând tuturor binecuvântarea arhierească și mulțumind părintelui Huzău și parohiei pentru găzduirea întâlnirii, dar și tuturor celor implicați și predând Crucea reprezentativă IETC Protopopiatului Țara Oașului, care va găzdui IETC 2025, în parohia Trip-Bixad.

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.