Miercuri, 25 Decembrie 2024

Șișești – 1 Decembrie 2017

Ziua națională a României a fost sărbătorită, ca în fiecare an, la Șișești, în biserica pe care ctitorul ei, părintele greco-catolic Vasile Lucaciu a numit-o Biserica Unirii Tuturor Românilor. Vasile Lucaciu și-a adus contribuția de-a lungul vieții sale la acest fapt istoric pe care îl sărbătorim în fiecare an de 1 Decembrie -Unirea Transilvaniei cu țara mamă- și nu s-a stins din viață până când nu și-a văzut împlinit idealul. A dedicat acestei cauze și biserica pe care a ridicat-o la Șișești cu mai mult de douăzeci de ani înainte ca unirea să se înfăptuiască. La patru ani după Marea Unire, în 1922, a fost înmormântat în biserica din Șișești, într-o zi de 1 Decembrie și de aceea, în fiecare an este comemorat atât de către Biserica din care a făcut parte, cât și de către autoritățile locale și județene. Ziua a început cu Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de le ora 12:00, de către Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu un sobor de 20 de preoți. A urmat apoi Rugăciunea Parastasului pentru preotul Vasile Lucaciu, depunerea de coroane din partea autorităților politice si administrative la mormântul lui Vasile Lucaciu și intonarea Imnul lui Vasile Lucaciu.

„Astăzi, de sărbătoarea națională a României, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul unității țării noastre… ca și în orice sărbătoare, sentimentul care ne încearcă este cel de bucurie, o bucurie care are ca obiect ceea ce s-a întâmplat, dorința, năzuința și apoi realizarea unității poporului român, prin unirea Transilvaniei cu România„ a spus Preasfințitul Vasile în deschiderea cuvântului său de învățătură. Ierarhul a vorbit despre acest moment ca fiind unul festiv, dar și unul în care noi suntem datori să reflectăm la jertfa celor care au luptat pentru ca dorința lor să se realizeze: „este momentul în care noi suntem datori să legăm trecutul de prezent și prezentul să-l deschidem spre viitor”.

După momentul celebrărilor care au avut loc în biserică, au urmat discursuri ale autorităților locale și județene, precum și un moment artistic, desfășurate în pavilionul din partea stângă a bisericii.

Domnul Tentiș Ioan Mircea - primar al comunei Șișești a asigurat publicul că, împreună cu Prefectura și Consiliul Județean Maramureș, încearcă să organizeze de la an la an tot mai bine acest eveniment care se desfășoară de ziua națională la biserica din Șișești.

Au intervenit: Prefectul Vasile Moldovan, care a vorbit despre Vasile Lucaciu, numindu-l „cel care a promovat identitatea românească și s-a luptat pentru predarea limbii române în școli”; D-nul George Moldovan - vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș; d-nul Sorin Bota – deputat PSD; d-nul Ionel Bogdan – Președinte PNL Maramureș; D-na Mirela Horga; D-na Natalia Fornvald – inspector școlar pentru învățământul primar Maramureș.

Momentul artistic din încheierea programului a fost susținut de către grupuri de copii din Șișești, care au interpretat o scenetă cu tema „Arestarea lui Vasile Lucaciu”, precum și cântece populare și patriotice.

Evenimentul a fost organizat de către Parohia Greco-Catolică Șișești -pr paroh Gabriel Horț- în colaborare cu Primăria Șișești.

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.