Miercuri, 25 Decembrie 2024

S-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a CER – PS Vasile Bizău devine membru al Consiliului permanent

Marți, 11 mai 2016, s-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România, derulată pe durata a trei zile, 9-11 mai. Lucrările au fost găzduite de Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, și s-au desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.

Cu această ocazie, conform statutului, președinția CER a fost preluată de către  de Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pentru un mandat de 3 ani, aflăm din comunicatul de presă transmis de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER. Tot în cadrul sesiunii a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureşan – preşedinte CER, ÎPS Ioan Robu – vicepreşedinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău – Episcop greco-catolic de Maramureş.

Pe parcursul celor trei zile, episcopii au dezbătut cu precădere teme precum: „învăţământul catolic, pastoraţia familiilor, iniţiativele comune ale Bisericii locale în Anul Sfânt al Milostivirii”, se poate citi în comunicatul de presă al secretarului CER. De asemenea, s-a vorbit despre olimpiada națională de religie catolică (desfășurată în Maramureș, Sighetu Marmației în intervalul 19-21 aprilie), Întâlnirea Mondială a Tineretului (Cracovia, 25-31 iulie). Totodată, au discutat şi despre organizarea pelerinajului comun al diecezelor şi eparhiilor catolice din România la Roma, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii.

Episcopii au analizat și incidenţa codului fiscal asupra administraţiei bunurilor Bisericii, trimițând în acest sens o scrisoare către Ministrul Secretar de Stat al Secretariatului pentru Culte; au dat o declarațiecu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale”.

În după-amiaza zilei de marți, 10 mai a.c., episcopii au fost primiți de Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis. În seara aceleiași zile, episcopii au celebrat împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, iar apoi au fost primiți de Nunțiul Apostolic la sediul Nunțiaturii.

S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare la Oradea, la sediul Episcopiei Romano-Catolice, în perioada 26-28 septembrie 2016.

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.